Gurdjieff : Iubirea constienta

  Mobilul iubirii conștiente în starea sa evoluată este dorința ca obiectul iubit să ajungă la propriile sale perfecțiuni înnăscute, fără a ține cont de consecintele posibile ale acestui lucru pentru cel care iubește. „Totul este ca ea să devină perfectă în sine, eu nu contez“, spune amantul conștient. „Voi merge în infern dacă ea va putea prin aceasta să meargă în paradis“. Și paradoxul unei asemenea iubiri este că ea evocă în mod necesar același lucru înapoi. Iubirea conștientă naște iubire conștientă.

  De ce acest fenomen este atât de rar printre oameni? Primul motiv este că marea majoritate dintre ei nu sunt decât copii doritori de a fi iubiți, dar nu de a iubi. Al doilea este că perfecțiunea este rareori privită ca produsul propriu al iubirii adulte, deși nimic altceva nu poate eleva iubirea deasupra acestor nivele puerile sau animalice. Al treilea este că omul nu știe nici chiar atunci când este plin de dorința de a iubi, care ar putea fi binele obiectului iubirii sale; iar al patrulea motiv este ca iubirea conștientă nu apare niciodată la întâmplare. Ea trebuie să fie obiectul unei alegeri conștiente și a unei ferme hotărâri de a face eforturi în acest scop. Așa cum Bushido și celelalte ordine cavalerești nu au apărut accidental, nici iubirea conștientă nu poate să apară și să se dezvolte singură. Poate gradele de noblețe au fost opere de artă și iubirea conștientă, de asemenea, trebuie să fie operă de artă. Cel care dorește să se înroleze în ea, să înceapă, deci, prin a-și face ucenicia și poate, într-o zi, va atinge maiestria. El trebuie, înainte de toate, să-și purifice dorința de a ajuta, deoarece va trebui să respingă orice dorință personală, orice prejudecăți. El contemplă chipul iubit: „Ce fel de femeie este ea?“ Aici este un mister: se deschide o cale spre perfecțiune, al cărei parfum născând este adorabil. În ce mod ar putea fi realizată această posibilitate pentru slava preaiubitei sale și a lui Dumnezeu, creatorul ei? La acest punct trebuie să ne întrebam: voi fi eu capabil de asta? Dacă sunt sincer, trebuie să raspund evident: Nu. Un om care nu știe să-și trateze așa cum trebuie câinii și caii, o femeie care nu știe să cultive flori, cum ar putea oare să trezească adormitele perfecțiuni în fiinta iubită? O umilință și o toleranță la orice vorba vor fi necesare pentru aceasta. Dacă nu sunt sigur de ceea ce ar fi mai bine pentru ea , trebuie macar să o las liberă să-și urmeze propriile înclinații, iar în acest timp voi studia ceea ce este și poate să devină, ceea ce are nevoie, ceea ce cere sufletul ei fără a ști cu ce nume, destul de îndepartat pentru a putea găsi ea însăși lucrul dorit. A învăța să prevăd pentru ea, încă de azi, nevoile sale de mâine, fără a mă gândi o clipă la dificultățile ce ar putea să reprezinte acele lucruri pentru mine. Vedeți, deci, ce stapânire de sine și disciplină cere aceasta. Intrați în această pădure fermecată, voi care îndrăzniți! Zeii se iubesc unii pe altii conștient, iar amanții conștienți devin zei.

  Fără rușine, oamenii se vor lauda că au iubit, că iubesc sau că speră să iubească. Ca și cum iubirea ar fi de ajuns pentru a le acoperi mulțimea păcatelor. Dar iubirea, după cum am văzut, atunci când nu este vorba despre iubire conștientă, adică doritoare să devină atât înțeleaptă, cât și capabilă de a-și servi obiectul ei, nu depinde decât de afinități favorabile sau defavorabile. În ambele cazuri ea este la fel de inconștientă, adică fără control. A fi într-o asemenea stare de iubire este cu siguranță la fel de primejdios pentru sine, pentru celălalt sau pentru amandoi. Pentru că suntem atunci traversați de energie cosmica ce-și urmează propriile afinități, cu totul indiferente față de ale noastre și iată-ne încărcați cu aceasta forță. Aceasta este o dinamită pe care o vehiculam de aici înainte, fără a ne lua măsurile de protecție. Trebuie să ne mai mirăm de numarul accidentelor? Să recunoaștem, deci, că fără cunoaștere și putere, iubirea este demoniacă. Fără cunoaștere ea își poate distruge obiectul. Cine n-a auzit diversele „prea iubite“ spunand despre „iubiții“ lor: „Ma îmbolnăvește, mă omoară“. și fără putere, amantul devine cea mai nefericită ființă, deoarece nu poate să faca ceea ce dorește și știe că ar trebui să facă pentru binele sau.Oamenii ar trebui să se roage să le fie îndepartată experiența iubirii fără înțelepciune și forță sau, dacă nu pot face altceva decât să iubească, atunci să roage înțelepciunea și forta divină să le ghideze iubirea. Pentru că iubirea nu este de ajuns.

