marți, 23 februarie 2016

Robert Adams - Momentul morții și introspecția (Death experience and self-inquiry)

Student: Am o altă întrebare, citind unele lucrări despre moarte și atunci când cineva este pe moarte și este pe cale de a se desprinde de corpul lui. Se poate continua doar cu introspecția în procesul când experiențele subtile încep să apară? 

Robert Adams: Cu excepția cazului în care ai practicat înainte, va fi cel mai dificil să păstrezi observarea "eu"-lui, atunci când ești pe moarte. Pentru o persoană obișnuită când moartea începe, ajungerea acolo e frică totală și vei deveni mai absorbit în "eu" decât oricând înainte. Acesta este motivul pentru care la moarte, după vechile Scripturi, "eu"-l părăsește corpul și se apucă strâns de un alt corp și apoi treci prin aceleași experiențe ale "eu"-lui.

Student: Dar ce se poate face cineva atunci când este pe moarte și, poate, în primele trei zile - s-ar uita că - asta se poate întâmpla în orice moment, înțelegi? 


Robert: Așa cum am spus, aceasta nu este ceva ce se poate face atunci când ești pe moarte. Tu nu vei avea nicio alegere, deoarece o experiență a morții va fi atât de înfricoșătoare pentru tine, va fi atât de puternică în mintea ta, că nu vei fi capabil să faci nimic. Dar, dacă ai practicat eliminarea "eu"-lui în toți acești ani, poate că nu ai ajuns încă acasă, nu te-ai trezit încă, dar vei fi un devot avansat și nu te vei agăța de "eu", vei zâmbi pur și simplu când părăsești corpul și vei realiza că ești conștiința "Eu-sunt".

Student: Pentru că în cartea pe care am citit-o au spus că mandala apare și în centru este lumina albă și dacă cineva doar se abandonează acelei lumini atunci poți să te abandonezi mai mult. 


Robert: În această învățătură va trebui să te întrebi: "Cui îi vine lumina albă? Cui îi vine mandala?" Ego-ului, "eu"-lui. Eu-l are experiența viziunii mandala-ei. Asta nu te eliberează. Nu poți deveni liber în acest fel. Întregul "eu" trebuie să dispară. Cu alte cuvinte, obiectul și observatorul trebuie să devină anihilați. Tu ești observatorul, "eu"-l este observatorul care observă mandala. Amândoi trebuie să dispară. Singurul bine pe care ți-l poate face, cred eu, este că având viziunea mandala-ei poți deveni un călugăr budist în încarnarea următoare. Și vei sta în fața mandala-ei timp de treizeci-patruzeci de ani. Contemplând mandala. Ăsta este binele pe care-l vei obține din asta. (râsete)

Student: Ei bine, în această învățătură lumina se presupune a fi Sinele nostru, știi, cine suntem cu adevărat. Știi și ei spun că, dacă ești distras de alte lumi și vei ajunge acolo și apoi ești în îndoială, ai ca un fel de șansă, o ocazie specială ... 


Robert: Din nou, nu vei fi capabil să faci acele lucruri dacă nu ai practicat meditația înainte. Acesta este motivul pentru care, în Cartea tibetană a morții au explicat că trebuie să practici cum să mori cu ani de zile înainte de a muri. A muri în mod corect. Cei mai mulți oameni nu fac acest lucru. Dar noi mergem mai departe pe calea Jnana. Noi mergem dincolo de lumină. Când desfaci atomul există acolo o lumină extraordinară. Când mergi adânc în interiorul tău vei vedea o lumină fantastică. E ca și cum ai privi viziuni. Vezi sursa existenței tale. Dar nu vezi sursa reală. Care este nimic-ul. Vezi sursa existenței tale, lumina. Întrebarea este: "De unde a venit lumina?" Du-te dincolo de asta. Aceasta este singura cale prin care devii liber. Dar lumini, viziuni, mandale, culori, toate astea sunt în lume ocultă. Ni s-a spus să mergem dincolo de ocult. Dincolo de viziuni. Dincolo de lumină. Pentru a deveni complet eliberat, complet liber. Trebuie să distrugi "eu"-l care vede toate aceste viziuni, toate aceste lumini și faci asta prin introspecție: "Cui i-a apărut "eu"-l?" sau "Cine sunt eu?"


Student: I have one other question, reading some works on death and when one is dying and one is releasing hold of the body. Can one just continue with self-inquiry in the process when the subtle experiences start to arise?

Robert Adams: Unless you've been practicing before it will be most difficult to hold on to the I when you're dying. For with the average person when death starts arriving there is total fear and you become more engrossed in the I than ever before. That is why upon death according to the ancient scriptures the I leaves the body and grabs hold of another body and then you go through the same experiences of I.

Student: But what can one do when one is dying and maybe in the first three days - was looking at - that can happen any time you know?

