Gerald Jampolsky - Iertarea: cea mai mare putere vindecatoare

  

  Egoul este cel care ne şopteşte la urechi că nu vom putea găsi fericirea decât în lumea exterioară, printr-o acumulare de lucruri. El este cel care ne şopteşte că dacă vom găsi un partener de cuplu potrivit, totul se va armoniza în viaţa noastră şi nu vom mai putea cunoaşte suferinţa. Atunci când lucrurile par să meargă prost, el ne învaţă că singurul lucru pe care îl putem face este să dăm vina pe altcineva. Egoul are propriul său sistem de convingeri. Dacă dorim, îi putem accepta convingerile. Dacă nu dorim, putem căuta alte perspective din care să privim această lume. Desigur, nu trebuie să uităm că egoul nostru face parte integrantă din noi. De aceea, cu cât ne vom amplifica discernământul, recunoscând gândurile datorate egoului temător, cu atât mai liberi vom fi să optăm pentru o viaţă mai plină de iubire şi de pace.

Sistemul de convingeri al egoului este bazat pe teamă, pe vinovăţie şi pe condamnare. Dacă am opta numai pentru principiile şi liniile sale directoare, am opta practic pentru o stare perpetuă de conflict şi nu am mai cunoaşte vreodată pacea interioară şi fericirea. Acesta fiind însuşi mecanismul de funcţionare al egoului, nu trebuie să ne mire faptul că acesta nu crede în iertare. De fapt, el va face întotdeauna tot ce-i va sta în puteri pentru a ne convinge că nimeni din această lume nu merită să fie iertat. Mai mult, va merge până acolo încât ne va spune că noi înşine nu merităm să fim iertaţi! Egoul se cramponează cu disperare de convingerea că nimeni nu trebuie iertat pentru greşelile sale.

Pe de altă parte, el este absolut convins că trebuie să ne apărăm în permanenţă de atacurile celor din jur. El ne transmite continuu acest mesaj, sub forma unor sentimente care pot fi recunoscute cu uşurinţă. Spre exemplu, mintea neiertătoare a egoului va încerca întotdeauna să ne convingă că singura modalitate de a ne proteja de o eventuală nouă rană sufletească este aceea de a pedepsi persoana care ne-a rănit prin mânia şi prin ura noastră, izolând-o şi arătându-i dispreţul nostru, astfel încât să se simtă prost pentru fapta sa.

Egoul nostru se manifestă prin acel sentiment interior care ne face să credem că ar fi nepotrivit, prostesc sau chiar o nebunie să iertăm pe cineva ale cărei acţiuni ne-au rănit sau ne-au făcut să ne simţim ameninţaţi în vreun fel. Ca şi cum acest lucru nu ar fi de ajuns, egoul ne reaminteşte în permanenţă că în viaţa noastră există oameni care nu îşi doresc nimic mai mult pe lume decât să ne rănească în fel şi chip, oameni care merită exclusiv mânia noastră, nicidecum iertarea. Peste toate, egoul este şi foarte viclean. El se pricepe de minune să îşi aleagă martorii. Şi poţi fi absolut sigur că îi va alege numai pe aceia care îi vor susţine pe de-a-ntregul părerile. Egoul este prin excelenţă contradictoriu. Spre exemplu, el ne ascunde faptul că atunci când cedăm în faţa impulsului de a ne înfuria pe alte persoane, dorind să le pedepsim, noi ne închidem singuri în propria noastră închisoare. Un alt secret pe care ni-l ascunde este acela că gândurile noastre lipsite de iertare creează în inima noastră un gol interior, un sentiment de pierdere şi de tristeţe care ne împiedică să trăim starea de pace interioară şi de iubire. Acest gol interior ne desparte de semenii noştri şi de starea de unitate care ar trebui să ne caracterizeze.

În cazul în care credem în Dumnezeu, egoul ne şopteşte la urechi că acesta este un Dumnezeu furios şi răzbunător, gata să ne lovească cu trăsnetul lui pentru a ne pedepsi pentru „păcatele” şi pentru gândurile noastre „greşite”. Egoul ne învaţă că nu putem avea încredere şi nu ne putem simţi în siguranţă în prezenţa lui Dumnezeu. El susţine că iubirea necondiţionată pentru Dumnezeu nu este altceva decât o iluzie pe care ne-o creăm singuri şi că atât timp cât ne vom crampona de această viziune stupidă, nu vom face decât să ne amăgim singuri. Egoul încearcă să ne convingă în permanenţă că Dumnezeu este veşnic mânios şi gata oricând să provoace moartea oamenilor prin tot felul de dezastre naturale de genul cutremurelor şi al tornadelor care ucid atâţia oameni sau îi lasă fără case. El merge până acolo încât afirmă că Dumnezeu ne trimite aceste nenorociri numai pentru a ne pedepsi pentru păcatele noastre. Mintea incapabilă de iertare a egoului se cramponează în permanenţă de gândurile de teamă, de suferinţă, de durere, de disperare, de griji şi de îndoieli. Ea consideră că orice greşeală reprezintă un păcat de neiertat.

Principalele 20 de motive pentru care refuzăm să iertăm

Este foarte greu să ierţi atunci când asculţi de vocea egoului, care te învaţă că cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să pedepseşti persoana care te-a rănit, refuzându-i iubirea ta. Este foarte greu să ierţi atunci când ai un ego încăpăţânat care încearcă în permanenţă să te convingă că ura îţi conferă o siguranţă şi o certitudine mult mai mare decât iubirea. Este foarte important să nu facem din egoul nostru un duşman, dar nici să ne ataşăm prea tare de el. Este la fel de important însă să ne dăm seama că acesta ne poate conduce pe căi greşite. Egoul nostru nu încetează niciodată cu predicile. El se cramponează de un sistem de convingeri care valorizează frica, conflictul, indiferenţa şi nefericirea, făcând din ele principalele lui priorităţi. Egoul consideră iubirea pur şi simplu un act de nebunie.

Atunci când devenim prea ataşaţi de vocea egoului, lucru care se întâmplă îndeosebi în momentele de stres sau atunci când lucrurile nu merg în viaţa noastră aşa cum ne-am dori, noi auzim distinct în mintea noastră vocea egoului, care ne transmite mesajul că nu este cazul să iertăm. În realitate, noi avem întotdeauna de ales: putem asculta vocea iubirii sau cea a egoului. Cum ne putem da seama când anume ne vorbeşte egoul? Simplu: vocea egoului se naşte întotdeauna din teamă. Sfaturile sale ne lasă întotdeauna într-o stare de conflict interior, niciodată de pace. Atunci când ascultăm de mintea incapabilă să ierte a egoului, aceasta ne oferă nenumărate motive pentru a nu ierta, ascunzându-ne însă faptul că singurii care vom suferi, pierzându-ne pacea interioară, suntem noi.

Iată 20 de exemple ale modului de a raţiona al egoului:

1. Acel om te-a rănit profund. Merită pe deplin să fii furios pe el, să nu-l mai iubeşti şi să fie pedepsit.

2. Nu fi prost! Dacă îl vei ierta, acel om te va răni din nou şi din nou.

3. Dacă îl ierţi, nu îţi dovedeşti decât propria slăbiciune.

4. Dacă ierţi această persoană, este ca şi cum i-ai spune că a avut dreptate, iar cel care a greşit ai fost tu!

5. Numai un om lipsit de respect faţă de sine ar putea ierta această persoană.

6. Atunci când nu ierţi pe cineva, îţi manifeşti controlul asupra persoanei respective. Controlul este principala metodă pe care o aplică egoul pentru a se simţi în siguranţă.

7. Cea mai sigură cale de a ţine la distanţă persoana care te-a rănit este să nu o ierţi niciodată.

8. Dacă nu vei ierta această persoană, te vei simţi mai bine, căci aceasta este cea mai sigură cale de a te răzbuna pe ea.

9. Dacă nu vei ierta această persoană, vei obţine controlul asupra ei.

10. Iertarea celui care te-a rănit este cea mai mare prostie din lume.

11. Atunci când ierţi pe cineva, renunţi la propria ta siguranţă interioară.

12. Dacă îl ierţi pe cel cu care te-ai certat, rişti să îl faci să creadă că eşti de acord cu ceea ce a făcut.

13. Iertarea nu este altceva decât acceptarea comportamentului greşit.

14. La limită, poţi ierta pe cineva, dar numai dacă îşi cere sincer iertare pentru ceea ce a făcut. Nici chiar atunci nu trebuie să îl ierţi însă pe deplin.

15. Dacă îl ierţi pe acest om care a păcătuit, Dumnezeu te va pedepsi.

16. Recunoaşte: întotdeauna, greşeala îi aparţine celuilalt, aşa că ce rost are să ierţi?

17. Nu crede niciodată pe cineva care îţi spune că proiectezi asupra celorlalţi propriile tale greşeli, respingându-le.

18. Nu cădea în capcana celor care îţi spun că dacă nu poţi ierta pe cineva pentru o anumită greşeală, acest lucru se datorează faptului că nu poţi accepta o faptă pe care ai comis-o tu însuţi şi pe care o consideri de neiertat.

19. Dacă vei ierta această faptă oribilă, nu vei fi cu nimic mai bun decât cel care a comis-o.

20. În cazul în care crezi că există un Dumnezeu sau o putere superioară care te protejează să nu mai fii o victimă inocentă atât timp cât îi ierţi pe cei din jur, înseamnă că ţi-ai pierdut complet minţile!

 

Schimbarea sistemului nostru de convingeri

Dacă dorim să învăţăm valoarea iertării – deopotrivă a celorlalţi oameni şi a noastră – noi trebuie să ne schimbăm sistemul de convingeri. În acest scop, putem începe prin a renunţa la convingerea egoului că trebuie să găsim neapărat pe cineva pe care să dăm vina atunci când în viaţa noastră merge ceva prost. Putem adopta apoi noi convingeri în inima noastră, care să ne ajute să înţelegem valoarea renunţării la auto-condamnare şi la condamnarea celor din jur, astfel încât să ne putem înconjura numai de iubire.

Una din modalităţile prin care putem face acest lucru constă în a ne schimba modul de a gândi în legătură cu noi înşine. Egoul se identifică în totalitate cu corpul fizic şi nu concepe faptul că noi suntem fiinţe spirituale care au venit să locuiască pentru o vreme într-un astfel de corp. Dacă vom reuşi să ne schimbăm această percepţie, privindu-ne ca fiinţe spirituale eterne, şi nu doar ca nişte simple corpuri, ne va fi mult mai uşor să sesizăm valoarea iertării.

Fericirea şi pacea interioară nu apar decât atunci când renunţăm să mai căutăm vinovaţi pentru lucrurile care nu merg bine în viaţa noastră. Învinovăţirea altuia nu ne aduce fericirea pe care ne-o dorim, la fel cum nu pot face acest lucru nici răzbunarea sau pedepsirea celor vinovaţi. Singura care ne poate aduce această fericire de durată este iertarea. Noi suntem singurii care putem opri cercul vicios al mâniei, durerii, amărăciunii şi tristeţii provocate de conflictele noastre interioare şi exterioare. Fiecare om este responsabil pentru renunţarea la blocajele pe care şi le-a impus singur, pentru iertarea de sine şi pentru iertarea celor din jur, care îi pot aduce vindecarea, bucuria şi pacea pe care le caută de atâta vreme.

Schimbările încep să apară odată cu depăşirea fiecărui obstacol

Transcenderea fricii, ruşinii şi vinovăţiei. Primul obstacol pe care trebuie să îl depăşim este incapacitatea noastră de a ne schimba sistemul convingerilor. Poate cel mai mare blocaj în calea iertării este sistemul de convingeri bazat pe teamă, nu pe iubire. Acest blocaj începe să dispară de îndată ce ne manifestăm voinţa de a-i privi cu alţi ochi pe ceilalţi oameni, fie ca fiinţe care se bucură de iubire, fie ca fiinţe speriate, care au o nevoie disperată de iubire. Altfel spus, nu mai trebuie să interpretăm comportamentul celorlalţi oameni din perspectiva vinovăţiei sau inocenţei lor. Nu mai trebuie să-i privim cu ochi critici, pentru a vedea dacă ne atacă sau nu, ci trebuie să-i considerăm nişte fiinţe armonioase, care ştiu să se bucure de iubire, sau dimpotrivă, speriate, caz în care ne transmit cererea lor de ajutor.

Trebuie să devenim conştienţi de mecanismul percepţiei şi al proiecţiei. În calitatea noastră de fiinţe umane, avem un mecanism particular prin care dăm sens vieţii noastre. Avem amintiri minunate ale tuturor lucrurilor care ni s-au întâmplat vreodată, aproape începând din ziua naşterii noastre, iar uneori chiar dinainte de acest moment. Dacă în copilărie sau în tinereţe ni s-au întâmplat lucruri dureroase sau traumatizante, noi nu numai că ne aducem aminte de ele, dar chiar avem tendinţa să ne cramponăm de ele, evaluând din perspectiva lor prezentul şi viitorul nostru.

Mecanismul percepţiei şi al proiecţiei face parte integrantă din fiinţa umană, dar egoul este capabil să folosească acest mecanism în propriile sale interese. El ne convinge că proiecţiile noastre asupra altor persoane sau situaţii reprezintă însăşi realitatea. În final, el ne convinge că toate gândurile şi sentimentele noastre neplăcute se datorează unor persoane sau situaţii prezente în lumea exterioară. Ultimul lucru pe care şi-ar dori egoul să îl înţelegem este acela că tot ceea ce experimentăm noi în prezent este determinat în exclusivitate de gândurile din mintea noastră.