  „Te iubesc“ spune el. „Este ciudat că nu mă simt mai bine din cauza asta“, raspunde ea.     Atât timp cât nu v-ați sudat o cunoaștere și o forță la înălțimea iubirii voastre, să fiti jenați să mărturisiți că sunteți îndrăgostiți. Iar dacă nu puteți ascunde aceasta, iubiți cu umilință, muncind să deveniți înțelepți și puternici. Iubiți? Trebuie să fii demn de așa ceva. Toți îndrăgostiții adevărați sunt vulnerabili la orice, cu excepția iubitei lor. Aceasta nu s-a întâmplat pentru că au dorit ei sau au facut eforturi în acest sens, ci numai datorită iubirii lor totale sau, altfel spus, adevărate. Nu existau nici tentații de depășit: pur și simplu nu sunt încercate. Invulnerabilitatea este magică. Iar cazul acesta este mult mai putin rar decât s-ar crede în mod obișnuit. Cu toate acestea, o „infidelitate“ poate fi comisă și se trage atunci concluzia că invulnerabilitatea nu exista. Dar infidelitatea nu era datorată neaparat unei tentații, ea putea  – caz frecvent – să rezulte dintr-o simplă indiferență.. Ori nu exista cadere acolo unde nu exista tentație. Starea de iubire nu este totdeauna resimțită numai față de un singur obiect. O persoană poate avea acest dar, de a o eleva pe alta în planul iubirii, sau cu alte cuvinte să poata face să treacă prin aceasta (el sau ea) energia naturală a iubirii, dar nu e necesar că ea să capteze această energie în folosul sau. Astfel, diverse cataclisme produc combinații în care aceste persoane nu intră ele însele. Se povestește despre un anumit lama că oamenii care vorbeau cu el deveneau instantaneu îndrăgostiți. Dar ei nu se îndrăgosteau de el, nici de altcineva în particular. Tot ceea ce ei conștientizau era că, după ce vorbeau cu el, un spirit de iubire nativă îi făcea să debordeze de o dorință de a servi, de a iubi, care era gata să se răspândească pretutindeni. Trubadurii Evului Mediu se asemanau fără îndoială acestui lama.

  Adevarul fundamental al acestei iubiri: ea este întotdeauna creatoare. Iubirea a creat lumea, dar nu toate lucrurile sale sunt magnifice. Scopul iubirii creștine este de a aduce renașterea sau iubirea spirituală. Cine poate să vadă dincolo de cuvinte și forme, nu poate să nu remarce schimbările care se petrec la bărbatul sau femeia care iubește, oricare ar fi vârsta. Asta are loc, de obicei, inconștient, dar nu este din acest motiv mai puțin simbolic pentru schimbarea mult mai minunată care apare atunci când un bărbat (o femeie) iubește conștient sau a putut recunoaște că iubește conștient. Tinerețea, în asemenea cazuri, îmbracă un aer de eternitate și aceasta este, într-adevăr, fântâna Tinereții care se scurge acum. Crearea unui astfel de „copil spiritual“ în fiecare dintre cei doi îndrăgostiți, este funcția particulară a iubirii conștiente, iar asta fără a spune că aceasta nu are nimic de a face cu căsătoria și copiii.

  Noi nu suntem unul, ci trei într-unul. Trei persoane, total diferite, cu ideile lor privind modul în care întregul nostru organism ar trebui să se comporte, existând în noi în același timp; ori, ele refuză cel mai adesea să coopereze, deși fiecare dintre ele nu încetează să se amestece în treburile celorlalte două. Imaginați-vă acum că o asemenea „casă divizată impotriva ei insăși“ se îndrăgostește. Care din cei trei proprietari s-a îndrăgostit? Pentru că se întâmplă rar ca cei trei să se îndrăgostească în acelasi timp de aceeași persoană.