Robert: As I said, it is not what one can do when you're dying. You will not have any choice because a death experience will be so frightening to you, it will be so powerful in your mind, you will not be able to do anything. But, if you've been practicing eliminating the I all of these years, perhaps you have not come home yet, awakened yet, but you'll be an advanced devotee and you will not hold on to the I, you will simply smile as you leave your body and you will realize that you are I-am, consciousness.

Student: Because in the book I was reading they said the mandala appears and at the center is the white light and if one just surrenders to that light then you can let go more.

Robert: In this teaching you have to ask yourself, "To whom does the white light come? To whom does the mandala come?" To the ego, to the I. The I is experiencing the vision of the mandala. It does not free you. You cannot become free this way. The whole I has to go. In other words, the object and the observer have to both become annihilated. You are the observer, the I is the observer it's observing the mandala. They both have to go. The only good that can do you, I think, is because you are experiencing the vision of the mandala you can become a buddhist monk in the next incarnation. And you'll sit in front of mandala for thirty-forty years. Contemplating the mandala. That is as much good as you'll get out of it. (laughter)

Student: Well in this teaching the light is supposed to be our Self, you know, who we really are. You know and they say that if you get distracted by other worlds and that's where you end up then you're in doubt, you have like a chance a special opportunity...

Robert: Again you will not be able to do those things unless you've been practicing meditation before. That is why in the Tibetan book of the dead they explain you have to practice how to die for years before you die. To die correctly. Most people do not do this. But we go further in Jnana. We go beyond the light. When you split the atom there is a tremendous light. When you go deep within yourself you will see fantastic light. It's like seeing visions. You're seeing the source of your existence. But you're not seeing the real source. Which is nothing. You're seeing the source of your existence, the light. The question is, "Where did the light come from?" Go beyond that. That is the only way you become free. But lights, visions, mandalas, colors, those are all in the occult world. We're told to go beyond the occult. Beyond the visions. Beyond the light. To become totally liberated, totally free. One must destroy the I who sees all these visions, all these lights and you do that by inquiring, "To whom has the I come?" or "Who am I?"

Robert Adams - Amintește-ți motivul pentru care ai venit aici (Remember the Reasons Why You Came Here)

Amintește-ți motivul pentru care ai venit aici

Robert: Voi, oamenilor, sunteți amuzanți. Când mă uit în această parte, această parte începe să cânte și când am întors capul ei se opresc și cealaltă parte începe. (discipolii râd) 

Cântați numai când mă uit la voi. Ei bine, nu poți avea totul. (râsete)

Vă urez bun venit cu toată inima și cu toată ființa mea. Este bine să vă văd aici, pe fiecare dintre voi. În 1947 m-am dus la Ramana Ashram. După ce am petrecut vreo trei zile vorbind cu Ramana, m-am așezat cu devoții, în sală, și obișnuiam să stau în partea dreaptă a sălii rezemat de perete, privind la toți oamenii care intrau. Erau devoți, discipoli, și căutători. Devoții erau întotdeauna la fel. Ei nu aveau de spus multe. Erau adânciți în Sine. Discipolii și căutătorii se certau între ei.


Îmi amintesc un anumit indian care a fost foarte certăreț cu un discipol, și obișnuia să găsească greșeli la toată lumea. El mergea la Ramana să-i spună: "Cutare și cutare a făcut asta, cutare și cutare a făcut aia." Și Ramana îi spune: "Amintește-ți motivul pentru care ai venit aici și rămâi tăcut." Motivul, desigur, a fost de a găsi Sinele și
nu să interferezi cu altcineva. Dar au existat tot felul de incidente. Sikh-i veneau, hinduși, occidentali, budiști, budiști zen. Oameni care practicau Hatha Yoga.


Toate aceste lucruri s-au întâmplat în fața lui Ramana. Dar nu-l deranjau pe Ramana niciun pic. 

Îmi amintesc un occidental, am încercat să-mi amintesc numele său, Henry Wells, din Scoția.
Se pare că citise o mulțime de cărți despre Ramana, iar aceasta a fost prima sa vizită. El a venit în sală, și am văzut acest lucru. A alergat la Ramana și s-a prosternat întinzându-se pe burtă, și a început să devină nebun. Picioarele îi tremurau, iar el făcea incantații. Devoții au vrut să-l ridice, dar Ramana a zis: "Lăsați-l să stea."

Când a ieșit din asta i-a zis lui Ramana: "În sfârșit te-am găsit. Tu ești tatăl meu, mama mea, fiul meu, fiica mea, prietenul meu." Și Ramana doar i-a zâmbit. 

Și mi-am spus, aveam doar optsprezece ani, mi-am spus: "Cineva care este așa de entuziast, să vedem ce se întâmplă, dacă durează."

Zilele treceau și a continuat să se  prosterneze în fiecare zi, timp de aproximativ o lună. Într-un final s-a oprit și s-a așezat ca toți ceilalți. Și după aproximativ două luni a început să se uite împrejur în cameră la toată lumea, și a început să se plângă, că ăsta nu a fost corect, că ăla nu a fost corect. După aproximativ patru luni de stat acolo, el a donat patruzeci de mii de dolari pentru ashram, și eu doar mă uitam la toate aceste lucruri ce se întâmplau.


După aproximativ șase luni de stat acolo, el a început să găsească greșeli conducerii. La acea vreme fratele lui Ramana conducea ashram-ul. El a început să le șoptească celorlalți ucenici, desigur devoții nu au avut nimic de a face cu acest lucru, au fost discipolii și căutătorii. El a început să răspândească zvonuri. El nu a vorbit aproape niciodată cu mine. Cred că eram prea tânăr. El avea vreo patruzeci și cinci de ani.


Când era cam luna a șaptea a venit pe la mine într-o zi și m-a întrebat în afara ashram-ului: "Crezi că Ramana este într-adevăr iluminat?" Așa că i-am zâmbit, nu i-am răspuns și am plecat. El a început să ațâțe devoții să se certe între ei și să se revolte împotriva regulilor ashram-ului.


Prin luna a opta m-a văzut din nou și îmi spune: "Crezi că este corect ca Ramana să stea așa dezbrăcat? Să-i cumpărăm niște haine și să-l îmbrăcăm, astfel încât atunci când occidentalii vor veni să nu fie speriați." Așa că i-am zis ce a spus Ramana: "Amintește-ți motivul pentru care ai venit."


Și acest lucru a continuat. Câteva zile mai târziu, nu l-am văzut în sală. A trecut și a doua zi și nu l-am văzut. A treia zi a trecut și nu l-am văzut. Și a patra zi am întrebat: "Ce s-a întâmplat cu el?" Iar colegul casei unde locuia a spus: "O, Henry a împachetat și s-a întors în Scoția", și nimeni nu a mai auzit vreodată de el.


Ideea povestirii este aceasta: Dacă îți dai seama de motivul pentru care ai venit, vei fi interesat de un lucru: trezirea. Și acesta va domina viața ta. Nimic altceva. 

Tu nu vei fi preocupat de ceea ce altcineva face și vei fi în pace cu tine si cu toată lumea. Totul este predestinat oricum. 
Totul este karmic. Deci, ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla fie că îți place sau nu.  
Deci, de ce să fii insultat, de ce să fii rănit în sentimente, fii în pace.


Remember the Reasons Why You Came Here

Robert: You people are funny. When I look at this side this side starts singing and when I turn my head away they stop and this side starts. (students laugh) You only sing when I look at you. Oh well, can't have everything. (laughter)

I welcome you with all my heart and with all my being. It's good to see you all here, every one of you. In 1947 I went to Ramana Ashram. After spending around three days talking with Ramana, I settled down with the devotees, in the hall, and I used to sit at the right side of the hall against the wall, watching all the people come in. They had devotees, disciples, and seekers. The devotees were always the same. They never said much.

They were immersed in the Self. The devotees and the seekers quarreled with each other.

I recall a particular Indian who was very quarrelsome with a disciple, and he used to find fault with everybody. He would go to Ramana and say, "So and so was doing this, so and so was doing that." And Ramana would tell him, "Remember the reason of why you came here and keep silent." The reason of course was to find the Self and not to interfere with anybody else. But there were all kinds of incidents going on. Sikhs came, Hindus, Westerners, Buddhists, Zen Buddhists. People who were practicing Hatha Yoga.

All these things were happening in front of Ramana. But it didn't faze Ramana one bit.

I recall a Westerner, I'm trying to think of his name, Henry Wells, from Scotland.

He apparently had read a lot of books about Ramana, and this was his first visit. He came into the hall, and I was watching this. Ran over to Ramana and prostrated himself on his stomach, and started going crazy. His feet were shaking, and he was chanting. The devotees wanted to pick him up, and Ramana said, "Let him stay."

When he came out of it he told Ramana, "At last I have found you. You are my father, my mother, my son, my daughter, my friend." And Ramana just smiled at him.

And I said to myself, I was only eighteen years old, I said to myself, "Someone who is this enthusiastic, let's see what happens, if it lasts."

The days went by and he kept prostrating himself every day for about a month.

Then he finally stopped and he sat down like everybody else. And after about two months he started looking around the room at everybody, and he started complaining, that this wasn't right, that wasn't right. After about four months of being there he donated forty thousand dollars to the ashram, and I'm just watching all these things going on.

After about six months of being there, he started to find fault with the management. At that time Ramanas brother was managing the ashram. He started to whisper to the other disciples, of course the devotees had nothing to do with this, it was the disciples and the seekers. He started spreading rumors. He hardly ever talked to me. I guess I was too young. He was about forty-five years old.

When about the seventh month he came over to me one day and he asked me outside the ashram, "Do you think Ramana is really enlightened?" So I just smiled at him, I didn't answer and walked away. He started getting devotees to fight against each other and rebel against the rules of the ashram.

On about the eighth month he saw me again and he tells me, "Do you think it is right for Ramana to stand naked like this? Let's buy him some clothes and dress him up, so when Westerners come they won’t be frightened." So I told him what Ramana said: "Remember the reason for why you came."

