“Cine Sunt Eu?” este titlul dat unei cărțulii cu un set de întrebări și răspunsuri pe tema introspecției, a investigării de sine. Întrebările i-au fost adresate lui Bhagvan Sri Ramana Maharshi de către Sri M. Sivaprakasam Pillai cam prin anul 1902. Sri Pillai, un absolvent în filosofie, era la acele vremuri angajat la Departamentul Veniturilor din Districtul Sudic Arcot. În timpul vizitei sale la Tiruvannamalai în 1902 pentru munca sa oficială, el a mers la peștera Virupaksha din Arunachala și l-a întâlnit pe Maestru acolo. El a căutat de la acesta îndrumare spirituală, și a pus întrebări legate de introspecție (căutare de Sine). Pentru că Bhagvan nu vorbea pe atunci, nu pentru că ținea vreun legământ ci pentru că nu avea înclinația să vorbească, el a răspuns întrebărilor prin gesturi, și când acestea nu erau înțelese, prin scris.
Om Namo Bhagavathe Sri Ramanaya
Cine Sunt Eu? (Nan Yar?)
Întrucât toate ființele doresc să fie fericite mereu, fără suferință, și întrucât în cazul fiecăruia este observată iubirea supremă pentru sine, și pentru că doar fericirea este cauza iubirii, pentru a câștiga această fericire care e natura noastră și care este trăită în somnul profund unde nu există mintea, omul trebuie să se cunoască pe sine însuși. Pentru asta, calea cunoașterii, introspecția sub forma "Cine Sunt Eu?", este mijlocul principal.
1. Cine sunt eu?
Corpul grosier care e compus din cele șapte umori (dhatus), nu sunt eu; organele celor cinci simțuri cognitive, simțurile auzului, atingerii, vederii, gustului și mirosului, care percep respectivele lor obiecte, sunet, atingere, culoare, gust, și miros, nu sunt eu; organele vorbirii, mișcării, apucării, excreției, și procreării, care au respectivele lor funcții ca vorbirea, mișcarea, apucarea, excreția, și plăcerea, nu sunt eu; cele cinci sufluri, prana, etc. care fac respectivele lor mișcări interne, etc., nu sunt eu; chiar mintea care gândește, nu sunt eu; ignoranța de asemeni, care este dotată doar cu impresiile reziduale ale obiectelor, și în care nu există obiecte și funcții, nu sunt eu.
2. Dacă nu sunt nimic din acestea, atunci cine sunt eu?
După negarea acestora menționate mai sus ca "nici asta", "nici asta", acea Conștiință Pură care rămâne singură - aceea sunt eu.
3. Care este natura Conștiinței?
Natura Conștiinței Pure este existență-conștiință-beatitudine.
4. Când va fi câștigată realizarea Sinelui?
Când lumea care este ceea ce e văzut a fost îndepărtată, atunci va fi realizarea Sinelui care este văzătorul.
5. Nu va exista realizarea Sinelui chiar și atunci când lumea este acolo (luată ca fiind reală)?
Nu va exista.
6. De ce?
Văzătorul și obiectul văzut sunt ca funia și șarpele. Exact cum cunoașterea frânghiei care este substratul nu va apărea până când falsa cunoaștere a șarpelui iluzoriu nu dispare, tot așa realizarea Sinelui care este substratul nu va fi câștigată decât dacă credința că lumea este reală va fi îndepărtată.
7. Când va fi îndepărtată lumea, care este obiectul vederii?
Când mintea, care este cauza tuturor cunoștințelor și acțiunilor, devine liniștită, lumea dispare.
