Spiritualitatea și neuroştiinţele - despre iluzia liberului arbitru

 

Pentru că tot am mai postat diferite citate extrase de la Ramana Maharishi, Robert Adams, Nisargadatta Maharaj, Ramesh Balsekar, care spun că de fapt totul este predeterminat, că ceea ce trebuie să se întâmple se va întămpla și ce nu trebuie să se întâmple nu se va întâmpla, iaca și rezultatele științifice care confirmă iluzia liberului arbitru dar care și arată capacitatea omului de a se înfrâna de la anumite acțiuni. Poate așa se explică și de ce în Biblie cele zece porunci îți spun ce să nu faci, de la ce să te abții.

 

Totuși interesant e că experimentele arată că dacă omul zice că totul este predestinat (că așa e karma lui sau a altora) el are atunci tendința de a face fapte grave, să fure, să înșele, să se simtă liber să facă ce vrea, și să devină foarte egoist.

Sub linkul către articol am adăugat câteva idei care să înglobeze anumite înțelegeri.

http://www.descopera.ro/stiinta/9396734-este-liberul-arbitru-doar-o-iluzie-neurostiintele-ofera-raspunsul

Legat de liberul arbitru Ramana Maharishi spune că tot ce putem alege de fapt e să fim conștienți de Sine.

Robert Adams spune frumos că singura libertate pe care o avem e să nu reacționăm și să fim conștienți de conștiință.

Cum se spune și în articol poți să te abții de la o acțiune când apare tendința să o faci. Poți alege să nu urmezi un gând când acesta apare. Tendințele subconștiente (vasana) împing corpul spre acțiuni. Atât timp cât există identificarea "eu fac asta" există un ego care se auto-convinge și auto-iluzionează că el are vreo putere.

Renunțarea la "eu" și la "făcător" este semnul maturizării și trezirii conștiinței.

Eliberarea spirituală este de "eu" și de tendințele minții și ale corpului.

Când ești conștient de faptul că tu ești conștiință, sau de fapt când conștiința este conștientă de ea însăși, tendințele egoiste dispar de la sine. Nu trebuie să faci tu ceva. Și calitățile cele bune apar de la sine, fără să le faci tu, ele sunt spontane în conștiința trează. Nu le întreții. E spațiul vid al conștiinței acolo.

Nu e un cineva care să fie compasiv, compasiunea este calitatea acestui spațiu.

Nu mai este cineva care să zică "eu m-am eliberat", "eu sunt maestru", "eu sunt Sinele", "eu sunt Brahman, Absolutul".

Spațiul nu spune: "eu sunt spațiul, eu sunt cel mai spațios", "eu sunt mai spațios ca tine, vântule", "eu sunt liber".

Ce nevoie ar fi să zică el toate astea? Doar dacă încă mai e un cineva acolo care e diferit de spațiu care să le poată afirma și să-și însușească acele calități sau etichete prin identificare. Dar nimicul, neantul nu face afirmații proprii. Aceasta este condiția celui eliberat. Sunt mulți care au avut treziri spirituale, recunoașteri ale esenței proprii, dar acesta nu e capătul, nu e realizarea ultimă. De fapt trezirea, recunoașterea e primul pas pe cale, așa cum zic multe tradiții spirituale, căci abia de atunci știi ce cauți și ce vrei să permanentizezi și să insufli în toată ființa.

Conștiința liberă e curgere spontană. Tendințele corpului nu sunt suprimate cu totul, corpul va dormi, va mânca, va citi ziarul, va putea vorbi cu alții, dar acolo nu există agățare de acele lucruri, e detașare totală. Nu există un eu care să vrea ca lucrurile să graviteze în jurul lui. Nu va spune "eu sunt maestru, ia ascultați aici la mine", nu cere să fie recunoscut sau respectat sau apreciat, lăudat și slăvit. Nu se compară cu alții, căci spațiul gol e conștient doar de el însuși și vede doar spațiu gol. Sinele vede doar Sinele. Nu are alte interese personale. Respectul de sine arată respect față de Sinele prezent în toți, chiar și în cei care au rol de dușmani, de răuvoitori. Nu că ar face asta ca o acțiune sau tehnică de acceptare. Nu are nevoie să practice astea. E natural și spontan așa. Conștiința trează se vede doar pe ea însăși sub diferitele forme de expresie. Este netulburată de aparențe, de manifestări.

Nu se atașează și nu respinge jocul manifestării. Pur și simplu nu e prinsă în joc pentru că l-a trascens.

Dacă te-ai trezit spiritual, pur și simplu renunți la obiceiuri fără rost, de exemplu: discuții inutile, fumat, judecarea altora, etc. Nu trebuie să faci tu ceva în privința asta decât să devii tot mai conștient de tine însuți. Ele cad de la sine. Sunt mulți care zic "de mâine mă las de fumat" și nu reușesc, sau dacă reușesc se pot reapuca de fumat după o vreme iar. Dar când devii tot mai conștient de tine însuți, când conștiința se întoarce spre ea însăși, lucrurile inutile cad singure la fel cum jocurile copilăriei nu îl mai atrag pe un adolescent, și atracțiile adolescentului nu mai sunt importante pentru cel matur, și nici jocurile vieții nu îl mai atrag pe cel ce se apropie de finalul vieții în acest corp. Cel trezit spiritual moare înainte de a muri. Moare ca ego și ca identificare cu ansamblul corp-minte. Conștiința nu face risipă. Toate au rostul și încadrarea lor, și timpul lor.

Privind articolul despre neuroștiințe și liberul arbitru, putem înțelege de ce marii maeștri ne îndeamnă spre Acum, spre Prezență, spre conștiență de sine în toate activitățile de zi cu zi, spre eliberarea de automatisme.

Lucrul spiritual este din interior. Doar dacă ești prea imatur și nu poți înțelege lucrurile astea atunci ești ghidat să faci practici exterioare, să participi la ritualuri religioase sau spirituale, să faci sau să nu faci cutare lucru.

Pentru că nu ai atenția decât pe exterior ești luat de acolo de unde ești. Și când te-ai maturizat atunci vezi că astea nu aveau vreun rost pentru trezirea ta dar cumva te-au copt ca să vrei să renunți la a privi în exterior. Devii matur și capabil să renunți la visul ce ți se proiectează în fața ochilor în mod inconștient și din condiționări și alegi cu destulă ardoare să descoperi Adevărul.

Rumi spune: "Du-te în inimă, îndrăgostește-te, rămâi acolo." Unii mai romantici au înțeles citatul după preocupările lor, dar Rumi spune să mergi în adâncul conștiinței tale, a Sinelui, să te îndrăgostești de Acesta și să rămâi acolo până ești una cu el.

Cel trezit spiritual poate apărea chiar fragil în planul fizic, așa cum îl vedem pe Iisus, Francisc d'Assisi și alți sfinți sau maeștri care au trecut prin chinuri. Boli grave au avut mulți mari maeștri. Parfumul spiritului etern și indestructibil a continuat să emane prin ei în orice condiții, semn al transcenderii limitării corpului fizic.

Deci tot ce putem alege e să renunțăm la a crede că eu-l personal este buricul universului și să fim conștienți de conștiința ce o suntem. Aici suntem Unul. Aici e doar Conștiința pură impersonală.