sâmbătă, 18 august 2012
“Am puterea de a învia morţii” - Peter Deunov (Beinsa Douno)
Într-o zi, în cadrul uneia dintre conferinţele sale, Maestrul Peter Deunov a afirmat: “Pot învia morţii, am această putere. Pot vindeca toate bolile, căci am, de asemenea, această putere. Dar la ce bun ?
Imaginaţi-vă un purceluş, cufundat complet în noroi, ai cărui ochi strălucitori sunt singurii care trădează prezenţa unei fiinţe vii. Iau un lighean cu apă caldă şi săpun şi îl spăl până ce pielea îi devine roz şi părul de un alb argintiu; ce frumos şi drăgălaş este atunci ! Dar imediat ce l-aş lăsa liber, unde credeţi că s-ar duce ? S-ar îndrepta spre mocirla cea mai mizerabilă şi ar deveni din nou de nerecunoscut.
Vă întreb atunci: la ce bun toată osteneala mea ?
Imaginaţi-vă acum că mă instalez într-un loc unde se încrucişează drumurile spre Paris, Londra, Berlin, Roma, Moscova, Istambul şi că mă apuc să îngrijesc bolnavi. Faima mi se va răspândi în curând în cele patru colţuri ale lumii. Se va produce atunci un blocaj rutier de proporţii uriaşe din cauza maşinilor care vor aduce bolnavii. Vor fi trimişi din toate ţările medici pentru a examina bolnavii, a stabili diagnostic, a constata gradul evoluţiei şi vechimea bolii, a lua informaţii despre pacient, despre condiţiile de viată, vârsta, slujba, identitatea, hrana etc. Toate aceste date vor trebui înregistrate şi abia atunci l-aş putea îngriji ! Apoi, va fi din nou examinat pentru a se determina transformările organice produse; toate acestea vor face obiectul unor comunicări, rapoarte etc.
Vor veni din toate părţile ziarişti pentru a scrie reportaje senzaţionale. Cu ei înseamnă deja foarte multă lume: bolnavi şi însoţitori, medici, ziarişti, oameni de ştiinţă, curioşi. Vor veni şi cei pe care i-am vindecat pentru a-mi aduce cadouri în semn de recunoştinţă.
Vor apărea apoi comercianţii de toate soiurile: vânzătorii de clătite, de carne la grătar, băuturi; se vor ridica hoteluri, se vor amplasa circuri, locuri de distracţie ! Seamănă deja cu un târg oriental, iar eu voi continua să îngrijesc bolnavi !
După aceea îi voi vindeca, bolnavii de treizeci şi cinci, patruzeci, cincizeci de ani vor spune: «Am trăit cincizeci de ani, care s-au scurs foarte repede. Cât mi-a mai rămas de trăit ? Poate zece, douazeci de ani care, de asemenea, vor trece foarte repede. Viaţa este scurtă ! Vreau să profit de ea pentru a bea, a mânca, a mă distra pe cât este posibil, fiindcă mâine voi muri !»
Şi se vor arunca cu frenezie în toate plăcerile, excesele, orgiile, care fuseseră de fapt cauza bolii lor !
Rezultatul – aceleaşi consecinţe care, oricum, îi vor duce la cimitir.
Vă întreb atunci: care este profitul muncii mele, al sacrificiului meu ?
În vechime, Arhimede afirmase: «Daţi-mi un punct de sprijin pentru a-mi fixa pârghia şi voi deplasa orbita Pământului !». Precum el, voi spune şi eu: «Daţi-mi un punct de sprijin pentru a-mi fixa pârghia şi voi modifica orbita vieţii !»
Punctul de sprijin pe care îl caut sunteţi voi, ucenicii mei, iar pârghia este învăţătura mea. Voi o veţi încerca, veţi aplica, o veţi aduce lumii, o veţi prezenta pe înţelesul tuturor celor care o doresc, cărora le este accesibilă. Vor constata că aduce bucuria, sănătatea, bunăstarea, cunoaşterea, dragostea şi sensul vieţii.
Mare este viaţa ! Luminos este viitorul care-l aşteaptă pe om ! Ne vor urma mii de oameni şi astfel lumea va cunoaşte o nouă direcţie, un drum nou şi luminos !”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu