Gerald G. Jampolsky - Iubirea înseamnă renunţarea la frică

M-am gândit adeseori cât de multe lucruri avem noi de învăţat de la copiii mici. Aceştia nu s-au adaptat încă la conceptul de timp liniar, în care trecutul este urmat de prezent, apoi de viitor. Ei nu percep decât momentul prezent, aici şi acum. Mai mult, copiii mici nu percep lumea ca fiind fragmentată, ci consideră că sunt uniţi cu tot restul lumii, ca parte integrantă dintr-un ansamblu.

Pe măsură ce avansează în vârstă, copiii încep să accepte valorile adulţilor din jurul lor, care pun accentul pe proiectarea trecutului asupra prezentului, iar apoi a viitorului pe care îl anticipează.

Cei mai mulţi dintre adulţi nu pun nici o clipă la îndoială validitatea concepţiei lor despre trecut, prezent şi viitor. Ei cred că trecutul va continua să se repete în prezent, iar apoi în viitor, şi că nimeni nu poate schimba vreodată acest lucru. În consecinţă, ei ajung la concluzia că trăiesc într-o lume în care teama este justificată şi în care, mai devreme sau mai târziu, este inevitabil să se confrunte cu suferinţa, frustrările, conflictele, depresia şi boala.

Atunci când ne cramponăm şi investim energie în experienţele noastre dureroase din trecut, devenind ataşaţi de ele, noi suntem tentaţi să anticipăm un viitor similar. Viitorul şi trecutul nostru devin astfel identice. Noi devenim vulnerabili, considerând că trecutul plin de teamă este real, şi uităm astfel că unica noastră realitate este Iubirea, care nu poate exista decât în momentul prezent. Datorită acestei vulnerabilităţi, ne aşteptăm ca trecutul nostru să se repete identic. Pe scurt, nu vedem în faţa ochilor decât ceea ce ne aşteptăm să vedem, invitând şi căutând astfel nenorocirea şi durerea. În acest fel, reciclăm în permanenţă vinovăţia şi temerile noastre din trecut.

O modalitate prin care ne putem elibera de tot acest „gunoi arheologic” constă în recunoaşterea faptului că ataşamentul faţă de el nu ne aduce în nici un caz ceea ce ne dorim de la viaţă. Dacă înţelegem că reciclarea acestor deşeuri psihice nu ne foloseşte la nimic, putem înlătura vechile blocaje, putem ierta şi ne putem elibera în totalitate Iubirea din momentul prezent. Aceasta este singura cale prin care putem fi fericiţi. Principiul potrivit căruia: „Momentul prezent este singurul timp care există” poate deveni practic o eternitate. În aceste condiţii, viitorul devine o simplă extensie a unui prezent senin, care nu încetează niciodată.

Ori de câte ori ni se pare că am fost răniţi de altcineva în trecut, ne construim în jurul nostru un zid de autoapărare în speranţa că ne vom proteja astfel de alte răni similare în viitor. Prin acest mecanism, trecutul plin de teamă generează un viitor comparabil, creându-se astfel o punte de legătură între cele două timpuri. Atunci când simţim o stare de teamă sau de vinovăţie, noi nu putem iubi. În schimb, dacă ne eliberăm de trecutul plin de teamă şi îi iertăm pe toţi cei care au greşit vreodată faţă de noi, ajungem să experimentăm Iubirea absolută şi o stare de comuniune cu toate fiinţele.

Adeseori, considerăm „natural” să ne folosim de experienţele noastre din trecut ca de nişte puncte de referinţă din perspectiva cărora ne evaluăm momentul prezent. În acest fel, noi ajungem să percepem prezentul prin filtrul unor ochelari foarte întunecaţi.

Chiar dacă nu conduce întotdeauna la dispreţ, familiaritatea are într-adevăr tendinţa de a ne amorţi percepţiile referitoare la cei pe care îi cunoaştem foarte bine. Dacă dorim să ne percepem consoarta, şeful sau colegii de muncă exact aşa cum sunt, trebuie să îi privim în momentul prezent, pornind de la premisa că relaţiile noastre din trecut nu exercită nici o influenţă asupra acestui moment.

Pentru ca fiecare clipă pe care o trăim să devină o nouă renaştere, trebuie să privim prezentul fără a-l condamna. Altfel spus, trebuie să ne eliberăm în totalitate de toate erorile trecutului. Numai în acest fel ne putem simţi liberi şi numai în acest fel putem experimenta miracolul Iubirii, prin împărtăşirea acestei eliberări reciproce. Dacă ajungem să trăim această stare, în care Iubirea este în totalitate prezentă, aici şi acum, noi putem experimenta într-o singură clipă miracolul vindecării depline.

Energia pe care o investim continuu în dorinţa noastră de a controla şi de a anticipa viitorul ne menţine de fapt ataşaţi de experienţele dureroase şi de vinovăţia pe care am trăit-o în trecut. Vinovăţia şi teama, aceşti aliaţi atât de puternici inventaţi de mintea noastră, sunt singurele condiţii care ne fac să credem în această continuitate a timpului.

De pildă, dacă ni se pare că cineva ne-a respins, ne-a criticat sau a fost nedrept cu noi în trecut, vom considera de fiecare dată că persoana respectivă ne atacă. Prin acest mecanism, noi ne vom amplifica teama şi vom încerca în permanenţă să ripostăm. Eliberarea de trecut înseamnă să nu mai acuzăm niciodată pe nimeni, inclusiv pe noi înşine. Ea înseamnă să nu ne mai cramponăm de supărările din trecut şi să acceptăm în totalitate pe toată lumea, fără nici o excepţie. Înseamnă să ne propunem să vedem în ceilalţi numai lumina, nu şi umbra pe care o lasă lampa lor.

Cei mai mulţi dintre oameni trec prin viaţă având convingerea că fericirea sau nefericirea lor depind în mare măsură de evenimentele din mediul înconjurător şi de reacţiile celorlalţi oameni. Adeseori, ei cred că fericirea lor depinde de norocul sau de ghinionul pe care le au în viaţă şi pentru care nu poartă nici cea mai mică responsabilitate. De aceea, ei uită să îşi instruiască mintea să îşi schimbe percepţiile faţă de lumea exterioară. Ei nu realizează că starea de pace este o stare interioară şi că ea stă la baza unei percepţii senine asupra lumii înconjurătoare. Tentaţia de a reacţiona cu mânie, cu exaltare sau într-o stare de depresie se datorează interpretărilor pe care le dăm noi stimulilor din mediul exterior. Aceste interpretări au la bază o percepţie incompletă.

Ori de câte ori ne cramponăm de evenimentele din trecutul nostru sau anticipăm diferite întâmplări viitoare, noi trăim într-o lume a imaginaţiei. Adevărata realitate a vieţii noastre nu poate fi experimentată decât în momentul prezent. Atunci când retrăim în prezent diferite episoade din trecut, fie ele plăcute sau dureroase, noi ne blocăm singuri posibilitatea de a trăi experienţe noi. De aceea, ne aflăm într-o perpetuă stare de conflict, fiind incapabili să experimentăm direct şansele fericirii care ne ies în faţă.

Ori de câte ori ne îmbolnăvim, noi simţim tentaţia de a ne plânge de milă, de a ne lamenta, de a ne focaliza exclusiv asupra corpului nostru şi de a fi deranjaţi de senzaţiile de disconfort şi de durere pe care le simţim. Atunci când ne aflăm în această stare, mânia, iritabilitatea şi depresia pe care le simţim nu fac decât să amplifice şi mai mult sentimentul generalizat de neajutorare şi de neputinţă pe care îl simţim. Ori de câte ori ne focalizăm atenţia asupra ajutorării unei alte persoane, uităm de propria noastră durere şi înţelegem astfel mai bine care este semnificaţia profundă a expresiei: „A dărui înseamnă a primi”.

Foarte mulţi oameni uită că liberul arbitru şi capacitatea de a face alegeri reprezintă atribute inerente ale minţii lor. Toţi oamenii au trăit măcar o dată experienţa de a se simţi blocaţi într-o situaţie fără scăpare.

Iată o sugestie care te poate ajuta dacă te afli într-o astfel de situaţie. Foloseşte-ţi activ imaginaţia pentru a găsi o cale de ieşire din respectiva situaţie. Imaginează-ţi un zid şi gândeşte-te că el reprezintă problema cu care te confrunţi. Vizualizează apoi o uşă în mijlocul acestui zid. Treci prin ea şi închide-o cu hotărâre în urma ta. În acest fel, problema ta nu mai există, întrucât ai lăsat-o pentru totdeauna în spate. Bucură-te de noua ta libertate imaginându-ţi că te afli într-un loc în care nu există griji şi în care nu poţi fi altfel decât fericit. Când te simţi pregătit să părăseşti acest loc de retragere în care te simţi protejat, întoarce-te în această lume, dar adu cu tine şi sentimentul că te-ai eliberat de toate problemele din trecut. Dacă vei cultiva această stare de spirit, vei găsi cu uşurinţă soluţii noi la problemele tale de dinainte.

Ori de câte ori percepem problemele noastre ca oportunităţi de a învăţa ceva nou, experimentăm o stare de bucurie şi de bunăstare după învăţarea acestor lecţii. De altfel, Dumnezeu nu ne pune niciodată la încercare decât atunci când suntem pregătiţi să învăţăm noile lecţii.

Îţi propun ca de acum înainte să nu mai alegi decât scopul unic al păcii interioare, renunţând la toate celelalte obiective care conduc la conflict.

Îţi propun să continui să practici iertarea, să te consideri inocent şi lipsit de păcat, deopotrivă pe tine însuţi pe cei din jur.

Îţi propun să priveşti cu iubire momentul prezent, căci singura cunoaştere autentică îi aparţine.

Îţi propun să îţi continui procesul transformării personale, la baza căruia stă exclusiv procesul dăruirii, nu şi cel al primirii.

Îţi propun să recunoşti că suntem cu toţii uniţi la nivelul Sinelui nostru real şi să răspândeşti în această lume lumina care străluceşte în interiorul tău.

Îţi propun să îţi trezeşti conştiinţa şi să realizezi că esenţa fiinţei tale este Iubirea şi că tu eşti lumina acestei lumi, la fel ca şi ceilalţi oameni.

 

 

 Editura Adevar Divin

http://drumuricatretine.wordpress.com/