And this went on. A couple of days later I didn't see him in the hall. Second day passed and I didn't see him. The third day passed and I didn't see him. And the fourth day I inquired, "What happened to him?" And the house guest he was living with said, "Oh, Henry packed his suitcase and went back to Scotland," and nobody ever heard from him again.

The point of the story is this: If you realize the reason why you came you will be interested in one thing, awakening. And that will dominate your life. Nothing else will.

You will not be concerned with what somebody else is doing and you will be at peace with yourself and everybody else. Everything is preordained anyway.

Everything is karmic. So what's going to happen will happen whether you like it or not. So why get insulted, why get your feelings hurt, be at peace.

joi, 18 februarie 2016

Lucy Cornelssen - Capcane pe drumul eliberării (Pitfalls on the road to liberation)




Cea mai inofensivă dintre ele este ideea că, deși nu suntem responsabili pentru toată mizeria lumii ... foamete, războaie, suferință ... ne simțim obligați să încercăm să le oprim. Problema ia adesea forma întrebării adresate înțeleptului: 
"Cum poate înțeleptul să fie fericit în Realizarea sa în fața condițiilor dezolante ale lumii? Ce-o să facă să le modifice? " 
Cel care întreabă nu pare să se gândească cât de mulți sfinți puternici și înțelepți au umblat pe acest glob de-a lungul secolelor, fără a fi capabili să "ajute" planeta. Dacă există o Măreață Putere în spatele vieții individului, nu ar trebui, de asemenea, ca Ea să știe ce să facă în cazul lumii? Așteaptă Ea și depinde de mine sau de tine în acest scop?

Poate suferința și mizeria sunt doar mijloace pentru a-i reaminti omului că destinul său este mai înalt decât acela de a se stabili confortabil în această lume ca fiind casa sa; o persoană fericită este rareori doritoare să-și pună întrebări legate de situația sa. Desigur toți ar trebui să întindă o mână de ajutor pentru toți cei care au nevoie și cu care vin în contact, și este exact ceea ce au făcut toții sfinții și înțelepții, și fiecare sadhaka (practicant, căutător) o va face, atunci când el este dornic să-și elimine ego-ul său "Eu". Dacă toată lumea ar încerca să aibă grijă de sărăcie și mizerie în imediata sa apropiere
doar, toată mizeria lumii ar fi fost eliminată de cu mult timp în urmă!

De ce nu este făcută asta? 

A fi ocupat, la modul teoretic, cu reforma socială a unei țări sau a lumii este prea des doar modalitatea de a scăpa de responsabilitatea de a se reforma cineva pe el însuși în primul rând.

Există o altă greșeală destul de inofensivă, care se întâmplă în mod obișnuit pentru începători. Mulți dintre ei sunt binecuvântați cu diverse străfulgerări din viața superioară în care au intrat. Acestea poartă ștampila unei schimbări reale a conștiinței, și, desigur, sadhaka (practicantul) este fericit, și convins că a făcut un progres real. Nu există nici un rău în asta, pentru că el în curând se va confrunta cu faptul că "experiența" sa dispare, fără să se mai întoarcă niciodată. Când acest lucru se întâmplă din nou și din nou, el învață să înțeleagă aceste scânteieri ca ceea ce sunt, frânturi dintr-o altă dimensiune care vor să-l învețe să discearnă între diferitele dimensiuni, dar care îl și atrag, de asemenea, mai departe în efortul său spiritual. Ele devin o capcană
doar atunci când el, din vanitate sau nerăbdare, devine blocat într-una dintre ele, luând-o ca Realizare ultimă. Atunci progresul său este blocat.

Semnul prin care se recunoaște această capcană este "Eu" am realizat ... "Acest "eu" poate fi doar un "greșit eu", pentru că nu este "eu-l" cel care realizează.


Datoria de sadhaka (practicant) este aceea de a se observa pe el însuși neîncetat; el trebuie să știe ce se întâmplă în el însuși. Există un risc serios în a face acest lucru numai atunci când el se uită prea mult la alții. Când face asta,  "eul personal" imediat face comparații; iar rezultatul va fi: "Eu sunt mai sfânt decât tine".


Cu această idee el dă "Eu-lui personal" o șansă puternică pentru a se dezvolta într-un "Eu spiritual", care este mult mai rău decât originalul și destul de obișnuitul "eu", fiind întărit de toate eforturile lui spirituale anterioare. Rezultatul este o mândrie spirituală, cu atât mai rău cu cât mai avansat
a devenit sadhaka (practicantul), pentru că realizările sale servesc doar pentru a confirma "dreptul" lui de a fi mândru de succesul său. Dar chiar dacă el percepe Vocea blândă din interior, avertizându-l împotriva acestei tendințe care se întâmplă în el și amintindu-i de secretul "realizării" autentice, umilința tăcută, și chiar dacă el este destul de pregătit să accepte avertizarea aceasta, există încă riscul ca ego-ul viclean să se ascundă acum în spatele mândriei, în smerenia lui!

