Se afișează postările cu eticheta poveste cu talc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poveste cu talc. Afișați toate postările

duminică, 21 august 2016

Poveste Zen: Trebuie Să Devii Complet Nebun (You Must Become Completely Crazy)

Într-o zi, un vizitator a venit la centrul Zen Providence și l-a întrebat pe Seung Sahn Soen-sa:
- Dacă studiez Zen-ul, voi atinge iluminarea? 
Soen-sa i-a spus:
- De ce vrei să atingi iluminarea?

Vizitatorul: 

- Sunt deranjat de tot felul de lucruri. Nu mă simt liber.
Soen-sa: 
- De ce nu te simți liber? 
- Cred că am prea multe atașamente. 
- De ce nu tai aceste atașamente? 
- Toate par foarte reale.

Soen-sa: 

- Nimeni nu știe când va muri. Ar putea fi anul viitor, sau săptămâna viitoare, sau în următoarele cinci minute. Deci, pune totul jos, acum, chiar în acest moment. Păstrează-ți mintea ca și cum ai fi deja mort. Apoi, toate atașamentele vor dispărea, și nu va mai conta dacă vei studia Zen sau nu. Chiar acum tu crezi: "Sunt viu, sunt puternic." Așa că ai multe dorințe, multe atașamente. Numai gândește-te: "Sunt mort." Un om mort nu are dorințe.

Vizitatorul a spus: 

- Cum pot fi viu și mort? 
Soen-sa: 
- Mort nu este mort. Avem ochi, urechi, nas, limbă, corp și minte. Dar Sutra Inimii spune că în vacuitate nu există niciun ochi, nici urechi, nici nas, nici limbă, niciun trup, nicio minte. Fără cele șase simțuri ale mele nu am nicio piedică. Este foarte ușor. Așa că, dacă eu sunt deja mort, vederea nu e vedere, auzul nu e auz. Este ca și cum treci prin fața unui restaurant, mirosind mirosurile bune, și trecând mai departe. Nu e casa mea, așa că nu le ating.

Vizitatorul: 

- Cum pot practica să fiu mort? 
Soen-sa i-a spus: 
- Doar menține marea întrebare: "Ce sunt eu?" Acum, permite-mi să te întreb, ce ești tu? 
- Sunt unul. 
- De unde vine unul? 
- De la Dumnezeu. Dumnezeu este unul.   
- Dumnezeu? Înțelegi ce e Dumnezeu? 
- Nu. 
- Tu spui "unul", tu spui "Dumnezeu". Este greșit. Dacă zici unul, induci ideea de unul. Dacă zici Dumnezeu, induci ideea de Dumnezeu (doar idei). Toată asta este gândirea. Fără să gândești, ce ești tu? 
- Nimic. 
- Nimic?  
Soen-sa îl lovește și îi spune:  
- Aceasta este durerea. Poate "nimicul" să simtă durerea? 
Vizitatorul a zâmbit.

Soen-sa i-a zis: 

- Înainte de gândire, mintea ta a fost ca o foaie de hârtie albă. Apoi ai scris "unul" și "Dumnezeu" și "nimic", și așa mai departe și tot așa. Atunci când tai toate gândurile, tu ștergi toate aceste nume și forme și revii la vacuitatea ta originală. Ce sunt eu? Nu știu. Când păstrezi marea întrebare, păstrezi mintea care nu știe. Mintea Nu-Știu este mintea goală. Nu există cuvinte, nici discurs. Deci, nu există unul, nici Dumnezeu, nici nimicul, nici mintea, nici vacuitatea. Această minte Nu-Știu este foarte importantă. Eu este nu-știu, nu-știu este Eu. Numai asta. Acesta este sinele tău adevărat. Așa că păstrează întotdeauna mintea Nu-Știu. 
Vizitatorul a spus:
- Prietenii mei cred că sunt nebun pentru că sunt interesat de Zen. 
Soen-sa: 
- Nebunia este bună. Oamenii nebuni sunt fericiți, liberi, ei nu au nicio piedică. Dar, din moment ce ai multe atașamente, tu ești doar un pic nebun. Asta nu este suficient de nebun. Trebuie să devii complet nebun. Atunci vei înțelege.

Vizitatorul se înclină. Cineva a venit și a turnat două cești de ceai.


Sursa: 
http://www.thedailyzen.org/2015/06/14/you-must-become-completely-crazy/



One day a visitor came to the Providence Zen Center and asked Seung Sahn Soen-sa, “If I study Zen, will I attain enlightenment?”
Soen-sa said, “Why do you want to attain enlightenment?”
The visitor said, “I’m upset by all sorts of things. I don’t feel free.”
Soen-sa said, “Why don’t you feel free?”
“I guess I have too many attachments.”
“Why don’t you cut through these attachments?”
“They all seem very real.”
Soen-sa said, “No one knows when he will die. It could be next year, or next week, or in the next five minutes. So put it all down, now, at this very moment. Keep your mind as if you were already dead. Then all your attachments will disappear, and it won’t matter whether you study Zen or not. Right now you think, ‘I am alive, I am strong.’
So you have many desires, many attachments. Only think, ‘I am dead.’
A dead man has no desires.”

The visitor said, “How can I be alive and dead?”
Soen-sa said, “Dead is not dead. We have eyes, ears, nose, tongue, body, and mind. But the Heart Sutra says that in emptiness there are no eyes, no ears, no nose, no tongue, no body, no mind. Without my six senses I have no hindrance. It is very easy. So if I am already dead, seeing is not seeing, hearing is not hearing. It is like passing in front of a restaurant, smelling the good smells, and passing on. It is not my house, so I don’t touch.”
The visitor said, “How can I practice being dead?”
Soen-sa said, “Only keep the great question, ‘What am I?’Now let me ask you, what are you?”
“I’m one.”
“Where does one come from?”
“From God. God is one.”
“God? Do you understand God?”
“No.”
“You say ‘one,’you say ‘God.’ This is wrong. If you make one, it is one. If you make God, it is God. All this is thinking. Without thinking, what are you?”
“Nothing.”
“Nothing?” Soen-sa hit him and said, “This is pain. Can ‘nothing’feel pain?”
The visitor smiled.

Soen-sa said, “Before thinking, your mind was like a sheet of white paper. Then you wrote down ‘one,’and ‘God,’and ‘nothing,’and so on and so forth. When you cut off all thinking, you erase all these names and forms and return to your original emptiness. What am I? I don’t know. When you keep the great question, you keep the mind that doesn’t know. Don’t-know mind is empty mind. There are no words, no speech. So there is no one, no God, no nothing, no mind, no emptiness. This don’t-know mind is very important. I is don’t-know, don’t-know is I. Only this. This is your true self. So always keep don’t-know mind.”
The visitor said, “My friends think I’m crazy because I’m interested in Zen.”
Soen-sa said, “Craziness is good. Crazy people are happy, free, they have no hindrance. But since you have many attachments, you are only a little crazy. This is not crazy enough. You must become completely crazy. Then you will understand.”
The visitor bowed. Someone came and poured out two cups of tea.

Source:
http://www.thedailyzen.org/2015/06/14/you-must-become-completely-crazy/

sâmbătă, 18 iunie 2016

Rupert Spira - IUBIREA E UN LOC (with links to the EN version: Love Is A Place)

http://www.rupertspira.com/


Primul lucru pe care vreau să îl zic, și mă tem că asta va fi o mică dezamăgire pentru voi, este că vom auzi și vom vorbi în această săptămână multe lucruri mărețe despre natura Conștiinței, și niciunul dintre ele nu va fi absolut adevărat.

Dacă am vrea să vorbim adevărul despre natura Conștiinței, experienței sau realității, ar trebui să rămânem tăcuți. De aceea se spune că cea mai înaltă învățătură este tăcerea.

Oricum, foarte puțini dintre noi sunt suficient de maturi să intuiască realitatea Conștiinței din tăcere. De aceea, tradițiile spirituale au elaborat diferite căi, metode foarte îndemânatice, croite pentru diferite nivele ale înțelegerii noastre. Așa că în acest spirit vorbesc despre natura Conștiinței.

Primul lucru pe care vreau să îl fac este să dau o definiție a Conștiinței. Desigur, Conștiința nu poate fi  definită cu adevărat, dar aceasta ar fi o bună definiție provizorie a Conștiinței: Conștiința este aceea în care toate experiențele apar, aceea cu care toate experiențele sunt cunoscute și aceea din care toate experiențele sunt făcute.

Ce vreau să zic prin “experiențe” în acest context? Orice lucru obiectiv: gânduri, amintiri, idei, concepte, sentimente, senzații corporale, ce e văzut, sunete, gusturi, texturi, mirosuri, și așa mai departe.