8. Care este natura minții?
Ce numim "minte" este o putere magnifică ce rezidă în Sine. Ea face ca toate gândurile să apară. În afara gândurilor, nu există un lucru numit minte. De aceea, gândul este natura minții. În afara gândurilor, nu există o entitate independentă numită lume. În somnul profund nu există gânduri, și acolo nu există nicio lume. În stările de veghe și vis, acolo sunt gânduri, și acolo există și o lume. Precum păianjenul emană firul pânzei din el însuși și apoi îl resoarbe în el însuși, tot astfel mintea proiectează lumea în afară din ea însăși și apoi o resoarbe în ea însăși. Când mintea iese din Sine, lumea apare. De aceea, când lumea apare (ca fiind reală) Sinele nu apare; și atunci când Sinele apare (strălucește) lumea nu apare. Când cineva persistă în introspecție privind natura minții, mintea se va sfârși lăsând doar Sinele. La ce se spune Sine este Atman.
Mintea există întotdeauna dependentă de ceva grosier; nu poate exista de una singură.
Mintea este cea care este numită corpul subtil sau sufletul (jiva).
9. Care este calea introspecției pentru a înțelege natura minții?
Aceea care răsare ca "Eu" în acest corp este mintea. Dacă cineva investighează interior unde în corp apare prima dată gândul "Eu", va descoperi că acesta apare în inimă. Acela este locul originii minții. Chiar dacă cineva gândește constant "Eu" "Eu", va fi condus în acel loc. Dintre toate gândurile care apar în minte, gândul "Eu" este primul. Numai după ce acesta a apărut apar și celelalte gânduri. După apariția primului pronume personal apare și al doilea și al treilea pronume personal; fără primul pronume personal nu va exista un al doilea sau al treilea.
10. Cum devine mintea tăcută?
Prin introspecția "Cine Sunt Eu?". Gândul "cine sunt eu?" va distruge toate celelalte gânduri, și la fel precum bățul folosit pentru a ațâța focul, el însuși va fi în final distrus. Apoi, va apărea realizarea Sinelui.
11. Care sunt mijloacele prin care să păstrăm constant gândul "Cine Sunt Eu?"
Când alte gânduri apar, nu ar trebui să le urmezi, ci ar trebui să întrebi: "Cui apar ele?"
Nu contează câte gânduri apar. Cum apare un gând, întrebi perseverent: "Cui i-a apărut acest gând?"
Răspunsul care va veni va fi "Mie". De aceea dacă întrebi "Cine Sunt Eu?", mintea va merge înapoi la sursă; și gândul care apăruse va deveni liniștit. Prin practică repetată în acest fel, mintea va dezvolta abilitatea de a rămâne în sursa ei. Când mintea care e subtilă iese prin creier și organele de simț, numele și formele grosiere apar; atunci când stă în inimă, numele și formele dispar.
Să nu lași mintea să iasă, reținând-o în Inimă se numește "interiorizare" (antar-mukha).
Să lași mintea să iasă din inimă este cunoscut ca "exteriorizare" (bahir-mukha).
Astfel, când mintea stă în Inimă, "Eu-l" care este sursa tuturor gândurilor va dispărea, și Sinele care mereu există va străluci. Orice ai face, ar trebui să faci fără egoitatea "Eu". Dacă acționezi astfel, totul va apărea ca fiind de natura lui Shiva (Dumnezeu).
12. Nu există și alte mijloace de a face mintea tăcută?
În afara introspecției, nu există mijloace adecvate. Dacă prin alte mijloace cauți să controlezi mintea, mintea va părea că e controlată, dar va continua să existe din nou. Prin controlul respirației, de asemeni, mintea va deveni liniștită; dar va rămâne liniștită doar atât timp cât controlezi respirația, și când respirația devine normală și mintea va începe să se miște și să vagabondeze împinsă de impresiile reziduale (vasana și samskara). Sursa e aceeași și pentru minte și pentru respirație. Gândul, într-adevăr, este natura minții. Gândul "Eu" este primul gând al minții; și acesta este identitatea egoică. De unde provine egoul provine și respirația. De aceea, când mintea devine tăcută, respirația este controlată, și când respirația este controlată mintea devine liniștită. Dar în somnul profund, deși mintea devine liniștită, respirația nu încetează. Aceasta e cauzată de voința lui Dumnezeu, astfel încât trupul să fie păstrat și ceilalți să nu aibă impresia că a murit. În starea de veghe și samadhi, când mintea devine liniștită, respirația e controlată.
Respirația este forma grosieră a minții. Până în momentul morții, mintea menține respirația în trup; și când trupul moare atunci mintea va lua suflul respirației cu ea. De aceea, exercițiul de control al respirației e doar un ajutor pentru a face mintea liniștită (manonigraha); dar nu va distruge mintea (manonasa).
Ca și practica de control al respirației, meditația asupra formelor lui Dumnezeu, repetarea mantra-elor, restricțiile alimentare, etc., sunt doar ajutoare pentru a liniști mintea.
Prin meditație asupra formelor lui Dumnezeu și repetarea mantra-elor, mintea devine focalizată într-un punct. Mintea mereu va hoinări. La fel cum unui elefant i se dă un lanț pe care să îl țină în trompă și el va merge ținându-se de el și de nimic altceva, tot astfel mintea care este ocupată de un nume sau formă se va ține doar de aia și atât. Când mintea se împrăștie într-o multitudine de gânduri, fiecare gând va fi slab; dar când gândurile sunt resorbite atunci mintea devine focalizată și puternică; pentru o astfel de minte introspecția va deveni ușoară. Dintre toate restricțiile, cea legată de a mânca moderat și sattvic este cea mai bună; făcând asta, calitatea sattvică a minții va crește, și aceasta va ajuta la introspecție.
13. Impresiile reziduale (gândurile) ale obiectelor apar încet încet ca valurile unui ocean. Când vor fi ele toate distruse?
În timp ce meditația asupra Sinelui se înalță tot mai mult, gândurile vor fi distruse.
14. Este posibil ca impresiile reziduale ale obiectelor care vin din timpuri fără de început, așa cum e, să fie rezolvate, și să rămâi ca Sinele pur?
Fără a păstra îndoiala "e posibil sau nu?", ar trebui să persiști în meditația Sinelui. Chiar dacă cineva e un mare păcătos, acesta nu ar trebui să se îngrijoreze și să plângă "O, sunt un păcătos, cum voi fi salvat?"; ar trebui să renunțe complet la ideea "sunt un păcătos"; și să se focalizeze cu putere asupra meditației Sinelui; atunci, cu siguranță va reuși.
Nu există două minți - una bună și alta malefică; mintea e doar una. Impresiile reziduale sunt de două feluri - favorabile și nefavorabile. Atunci când mintea este sub influența impresiilor favorabile este numită bună; și atunci când este sub influența impresiilor nefavorabile este privită ca rea și dăunătoare.
Mintea nu ar trebui lăsată să hoinărească către obiecte lumești și către ceea ce privește alți oameni. Oricât de răi ar fi alți oameni, nu ar trebui să le porți ură. Ambele, atât dorința cât și ura ar trebui evitate. Tot ce dai altora tu de fapt îți dai ție însuți. Dacă acest adevăr este înțeles cine nu ar da altora? Când sinele unuia apare toate apar ca sine; când sinele unuia devine tăcut totul devine tăcut. Cu câtă smerenie ne comportăm, cu atâta va rezulta mai mult bine. Dacă mintea a fost adusă la tăcere, poți trăi oriunde.
15. Cât timp ar trebui practicată introspecția?
Atât timp cât există impresii ale obiectelor în minte, atât timp introspecția "Cine Sunt Eu?" este necesară. Când apar gândurile ele ar trebui distruse atunci și acolo în chiar locul originii lor, prin introspecție. Dacă cineva se va baza pe contemplarea Sinelui fără întrerupere, până când Sinele este câștigat, doar asta va fi de ajuns. Atât timp cât există inamici în cetate, ei vor continua să atace; dar dacă sunt distruși pe măsură ce apar, cetatea va cădea în mâinile noastre.
16. Care este natura Sinelui?
Ceea ce există în adevăr este numai Sinele. Lumea, sufletul individual, și Dumnezeu sunt aparențe în el, ca argintiul în sidef, acestea trei apar în același timp și dispar în același timp. Sinele este acela unde nu există absolut niciun gând "Eu". Acela este numit "Tăcere". Sinele însuși este lumea; Sinele însuși este "Eu"; Sinele însuși este Dumnezeu; totul este Shiva, Sinele.
17. Nu e totul opera lui Dumnezeu?
Fără dorință, voință, sau efort, soarele răsare; și în prezența sa pură, piatra-soarelui emite foc, lotusul înflorește, apa se evaporă; oamenii își fac activitățile lor variate și apoi se odihnesc. La fel cum în prezența magnetului acul se mișcă, este prin virtutea prezenței pure a lui Dumnezeu ca sufletele guvernate de cele trei funcții cosmice sau de activitatea divină în cinci pași să își facă acțiunile și să se odihnească apoi, în acord cu karma lor. Dumnezeu nu are vreo voință anume; nicio karma nu se atașează de El. Așa cum activitățile lumești nu afectează soarele, sau cum meritele sau ne-meritele celor patru elemente nu afectează spațiul atotcuprinzător.
18. Dintre devoți cine e cel mai măreț?
Cel care se abandonează Sinelui, care e Dumnezeu, este cel mai bun devot. Abandonarea către Dumnezeu înseamnă să rămâi constant în Sine fără a da loc apariției vreunui gând, altul decât acela al Sinelui. Orice poveri îi sunt aruncate Divinului, El le duce. Din moment ce puterea supremă a lui Dumnezeu face ca toate lucrurile să se miște, de ce ar trebui ca noi, fără a ne abandona ei, să ne facem griji constant cu gânduri ca ce trebuie făcut și cum, sau ce nu trebuie făcut și de ce nu? Știm că trenul cară toate bagajele, deci după ce ne-am urcat în el de ce am mai căra micul nostru bagaj pe cap spre disconfortul nostru, în loc să îl punem jos în tren și să ne simțim ușori?
19. Ce este non-atașamentul?
Când gândurile apar, distrugerea lor completă fără niciun fel de reziduu în chiar locul originii lor este non-atașament. La fel cum un scufundător după perle își leagă o piatră de talie, se scufundă pe fundul mării și ia perlele, așa și fiecare dintre noi ar trebui să fim înzestrați cu non-atașament, să ne scufundăm în noi înșine și să obținem Perla-Sinelui.
20. Nu e posibil ca Dumnezeu sau Guru-ul să efectueze eliberarea unui suflet?
Dumnezeu și Guru-ul doar îți vor arăta drumul spre eliberare; nu vor duce ei înșiși sufletul la eliberare. În realitate, Dumnezeu și Guru-ul nu sunt diferiți. Cum prada căzută în gura tigrului nu are scăpare, așa și cei care vin în preajma privirii pline de grație a Guru-ului vor fi salvați de Guru și nu se vor rătăci; totuși, fiecare trebuie prin efort propriu să urmeze calea arătată de Dumnezeu sau Guru și să își câștige eliberarea. Te poți cunoaște pe tine însuți numai prin ochiul tău al cunoașterii, și nu prin al altcuiva. Cel care este Rama are nevoie de ajutorul unei oglinzi ca să știe că el e Rama?
21. E necesar ca cineva care tânjește după eliberare să investigheze natura categoriilor (tattva-elor)?
La fel cum cineva care aruncă gunoiul nu are nevoie să-l analizeze și să vadă ce e în el, la fel cineva care vrea să cunoască Sinele nu are nevoie să numere categoriile manifestării sau să investigheze calitățile lor caracteristice; ce trebuie el să facă e să respingă la un loc toate categoriile care ascund Sinele. Lumea trebuie considerată ca un vis.
22. Nu e nicio diferență între veghe și vis?
Starea de veghe este mai lungă, visul mai scurt; în afară de asta nu e nicio diferență. Așa cum întâmplările din starea de veghe par reale cât timp ești treaz, la fel cele din vis atât timp cât visezi. În vis mintea ia un alt corp. În ambele, și în veghe și în vis, gândurile, numele și formele apar simultan.
23. Are vreun folos cititul cărților pentru cei care tânjesc după eliberare?
Toate textele spun că pentru a obține eliberarea trebuie să aduci mintea la tăcere; de aceea învățătura lor finală e aceea că mintea trebuie adusă la tăcere; odată ce asta a fost înțeleasă nu ai nevoie de citit fără sfârșit. Pentru a liniști mintea trebuie doar să investighezi în tine însuți ce este Sinele tău; cum ar putea fi făcută această introspecție prin cărți? Trebuie să îți cunoști Sinele prin propriul tău ochi al înțelepciunii. Sinele are cinci învelișuri; dar cărțile sunt în afara acestora.
Din moment ce Sinele trebuie investigat prin îndepărtarea acestor cinci învelișuri, este inutil să-l cauți în cărți. Vine o vreme când trebuie să uiți absolut tot ce ai învățat.
24. Ce e fericirea?
Fericirea este chiar natura Sinelui; fericirea și Sinele nu sunt diferite. Nu există fericire în niciun obiect al lumii. Ne imaginăm prin ignoranța noastră că obținem fericire de la obiecte. Când mintea merge spre în afară, ea experimentează suferința. În realitate, atunci când dorințele ei sunt îndeplinite, ea se întoarce în locul ei și se bucură de fericirea care e Sinele. Similar, în stările de somn, samadhi și leșin, și atunci când obiectele dorinței sunt obținute sau când obiectul neplăcerii este îndepărtat, mintea devine introvertită, și se bucură de pura Fericire-Sine. Astfel mintea se mișcă fără încetare mergând când în Sine când în afară. Sub copac umbra este plăcută; în afară fierbințeala e dogoritoare. O persoană care a mers prin soare simte răcoare când ajunge la umbră. Cineva care continuă să meargă de la umbră la soare și înapoi la umbră este un prost. Un înțelept stă permanent la umbră. Similar, mintea cuiva care cunoaște adevărul nu îl părăsește pe Dumnezeu. Mintea ignorantului, dimpotrivă, se învârte în lume, simțindu-se mizerabil, și pentru un timp scurt se întoarce la Dumnezeu să trăiască fericirea. De fapt, ceea ce este numit lume este doar gând. Când lumea dispare, atunci când nu sunt gânduri, mintea experimentează fericirea; și când lumea apare, mintea trece prin suferință.
25. Ce este viziunea-înțeleaptă (jnana-drsti)?
Să rămâi tăcut este viziunea-înțeleaptă. Să rămâi tăcut înseamnă să absorbi mintea în Sine. Telepatia, cunoașterea întâmplărilor trecutului, prezentului și viitorului și clarvederea nu constituie viziune-înțeleaptă.
26. Care este legătura dintre lipsa dorințelor și înțelepciune?
Lipsa dorințelor este înțelepciune. Cele două nu-s diferite; sunt același lucru. Lipsa dorinței este abținerea de la orientarea minții spre orice obiect. Înțelepciunea înseamnă că nu apare niciun obiect. Cu alte cuvinte, să nu cauți altceva decât Sinele este detașare sau lipsa dorințelor; nepărăsirea Sinelui este înțelepciune.
27. Care e diferența dintre meditație și introspecție?
Introspecția constă în a menține mintea în Sine. Meditația constă în a gândi că ești Brahman, existență-conștiință-beatitudine.
28. Ce este eliberarea?
Să te întrebi despre natura a ceea ce este înlănțuit în tine, și realizarea naturii tale adevărate este eliberarea.
SRI RAMANARPANAM ASTU
Source (EN):
Who Am I? (Nan Yar?) - The Teachings of Bhagavan Sri Ramana Maharshi
Traducerea: Summairu (2017)
Citește și:
Învățăturile lui Sri Ramana Maharshi
Robert Adams & Ramana Maharshi - Doar Fii
Yogananda îl întâlnește pe Sri Ramana Maharshi
Lal-Ded - Cuvântul unei mistice rebele din Kashmir