Există un singur leac împotriva acestora și tuturor celorlalte capcane pe Calea Realizării: Conștiința Vigilentă, focalizându-se necontenit pe egoul perfid "Eu".


Din fericire sadhaka nu este lăsat singur în lupta sa secretă împotriva lui însuși în călătoria lui plină de dor spre destinația sa înaltă. Cum ar putea să o atingă. Nu a fost Ea deja în el însuși? Și niciodată nu omite să trimită semnale de avertizare atunci când călătorul se apropie de o capcană sau chiar a fost prins de una datorită unei inadvertențe.


Este o călătorie ca cea din basme, în care eroul trebuie să treacă prin multe aventuri, pentru a lupta împotriva multor dușmani și chiar demoni, pentru a câștiga prințesa la sfârșit. Cu cât el avansează, cu atât mai puternice obstacolele.


Capcana cea mai vicleană pe calea practicantului este ultima, ascunsă în Realizarea Însăși.


Prima Revelare a Sinelui este temporară. "Jnana (cunoașterea, de fapt recunoașterea), odată dezvăluită, are nevoie de timp pentru a se stabiliza." (Discuții cu Ramana Maharishi, 141).


Pericolul nu este în alunecarea înapoi; este firesc pentru majoritatea practicanților și se întâmplă în mod natural, prin continuarea practicii consecvente, ca aceasta la rândul său să ducă la Revelații mai profunde ale Sinelui până când în cele din urmă nu mai rămâne niciun sadhaka (practicant), ci numai Sinele.


Dacă, pe de altă parte, sadhaka încearcă să "se agațe" de această primă Revelație, în ciuda Ghidului său Interior care-l avertizează (Cine se agață?), atunci ego-ul "Eu" se insinuează din nou acolo unde
din nou Sinele este acoperit și distorsionează Revelarea Sinelui în strigătul de biruință: "Eu am realizat!" 
Legat la ochi de Beatitudinea "succesului" final ("al cui succes?" - n.t. când realizarea înseamnă să nu mai existe un "eu" care să fie acolo care realizează), el nu se oprește niciodată să-și verifice starea lui și, astfel, nu află niciodată adevărul: că el a devenit un yogabhrastha, unul care a căzut din yoga sa, din "uniunea" lui.

Deghizarea nouă și definitivă a ego-ului său, "Eu", este "Guru-ul" (n.t. să devină Guru), și această ultimă și cea mai puternică capcană nu-l va scăpa niciodată, pentru că el nu recunoaște că este victima acesteia.


Există în zilele noastre mulți pe care Guru-capcana i-a prins chiar mult mai devreme pe calea lor.


- Lucy Cornelssen 

Extras din Vânătoarea "Eu-lui", Obstacole și Capcane, paginile 37-40

Citește și:
Zona intermediară și iluzia realizării spirituale
Testul falsului guru 



The most harmless among them is the idea that, though we are not responsible for all the misery of the world...famine, wars, suffering...we feel compelled to try to stop it. The problem often takes the shape of the question to the sage:
‘How can the sage be happy in his Realisation in the face of the desolate conditions of the world? What is he going to do to alter it?’
The questioner never seems to think how many powerful saints and sages have walked this globe throughout the centuries without being able to ‘help’ it. If there is a Higher Power behind the life of the individual, should it not also know what to do in the case of the world? Is it waiting for and depending on you or me for that purpose?
 

Maybe suffering and misery are just the means to remind man that his destiny is higher than that of settling comfortably in this world as his home; a happy person is seldom keen to question his or her situation. Of course everybody should stretch out a helping hand to everybody in need with whom he comes in contact, and that is just what all saints and sages have done, and every sadhaka will do, when he is keen to remove his ego...I. If only everyone would try to care for poverty and misery in his immediate surroundings, all the misery of the world would have been removed long ago!
Why is it not done?
To be busy, theoretically, with the social reform of a country or the world is only too often the means to escape from the responsibility to reform oneself first.


There is another rather harmless mistake which happens regularly to beginners. Many of them are blessed with various glimpses of the higher life, which they have entered. These carry the stamp of a genuine change of consciousness, and of course the sadhaka is happy, and convinced that he has made real progress. There is no harm in it, because he soon has to face the fact that his ‘experience’ is fading away, never to return. When this happens again and again, he learns to understand these sparks as what they are, glimpses from another dimension which want to teach him to discriminate between, the different dimensions but which also lure him on in his spiritual endeavour. They only become a pitfall, when he, by vanity or impatience, gets stuck in one of them, taking it for final Realisation. Then his further progress is blocked.
The mark by which this pitfall is recognised is ‘I’ have realised…’ This ‘I’ can only be a ‘wrong I’, because it is not the ‘I’ that realises.