Toate acestea apar în ceva. Acel ceva e ceea ce numim Conștiință. Numele comun pentru ea este “Eu” sau “eu însumi”. Numele religios pentru ea este Ființa infinită a lui Dumnezeu. Dar toate astea se referă la cea în care experiențele apar, cu care sunt cunoscute, și în final, din ce sunt ele făcute.

Acum, chiar și dintr-un punct de vedere convențional gândurile și sentimentele noastre apar în interiorul nostru. Ce nu este așa evident e că experiența trupului, pe care o experimentăm mai mult ca senzație, apare de asemenea în noi, ceea ce e în Conștiință. Și ce e și mai puțin clar e că percepțiile noastre - de exemplu, sunetele și ceea ce vedem - apar de asemenea în aceeași Conștiință, sau în același câmp în care gândurile, sentimentele și senzațiile noastre apar.

Vreau să fac o pauză aici și să mă asigur că vă conectați cu adevărat la ceea ce sugerez, nu doar să fie o acceptare sau o respingere intelectuală.

Luați un gând, sau permiteți unui gând sau unui șir de gânduri să apară, și observați că aceste gânduri apar într-un fel de câmp. Ele apar într-un ceva, să zicem că  apar în spațiu. Conștiința nu e chiar un spațiu - de fapt nu are nicio dimensiune - dar să dăm provizoriu Conștiinței o calitate ca de spațiu sau ca un câmp, și vedem că orice gânduri apar ele apar în acest câmp conștient ce e asemănător spațiului.

Să închidem ochii pentru câteva minute pentru a face asta. Confirmați din nou că gândurile voastre apar într-un câmp conștient ce e asemănător spațiului. Acum, ascultați orice sunet prezent, sunetele oamenilor care vorbesc sau orice alte sunete care apar.

Acum, cu atenția, pendulați către gânduri și apoi spre sunete. Întrebați-vă: “Părăsește vreodată atenția mea acest câmp al Conștiinței?”

Observați că sunetul apare în exact același câmp în care apar și gândurile.

Gândirea convențională ne-a făcut să credem că gândurile apar în interiorul a ceea ce eu sunt și că sunetele apar în afara a ceea ce eu sunt. Dar dacă vom căuta o linie de separare între cele două în experiența noastră reală, nu o vom găsi niciodată. Precum o linie este trecută pe hartă dar niciodată pe teritoriu, tot așa această linie este în convingere dar niciodată în experiență.

Acum, în loc să permiteți atenției să se miște între gând și sunet, lăsați atenția să se ducă unde vrea ea. Puteți ține ochii închiși dacă vreți, dar îi puteți și deschide. Doar permiteți-i atenției să zburde liberă peste întreg tărâmul experienței voastre și păstrați această întrebare în minte: “Părăsește atenția mea vreodată Conștiința? Părăsește atenția mea vreodată acest câmp al Conștiinței?”

De fapt, puteți juca rolul avocatului diavolului cu voi înșivă. Încercați să părăsiți câmpul Conștiinței. Încercați să ajungeți sau să fiți în contact cu ceva care apare chiar în afara Conștiinței.

Și nu vă referiți doar la experiențele voastre actuale: imaginați-vă și amintiți-vă toate posibilele experiențe. Vă puteți imagina, de exemplu, că ați aterizat pe lună. Un set complet nou de percepții vă apar. Apar aceste percepții în Conștiință sau în afara Conștiinței?

Imaginați-vă că sunteți un chirurg care face operații pe creier și că acum este prima operație. Acel creier este o serie de percepții și senzații. Apare vreuna dintre acele percepții și senzații în afara Conștiinței?

Imaginați-vă că sunteți într-o depresie severă. Apare acea experiență în afara Conștiinței? Are nevoie atenția voastră să plece într-un loc în afara Conștiinței pentru a veni în contact cu sau pentru a ști sentimentul depresiei?

Observați simplu și clar că nimeni niciodată nu a ajuns, și nici nu va ajunge vreodată, în contact cu ceva care să fie în afara Conștiinței.



Întreaga noastră cultură este bazată pe o singură convingere, aceea că există o substanță care există în afara Conștiinței, numită “materie”. Materia este crezută ca fiind realitatea fundamentală a întregii existențe, și Conștiința e considerată ca derivând cumva din această substanță sau materie. Fie că ne dăm seama sau nu, aproape toate gândurile, sentimentele, activitățile și relațiile noastre sunt fondate pe această presupunere primară.

Ciudat, ideea de materie a fost inventată acu câteva mii de ani, și noi am tot căutat-o de atunci. Oamenii de știință încă o caută - nu au găsit-o! Mulți dintre ei cred că e doar o chestiune de câțiva ani și de câteva milioane de dolari în plus până când vom găsi chestia asta numită materie. Și filosofii s-au gândit la natura materiei și la legătura ei cu Conștiința pentru mai bine de două mii de ani.

Faptul că nimeni nici măcar o dată nu a avut măcar o întrezărire a acestei substanțe se pare că nu a avut vreun impact prea mare asupra dezbaterii. E ca și cum ai petrece secole discutând obiceiurile alimentare ale monstrului din Loch Ness. Faptul că nimeni nu a văzut vreodată monstrul din Loch Ness este considerat un detaliu și pare a fi trecut cu vederea. Există credința că într-o zi îl vom găsi, dar între timp hai să continuăm să discutăm despre ceea ce mănâncă el de obicei. Cam așa de absurdă este dezbaterea asupra materiei!

A doua întrebare importantă la care nu s-a răspuns, pe care a menționat-o Peter aseară, este “problema grea a Conștiinței”. Întrebarea: “Cum poate Conștiința să fie derivată din materie?” este o pseudo-întrebare, o întrebare non-existentă. A observat cineva contradicția în cele două întrebări? Prima întrebare era: “Care este natura universului?” și a doua întrebare: “Cum este derivată Conștiința din materie?” Nu e contraducția din cele două întrebări bătătoare la ochi?

La prima întrebare importantă la care nu s-a dat răspuns: “Care e natura universului?”, am recunoscut că noi nu știm care e natura universului. La a doua întrebare: “Cum a derivat Conștiința din materie?” noi facem un mare act de credință (oarbă). Noi presupunem că această substanță numită materie există, când deja am recunoscut la prima întrebare că nu cunoaștem din ce e făcut universul, și apoi ne întrebăm cum a derivat Conștiința din ea.

Chiar și în prima întrebare este o presupunere subtilă, care se dovedește în final că e doar o credință (convingere). De fapt, este o religie, religia materialismului. Ea întreabă: “Din ce e creat universul?” dar nimeni nu a găsit “universul”. A avut cineva de aici vreodată o experiență a universului așa cum gândul îl concepe? (Tăcere)

Ce explorăm atunci când încercăm să explorăm natura universului? Încercăm să explorăm ceva ce nu e experiențial pentru noi? Tot ce știm despre univers este o serie de percepții plutitoare, și percepțiile apar în Conștiință. De aceea, până când nu cunoaștem natura Conștiinței în care apar percepțiile noastre, nu e posibil să știm nimic care să fie adevărat despre chiar aceste percepții, dapăi să știm ceva adevărat despre univers.

Cred că, într-o bună zi, cea mai înaltă știință nu va mai fi cea a fizicii; va fi noua știință a Conștiinței. Până când nu cunoaștem natura Conștiinței, nu e posibil să cunoaștem natura a niciun lucru care apare înlăuntrul ei. Până când nu cunoaștem natura Cunoașterii prin care noi cunoaștem experiențele noastre, nu este posibil să cunoaștem ceva adevărat despre cel cunoscut.

Am putea întreba de ce e Conștiința un câmp mai legitim de studiu decât universul. Este cineva de aici care nu e conștient acum? (Tăcere) În regulă, ăsta e răspunsul. Când am întrebat: “A avut cineva de aici experiența universului așa cum e el conceput de gând?” a fost o tăcere prelungită; nimeni nu a ridicat mâna. Cu alte cuvinte, niciodată noi nu avem experiența universului pe care îl studiem. Dar când am întrebat: “Este cineva de aici care nu e conștient?” nimeni nu a ridicat mâna. Fiecare dintre noi este conștient. Conștiința este experiența noastră.

De aceea, Conștiința este un câmp legitim de studiu, pur și simplu pentru că e experimentată. Fiecare de aici cunoaște sau e conștient de experiența lui. Care este natura Cunoașterii prin care este cunoscută experiența? Aceasta este o întrebare interesantă. Până când nu cunoaștem natura Cunoașterii prin care ne cunoaștem experiențele, sau până când nu cunoaștem natura Conștiinței în care apar experiențele noastre, nu putem cunoaște nimic care să fie adevărat despre minte, despre corp sau despre lume.

Deci cum putem să aflăm natura Conștiinței? Mai întâi trebuie să aflăm ce e aceea care cunoaște experiența Conștiinței, a lui a fi conștient. Numai aceea ne poate spune ceva despre natura sa.

Dacă aș întreba acum pe fiecare: “Ești conștient?”, fiecare s-ar opri o clipă, s-ar uita la experiența lui și ar răspunde: “Da”. Ce se întâmplă în acea pauză?

Întreabă-te din nou: “Sunt conștient?”, și rămâi pentru o vreme în acea pauză înainte ca gândul să răspundă: ”Da”. Acea pauză este un spațiu între două gânduri, primul gând “Sunt conștient?” și al doilea gând “Da”.

În timpul primului gând: “Sunt conștient?”, nu suntem siguri că suntem conștienți, și până când să apară al doilea gând noi suntem deja siguri “Sunt conștient”. Cu alte cuvinte, certitudinea că suntem conștienți are loc între două gânduri. Nu are loc în minte.

Când auzim întrebarea: “Sunt conștient?”, Conștiința se îndreaptă spre întrebare. La sfârșitul întrebării, este o pauză în care Conștiința nu are unde să se îndrepte, și ca urmare ea colapsează, se scufundă pentru un moment în ea însăși, și apoi se ridică iar sub forma răspunsului: “Da”.

În această pauză Conștiința se gustă pe ea însăși, temporar. În pauza dintre întrebare și răspuns, noi devenim conștienți că suntem conștienți. Nu doar că sunt conștient, dar sunt conștient că sunt conștient. În acea pauză, Conștiința se cunoaște pe ea însăși; își recunoaște propria Ființă.

Este Conștiința însăși cea care știe că e conștientă. Este Conștiința Pură însăși care-și cunoaște propria Ființare. Spus altfel, doar Conștiința poate cunoaște ceva despre Conștiință. Mintea limitată, care e gând și percepție, nu ne poate zice nimic despre Conștiință. Mintea limitată este o expresie a Conștiinței, e făcută din Conștiință, dar nu poate ști nimic despre Conștiință pentru că mintea limitată poate cunoște doar ceva obiectiv.

E ușor de testat asta în propria ta experiență. Încearcă să te gândești acum la ceva care nu are calități obiective. Nu este posibil. Cel mult putem să fabricăm un obiect gol care să imite prezența Conștiinței. Deși gândul este făcut doar din Conștiință, el nu poate să știe din ce e făcut, la fel cum un personaj din film este creat în ecranul televizorului dar el nu poate cunoaște ecranul.

Conștiința este un câmp conștient, dar pentru că nu are dimensiuni, putem spune că e mai mult ca o prezență decât ca un câmp asemănător spațiului. După cum tocmai am descoperit, nu e posibil să gândești, dapăi să vorbești, despre ceva care nu are dimensiuni, deci pentru a vorbi despre Conștiință noi îi dăm o calitate asemănătoare spațiului. O descriem ca spațiu al Conștiinței în care toate experiențele apar, sau ca ecranul Conștiinței pe care toate experiențele apar.

Conștiința este o prezență asemănătoare spațiului în care gândurile, senzațiile, percepțiile apar, dar ea însăși nu e făcută din gânduri, senzații sau percepții. Nu are calități obiective, și de aceea se zice că este goală (vidă). Nu e cu adevărat goală, dar e goală din punctul de vedere al obiectelor. Este goală de orice conținut obiectiv sau calitate. Nu are calități finite și de aceea se zice că e infinită, nu finită. Fiind infinită și goală, nu există nimic în ea care să o divizeze.

Dacă ar fi fost, de exemplu, două Conștiințe, atunci ar trebui să fie ceva care să le separe și să le distingă una de alta, și acele calități distinctive ar fi granițe finite. Dar nimeni nu a experimentat vreodată un hotar limitat al Conștiinței. Când spun nimeni, nu înseamnă că sugerez că e vreo persoană care să experimenteze Conștiința; este Conștiința cea care experimentează Conștiința. Este Conștiința cea care e conștientă de a fi Conștiința.

Dacă întrebăm gândul despre natura Conștiinței, gândul ne va spune că fiecare corp are propriul lui pachet de Conștiință. Dar dacă o întrebăm pe cea care știe, adică, dacă întrebăm Conștiința însăși: “Ce știi tu despre tine însăți? Care este experiența ta despre tine însăți?”, Conștiința ar răspunde, dacă ar vorbi: “Nu am nicio cunoaștere a vreunei limite sau calități distinctive sau vreunei forme în mine însămi. Eu sunt un singur, deschis, gol, indivizibil, câmp intim.”

Asta înseamnă că acea Cunoaștere sau Conștiință cu care fiecare dintre noi ne cunoaștem experiența este aceeași Conștiință. Înseamnă că niciodată Conștiința nu poate fi divizată în părți sau obiecte sau mai mulți “sine” (individuali). Înseamnă că dacă fiecare dintre noi ar lua gândul “Eu” și l-ar urmări pe acest “Eu” până la origine, până la sursa sa, și dacă l-am urmări destul de departe înapoi către natura esențială a fiecăreia dintre mințile noastre, am ajunge cu toții la aceeași Conștiință. Acolo nu pot exista două spații infinite vide.

Cunoașterea cu care fiecare dintre noi ne cunoaștem experiența este aceeași Cunoaștere. Fiecare dintre mințile noastre limitate este o precipitare din același câmp infinit al Conștiinței. Fiecare dintre mințile noastre finite este o modulare a aceluiași câmp infinit al Conștiinței care e asemănător spațiului. Dacă ne gândim la fiecare minte finită ca la un câmp, putem spune că o parte a câmpurilor minților noastre limitate se suprapun, și noi numim aceasta lumea exterioară pe care o împărtășim cu toții. O parte dintre câmpurile minților noastre limitate nu se suprapun, și noi numim asta gândurile și sentimentele noastre personale.

Religia materialismului se folosește de faptul că toți împărtășim aceeași lume exterioară - acordul intersubiectiv - ca dovadă că există o lume din materie în afara Conștiinței. Oricum, motivul pentru care noi experimentăm aceeași lume nu e faptul că există o lume creată din materie care apare în afara Conștiinței. Este pentru că fiecare dintre mințile noastre finite este precipitată în interiorul și din același câmp al Conștiinței infinite. Pentru că mințile noastre împărtășesc Conștiința noi simțim că împărtășim aceeași lume. Noi chiar împărtășim aceeași lume, dar lumea pe care o împărtășim e făcută din Conștiință, nu din materie, și noi suntem chiar acea Conștiință care informează toate mințile finite cu conținutul ei împărtășit.

Deci, întrebarea interesantă cu adevărat, care eu cred că va înlocui mai devreme sau mai târziu celelalte două întrebări de vârf - “Care e natura universului?” și “Cum a derivat Conștiința din materie?” - este: “Cum a derivat aparența materiei din Conștiință?”

Cu alte cuvinte, vom începe cu Conștiința. De ce? Pentru că ea este experiența noastră de bază. Acesta este locul cel mai evident de început. Cum este posibil pentru Conștiință, care este neîntreruptă, indivizibilă, care nu are calități obiective și de aceea nu poate fi divizată în părți, să apară ca o multiplicitate și diversitate a obiectelor și individualităților. Asta e întrebarea interesantă cu adevărat.

Tot ce este experimentat acum este Conștiință. Poate cineva din sală, în acest moment, să găsească altceva decât cunoașterea experienței sale? Uitați-vă împrejur. Arătați ceva care este distinctiv sau altceva decât cunoașterea voastră experiențială. Nu este. Tot ce e cunoscut este Cunoașterea. Și e Cunoașterea cea care cunoaște Cunoașterea.

Tot ce este experimentat acum este Conștiința, modulându-se pe ea însăși sub forma minții limitate, care e sub forma gândului și percepției. În forma gândului, ea apare ca timp pentru ea însăși, și în forma percepției ea își apare sieși ca spațiu. Timpul și spațiul sunt Conștiința modulată prin gând și percepție.


Cum face ceva ce e infinit să ia aparența a ceva ce e finit? Cum apare Conștiința pentru ea însăși ca o multitudine și diversitate de “sine”-uri și obiecte?

Încercând să răspund la întrebarea asta aș vrea să vă prezint o analogie. Imaginați-vă o femeie numită Mary care adoarme aici în Titignano. Mintea ei este un singur întreg indivizibil, la fel ca fiecare din mințile noastre, și Mary visează că ea este Jane plimbându-se pe străzile din New York. Deci, mintea lui Mary a adormit față de propria ei natură infinită indivizibilă, și în loc de asta își imaginează că și-a asumat forma limitată a minții lui Jane. Jane umblă pe străzile din New York, vede oameni, mașini, clădiri, care din perspectiva lui Jane par a fi în afara minții ei.

Când Jane închide ochii străzile din New York dispar, și de aceea ea în mod legitim concluzionează că cine e aceea care vede străzile din New York stă în spatele ochilor ei. Aceasta și alte experiențe similare o conving pe Jane că acea cunoaștere cu care ea-și cunoaște experiența trăiește în spatele ochilor ei, sau în pieptul ei, în corp. Toate gândurile, sentimentele și alte activități și relații care survin din acestea sunt consistente cu această credință.

Într-o zi, Jane merge la o cafenea, și alături de masa ei este un bărbat chipeș numit David. David și Jane se observă unul pe altul, încep o conversație, și Jane simte o atracție misterioasă față de el.

Desigur, David și Jane, cafeneaua și străzile din New York sunt toate apariții în mintea infinită a lui Mary. Mintea lui Mary în ea însăși nu s-a divizat într-o multiplicitate și diversitate de “sine”-uri și obiecte. Este la fel de neîntreruptă, indivizibilul întreg care e întotdeauna, și totuși a luat aparența lui Jane și David, și lumea în care ei par, din perspectiva lor, a fi localizați. Mary putea să fi visat că e David în loc de Jane, pe străzile din New York, și în acest caz ea ar fi părut că își vede experiența prin ochii lui David în loc de Jane.

Când Jane simte această misterioasă atracție către David și ei încep să se întâlnească, ea are un sentiment ciudat că dacă s-ar apropia mai mult de David, durerea pe care o simte în inimă, de care a încercat să scape toată viața ei, va fi cumva atenuată. Simte cumva că, dacă s-ar contopi cu David, aceasta i-ar ușura durerea de care ea a fugit întreaga ei viață.

Până la urmă ea și David ajung împreună, și atunci când ei se unesc în prietenie și în intimitate sexuală, ea într-adevăr simte o ușurare temporară de suferința dorului ei. Ce se întâmplă de fapt? De ce simte Jane acest dor? De unde vine intuiția că e posibil să se elibereze de suferința ei? Și ce se întâmplă cu suferința ei atunci când ea și David se contopesc?

În acel moment al contopirii există o pierdere temporară a tuturor limitărilor cu care Jane se definește pe ea însăși. Este un colaps temporar al minții finite a lui Jane, și în acel moment ea gustă esența minții ei, care este mintea liniștită a lui Mary adormită în Titignano.

Acum, desigur, când Jane și David se separă, această suspendare temporară a suferinței se termină și ea simte iarăși tot ce o definește. Suferința iese iarăși la suprafață și ea își amintește: “Aha, ultima oară când m-am unit cu David suferința a dispărut. De aceea, unificarea cu o persoană, un obiect, o substanță sau o activitate trebuie să fie calea prin care eu pot să scap de suferință.”

Astfel, Jane se duce iar și iar către obiect, substanță, activitate sau relație, cu scopul de a scăpa de suferință. Într-adevăr, de fiecare dată când ea se unește cu un obiect, activitate, substanță sau relație, ea găsește o ușurare temporară, și asta întărește în ea convingerea că pentru a fi liberă de suferință calea este acumularea de obiecte, activități, substanțe și relații. Ea sfârșește prin a deveni dependentă, precum majoritatea oamenilor, de un oarece fel de obiect.

Cel mai subtil obiect, desigur, este gândul, și gândul este principala dependență. Este gratis, și nu e rău pentru sănătate (precum unele droguri - n. t.), deci e o formă de dependență ce nu este denumită așa. Cu toate astea, este un obiect căruia îi dăm atenție, în principal pentru a ne distrage de la rana separării pe care toate aparentele “sine”-uri individuale o duc cu ele.

Această rană a separării, acest dor de libertate, pace, fericire și iubire este, de fapt, un ecou în Jane a naturii minții lui Mary. Mintea lui Mary este în pace, liberă, adormită în Titignano.

Acest dor de libertate, de pace, de fericire, pe care fiecare dintre noi îl simțim, este un ecou în mințile noastre finite, ecoul adevăratei libertăți a Conștiinței infinite. Nu există altă libertate decât libertatea Conștiinței infinite. Conștiința infinită este libertatea, pacea și fericirea însăși, și dorința pe care o simțim fiecare pentru acea libertate, pace, fericire și iubire este atracția pe care Conștiința infinită o exercită asupra minții finite.

Mintea finită simte această atracție sub forma suferinței: “Eu jinduiesc după fericire”. Sinele separat simte că el “face” acest dor, dar nu e așa. Este Conștiința infinită cea care exercită o forță asupra minții finite, trăgând-o înapoi înspre ea însăși. Această tragere înspre Conștiința infinită a minții finite este ceea ce mintea finită numește dorința de fericire.

Dar pentru a experimenta străzile din New York, Mary a trebuit să adoarmă față de natura ei proprie. Mary a adormit în Titignano, și ca urmare, doar pentru că ea a adormit poate fi capabilă să realizeze una din infinitele posibilități ce există în ea. Putea să fi visat că este Claire pe străzile din Tokyo. Putea visa că este Annabelle pe străzile din Londra. Un infinit număr de posibilități există în mintea lui Mary. Ea a ales una dintre posibilități: să fie Jane pe străzile din New York.

Dar pentru a apărea ca Jane pe străzile New York-ului, Mary a trebuit să adoarmă față de natura infinită a propriei ei minți și să apară sub forma minții finite a lui Jane. Doar prin perspectiva limitată a minții finite a lui Jane a putut Mary să experimenteze străzile din New York.

În același fel, pentru a aduce manifestarea în aparentă existență, Conștiința trebuie să adoarmă față de propria natură infinită, pentru că nu e posibil ca ceva care e infinit să cunoască ceva finit. Nu există loc în infinit pentru ceva finit.

Manifestarea înseamnă formă, și forma înseamnă limită, deci pentru a experimenta ceva limitat, precum universul, Conștiința trebuie să ignore cunoașterea propriei Ființe nelimitate. Trebuie să adoarmă față de ea însăși și să-și asume liber forma minții limitate.

Cu alte cuvinte, când Conștiința aduce manifestarea întru existență, aceasta vine cu un preț. Conștiința ignoră cunoașterea propriei sale Ființe, dă naștere universului chiar din interiorul său și apoi se regăsește localizată ca un sine în acel univers. Pentru a aduce universul într-o aparentă existență, Conștiința a trebuit să-și uite natura inerentă de pace și libertate, și de aceea “sinele din lume” tânjește după un singur lucru: pace și libertate.


Singura activitate în care sinele separat este cu adevărat angajat este descoperirea păcii, libertății și fericirii. Mai întâi el încearcă să facă asta prin unificarea cu obiecte, substanțe, stări și relații, dar la un moment dat el ajunge la capătul acelei aventuri. El își dă seama că nu poate fi niciodată pe deplin satisfăcut prin experiențe obiective, și abia atunci adevărata călătorie înapoi acasă începe.

Este atunci când Jane pe străzile din New York se întreabă: “Care este natura minții mele?” Jane observă că nimic nu o împlinește cu adevărat în viața sa. Are numeroase relații, încearcă tot felul de substanțe, și toate îi aduc doar o ușurare temporară, dar niciuna nu îi oferă fericirea durabilă pe care și-o dorește cu adevărat.

La un anumit punct ea începe să exploreze singura direcție rămasă: natura propriei ei minți. Această explorare îi va lua mintea într-o călătorie înapoi către sursa ei, subiectul experienței, mai degrabă decât în afară către obiecte. În această călătorie înapoi, mintea este descotorosită, în cele mai multe cazuri progresiv, de limitările ei și la un moment dat rămâne dezvăluită ca nemărginita Conștiință. Mintea finită a lui Jane este dezvăluită ca infinita Conștiință a lui Mary. Aceasta este experiența fericirii; aceasta este experiența iubirii.

Fericirea sau iubirea nu e experimentată de acea persoană, pentru că persoana se dizolvă în acea experiență. Persoana care caută fericirea și iubirea este precum un fluture care caută flacăra. Fluturele tânjește după flacără mai mult decât orice altceva dar acesta este singurul lucru pe care fluturele nu îl poate experimenta. Să experimentezi flacăra înseamnă să fii consumat în ea, să mori în ea. Aceasta este experiența după care tânjește fluturele.

Singura experiență după care aparentul sine separat tânjește este experiența fericirii sau iubirii. Experiența iubirii este disoluția limitărilor sinelui. Nu este o experiență pe care o poate avea sinele separat; este o experiență în care sinele separat moare.

Conștiința infinită ignoră cunoașterea propriei Ființări pentru a aduce manifestarea într-o aparentă existență. Ea în mod liber își asumă forma minții finite pentru a cunoaște lumea finită.

De aceea noi mereu părem a cunoaște lumea din pespectiva unui sine interior. Chiar și în vis, lumea pe care o experimentăm este văzută din punctul de vedere al unui sine într-un corp. Este Conștiința infinită însăși cea care se divide pe ea însăși în două părți - mintea în interior și materia în exterior - dar materia este materie doar din perspectiva iluzorie a minții finite, a sinelui în corp.

Din perspectiva Conștiinței infinite nu există această substanță numită materie. Nu există nici măcar o substanță numită minte finită; există doar propria Ființă infinită, intimă, indivizibilă, care nu încetează niciodată să fie ea însăși. Nu vine niciodată în contact cu altceva, nici nu cunoaște altceva decât pe sine însăși.

Înseamnă că toate astea, experiențele noastre actuale - și nu vorbesc filosofie abstractă aici; vorbesc despre chiar experiența pe care fiecare dintre noi o avem acum - este doar Conștiința infinită însăși asumându-și forma minții finite și apărându-și sieși ca o lume.

Înseamnă că substanța din care este făcută experiența noastră actuală nu are dimensiuni. Înseamnă că această experiență obișnuită a celor patru dimensiuni ale timpului și spațiului, gândurile, sentimentele, percepțiile, activitățile, relațiile, chiar această experiență pe care fiecare o avem acum, nu are dimensiuni deloc. Nu încercați să vă gândiți la asta. Nu este posibil să te gândești la ceva fără dimensiuni.

Poate fi ca acel numit Big Bang să nu fie un eveniment petrecut acum milioane de ani, ci evenimentul care se întâmplă continuu de fiecare dată când Conștiința infinită își asumă forma minții finite și își apare sieși ca lumea?

Poate fi ca acel Big Bang să se întâmple iar și iar și iar, mereu în același Acum? Și totuși, când Conștiința își asumă forma minții finite și își apare sieși ca lumea, nicio lume reală creată din materie nu apare în existență.

“Existență” provine din două cuvinte din latină, “ex” și “sistere” - “a ieși din”. Nimic nu iese din Conștiință; nimeni nu a găsit vreun loc în afara Conștiinței. Niciun lucru nu vine în existență. Obiectele își împrumută aparenta existență din Ființa infinită a lui Dumnezeu, singura Ființă care există.

Chiar “Eu-l” pe care fiecare dintre noi îl simțim ca “eu însumi”, “Eu-l” care Sunt, este Conștiința infinită însăși, Ființa infinită a lui Dumnezeu. Este realitatea, substanța din care toate experiențele sunt făcute.

Niciun obiect nu iese vreodată afară din Conștiință; niciun obiect nu există de la sine însuși. Aparenta existență a tuturor lucrurilor aparține Conștiinței infinite, precum aparenta existență a personajelor din film aparține ecranului. Nu există niciodată diviziuni în ecranul însuși. Diviziunile sunt întotdeauna în aparențe, niciodată în realitate.

Asta înseamnă că chiar această experiență pe care fiecare dintre noi o avem este doar Ființa infinită a lui Dumnezeu. Nu există nimic altceva care să fie experimentat acum decât Conștiința infinită, și e Conștiința infinită însăși cea care se refractă într-o multitudine de minți finite și apărându-și sieși ca o multiplicitate de lumi finite. Dar din perspectiva Conștiinței ea nu experimentează niciodată altceva decât propriul Sine infinit, intim.

Când sufiții spun: “La ilaha illallah” ei spun: “Nu există dumnezeu decât Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, nimic nu are vreo existență proprie, niciun lucru nu este un lucru de la sine. Toate lucrurile își împrumută existența, ființarea lor, realitatea lor, din Ființa infinită a lui Dumnezeu.

Ființa infinită a lui Dumnezeu strălucește în fiecare dintre mințile noastre ca și cunoașterea “Eu Sunt”. De aceea practica spirituală ultimă este să îi dăm acestui “Eu” care Sunt atenția noastră, să îi permitem minții să se scufunde înapoi în sursa sa subiectivă. Când face asta ea este atunci temporar, în majoritatea cazurilor, ocazional brusc, despovărată de limitările ei finite și se revelează ca infinita Conștiință, Ființa infinită a lui Dumnezeu, singura Ființă care există, inima pe care cu toții o împărtășim, inima pe care cu toții o suntem.

Aș sugera că experiența iubirii este pur și simplu cunoașterea Ființei noastre împărtășite. Când iubim, ne simțim una cu celălalt. Iubirea este experiența Ființei noastre ce o împărtășim. Există vreo altă experiență pe care sinele separat să o dorească mai mult decât experiența iubirii?

Ceea ce sinele separat își dorește mai mult decât orice, și după care jinduiește, este să fie scăpat de propria separare. Deci ca o concesie pentru sinele separat, putem spune că tot ceea ce are nevoie sinele separat să facă pentru a găsi această iubire după care tânjește este să se întrebe: “Care este natura cunoașterii cu care eu îmi cunosc experiențele?”

Tot ceea ce are nevoie Jane să facă pentru a fi ușurată de suferințele de pe străzile din New York este să se întrebe: “Care este natura minții mele?” Dacă Jane se întreabă despre, și introspectează destul de adânc, natura propriei minți ea va descoperi că mintea ei agitată și finită este făcută din mintea liniștită, infinită a lui Mary. Asta e tot ce există pentru mintea lui Jane. Tot ceea ce există pentru fiecare dintre mințile noastre este prezența inerent liniștită a infinitei Conștiințe.

Iubirea este un loc
și prin acest loc al
iubirii se mișcă
(cu strălucirea păcii)
toate locurile

Da-ul este o lume
și în această lume a lui
da există
(cu îndemânare răsucite)
toate lumile

poem de E. E. Cummings


Articol din convorbirile cu Rupert Spira de la festivalul SAND (Știință și Nondualitate) de la Titignano, Italia 2015

Sursa (EN): LOVE IS A PLACE part 1 , part 2 , part 3 , part 4
Traducerea: Summairu (2016) 
https://www.scienceandnonduality.com/
 
https://www.scienceandnonduality.com/

Despre Rupert Spira:
De la o vârstă fragedă Rupert a fost profund interesat de natura Realității. Pentru mai bine de douăzeci de ani el a studiat învățăturile lui Ouspensky, Jiddhu Krishnamurti, Rumi, Shankaracharya, Ramana Maharishi, Nisargadatta și Robert Adams, până când și-a întâlnit maestrul, Francis Lucille, la sfârșitul anilor '90. Francis i-a făcut cunoscute lui Rupert învățăturile lui Jean Klein, Parmenides, Wei Wu Wei și Atmananda Krishnamenon și, mai important, i-a arătat în mod direct adevărata natură a experienței.
http://non-duality.rupertspira.com/about/rupert-spira
Citește și:
alte articole de la Rupert Spira


vineri, 22 aprilie 2016

Video: Mooji - Povestea veveriței, despre atașamente (Squirrel's story about attachments)

O frumoasă poveste cu tâlc.
Pentru subtitrarea în limba română apăsați butoul CC.

 

Atunci când ai gustat în Inima ta ce înseamnă Libertatea, încătușarea devine complet respingătoare. Nu o mai poți tolera.

Satsang cu Mooji, 7 Feb 2010, Tiruvannamalai (India)

http://mooji.tv
http://www.mooji.org


https://www.facebook.com/moojiji/
https://www.facebook.com/MoojiRomania


 

miercuri, 30 martie 2016

Poți discerne între un înțelept și un escroc? (Can you tell a sage from a con man?)

Poți discerne între un înțelept și un escroc?

"Odată, Sri Chandrasekhar Saraswati, Shankaracharya din Kanchi a campat în nordul Indiei. Atunci prim-ministrul indian, Indira Gandhi, a venit să-l întâlnească.


Primul-ministru al Indiei a pus o întrebare similară (referindu-se la escroci), în fața lui Sri Swamiji: "Dacă ai identifica persoanele care, în numele spiritualității, conduc oamenii într-un mod greșit, voi lua măsuri împotriva acestora."


Swamiji a râs și a spus: "Nu! Acest lucru nu ar trebui să fie tratat în acest mod. Cei care se apropie de un astfel de guru fals vor înțelege ei înșiși, după un timp, standardul lor de maturitate." 


El a văzut că acest răspuns nu a fost satisfăcător pentru doamna Gandhi.

Cineva i-a oferit înțeleptului un coș plin de mango. Acesta conținea mai multe fructe necoapte și doar câteva fructe coapte. Devoții săi așteptau afară pentru a se întâlni cu el. El a cerut însoțitorilor să aducă un copil din rândul acestor devoți. Un copil de vreo 5 ani a fost adus la el.


Arătând spre coș înțeleptul a spus zâmbitor copilului: "Ia orice vrei." 

După ce a căutat, copilul a luat un fruct copt. 
Swamiji i-a subliniat doamnei Gandhi care privea toate acestea: 
"La fel cum un copil știe ce este copt și ce este necopt, tot așa, cei care sunt în căutarea Adevărului recunosc un Om adevărat la un moment dat al vieții lor."
________

Citește și: 
Calitățile unui Guru și ale unui discipol în buddhismul tantric


Can you tell a sage from a con man?
“Once Sri Chandrasekhar Saraswati, Shankaracharya of Kanchi had camped in North India. The then Indian Prime Minister, Indira Gandhi, came to meet him.