În general, noi nu ne asumăm responsabilitatea pentru percepţiile şi pentru proiecţiile noastre, dar dacă vom începe să o facem, vom avea libertatea de a alege cu adevărat între sistemul de convingeri al egoului şi cel al iubirii. Dacă vom deveni conştienţi de maniera în care se foloseşte egoul nostru de mecanismul proiecţiei, vom putea să ne manifestăm cu adevărat liberul arbitru. Vom putea acorda respectul cuvenit sentimentelor noastre, luând decizia dacă dorim să le cultivăm sau să ne detaşăm de ele.

Controlul trecutului şi al viitorului. Dacă dorim să ne pregătim inima şi mintea în vederea iertării, trebuie să renunţăm definitiv la convingerea că trecutul se va repeta inclusiv în viitor. Atunci când suntem atacaţi, teama se face să ne asumăm o poziţie defensivă. Această teamă continuă să existe în subconştientul nostru ani la rând, menţinându-ne convingerea că am putea fi oricând atacaţi din nou în acelaşi fel. Egoul nostru ne învaţă să nu avem încredere în alţi oameni, ba chiar să ne aşteptăm că vom fi din nou atacaţi. Există un aspect al conştiinţei noastre care trăieşte în permanenţă în acest trecut plin de spaime şi care este convins că trecutul se va repeta. Acest aspect al conştiinţei noastre are convingerea de nestrămutat că trecutul dureros prezice automat un viitor la fel de dureros.

Convingerea că evenimentele din trecut le prezic pe cele viitoare este cultivată de ego, care nu se alimentează decât cu gândurile noastre pline de teamă, incapabile de iertare, care judecă şi condamnă. Din păcate, această dietă nesănătoasă ne menţine separaţi de sinele nostru divin, de experienţa iubirii şi a unităţii cu ceilalţi oameni, inclusiv de experienţa prezenţei lui Dumnezeu.

Simptomele suferinţei şi durerii îşi au întotdeauna rădăcinile în gândurile noastre, în incapacitatea noastră de a ierta, şi pot lua diferite forme. Puţini oameni acceptă posibilitatea că atunci când se cramponează de gândurile lor critice, care refuză iertarea, ei optează practic pentru suferinţă. Egoul ne şopteşte adeseori la urechi că aceasta este cea mai bună cale de a-l pedepsi pe cel care ne-a rănit, dar în realitate singurii care suntem pedepsiţi suntem noi înşine. Îţi reamintesc că durerea, teama, nesiguranţa şi boala nu fac decât să alimenteze egoul. De aceea, acesta detestă pacea interioară, iubirea, fericirea şi sănătatea.

Percepţia egoului (căreia noi tindem să îi dăm crezare) este aceea că dacă nu păstrăm ranchiună unei persoane care ne-a rănit, ne punem singuri în pericol. Din păcate, această energie negativă pe care o cultivăm se acumulează înlăuntrul nostru şi mai devreme sau mai târziu se întoarce împotriva noastră la fel ca un bumerang.

Reţine: gândurile şi convingerile noastre determină întotdeauna experienţele noastre de viaţă. Scopul iertării este de a ne elibera de trecut, inclusiv de toate neînţelegerile şi resentimentele pe care le avem faţă de alte persoane. Iertarea nu numai că nu ne pune deloc în pericol, dar ne ajută chiar să trăim mai plenar şi mai fericiţi în momentul prezent. Dacă în clipa de faţă de simţim împăcaţi, noi avem tendinţa să proiectăm această stare de pace interioară inclusiv asupra viitorului. În acest fel, prezentul fericit se extinde asupra unui viitor fericit, tinzând să devină una cu acesta. Din păcate, cei mai mulţi dintre oameni trăiesc într-o realitate în care trecutul plin de teamă se identifică (prin proiecţie) cu un viitor plin de temeri, realitate care tinde să devină efectivă, căci convingerile noastre creează întotdeauna realitatea în care trăim.

Probabil că atât timp cât vom continua să locuim în acest corp, vom fi tentaţi în permanenţă să emitem judecăţi critice şi să refuzăm să iertăm. De acea, trebuie să ne reamintim continuu că fiecare moment reprezintă o oportunitate nouă pentru a face alegerea cuvenită. Personal, am convingerea sinceră că unul din cele mai frumoase daruri ale omului este chiar această putere de a alege gândurile pe care le cultivă în mintea sa. Libertatea de a alege ne poate elibera de propriile noastre judecăţi critice care ne întemniţează şi de propriul nostru ataşament faţă de trecut.

Iertarea ne ajută să trecem pe o altă vibraţie – cea a iubirii. Ea ne reaminteşte că iubirea reprezintă singura noastră realitate şi că în afara ei nu mai există nimic. Iubirea reprezintă răspunsul la toate întrebările şi problemele cu care ne confruntăm!

Editura Adevar Divin