The duty of the sadhaka is to watch himself ceaselessly; he has to know what is going on within himself. There is a serious risk in doing this only when he looks too much at others. When he does, his ‘personal I’ at once makes comparisons; and the result will be: ‘I am holier than thou’.
With this idea he gives his ‘personal I’ a strong chance to develop into a ‘spiritual I’, which is much worse than his original quite ordinary ‘I’, strengthened by all his previous spiritual effort. The result is a spiritual pride, the worse the more advanced the sadhaka has become, because his attainments, serve only to confirm his ‘right’ to be proud of his success. But even if he perceives the gentle Voice from within, warning him against this trend going on in him and reminding him of the secret of real ‘attainment’, silent humility, and even if he is quite prepared to accept the warning, there is still the risk that the cunning ego now is concealing itself behind his pride in his humility!
There is only one remedy against these and all other pitfalls on the Path to Realisation: Alert Awareness, relentlessly focusing on the treacherous ego…I.

Luckily the sadhaka is not left alone in his secret struggle against himself on his lonesome journey towards his high destination. How could he ever reach It. Were It not already within himself? And It never fails to send signals of warning when the traveller is nearing a pitfall or has even been caught by one due to inadvertance.
His is a journey like that in fairy-tales, when the hero has to go through many adventures, to fight against many enemies and even demons, to win the princess at the end. The further he proceeds, the mightier the obstacles.
The most cunning pitfall on the path of the sadhaka is the last one, hidden in Realisation Itself.

The first Revelation of the Self is temporary. “Jnana, once revealed, needs time to steady itself.” (Talks, 141).

The danger is not in the sliding back; it is natural to most sadhakas and is met quite naturally by continuing one’s practice faithfully, which in its turn will lead to further Revelations of the Self until finally there is no sadhaka left, but the Self only.
If, on the other hand, the sadhaka tries to ‘hold on’ to that first Revelation, in spite of his Inner Guide warning him, (Who is holding on?), then the ego…I slinks again in where the Self is veiled again and distorts the Revelation of the Self into the cry of victory: ‘I have realised!’ Blindfolded by the Bliss of the final ‘success’ (‘whose success?’) he never stops to scrutinize his condition and thus never finds out the truth: That he became a yogabhrastha, one who has fallen out of his yoga, his ‘union’.
The new and definitive disguise of his ego…I is ‘the Guru’, and this last and most powerful pitfall never releases him, because he never recognises that he is its victim.
There are nowadays many whose Guru-pitfall caught them even much earlier on their path.

- Lucy Cornelssen
Excerpt From Hunting the ‘I’, Obstacles and Pitfalls, pages 37-40

miercuri, 10 februarie 2016

Robert Adams - Despre devoțiune (On Devotion)

Am întâlnit mulți oameni în călătoriile mele, care sunt bhakta-și (devoți ai lui Dumnezeu), și mi-au spus: 
<Eu am așa o devoțiune și dragoste pentru Dumnezeu pentru atât de mulți ani. N-am citit vreo carte despre Advaita Vedanta (non-dualism) , dar dintr-o dată am început să mă întreb: "Cine sunt eu? Cine este acest eu care are toate această devoțiune? Este euI separat de mine?" Și am ajuns la concluzia că în tot acest timp m-am rugat la unicul Sine, la realitatea unică. Dar acest lucru mi-a apărut doar din cauza devotamentului, a credinței mele.> 

Nu este asta mai bine decât să citești cărți despre aceste lucruri, decât să citești cunoștințe seci, iar apoi devii o parte a școlii vorbitoare, și când te întâlnești cu prietenii să tot vorbiți, și vorbiți, și vorbiți, și vorbiți, și vorbiți, și vorbiți , și vorbiți despre Advaita Vedanta, despre Sine, conștiință? Ce risipă de energie, trebuie pur și simplu să te hotărăști ce vrei. Vrei cunoașterea intelectuală seacă, sau vrei să te trezești la tine însuți?

Dacă vrei să te trezești la propriul tău sine trebuie să faci ceva în această privință, de acolo de unde ești acum. Iar acest lucru nu înseamnă că trebuie să începi să afirmi: "Eu sunt realitatea absolută." Mai degrabă trebuie să începi anularea tuturor lucrurilor care te țin în strânsorile lor, toate acele lucruri precum temperamentul rău, îndoielile, furia. Trebuie să începi scapi de aceste lucruri și să le abandonezi lui Dumnezeu. Numai atunci Advaita Vedanta va veni de la sine. Dar trebuie să o faci. 


Îmi dau seama că unora dintre voi nu le place să audă aceste lucruri, pentru îți spui: "Rugăciune? Am renunțat la ea cu mult timp în urmă." Da, dar unde ești acum? Ce ai câștigat? Ai devenit liber? Ai probabil și mai multe probleme acum, în plus, decât ai avut vreodată. Și chiar dacă nu ai nicio problemă, ești încă atașat de lume, și mergi în sus și în jos cu acțiunile la bursă, în sus și în jos cu felul în care e lumea de la o zi la alta. Dacă auzi ceva bun, ești fericit. Dacă auzi ceva trist, devii nefericit. Te-ai blocat în maya. 

