Omraam Mikhael Aivanhov : IUBIREA MAI MARE DECÂT CREDINŢA

Fragment din “IUBIREA MAI MARE DECÂT CREDINŢA”de Omraam Mikhael Aivanhov
  Tendinţa normală a celor care descoperă credinţa este de a dori imediat să împărtăşească această descoperire altora: ei au aflat adevărul, au găsit mântuirea, şi ceva le spune că trebuie să aducă tuturor acest adevăr şi mântuire. Imediat ce le apare cineva în cale, ei îşi încep predicile: deoarece îi vor numai binele, el trebuie să îl asculte.
Să ştiţi însă că, această atitudine nu este psihologică.
Oricare v-ar fi entuziasmul pentru religie sau învăţământul spirtual ce îl descoperiţi, nu începeţi prin a-l predica altora. Mai întâi fiindcă oamenii sunt sătui să audă predici şi nu mai cred atât  de mult in ele; singurul lucru capabil să îi convingă este exemplul, felul în care vă manifestaţi. Iar al doilea motiv este că această conduită nu este psihologică nici pentru voi înşivă.

Credinţa este ceva ce trebuie în profunzimea fiintei pentru a deveni carne şi os. Dacă începeţi să predicaţi la stânga şi la dreapta, în interior se va măcina ceva şi la cel mai mic obstacol, la cea mai mică scuturătură, credinta voastră va fi zguduită.
Trebuie să găsiţi nişte modalităţi foarte subtile pentru a vă exprima credinţa, altminteri o veţi pierde, sau şi mai rău, ea se va transforma în fanatism. Numai iubirea ne poate inspira aceste mijloace subtile pentru a ne exprima credinţa. Fiindcă iubirea este mai mare decât credinţa.
A iubi pe Dumnezeu este mai important decât a crede în El.
Adevărul este că, dacă nu învăţăm să îl iubim mai intâi pe Dumnezeu, nu vom şti cum să-i iubim pe oameni, le vom provoca numai neplăceri, deoarece această iubire nu va fi nici inteligentă, nici luminată. Nu trebuie să ne încredem orbeste în ceva ce iese din inima omului, fiindcă acestă inimă adăposteşte cu siguranţă nişte lucruri bune, dar şi lăcomia, violenţa, intenţia rea, posesivitatea, gelozia.
In loc să ne intrebăm dacă este mai bine să îl iubim pe Dumnezeu sau pe oameni, este mai util să ne decidem să efectuăm o lucrare interioară.
Acela care nu a lucrat pentru a-şi stăpâni natura inferioară nu poate pretinde că ştie ce este iubirea, nu îl iubeşte nici pe Dumnezeu, nici pe oameni.
Cel care posedă anumite calităţi ale inimii, dar nu este inteligent, nu are o viziune largă asupra lucrurilor devine rapid arţăgos, intolerant, nemilos. Nimic nu este mai revelator pentru lipsa inteligenţei dacât lipsa iertării, ce constituie o lipsă de întelegere.
Istoria a arătat în ce fel creştinii, plini de iubire pentru Dumnezeu şi chiar din milă faţă de oameni, au persecutat, au închis şi au ars de vii, cele mai nobile şi mai pure fiinţe, în timp ce alte persoane, mai puţin iubitoare, dădeau dovadă de toleranţă,de respect, de umanism, pentru că erau inteligente.

Editura Prosveta
http://www.agniastroterapii.ro/