În realizarea spirituală, dacă confundăm acea primă vedere, produsele secundare ale primei descoperiri, cu ceea ce am descoperit, atunci rămânem un fel de iubitori imaturi. Un îndrăgostit imatur confundă la nesfârșit iubirea cu experiența de a te îndrăgosti. În aceeași manieră, putem rămâne un realizat imatur. Am realizat ceva, dar putem să rămânem într-o stare imatură: "Vreau să fie în felul ăsta tot timpul. Vreau să simt tot timpul ca: O, Doamne!"
Nu ai să treci dincolo de pragul ușii realității făcând asta.
Experiența ne învață asta, și apoi începem să-i dăm drumul. Ne ducem dincolo de mintea-ego înspre doar a fi ce suntem.
Asta se maturizează pentru o vreme. Și apoi la un anumit punct, poate exista acolo o vastitate a conștiinței. Este ca și cum ești un "nimic" conștient, treaz, viu și vibrant. Și este un mare nimic care să fii – o experiență total ascendentă, transcendentă. Dar începe să ți se arate: "Bine, sunt nimicul în opoziție cu orice altceva. Ceva nu se pupă. Încă există o diviziune. Poate asta nu este întreaga imagine."
Nu că trebuie să arunci ce ai realizat dar poate mai este ceva din imagine ce lipsește.
"Poate nu este doar această dualitate clară și definită ce mi se întâmplă, fiind nimicul conștient și treaz al conștiinței și totul existenței, forma existenței. Asta este o dualitate fundamentală."
Când acest interes începe să apară în tine, el începe să te ajute. Există o agățare, o strânsoare fermă de care nici măcar nu ești conștient că se întâmplă. Este adâncă în inconștient. Este agățarea de noua identitate a fără-de-formei. Există o mare tendință să vrei să stai acolo pentru că este ca un rai. Și poți înțelege de ce, deoarece viața este o călătorie dură uneori, și apoi vii în contact cu ceva ce nu este niciodată rănit, și este mereu acolo, ceva ce nimeni nu îți poate da sau lua vreodată. Este o așa minunată ușurare și siguranță să experimentezi așa ceva. Și omul nu este așa rapid în a-i da drumul, nici nu ar trebui să fim așa rapizi în a-i da drumul. Însă chiar ni se arată că este posibil să fie mai mult din această poveste.
Această curiozitate începe să slăbească acea agățare inconștientă de identitatea ca pură conștiință fără de formă. Nu este vorba că identitatea de conștiință pură fără de formă trebuie să plece undeva; doar că strânsoarea asupra ei începe să se slăbească. Și pe măsură ce slăbește, atunci poziția de martor se abandonează, și observarea colapsează în ceea ce este observat. Când agățarea începe să fie lepădată, este mișcarea descendentă. Coboară în inimă. Când această coborâre se întâmplă, inima începe să se trezească, și martorul (observatorul) colapsează în ceea ce este observat. Atunci începem să percepem prin inimă, să vedem prin inimă. Atunci cel ce observă și ceea ce este observat par a fi unul. Ei sunt același.
Este o mare includere și trezirea unei capacități perceptive din inimă care vede unitatea fundamentală a existenței. Experiențial, este ca și cum privești un copac și simți ca și cum copacul se vede pe el însuși. Sau te uiți la cer și simți ca și cum cerul se vede pe el însuși. Sau atingi ceva și simți ca și cum ce atingi se simte pe el însuși.
Nu mai există relație subiect-obiect care să continue. Există doar un lucru neîntrerupt, orice nume vrei să-i dai. Ramana l-a numit Sinele. Budiștii îi zic natura de Buddha. Poți chiar s-o numești percepția vieții experimentându-se pe ea însăși.
"O, credeam că sunt separat de viață. Credeam că viața este ceva în care sunt și încercam să negociez."
Asta este perspectiva egoică.
"Și acum văd că de fapt sunt viața însăși, toată din ea, de asemeni apărând ca o anumită parte în același timp."
Ajungi să joci ambele părți.
Extras din Retragerea de la Muntele Madonna, februarie 2018
https://www.adyashanti.org/
Traducerea: Summairu (2018)
Citește și:
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Papaji - Focul Libertății Robert Adams - Să ai o dorință arzătoare pentru libertate
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație
In spiritual realization, if we mistake the first blush, the by-products of first discovery, for that which we’ve discovered, then we remain a kind of immature lover. An immature lover endlessly mistakes love for the experience of falling in love. In the same way, we may remain an immature realizer. We may have realized something, but we can remain in an immature state: “I want it to be this way all the time. I want it to feel like, ‘Oh, my God!’ all the time.” You’re not going to get past the threshold of the doorway of reality doing that. Experience teaches us that, and then we start to let go of it. We move beyond the ego mind into just being what we are.
That matures for a while. And then at some point, there may be a vast expanse of consciousness. It's like being a conscious, awake, alive, vibrant “nothing.” And it's a great nothing to be—a totally ascendant, transcendent experience. But it starts to dawn on you, “Okay, I am the nothing as opposed to everything else. Something doesn’t quite add up. There’s still some division. Maybe this isn’t the entire picture.” Not that you have to throw away what you’ve realized, but maybe there’s more to the picture. “Maybe it’s not just this stark duality that I have going, being the aware, awake nothing of consciousness and the everything of existence, the form of existence. That’s a fundamental duality.”
When that interest arises in you, it starts to help. There’s a clutching that you don’t even know is happening. It’s deep in the unconscious. It’s holding on to the new identity of formlessness. There’s a great tendency to want to stay there because it’s a kind of heaven. And you can understand why, because life’s a rough ride sometimes, and then you come into contact with something that’s never been harmed and can’t be harmed ever, and is always there, something that nobody can give you or take away from you. It is such an amazing relief and security to experience something like that. One is not quick to let it go, nor should we be quick to let it go. But it does arise that there may be more to this story.
That curiosity starts to loosen the unconscious holding on to the new identity as formless awareness. It’s not that the formless awareness identity has to go anywhere; it’s just that the clutching at it starts to loosen. And as it loosens, then the witness position relinquishes itself, and the witnessing collapses into the witnessed. When the holding starts to be relinquished, it’s the descending movement. It descends down into the heart. When this descent happens, the heart starts to awaken, and the witness collapses into the witnessed. Then we start perceiving through the heart, seeing through the heart. Then the witness and what is witnessed seem to be one. They’re the same.
It's a grand inclusion and the waking up of a perceptual capacity from the heart that sees the underlying unity of existence. Experientially, it’s like looking up at a tree and feeling as if the tree is seeing itself. Or you look up at the sky and it feels as though the sky is seeing itself. Or you touch something and you feel as though what you’re touching is feeling itself.
There’s no subject-object relationship going on anymore. There’s just one seamless thing, whatever you want to call it. Ramana called it the Self. The Buddhists call it Buddha nature. You could even call it the perception of life experiencing itself. “Oh, I thought I was apart from life. I thought life was something that I was in and trying to negotiate.” That’s the egoic perspective. “And now I see that I’m actually life itself, the whole of it, also appearing as a particular part at the same time.” You get to play both sides.
Excerpted from Mount Madonna Retreat, February 2018
https://www.adyashanti.org/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu