Ce am învățat din toți anii mei de antrenament Zen este că esența spiritualității este atenția și intenția. La urma urmei, spiritualitatea este practica percepției spiritului lucrurilor, însemnând esența sau realitatea interioară a lucrurilor, fie că e vorba de propria ta esență, sau de esența vieții, sau de esența unei cești de ceai. Toate sunt același lucru. Există de asemeni și spiritul, sau esența, unei acțiuni sau activități. De aceea în Zen se vorbește de "Zenul băutului ceaiului", sau al aranjamentelor florale, sau al măturatului verandei. Ce vor să spună prin "Zenul unei" anumite activități este să scoată în evidență expresia fără de ego, întrupată și iluminată a acelei activități. Orice acțiune cu adevărat iluminată are patru caracteristici: lipsa de ego, spontaneitatea, claritatea și întregimea.
Practica atenției (sau mindfulness cum este denumită adesea în cercurile spirituale), este un mod de a redirecționa atenția de la focalizarea din obișnuință asupra narațiunii interioare, și punerea atenției în loc de aceasta asupra a ceea ce faci, asupra naturii nonconceptuale a experienței și percepției prezente. Fără această schimbare a atenției - de la concept la experiența și percepția directă - spiritualitatea tinde să se degradeze în gândire magică (n.t. de genul superstiție, ocultism, ezoterism, etc.), fantezie, și fanatism spiritual. Doar prin redirecționarea atenției de la nivelul superficial al minții narative sau discursive, către pura actualitate a prezentului, noi putem rupe transa identificării cu egoul și să intrăm într-o conectare conștientă cu natura noastră reală. Atenția este elixirul secret cu care lucrezi în toate practicile de trezire spirituală.
De-a lungul anilor ca elev Zen am învățat, de asemeni, importanța intenției. Intenția are de-a face cu spre ceea ce tu țintești, și care sunt valorile reale care îți orientează viața. De aceea atunci când întâlnesc pe cineva care vine pentru prima dată la mine ca elev, îl întreb: "de ce ești tu mai exact aici și ce vrei de fapt?" O asemenea întrebare directă adesea îi surprinde pe oameni, ceea ce este bine. Atunci când pot surprinde pe cineva câtuși de puțin, știu că i-am captat atenția, ceea ce este exact ce am vrut să evoc printr-o astfel de întrebare. Până când nu există o atenție arzătoare, nu putem cu adevărat începe. Și unde există o mare atenție, acolo apoi trebuie să îi dăm o țintă. Trebuie să folosim intenția pentru a putea direcționa atenția.
Intenția despre care vorbesc de fapt nu este așa concentrată pe ceea ce tu vrei, ci mai degrabă spre ceea ce ești chemat din interior. O călătorie spirituală este o chemare. Este ceva inițiat de undeva de dincolo de ego, dintr-o profunzime din suflet la care egoul nu are acces de unul singur. Călătoria noastră spirituală va lua atât de mult sau de puțin timp cât îi este necesar. Egourile noastre nu au vreun cuvânt de zis în această privință deloc. Rolul egoului pe care să îl joace este să răspundă cu toată inima (devotat chiar) la chemarea naturii noastre reale atunci când aceasta apare. Și egoul trebuie să rămână devotat naturii reale, pentru că dacă egoul încearcă să posede trezirile spirituale, sau să se preamărească cu realizarea spirituală, atunci va fi surprins într-o zi când va descoperi că el doar s-a venerat pe el însuși în tot acest timp.
Intenția noastră spirituală (cea spre care țintim și către care suntem devotați) nu este ceva ce noi ca ego creăm. Este o chemare, sau instinct, pe care egoul o/îl primește. Nu este o chemare tranzacțională unde tu dai ceva și te aștepți să primești ceva în schimb. Este o chemare către ceea ce este nedivizat, întreg, atemporal, sacru, și frumos... de dragul său. Este o chemare primită de ego, să descopere și să se întoarcă la propria sursă. Este, de asemeni, o chemare de la natura noastră reală și fără de formă ca să se întrupeze în, și ca, forma chiar acestei vieți umane, cât mai conștient posibil.
Când atenția dedicată și intenția inspirată lucrează împreună ca un întreg, practica noastră spirituală va căpăta în mod natural profunzime și va revela o mare înțelepciune.
Fie ca înțelepciunea noastră să fie mereu păstrată în marea inimă a compasiunii și iubirii.
Copyright © 2021 Adyashanti.
https://adyashanti.opengatesangha.org/teachings/library/writing#the-essence-of-spirituality
Traducerea: Summairu (2021)
Citește și:
Adyashanti - Întruparea stării trezite
Adyashanti - Falsul refugiu în Absolut
Adyashanti - Vacuitatea Radicală
Adyashanti - Nu te opri prematur
Adyashanti - Trezirea și dincolo de diviziune
Adyashanti - Curajul de a investiga
Adyashanti - O existență neîntreruptă
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Adevărata meditație
What I learned from all my years of Zen training is that the essence of spirituality is attention and intention. After all, spirituality is the practice of perceiving the spirit of things, meaning the essence or inner reality of things, whether that be one’s own essence, or the essence of life, or the essence of a teacup. They are all the same. There is also the spirit, or essence, of an action or activity. That is why in Zen they talk of “the Zen of tea drinking,” or of flower arranging, or of sweeping the porch. What they mean when they refer to “the Zen of" a particular activity is to point out the selfless, embodied, and enlightened expression of that activity. Any truly enlightened action has four characteristics: selflessness, spontaneity, clarity, and wholeness.
The practice of attention (or mindfulness as it is often referred to in spiritual circles), is a way of redirecting attention away from the habitual focus on one’s inner narrative, and placing it instead on precisely what one is doing,on the nonconceptual nature of immediate experience and perception. Without this shift of attention—from concept to immediate experience and perception—spirituality tends to degrade into magical thinking, fantasy, and/or fanaticism. It is only by redirecting attention away from the surface level of the mind’s narrative, and towards the pure immediacy of the present, that we can break the trance of ego-identification and fall into conscious connection with our true nature. Attention is the secret elixir that one is working with in all spiritual awakening practices.
During my years as a Zen student I also learned the importance of intention.Intention has to do with what you are aiming at, and what your life-orienting values are. That is why when I first meet someone coming to me as a student, I ask them, “exactly why are you here and what do you want?” Such a direct question will often take people by surprise, which is good. When I can surprise someone a little, I know I have their attention, which is exactly what I want to elicit with such a question. Until there is great burning attention, we cannot truly begin. And when there is great attention, we then need to aim it. We need to employ intention in order to direct attention.
The intention that I am really talking about is not so much focused on what you want, but rather on what you are being inwardly called to. A spiritual journey is a calling. It is something initiated from somewhere beyond the ego, from a depth within the psyche that the ego has no access to on its own. Our spiritual journey will take as much or as little time as it needs to take. Our egos have no say in the matter at all. The ego’s part to play is to respond wholeheartedly (devotedly, even) to the calling of our true nature when it comes. And the ego must remain devoted to true nature, for if the ego tries to possess spiritual breakthroughs, or aggrandize itself with spiritual attainment, it will one day be surprised to discover that it has only ever been worshiping itself.
Our spiritual intention (that which we aim at and are devoted to) is not something that we, as egos, create. It is a calling, or instinct, that the ego receives. It is not a transactional calling where you give something expecting to get something in return. It is a calling to that which is undivided, whole, timeless, sacred, and beautiful. . . for its own sake. It is a call received by the ego, to discover and return to its source. It is also a call from our formless true nature to embody itself in, and as, the form of this very human life, as consciously as possible.
When dedicated attention and inspired intention work together as a whole, our spiritual practice will naturally acquire depth and reveal great wisdom. May our wisdom always be held in the great heart of compassion and love.
Copyright © 2021 Adyashanti.
https://adyashanti.opengatesangha.org/teachings/library/writing#the-essence-of-spirituality