The Prime Minister of India placed a similar question (referring to con men) in front of Sri Swamiji, “If you would pinpoint the persons who, in the name of spirituality, lead the people in a wrong way, I will take action against them.”

Swamiji laughed and said, “No! It should not be handled in this manner. Those who approach such fake gurus will themselves, after a time, understand their standard of maturity.”
He understood that this reply did not satisfy Mrs. Gandhi.

Someone had offered a basket full of mangoes to the sage. It contained many unripe and a few ripe fruits. Many devotees waited outside for a meeting with him. He instructed the attendants to bring a child from amongst these devotees. A child of about 5 years was brought to Him.

Pointing to the basket the sage smilingly said to the child, “Take whatever you want.” After a search the child picked up a ripe fruit.
Swamiji pointed out to Mrs. Gandhi who was watching all this, “Just as the way a child knows what is ripe and what is unripe, so too would those who go out in search of Truth recognize a true Man at some point of their life.”

miercuri, 13 mai 2015

Ghidul ușor de utilizat pentru a deveni un Guru (partea a 2-a) (with link to the Eng version)


Deci ai amplificat mica ta epifanie din baie într-o deplină și explozivă iluminare orgasmică, ai creat o învățătură indescifrabilă și ai convins câțiva tipi și tipe că tu ești Adevăratul Shree Sri McCoy-ji. Ai urmărit cu migală toate instrucțiunile din Ghidul ușor de utilizat pentru a deveni un Guru - Partea 1, și crezi că e în sfârșit timpul pentru a avea durerile picioarelor spălate în apă de trandafiri ... Dar stai! Faza critică este pe cale să înceapă. Iată ghidul exclusiv al membrilor scris de GD și de mine pentru Livin' La Vida Guru Loka!

1) Distruge concurența:
În mod constant spune că toate celelalte învățături sunt superficiale și toți ceilalți maeștri sunt prinși în diferite grade de auto-amăgire (ne-realizați pe deplin). (Notă: Maeștrii care nu mai sunt în viață pot să fie lăudați în mod liber). De asemenea, orice elev care pleacă sau dorește să exploreze și altceva este un idiot.
Pe scurt, prezintă-te ca singurul broker pentru iluminare de pe această planetă. Ești singura priză pentru a-i conecta la Sursă. Ești singurul maestru autentic-cu-adevărat-capabil ... restul sunt toți înșelători, hoți și maimuțe delirante!

2) Premiul discipolul săptămânii:
Lasă discipolii tăi să concureze pentru atenția și afecțiunea ta. Creează situații în care discipolii concurează pentru chestii intangibile, cum ar fi un loc in fața podiumului sau pentru resturile din farfuria ta. Recompensa și pedeapsa publică este cheia esențială pentru acest lucru. Reamintește-le elevilor că cel care are microfonul și barba mare are întotdeauna dreptate! Ține-i bine în frâu nepermițându-le să știe exact unde se află ei și cât de mult au evoluat. Și pentru propriile avantaje  ale poziției tale, reamintește-i fiecărei discipole atractive că "un discipol adevărat niciodată nu spune nu".

3) "Pentru propriul tău bine":
Fă această frază să fie refrenul la toate melodiile tale. Te pun să lucrezi pe gratis ... pentru binele tău. Iau toți banii ... pentru binele tău. Te umilesc în public ... pentru binele tău.  Experimentez ipostaze tantrice cu prietena ta ... pentru binele tău. Și într-o zi îmi vei mulțumi pentru asta! (Repetă refrenul de 2 ori.) 

O variantă superbă a acestei strategii este: "Aceasta este ceea ce sufletul tău cere." Încearcă să argumentezi vreo cale de ieșire din asta!

4) Elevează oile:
Recompensează discipolii care devin tot mai mult ca niște oi, sau roboți fără minte - oricare dintre acestea survine mai întâi. Dacă prezintă simptome de gândire independentă, rezolvă asta ferm, pentru că, evident, vine de la ego-ul lor. Dar să fii un pic mai viclean cu asta: Spune discipolilor să aibă încredere în vocea lor interioară - dar numai după ce o traduci tu pentru ei!

5) Spiritualizează toate dorințele:
Este posibil să ai o întrebare pertinentă aici: cum să-ți menții aura specială chiar după ce elevii te văd dând-o în bară zi după zi? Iată cum funcționează această tehnică simplă de folosit de tot ignorantul: "Din moment ce tu ești conștiința pură, tot ceea ce faci este nevinovat. Și din moment ce ei nu sunt încă treziți spiritual, tot ceea ce fac ei vine din ego! "
Așa că, acum ai dreptul de a fi nepoliticos, furios, gelos, lacom, nesigur și să le-o tragi la toate dimprejur în timp ce ești încă realizat spiritual. Iluminarea înseamnă că niciodată nu e nevoie să spui că ai greșit și-ți pare rău ... sau că ești rău, sau confuz, sau depresiv, sau excitat!

6) Fă strălucitoare suferința:
În timp, unii adepți vor fi într-adevăr stresați, în încercarea lor de a satisface standardele tale imposibile. Unii ar putea începe să suspecteze că nefericirea lor constantă este un semn că ei nu sunt pe drumul cel bun. Deci nu face - repetăm - nu face ca fericirea sau dragostea sau pacea să fie etaloanele de măsurare a progresului! În schimb, continuă spunându-le că cu cât suferă mai mult, cu atât mai mult evoluează! Reinterpretează toată prostia și depresia lor ca "noaptea întunecată a sufletului" sau "parte din procesul de ascensiune". Spune-le povești despre cât de mulți oameni în trecut au suferit și au plâns pentru iluminare, și ține-i dependenți de luptă și zbucium.

7) Fii un "Non-Guru" Guru:
Vezi, aici e un punct dificil. Dacă deschizi o afacere, trebuie să arăți rezultate. Deci, cum să păstrezi oamenii dependenți zeci de ani de un ‘morcov-iluminare’ cu nici măcar o dovadă de succes? Simplu - nu spune vreodată că ești un Guru! Cere-le respect și obediență ca un guru, dar insistă că ești doar un tip normal. Spune-le: "Voi sunteți gurul meu." (Nu prea des, altfel ei pot începe să te creadă.) Accentuează repetat că nu dorești cu adevărat să fii un guru - și că un maestru adevărat suferă puterea, idolatrizarea, dolarii și sexul în grup doar de dragul adepților săi!

Concluzia:
Unu, asigură-te că elevii constant își dau seama că îți sunt inferiori spiritual ție.
Folosește doze mari de judecată, critici și plângeri.
Păstrează-i mici, păstrează-i căutând, păstrează-i dependenți.
Doi, întreține-le frica pentru viitorul lor în afara siguranței micului tău cerc desenat cu creta; în numele libertății învață-i un nou tip de robie.
Trei, cineva care pleacă trebuie imediat retrogradat la statutul de "suflet pierdut prins din nou de dorințele lumești".

Deci iată, cu un pic de ajutor, să devii un guru poate fi la fel de ușor ca unu-doi-trei. Și dacă toți discipolii tăi scapă oricum, atunci anunță cu tristețe profundă: "Nimeni nu vrea un lucru real. Oamenii nu sunt pregătiți pentru adevăr." Cu această declarație simplă, poți continua să fii cel drept... și superior față de restul omenirii. Apoi, te poți muta într-o altă țară și să începi din nou de la Pasul 1.

În același timp, să fii doar atent să nu dai peste un adevărat maestru - unul care poate cu dragoste și intuiție să folosească dispozitive la fel ca acestea ca să transforme viețile oamenilor.


Citește și
--Testul falsului Guru
--Cele 11 porunci ale New-Age-Egoului


Articol scris de Aalif, traducerea Summairu
Licențiat http://creativecommons.org/licenses/by-nc/3.0/
Sursa articolului https://superaalifragilistic.wordpress.com/2013/03/12/the-foolproof-guide-to-becoming-a-guru-part-2/

Ghidul ușor de utilizat pentru a deveni un Guru (partea 1) (with link to the Eng version)


Guru fals devenind un Guru spiritual este o afacere mai complicată. O mișcare greșită, și ai putea chiar ajunge să muncești pentru a trăi. Dar cu câteva trucuri testate în timp, venite de la GD și de la mine, poți avea un imperiu spiritual care se întinde dincolo de un câine și șofer. Deci aici e hilara trecere cu succes de prima-clasă pentru toți cei pe calea gurului!

[Anunț: Nici un guru real nu a fost prejudiciat în timpul scrierii acestui articol.]

1) Inventează Big Bang-ul:
Primul lucru pe care trebuie să îl creezi este acea cu adevărat de cosmos-zguduitoare anecdotă a iluminării alias Big Bang-ul. Acest lucru este important. Dar ceea ce este și mai important este faptul că povestea iluminării tale trebuie să fie întotdeauna precedată de o formulă deviatoare (aparent smerită) ca "Nu-mi place să vorbesc despre asta ..." sau "Eu împărtășesc aceasta doar pentru înțelegerea ta." Și apoi împărtășește-o la liber ca pe o carte de vizită. Apoi, respinge totul de dinaintea iluminării ca un vis fără sens și alege-ți un nume nou pompos. Din nou, insistă că discipolii tăi ți l-au conferit din dragoste și respect!

2) Crearea "Celor Aleși":
Pentru a converti potențiali discipoli, trebuie să spui acest lucru în particular fiecăruia: "Ai un mare potențial spiritual". Aceasta face două lucruri: unul, susține credința secretă a săracului nătăfleț că el este un suflet foarte evoluat. Și doi, mai important, îi arată că doar tu ai o perspectivă pătrunzătoare de a vedea acest lucru, și-l poți ghida spre destinul său glorios!

3) Atingerea Mistică:
Spune elevilor că ceea ce vrei să le oferi nu poate fi cuprins în cuvinte. Pentru a adăuga acea mistică și specială kundalini, din când în când în timpul meditației profunde, mișcă brațele ca un albatros și fii un canal gemând sunete dintr-o galaxie îndepărtată, tare îndepărtată. Dacă nu poți să râgâi cenușă sfântă, cel puțin poartă destule bijuterii de cristal încât ar face-o pe Elizabeth Taylor să arate ca o călugăriță.

4) Pune-ți dreptul de autor pe propriile tale tehnici:
Următorul pas, pune drepturi de autor cu numele tău pe orice tehnică obișnuită, prin adăugarea cuvântului "cuantic". De exemplu, "relație yoga cuantică", sau "tehnica cuantică argle bargle" sau "metoda  de consolare cuantică". Explică asta prin combinarea aleatoare a cuvintelor ca "inițiere în a cincea dimensiune", "ființă pură" și "Arhanghelul Zigzagel". În cele din urmă, creează un ritual cu mantra pseudo-sanscrită "Oppa Ganga-Namah Stile-Aum" (Traducere: Oppa Gangnam Style)

5) Împrăștie Cuvântul Cel Bun:
Ca orice brand, ai nevoie de o echipă de marketing & PR puternică, cu excepția că se va numi "naivi-discipoli-dispuși-la-muncă-pe-gratis". Adepții virtuali pe social media sunt mai importanți decât adepții reali in aceste timpuri așa că fă la minut actualizări ale vieții tale glorios de fericită și perfectă. Deoarece totul este parte dintr-o singură conștiință, nu ezita să reciclezi ideile altora ca fiind propriile tale idei (dar nu uita să pui copyright pe cuvintele tale și vinde-le ca și cărți pentru 13.95 dolari).

6) Răspunde la fiecare întrebare cu "Absolută" încredere :
Și ce dacă încercările tale de a ține discursuri sunt superficiale ca bălțile din anotimpul musonic? Doar parafrazează totul prin a spune lucruri de genul "Nu acorda atenție la cuvintele mele. Ascultă tăcerea dintre cuvintele mele. " Amintește-le elevilor că chiar Lao Tzu a recunoscut că Adevărul nu poate fi rostit.

Câteva sfaturi despre cum se face cu interlocutorii care fac pe isteții. Dacă nu știi cum să răspunzi la o întrebare dificilă, prima opțiune este de a contra-ataca: "Cine pune această întrebare? Cine vrea să știe?" Dacă nu funcționează, aruncă-te cu capul direct în Absolut (starea, nu vodca). Amintește-ți acest lucru: "Conștiința Pură" este răspunsul corect pentru fiecare întrebare pusă vreodată! De exemplu:

Î: Maestre, soția mea m-a părăsit, și sunt pe cale să mă împușc. Ce ar trebui să fac?
R: Totul se întâmplă în Conștiința Pură. Nu se întâmplă nimic în afara Conștiinței Pure. Conștiința Pură este tot ce există.
Î: Oh, vă mulțumesc, Maestre! Nu am văzut această perspectivă! Sunt atât de mic și meschin.
R: Da, ești.

Dacă cineva insistă, apoi spune cu un oftat adânc: "Sunt gata să-ți ofer iluminarea chiar acum, dar ești tu pregătit să o primești?" (Dacă insistă în a spune "da", atunci este, evident, ego-ul care vorbește) Și, dacă totul eșuează, respinge elevul ca fiind "prea intelectual". Și recomandă-i o lună de muncă voluntară la bucătărie să-l vindece de această boală.

7) Stabilește standarde imposibile:
Dacă cineva cere să știe unde se îndreaptă, răspunde "în ziua în care veți fi în măsură să vă dăruiți pe deplin veți fi iluminați". Trucul este de a folosi cuvinte precum "complet", "total" sau "deplin". Deoarece hei! Ceea ce e ‘deplin’, de fapt arată că este atât de complet în mâinile tale! Așa că ține turma în goană după scopuri ca încredere completă, iubire totală, slujire deplină și îi poți ține ocupați timp de un deceniu, cel puțin.

Dacă ai remușcări ocazionale de conștiință, amintește-ți că oile au nevoie de un păstor. Și dacă tot trebuie să fie cineva, ai putea foarte bine să fii tu! Și dacă CEO-ul de la Goldman Sachs este plătit cu milioane, de ce nu ar trebui să fii și tu? Sunt șanse că s-ar putea chiar să ajuți pe cineva!

Aceste sfaturi ar trebui să ajute ca mica ta mișcare spirituală să ia avânt. Dar partea dificilă de acum va să vină - cum să ții departe noua turmă de la behăit prea tare, de la pășunatul pe pășuni mai verzi sau să sară gardul complet. Mai multe despre rezolvarea acestor probleme în partea a doua - Ghidul ușor de utilizat pentru a deveni un Guru (partea a 2-a).


Citește și 
--Testul falsului Guru




Articol scris de Aalif, traducerea Summairu
Licențiat http://creativecommons.org/licenses/by-nc/3.0/
Sursa articolului https://superaalifragilistic.wordpress.com/2013/03/07/the-foolproof-guide-to-becoming-a-guru-part-1/

marți, 12 mai 2015

Cele 11 porunci ale New-Age-Egoului (with link to the Eng version)


unnamed
Ego-ul, după cum știți, este inteligent, foarte inteligent. El poate utiliza orice pentru propria protecție și perpetuare - inclusiv spiritualitatea. Cu chiar instrumentele create pentru dizolvarea sa, el poate scrijeli o nouă versiune a sa. Și din moment ce marele si vechiul ego cel rău are faimă mai rea decât Kim Jong-un, el s-a reinventat în întreaga lume într-un nou avatar: new-age-egoul. Având în vedere că este și mai înșelător în această mască de mirositor de tămâie și dependent de cristale, GD și eu ne-am așezat pentru a identifica acest new-age-ego în toată gloria lui new-age. La sfârșitul sesiunii noastre hilare, am identificat cele unsprezece porunci mai importante, care sunt active pe sub suprafață în orice moment.

  1. NU TREBUIE SĂ TE ODIHNEȘTI
    Viteza este unul dintre cele mai sub-apreciate trucuri ale new-age-egoului. Menținerea să fie ocupat tot timpul, anxietatea, graba sunt toate semnele distinctive ale unui ego superlativ la treabă. Desigur, new-age-egoul urmărește obiective new-age, care sunt incontestabil nobile. Între perfecționarea câinelui să șadă și salvarea balenelor cu cocoașă care sunt gay, egoul se asigură că nu ai nici un timp pentru tine însuți.
    Chiar și atunci când te afli pe oliță, ego-ul nu te va lăsa să te odihnești - el va insista să răspunzi la cel puțin trei e-mailuri, să citești două pagini din Eckhart Tolle și să retrimiți Rumi pe Twitter. La urma urmei, trebuie să ’’se trăiască la întregul potențial’’.
   
  2. SĂ AI MEREU PE CINEVA CUI SĂ TE OPUI
    Fără o opoziție, orice ego bun doar s-ar veșteji, așa că are nevoie să mențină percepția unui dușman. Fie că este vorba de societăți secrete, corporații sau culte, fie că este vorba de religii feudale vechi sau noi secte ‘două-minute-tăiței’, egoul trebuie să aibă opoziție. Care este scopul  învățării spirituale, șoptește egoul, dacă nu se poate folosi chiar pentru a dovedi cât de înapoiați, pierduți și fără speranță sunt ceilalți! Pentru a-și crea un puternic "EU", cineva trebuie să creeze un puternic "tu".
    Sfat: Pentru a crea un ultra-puternic-cu-putere-industrială-ego, judecă întreaga planetă și toată lumea care trăiește pe ea.
   
  3. TREBUIE SĂ-ȚI "SPIRITUALIZEZI" DORINȚELE LUMEȘTI
    Să facem acest lucru simplu. Să muncești din greu luni și ani pentru a câștiga bani pentru un Ferrari este rău, dar vizualizarea și manifestarea unui Ferrari este bun ... și spiritual. În loc de a-ți arăta disperarea de a impresiona gagici, lasă Ferrari-ul să fie dovada a cât de deschis și receptiv ești la abundență.
    Bătrânii maeștri înțelepți grăiau că "lăcomia" este cauza suferinței, așa că nicio problemă: pur și simplu urmărești "abundența" în loc de asta! Spune "Eu nu sunt lacom, înfometat, disperat și nesigur - Doar vreau abundență!" 

În acest fel, poți fi complet încurcat în Maya (iluzie) păstrând în același timp strălucirea transcendenței în postările de pe Facebook.
   
   4. TREBUIE SĂ-ȚI GLORIFICI EXISTENȚA MONDENĂ
    Trebuie să dai un înțeles spiritual și o interpretare interdimensională la orice. Numește-ți copilul după un nemaiauzit mistic sufit. Numește-ți câinele după un greu pronunțabil maestru zen. Vezi sincronicități misterioase în postările de pe Facebook. Și farurile unui camion interpretează-le eronat ca o aterizare a navei spațiale pleiadeniene!
    Dacă ai o durere de dinți, este din cauza unui plasme solare de clasa X în Sunspot AR2291. Și dacă tragi o bășină ca un buldog, ai pur și simplu o purificare a chakra-ei rădăcină!
    Concluzie: Pentru a crea un spectaculos, umplut-până-la-margine ego, asigură-te că nu este nimic simplu sau obișnuit în legătură cu viața ta.
   
    5. SĂ NU FII RESPONSABIL
    Aplică în mod greșit principiul ‘celui care nu acționează’ pentru a se potrivi nevoilor tale. Asumă-ți meritul pentru tot ceea ce merge bine, și dă vina pe univers / karma / lecția de viață pentru restul. 
Concluzie: dacă faci o grămadă de bani, atribuie asta vibrațiilor tale înalte și conexiunii cu maeștrii ascensionați. Dar dacă ajungi în faliment, numește asta "noaptea întunecată a sufletului" și sărbătorește ca un aproape-să-fii-iluminat.
   
    6. TREBUIE SĂ CAUȚI DAR NICIODATĂ SĂ GĂSEȘTI
    Păstrează aparența căutării spirituale, îți recomandă ego-ul, dar nu uita să rămâi mereu în starea de "Sunt-aproape-acolo". Devino un drogat dependent de cursuri și workshop-uri sau un maestru al cumpărăturilor spirituale, dar amintește-ți că ceea ce cauți trebuie să rămână întotdeauna "imediat-după-colț". Dacă ești tipul de căutător din fotoliu, caută cu lăcomie pe Amazon sau YouTube pentru a achiziționa mai multe cărți ce nu le vei citi și salvează videoclipuri noi ce niciodată nu le vei vedea.
    Concluzie: Împrăștie-ți toate energiile pe internet, urmează zeci de profesori simultan, opinează dogmatic și pompos pe grupurile de discuții, du-te la culcare în fiecare noapte confuz, copleșit și epuizat. Devino atât de dependent de căutare ca să nu existe spațiu pentru a găsi.
   
    7. TREBUIE SĂ FII OBSEDAT DE CORP
   Continuă să afirmi că ești o "ființa infinită, dincolo de timp și spațiu", păstrând în același timp un ochi de vultur pe fiecare coș, rid și miligram de grăsime de pe talia ta. Utilizează toate instrumentele spirituale pentru a arăta mai tânăr/ă, mai în formă și manifestă o aură fosforescentă. Perfecționează împodobirea sufletului tău, procesele din corpul ezoteric și dieta macro-vegană-intolerantă-la-lactoză-fără-gluten.
    Sfat: Să fii obsedat de corpul tău este cel mai bun mod de a menține un ego cu mușchiul tare ca piatra!
   
    8. FII CONSTANT ÎN CĂUTAREA UNUI PARTENER PERFECT
    Scopul tău in viață este să găsești pe Cel/Cea care te va împlini, te va completa și să te facă veșnic fericit/ă. Nu, nu, ce te-a făcut să crezi că vorbim despre Dumnezeu? Vorbim despre sufletul pereche!
    Deci vei fi mereu în căutarea partenerului perfect ... chiar dacă tocmai te-ai logodit săptămâna trecută! În cazul în care nu ai niciun noroc, trece la planul B: Încearcă în mod constant să perfecționezi partenerul existent.
    Sfat: Fiind obsedat de "celălalt" este ca o Viagra pentru new-age-ego.
   
    9. PROTEJEAZĂ-TE OBSESIV PE TINE ÎNSUȚI
    Este foarte important să te simți din ce în ce mai vulnerabil și sensibil ca dovadă a evoluției tale enorme. Așa că ai nevoie și mai mult să te protejezi de entități, magie neagră, energie negativă ... si mai ales de partenerul tău și rudele tale! Fă-ți cadou o fortăreață de cristale, lumânări, talismane și alte instrumente scumpe de protecție energetică. Pentru că meriți.
   
    10. TREBUIE SĂ AFLI CÂT DE SPECIAL EȘTI
    Care este rostul de a fi spiritual, dacă nu te face să te simți chiar special și unic! Deci găsește un guru care te face să te simți super unic ... sau găsește-ți discipoli care te fac să te simți super-special. Sau găsește un sistem spiritual complicat cu terminologie obscură și niveluri infinite, pe care îl înțeleg doar ‘puțini aleși’ - și chiar și ei abia după ce plătesc $ 1,11,111 (cu taxe locale suplimentare).
    Sfat: nu este important să înțelegi calea sau sistemul, atâta timp cât acesta este costisitor și agentul de vânzări este impresionant!
   
    11. SĂ NU PUI VREODATĂ ÎNTREBAREA UNU
    Aceasta este ultima și cea mai importantă poruncă a new-age-egoului. Nu pune niciodată întrebarea "Cine sunt eu?"
    Niciodată, dar niciodată nu întreba - cine e cel care aleargă după dorințe, cine este cel care caută sufletul pereche sau care este încă nefericit, după atâția ani de căutări spirituale.
    Ți se permite să călătorești la Machu Picchu, să mănânci spirulină până te faci verde și să-ți petreci o viață cântând versuri sanscrite, dar stai departe de liniște cu orice preț.
    Rămâi obsedat de viețile trecute sau de profeții despre viitor, doar nu rămâne prezent în acest moment.
    Și niciodată, nicicând, să nu te relaxezi, să te oprești și să devii tăcut. Pentru că ăsta este un lucru căruia chiar new-age-egoul nu-i poate supraviețui.

… Și, am uitat să adăugăm, celălalt lucru pe care nu-l suportă egoul - să râdă de el însuși.


Citește și 
--Ghidul ușor de utilizat pentru a deveni un Guru
--Gunoiul New Age

Articol scris de Aalif, traducerea Summairu
Licențiat http://creativecommons.org/licenses/by-nc/3.0/
Sursa articolului https://superaalifragilistic.wordpress.com/2015/02/25/the-11-commandments-of-the-new-age-ego/

duminică, 22 februarie 2015

Papaji - Patronul în rol de slujitor



                                            
Imaginați-vă o companie de teatru care pregătește o piesă pe scenă. Persoana care trebuie să joace rolul de slujitor al regelui cade bolnavă în ultimul moment și nu poate veni. Nici alți actori nu sunt disponibili, astfel încât patronul companiei decide să joace el rolul servitorului. 

În piesă regele, care este unul dintre angajații proprietarului, dă ordine slujitorului:
"Adu-mi pantofii. Vreau să merg la o plimbare."

Patronul, jucând rolul, ascultă cu umilință și îndeplinește ordinele, dar uită el vreodată că el este proprietarul companiei de teatru? El este fericit să joace în rolul servitorului deoarece tot timpul cât acest rol este reprezentat pe scenă el știe că el este de fapt patronul.

Dacă trăiți aceasta, știind că sunteți Sinele, puteți acționa oriunde. Dacă știți acest lucru, toate activitățile vor fi foarte frumoase și niciodată nu veți avea de suferit.
După ce ai avut o străfulgerare, o cunoaștere a acestui Nimic (vacuitatea), vei fi fericit tot timpul, deoarece vei ști că toată manifestarea, toată Samsara, este propria ta proiecție.

~ Papaji

miercuri, 5 decembrie 2012

TAMPLARUL...(poveste cu talc)



  Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte. 
  Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.
  "Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta".
  "Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu.  Mă rog,  de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd.
  Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata".
  Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată.
  Nu era deloc un gard de doi metri.  În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.
  Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:
  "Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut!
Iartă-mă, frate!"
  Şi s-au iertat.
  Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într- ale sale.
  "Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata". 
  "Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit." 
        "OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI "  (Isaac Newton).