  Vă imaginați că sunteți abstinent, deoarece vă abțineți de la orice relații sexuale. Dar abstinența veritabilă nu privește doar sexul, ea este pentru toate simțurile și mai ales pentru ochi. “Ai păcătuit deja cu ea“ spune Evanghelia. Pentru marea majoritate, castitatea simțurilor este ceva ce rămâne de cucerit. Odinioară, această castitate era împărtășită deja copiilor.

  Fiecare era special antrenat, prin exerciții combinate cu grijă, pentru a permite elevilor să discearnă imediat SURSA (intelectuală, emoțională, instinctivă sau sexuală) la tot ce ei resimțeau. Această educație dădea tinerilor puterea de a-și stăpâni simțurile, cu rezultatul că această castitate devenea cel puțin posibilă, ei fiind capabili să-și controleze toate percepțiile senzoriale și să nu ia un lucru drept altul. Erotismul, dintr-o dată, putea să devină o artă, iar arta iubirii a cunoscut în această perioadă un rafinament de care nici nu mai avem idee. Sufismul este dovada acestui lucru și, în secolul trecut, în Rusia, se mai puteau întâlni, încă, ecouri slabe ale sale.

  Iubirea fără divinație este rudimentară. Un amant trebuie să poata „ghici“ sau „divina“ dorințele iubitei sale, cu mult timp înainte că ea să fie conștientă de ele. El trebuie să cunoască mai bine decât se cunoaste ea însăși, dacă vrea să o poată iubi mai mult decât se iubește ea însăși, în așa fel încât ea să poată deveni perfect „ceea ce este“, fără propriile sale eforturi conștiente. Eforturile ei conștiente, atunci când iubirea vă fi mutuală, vor fi pentru el. Și astfel, fiecare dintre ei vă lucra în mod delicios, pentru perfecțiunea celuilalt.

  Dar această stare nu e tangibilă decât la nivelele spirituale ale conștiinței; ea nu poate fi decât un fruct al artei lucrului asupra ta. Toți au nostalgia ei, chiar și cei mai cinici. Dar marea majoritate a oamenilor pun la îndoială până și posibilitatea ei. Cu toate acestea, o asemenea iubire este posibilă, cu condiția ca cei doi amanți să fie dispuși să învețe cu umilință unul de la celălalt. Cum să înceapă? Îndragostitul, atunci când este pe punctul de a-și vedea iubita, să se întrebe ce ar putea să-i aducă, să facă sau să spună pentru a-i crea o delicioasă surpriză. La început nu va fi vorba de ceva care să o surprindă în întregime, vreau să spun că ea vă ști că a avut acea dorință și vă fi, cu siguranță, încântată că iubitul ei a știut să i-o ghicească. Mai târziu, „surpriza“ va putea, într-adevar, să o surprindă și se va minuna. „Cum ai știut că asta ma va face fericită, pentru că nici eu însămi nu am știut?“Eforturile constante pentru a preveni dorințele iubitei sale atunci când n-au apărut încă în conștiința ei, vor fi metoda iubirii conștiente.

  A ști să conduci cu fermitate și să lași lucrurile în voie, iată unul dintre cele mai mari secrete ale fericirii în dragoste. Pentru fiecare tragedie cauzată de circumstante exterioare (Romeo și Julieta) sunt mii de drame provocate de îndrăgostiții înșiși. Cum ei nu știu nici momentul și nici modul de „a conduce cu fermitate“, nu invocă nici mișcările în care ar trebui „să lase lucrurile în voia lor“ și îndeplinesc tot rău aceasta a doua operație.

În majoritatea cazurilor, apropierea a fost rea. Îndrăgostiții s-au lansat într-o minune fără să se fi gândit la mjloacele de a ieși din ea. Se întâmplă, adesea, că primele cinci minute ale marii întâlniri să decidă tot viitorul relației. Dar marea iubire știe atât să se dăruie, cât și să se stăpânească. În orice caz, trebuie știut că atunci când unul din cei doi dorește separarea, datoria celuilalt este să i-o permită.

  Gelozia este vipera paradisului, infernul cerului. Emoția cea mai dulce este atunci infectată de veninul cel mai acru. Totuși, există un remediu pentru gelozie, și anume iubirea conștientă; dar acest remediu este încă și mai greu de descoperit decât de suportat răul. Cura de Barbă-Albastră este dificilă: ea consta dintr-o totală reeducare a corpului și a simțurilor.

http://atlantisra.wordpress.com/2012/01/28/iubirea-constienta/