La asta trebuie să lucrezi mai departe. Asta este ceea ce trebuie să faci. Ai treabă de făcut. Să vedem cât de mulți dintre voi puteți începe să o faceți. 

~ Robert Adams


I met many people in my travels who are bhaktas, and they told me, <I have such devotion and love for God for so many years. I never read a book on Advaita Vedanta, but all of a sudden I began to ask myself, "Who am I? Who is this I that has all this devotion? Is the I separate from myself?" And I came to the realization that all of this time I've been praying to the one Self, the one reality. But this came to me only because of my devotion, my faith.>

Isn't this better than reading books about these things, reading dry knowledge, and then becoming a part of the talking school, where you meet with your friends and you talk, and talk, and talk, and talk, and talk, and talk, and talk about Advaita Vedanta, the Self, consciousness? What a waste of energy, you simply have to make up your mind what you really want. Do you want dry intellectual knowledge, or do you want to awaken to yourself?

If you want to awaken to yourself, you've got to do something about it from where you are right now. And that doesn't mean you have to start affirming, "I am absolute reality." You rather have to start negating all of the stuff that is holding you in its grips, all of those things like a bad temper, doubts, anger. You have to begin by getting rid of those things and surrendering them to God. Only then will Advaita Vedanta come by itself. But you have to do it.

I realize some of you do not like to hear these things, for you're saying to yourself, "Prayer? I gave that up a long time ago." Yes, but where are you now? What have you gained? Have you become free? You probably have more problems now, also, than you ever had before. And even if you do not have any problems, you are still attached to the world, and you go up and down with the stock market, up and down with the way the world is from day to day. If you hear something good, you're happy. If you hear something sad, you become miserable. You're stuck in maya.

This is what you have to work on. This is what you have to do. You have your work before you. Let's see how many of you can begin to do it.

~ Robert Adams

marți, 9 februarie 2016

Video: Adyashanti - Rămâi ca Pură Conștiință (Rest As Awareness)

video

Opțiune: Video-ul poate fi vizionat apăsând AICI 
(din cauza unor probleme tehnice video-ul de pe blog se pare că uneori nu funcționează sau nu se încarcă tot, durata=10 min

RO: În acest simplu și profund satsang, Adyashanti revelează inima învățăturii - ce înseamnă să rămâi liniștit ca Pura Conștiință.
 
http://adyashanti.org/

"Într-un sens, iluminarea este să îți dai seama că nu există niciun sine separat. Am putea auzi asta de o sută de mii de ori: "Nu există niciun sine separat." Dar ce se întâmplă atunci când luăm asta în interior și căutăm în mod serios ce ar putea să însemne? Am afla că înseamnă că tot ceea ce eu ca sine separat care se susține ca fiind adevărat nu este.
Gustul niciunui sine separat este total eliberator. "Niciun sine separat" nu înseamnă că este o experiență spirituală care e ceva de genul: "M-am extins la infinit peste tot, și am fuzionat cu totul." Asta este o experiență frumoasă, minunată pe care să o aibă un sine separat, dar nu asta este Unimea. Unimea nu fuzionează.
Fuzionarea are loc între doi și deoarece nu există decât unul, atunci orice experiență de fuziune este o iluzie care fuzionează cu alta, oricât de frumoasă și minunată ar putea fi această experiență. Chiar și atunci când am experiența că am fuzionat cu absolutul, cu infinitul, cu Dumnezeu, aceasta înseamnă pur și simplu că sinele meu fictiv a fuzionat cu o altă ficțiune. Experiențele mistice nu sunt iluminarea."
~ Adyashanti


EN: In this simple yet profound satsang, Adyashanti reveals the heart of the teaching - what it means to rest as awareness. 

"In one sense, enlightenment is realizing that there is no separate self. We might hear that a hundred thousand times, "There is no separate self." But what happens when we take it inside and seriously consider what it could mean? We would find it means that everything I as a separate self holds as true isn't.
The taste of no separate self is totally liberating. "No separate self" does not mean there is a spiritual experience that goes something like, "I have extended myself infinitely everywhere, and have merged with everything." That's a beautiful, wonderful experience for a separate self to have, but that's not what Oneness is. Oneness is not merging.
Merging happens between two and since there is only one, then any experience of merging is one illusion merging with another, as beautiful and wonderful as that experience may be. Even when I experience having merged with the absolute, with the infinite, with God, it simply means that my fictitious self has merged with another fiction. Mystical experiences aren't enlightenment."
~ Adyashanti

joi, 4 februarie 2016

Versete din Viveka-Chudamani a lui Sri Shankara selectate și rearanjate de Ramana Maharishi (Verses from Sri Sankara's Viveka-Chudamani selected and reset by Sri Ramana Maharshi)

31. Dintre toate mijloacele de Eliberare, cea mai înaltă este Devoțiunea: și căutarea  Realității proprii (Sinele se numește Devoțiune). 

351. Sinele Suprem, eterna, indivizibila, non-duala Conștiință, Martorul lui Buddhi (intelectul) și al restului, este altul decât Sat (Existența) și asat (non-existența), și este semnificația ultimă a noțiunii exprimată de termenul "Eu". Este Realitatea imediată, Beatitudinea Întrupată. 

135. Sinele Suprem al Conștiinței pure, diferit de prakriti (puterea naturii creatoare) și de modificările sale, strălucește ca "Eul-Eu ', Martorul direct al lui buddhi în timpul stării de veghe și al celorlalte stări, și luminează toată această manifestare a Existenței și non-existenței. 

217. Ceea ce se manifestă în mod clar în timpul stărilor de veghe, vis și somn profund, care este perceput în mod direct în interior ca "Eul-Eu" al conștiinței continue, care percepe ego-ul, intelectul, etc, că sunt de diverse forme și modificări, și care se revelează însuși ca Sinele Veşnicei Conștiință-Beatitudine - cunoaște-te ca acesta, propriul tău Sine, în Inimă. 

136. Prin experiență directă cunoaște asta, propriul tău Sine în tine însuți, ca "Acesta este Eul", cu mintea-ți stabilă și intelectul pur și clar; (astfel) traversează oceanul fără margini al samsara-ei ale cărui valuri sunt (succesiunea) nașterii și morții: scopul tău astfel împlinit, fii stabilit ca Absolutul. 

380. În învelișul inteligenței strălucește veșnic Atman, Martorul strălucind de la sine al totului. Făcându-l pe acesta ținta ta, care este destul de diferit de ceea ce e ireal - bucură-te de el prin experiență, prin conștiință neîntreruptă, ca propriul tău Sine. 

360. Extrem de subtil este Adevărul Sinelui Suprem, și nu este perceptibil de viziunea grosieră (a minții). Acesta poate fi cunoscut minții nobile a intelectului perfect pur, prin foarte subtila Conștiință de Sine în Samadhi (Starea de Pace Transcendentală). 

362. Când mintea, ajunsă astfel prin practica neîncetată, este contopită în Dumnezeu, atunci Samadhi scăpând de caracterul său savikalpa (cu suport) conduce de la sine către experiența Beatitudinii Unimii (adică, la Nirvikalpa Samadhi - extaz divin fără suport, non-dual, impersonal). 

363. Prin samadhi sunt distruse toate nodurile tendințelor subconștiente (vasana-elor) și toată karma este distrusă. Rămâne, înăuntru și în afară, peste tot și în orice moment, manifestarea fără de efort a Naturii proprii (swarupa), Sinele. 

266. În peștera lui buddhi (a intelectului pur) este Supremul Dumnezeu, cel fără de al doilea, distinct de Existență și non-existență. Pentru cel care rămâne în această peșteră într-adevăr ca Sine, nu există nicio reîntrupare.



Verses From Sri Sankara's Viveka-Chudamani
Selected and Reset by Sri Ramana Maharshi
31. Among all the means for Liberation pre-eminent is Devotion: and the quest for one's own Reality (the Self is called Devotion).

351. The Supreme Self, the eternal, indivisible, non-dual Consciousness, the Witness of buddhi (the intellect) and the rest, is other than Sat (Existence) and asat (non-existence), and is the ultimate significance of the notion conveyed by the term 'I'. It is the immediate Reality, the Bliss Incarnate.

135. The Supreme Self of pure Consciousness, different from prakriti and its modifications, shines as the 'I-I', the direct Witness of buddhi during the wakeful and other states, and lights up this entire manifestation of Sat and asat.

217. That which clearly manifests itself within during the wakeful, dreaming and sleep states, which is directly perceived within as the 'I-I' of continuous awareness, which perceives the ego, buddhi, etc., that are of diverse forms and modifications, and which reveals itself as the Atman of Eternal Consciousness-Bliss - know thou this, thine own Self, within the Heart.

136. By direct experience know thou this, thine own Self within thyself, as "This is I", with the mind regulated and the intellect pure and clear; (thereby) cross the boundless ocean of samsara of which the waves are the (succession of) births and deaths: thy aim thus fulfilled, be established as the Absolute.

380. In the sheath of intelligence shines eternally Atman, the self-effulgent Witness of all. Making that thy lakshya (target), which is quite different from the unreal - enjoy it by experience, through unbroken awareness, as thy own Self.

360. Extremely subtle is the Truth of the Self Supreme, and it is not discernible to the gross vision (of the mind). It is knowable to the noble minded of perfectly pure intellect, through very subtle Self-awareness during Samadhi (the State of Transcendental Peace).

362. When the mind, qualified thus through incessant practice, is merged in Brahman, then the Samadhi getting rid of its savikalpa character leads of its own accord to the Experience of Bliss of Oneness (i.e., of Nirvikalpa Samadhi).

363. By the Samadhi are destroyed all the knots of vasanas and all karma is destroyed. There remains, within and without, everywhere and at all times, the effortless manifestation of one's Swaroopa, the Self.

266. In the cave of the buddhi is the Supreme Brahman, one without a second, distinct from Sat and asat. For him who abides in this cave as verily that Self, there is no rebirth.