miercuri, 11 aprilie 2018

Ananta - Nu încerca să fii conștient (Don't try to be aware)


Nu încerca să fii conștient.
Chiar dacă ai încerca tot ce poți tu, nu ai putea fi inconștient.
Când spui că încerci să fii conștient, tu spui de fapt că încerci să nu te identifici cu gândurile tale. Asta nu e o practică plină de efort. Asta e o practică mult mai simplă decât o face mintea să pară. Doar fii deschis și lasă gândurile să vină și să plece în voia lor. Niciun efort nu e necesar.
Însă, efortul este necesar ca să te identifici cu gândurile. Ce s-a întâmplat e că am devenit dependenți de identificarea cu gândurile noastre încât pare un efort să nu te identifici cu gândurile sau să renunți la ele. Asta de fapt nu necesită niciun fel de efort. Nu transforma asta într-o muncă grea. Doar lasă gândurile să vină și să plece.

Dacă faci o practică, dacă faci din ea un efort, atunci asta va duce la o frustrare. Dacă spui că gândurile nu ar trebui să apară sau numai un anumit gen de gânduri ar trebui să apară, asta nu e posibil.
Gândurile vor veni din oricare ar fi sursa lor și ele vor veni conform cu condiționările noastre. Deci nu te aștepta ca felul gândurilor care apar să se schimbe. 

Uneori când gândurile nu sunt prezente sau când mintea nu mai are cuvinte de zis, ceea ce rămâne sunt niște energii care apar și mintea va lupta cu acestea în locul gândurilor. Avem tendința să etichetăm aceste energii cu cuvinte precum mânie, tristețe, și chiar bucurie și fericire. Dar asta e la fel ca identificarea cu gândurile, deci caută să nu etichetezi energiile care apar. Caută să nu lupți cu energiile lipsite de cuvinte deși ele pot fi foarte inconfortabile. Acestea sunt rămășițe ale minții care încearcă să te sperie ca să te supui minții și ca să te îndepărteze de adevăr.

~ ~ ~
Nu zic să renunți la lume. Nu am zis niciodată așa ceva.
Nu zic să demisionezi de la slujbă sau să renunți la relații.
Zic doar să renunți la minte. Și lasă viața să se desfășoare așa cum trebuie.


~ Ananta
https://anantasatsang.org/
Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Mooji - Fragment din Focul Alb
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!

Papaji - Patronul în rol de slujitor

Robert Adams - Dacă vrei realizarea Sinelui, renunță la orice
Mooji - Mergi pe drumul tău


https://leokamarius.blogspot.in/2018/04/ananta-nu-incerca-sa-fii-constient-dont.html


Don't try to be aware.
Even if you tried your best, you cannot be unaware.
When you say you are trying to be aware, you are saying that you are trying not to identify with your thoughts. This is not an effortful practice. This is a much simpler practice than the mind tries to make it out to be. Just be open and let thoughts come and go on their own. No effort is needed.
However, effort is needed to pick up or identify with thoughts. What has happened is that we have become addicted to picking up or identifying with our thoughts that it seems to be an effort to not identify with our thoughts or to drop them. This actually requires no effort at all. Don't make this into hard work. Just let the thoughts come and go.

If you make a practice, if you make it an effort, then this will lead to some frustration. If you say the thoughts should not come or only a particular type of thought should come, this is not possible. Thoughts will come from whatever source they are coming from and they will come based on our conditioning. So don't expect the kind of thoughts that arise to change.

Sometimes when thoughts are not present or the mind runs out of words to say, what's left are some energies that arise and the mind fights with these instead. We have a tendency to label these energies with words such as anger, sadness, and even joy and happiness. But that is the same as identifying with your thoughts, so try not to label the energies that are coming up. Try not to fight with the wordless energies even though they may be very uncomfortable. These are just remnants of the mind which is trying to scare you into compliance and scare you away from the truth.

~ ~ ~
I'm not saying renounce the world. I have never said that.
I'm not saying leave your job or give up your relationships.
I'm only saying renounce the mind. And let life unfold the way it must.

~ Ananta
https://anantasatsang.org/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu