Doi fraţi care trăiau în gospodării
alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat
amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un
schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte.
Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa
fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de
tâmplărie.
"Caut de lucru pentru câteva
zile, a zis străinul.
Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea
ajuta".
"Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de
lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte
vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele
meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l
mai văd.
Eu plec la câmp, la treburile mele, dar
aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata".
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind,
bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare,
tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut
ochii mari şi a rămas cu gura căscată.
Nu era deloc un gard de doi metri. În
locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele
cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat
fratele mai mare şi i-a spus:
"Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să
construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am
făcut!
Iartă-mă, frate!"
Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată,
începu să-şi adune uneltele ca să plece într- ale sale.
"Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai
câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata".
"Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe
poduri de construit."
"OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE
ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI " (Isaac
Newton).
