Adyashanti - Vacuitatea radicală (Radical Emptiness)

În măsura în care focul adevărului distruge toate punctele fixe de vedere, el distruge și contradicțiile interioare, și începem să ne mișcăm într-un cu totul alt fel. Calea este curgerea ce vine dintr-un loc al non-contradicției – nu din bine sau rău. Mult mai puține vătămări tind să fie făcute din acest loc. Odată ce am ajuns în faza în care nu mai există un concept-de-sine fix, avem tendința să ducem o viață lipsită de sine (de eu). Singurul mod de a fi ne-egocentric este să fii cu "mai puțin sine" – fără un sine. Nu contează ce face el, un sine nu va fi fără (interes egocentric de) sine. El poate pretinde asta. Poate să aproximeze lipsa egoismului, dar un sine (un eu) niciodată nu va fi ne-egoist deoarece există mereu la rădăcina lui un sine personal identificat.

Să fii lipsit de egoism nu este o activitate bună, sfântă sau nobilă. Este pur și simplu faptul că atunci când nu există un sine (personal), lipsa egoismului se întâmplă. Această lipsă de egoism este foarte diferită față de a avea o perspectivă morală. Când acțiunea este lipsită de ego, tinde să nu rănească deloc. Tinde să fie izbăvirea, alchimia secretă care trezește și care înlătură conflictul. Este un produs secundar al faptului că nu există acolo un sine. Doar astfel se întâmplă că realitatea dă pe dinafară de bunătate și iubire.

Aceasta este vacuitate radicală – unde totul apare spontan. Nu mai există nevoia de a discrimina cu mintea între ceea ce pare lucrul bun sau lucrul rău de făcut. În tărâmul egoului este de ajutor să ai un ego care să discearnă între corect și greșit, dar de la un anumit punct, nu mai operezi după asta. Operezi după curgerea lui Tao, care este o inteligență de grad mai înalt. Nu mai ai nevoie să discerni intelectual fiindcă Tao discerne fără a discerne; el cunoaște fără a cunoaște; se mișcă fără a se mișca.
Nu există un simțământ de a fi iluminat sau neiluminat. Din moment ce nu există un sine, nu există nimic care să fie iluminat sau neiluminat.

Putem vorbi de ființe iluminate și de ființe neiluminate, și conceptual are un scop și o folosință. Însă atunci când nu există niciun sine, când este vacuitate radicală, toată treaba cu iluminarea este într-un fel irelevantă pentru că realitatea a devenit conștientă de ea însăși, ceea ce este iluminarea. Acest lucru este deseori neînțeles, ratat, sărit cu vederea. Oamenii cred că iluminarea este o îmbunătățire a realității, ceva de genul să devii o ființă supra-umană, sau Dumnezeu mai știe ce altceva. Dar iluminarea este când realitatea este trează față de ea însăși, ca ea însăși înăuntrul ei înseși.

https://www.adyashanti.org/

Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Adyashanti - Nu te opri prematur
Adyashanti - Trezirea și dincolo de diviziune
Adyashanti - Curajul de a investiga
Adyashanti - O existență neîntreruptă
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Papaji - Focul Libertății Robert Adams - Să ai o dorință arzătoare pentru libertate
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație

To the extent that the fire of truth wipes out all fixated points of view, it wipes out inner contradictions as well, and we begin to move in a whole different way. The Way is the flow that comes from a place of non-contradiction—not from good and bad. Much less damage tends to be done from that place. Once we have reached the phase where there is no fixed self-concept, we tend to lead a selfless life. The only way to be selfless is to be self less—without a self. No matter what it does, a self isn’t going to be selfless. It can pretend. It can approximate selflessness, but a self is never going to be selfless because there is always an identified personal self at the root of it.

Being selfless isn’t a good, holy, or noble activity. It’s simply that when there is no self, selflessness happens. This selflessness is very different from having a moralistic standpoint. When action is selfless, it tends to do no harm. It tends to be the salvation, the secret alchemy that awakens and removes conflict. It’s a byproduct of not having a self. It just so happens that reality is overflowing with goodness and love.

This is radical emptiness—where everything is arising spontaneously. There is no more need to discriminate with the mind between what seems to be the right thing or the wrong thing to do. In ego-land it’s helpful to have an ego that can discriminate between right and wrong, but at a certain point, that’s not what you are operating by. You are operating by the flow of the Tao, which is a higher order of intelligence. You don’t need to intellectually discriminate anymore because the Tao discriminates without discriminating; it knows without knowing; it moves without moving. There is no sense of being enlightened or unenlightened. Since there is no self, there is nothing to be enlightened or unenlightened.

We can talk about enlightened beings and non-enlightened beings, and conceptually that has a use. But when there is no self, when there is radical emptiness, the whole enlightenment thing is sort of irrelevant because reality has become conscious of itself, which is enlightenment. That’s what is often missed. People believe that enlightenment is an improvement on reality, like becoming a super human being or God-knows-what. But enlightenment is when reality is awake to itself as itself within itself.


https://www.adyashanti.org/