Există o fază unde tranziția de la perspectiva "personală" – cu toată voința, motivațiile și energia care pune în mișcare, și care sunt la nivel personal – către un mod de a fi mișcat de întregimea Vieții căreia îi lipsește voința personală, motivațiile personale, și energia personală. Asta este o tranziție masivă, și o parte din această tranziție implică să treci printr-o fază de platou unde perspectiva personală este moartă în cea mai mare parte și întregimea Vieții nu a început încă să funcționeze prin/ca tine în vreun mod vădit.
În timpul acestei faze de platou poate fi foarte provocator să te implici în viață în modurile care sunt necesare. Totuși, este important să faci lucrurile care sunt necesare chiar dacă nu există energie personală sau motivație pe care să te bazezi. Oricât de ciudat ar putea suna, funcționezi dintr-un loc fără nicio energie și nicio pornire. Doar faci ceea ce chiar ai nevoie să faci fără să te bazezi pe vreo sursă interioară a voinței sau motivației. În această fază tu ești literalmente înțărcat de toate formele de conștiință de sine și de variatele forme ale motivației și energiei cu care se întreține sinele.
Pericolul este că unii oameni ajung blocați în acest tărâm al nimănui. Ei continuă să caute înapoi ceva ce nu mai există, și niciodată nu învață să funcționeze dintr-un loc de dincolo de sine. Fără să își dea seama ei s-au agățat și au devenit blocați într-o stare intermediară de uitare între golirea de sine și diminuarea sinelui. Ori asta se întâmplă, ori ceea ce rămâne din sine se poate ascunde într-o respingere falsă a societății și a vieții, ca mijloc subtil prin care el se poate menține.
În timp ce este important să-ți acorzi timp să fii nemișcat și tăcut (și neproductiv) în timpul acestei faze, este de asemeni important să nu ajungi blocat într-o stare non-funcțională. Cheia este să încetezi să mai cauți ceea ce nu mai este acolo, care este o formă subtilă de conștiință de sine, și să experimentezi Viața din punctul de vedere al Vieții, care nu este nici o experiență "interioară" și nici o expresie exterioară, ci o cunoaștere non-relativă a Eternității aici și acum. Aceasta este desigur, complet nonceptual, de necuprins, de neînțeles pânâ când nu a avut loc - și până când sinele în toate manifestările sale subtile nu a dispărut.
Apoi există o adaptare la un nou mod de a fi, și viața continuă cu o mare simplitate și frumusețe, și este trăită de o totalitate ce mintea nu o poate niciodată cunoaște. Deși asta poate să nu sune atrăgător pentru ego, este chiar literalmente: Eternitatea experimentându-se pe ea însăși – în mod atemporal.
Și totuși, ești neimpresionant așa cum ai fost mereu.
Stai aici acasă într-un tricou decolorat, scriind cuvinte pe un ecran gol într-o lume unde nimic nu s-a întâmplat niciodată.
Ciudat cum continuăm să ne întâlnim în felul ăsta.
Și totuși atâta bucurie.
Atâta bucurie.
https://www.adyashanti.org/
Traducerea: Summairu (2018)
Citește și:
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Papaji - Focul Libertății Robert Adams - Să ai o dorință arzătoare pentru libertate
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație
There is a phase where we transition from a “personal” viewpoint–with all its personal will, motivations, and driving energy—to a way of being moved by the wholeness of Life which lacks the personal will, personal motivations, and personal energy. This is a massive transition, and part of this transition involves going through a plateau phase where the personal viewpoint is mostly dead and the wholeness of Life has not yet started to function through/as you in an obvious way.
During this plateau phase it can be very challenging to engage in life
in the ways that are necessary. However, it is important to do the
things that are necessary even though there is no personal energy or
motivation to draw upon. As strange as this may sound, you function from
a place of no energy and no drive. You simply do what you truly need to
do without drawing upon any inner source of will or motivation. During
this phase you are literally being weaned off of all forms of
self-consciousness and the various forms of motivation and energy that
self sustains itself with.
The danger is that some people become stuck in this no-man’s-land. They keep reaching back for something that is no longer there, and never learn to function from a place beyond self. They have unknowingly grasped onto and become stuck in the limbo state between self hollowed-out and self fallen-away. Either that happens, or what is left of self can hide away in a false rejection of society and life as a subtle means of sustaining itself.
While it is important to give yourself time to be still and silent (and unproductive) during this phase, it is also important not to become stuck in a non-functional state. The key is to stop looking at what is no longer there, which is a subtle form of self-consciousness, and experience Life from Life’s point of view, which is neither an “inner” experience nor an outer expression, but a non-relative knowing of Eternity here and now. This is of course, completely nonconceptual, nongraspable, and nonunderstandable until it has taken place—and self in all its subtle manifestations has fallen away.
Then there is an adaptation to a new way of being, and life goes on with great simplicity and beauty, and is lived by a totality that the mind can never know. While this may not sound compelling to the ego, it is quite literally, Eternity experiencing itself—timelessly.
And still, one is as unimpressive as they ever were.
Sitting here at home in a faded T-shirt, typing words into an empty screen in a world where nothing ever happened.
Strange how we keep meeting like this.
And still such joy,
Such joy.
~ Adyashanti
https://www.adyashanti.org/
The danger is that some people become stuck in this no-man’s-land. They keep reaching back for something that is no longer there, and never learn to function from a place beyond self. They have unknowingly grasped onto and become stuck in the limbo state between self hollowed-out and self fallen-away. Either that happens, or what is left of self can hide away in a false rejection of society and life as a subtle means of sustaining itself.
While it is important to give yourself time to be still and silent (and unproductive) during this phase, it is also important not to become stuck in a non-functional state. The key is to stop looking at what is no longer there, which is a subtle form of self-consciousness, and experience Life from Life’s point of view, which is neither an “inner” experience nor an outer expression, but a non-relative knowing of Eternity here and now. This is of course, completely nonconceptual, nongraspable, and nonunderstandable until it has taken place—and self in all its subtle manifestations has fallen away.
Then there is an adaptation to a new way of being, and life goes on with great simplicity and beauty, and is lived by a totality that the mind can never know. While this may not sound compelling to the ego, it is quite literally, Eternity experiencing itself—timelessly.
And still, one is as unimpressive as they ever were.
Sitting here at home in a faded T-shirt, typing words into an empty screen in a world where nothing ever happened.
Strange how we keep meeting like this.
And still such joy,
Such joy.
~ Adyashanti
https://www.adyashanti.org/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu