Adyashanti - Vânzarea de apă lângă râu (Selling Water By The River)

Mulți căutători nu-și asumă întreaga responsabilitate pentru propria lor eliberare, ci așteaptă o mare experiență spirituală finală care să îi catapulteze deplin în aceasta. Din cauza acestei căutări pentru experiența eliberatoare ultimă apare o formă agresivă de consumerism spiritual în care căutătorii merg de la un învățător la altul, la shopping după iluminare ca după dulciuri într-un magazin de bomboane. Această promiscuitate spirituală transformă rapid căutarea iluminării într-un cult al căutătorilor de experiențe și trăiri. Și, în timp ce mulți oameni chiar au experiențe puternice, în cele mai multe cazuri acestea nu duc la profunda transformare a individului, care este expresia iluminării. 

---

Vorbind în mod regulat cu căutătorii spirituali, mi-a devenit foarte clar într-o zi cât de dependenți sunt mulți dintre aceștia de puterea carismei. Ei fac schimb de povestiri despre cât de puternic este unul sau altul dintre maeștri și compară experiențele. Obțin o doză din asta, mulți confundând carisma cu iluminarea. Carisma atrage la toate nivelele: politic, sexual, spiritual, etc., și ea hrănește dorința egoului de a se simți special. Egoul iubește să obțină succese ale puterii - este ca o formă de bomboană spirituală. Bomboana poate fi dulce dar poți trăi doar din asta? Te face liber? 
Libertatea nu este neapărat captivantă; doar e liberă. Foarte în pace și tăcută, extraordinar de tăcută. Desigur, este de asemeni și plină de bucurie și minunare, însă nu este ce îți imaginezi tu. Este mult, mult mai puțin. 
Mulți confundă puterea îmbătătoare a carismei supranaturale cu iluminarea. Mult mai des decât crezi nu este decât doar ceva supranatural, din altă lume, și nu neapărat liberă sau iluminată. Pentru a fi cu adevărat liber, trebuie să îți dorești să cunoști adevărul mai mult decât vrei să te simți bine. Fiindcă atunci când scopul tău este să te simți bine, atunci imediat ce te vei simți mai bine tu îți vei pierde interesul pentru ceea ce este adevărat. Aceasta nu înseamnă că a te simți bine sau trăirea iubirii sau beatitudinii este un lucru rău. Dacă are de ales, oricine va alege să simtă beatitudine mai degrabă decât tristețe. Înseamnă pur și simplu că atunci când dorința de a te simți bine este mai puternică decât setea de a vedea, cunoaște, și trăi Adevărul, atunci acea dorință întotdeauna va distorsiona percepția a ceea ce este Real, corupându-ți cea mai profundă integritate. 
Din experiența mea, toți vor spune că vor să descopere Adevărul, asta până când își dau seama că Adevărul îi va jefui de cele mai adânci păstrate idei, credințe, speranțe și vise. Libertatea iluminării înseamnă mult mai mult decât experiențe de iubire și pace. Înseamnă descoperirea unui Adevăr care îți va întoarce cu fundul în sus perspectiva despre sine și despre viață. Pentru cel care este cu adevărat pregătit, acest lucru va fi inimaginabil de eliberator. Însă pentru cineva care încă se agață în vreun fel, acest lucru va fi extrem de provocator într-adevăr. Cum știe cineva când este pregătit? Ești pregătit atunci când ești dispus să fii consumat cu totul, când ești dispus să fii combustibil pentru un foc fără sfârșit. 

---

Dacă începi să joci jocul de a fi un "cineva iluminat", maestrul adevărat te va lua la întrebări. El sau ea te vor demasca, și acea demascare va durea. Deoarece egoul va fi acolo, stând în fața Adevărului, expus și umilit. Desigur, egoul va striga "prostule!" Va pretinde că maestrul a făcut o greșeală și va începe să se justifice într-un efort de a-și pune iar învelișul protector. Va începe să învârtă justificări cu o incredibilă subtilitate și înșelăciune. Aici începe adevărata sadhana (practică) spirituală. Aici este locul unde totul devine foarte real și discipolul descoperă dacă el chiar vrea să fie liber, sau doar vrea să rămână un ego fals, separat, și care se justifică. Această răscruce vine inevitabil și este întotdeauna o mare încercare. Ea separă adevăratul căutător de cel fals. Adevăratul căutător va fi dispus să suporte grația umilinței, în timp ce falsul căutător va fugi de ea. Astfel începe adevărata cale către iluminare, acordată numai celor dispuși să fie nimeni. Descoperindu-ți "nimenimea" se deschide ușa către trezirea ca ființare, și dincolo de aceasta înspre Sursa întregii ființări. 

---

Să nu crezi că iluminarea te va face special - că nu este așa. Dacă te simți special în vreun fel, atunci iluminarea nu a avut loc. Întâlnesc o grămadă de oameni care cred că ei sunt iluminați și treziți doar pentru că au avut o experiență spirituală profund mișcătoare. Ei își poartă iluminarea în mânecă precum o medalie de onoare. Ei stau între prieteni și vorbesc despre cât de iluminați sunt ei înșiși în timp ce beau o cafea la cafenea. 
Chestia amuzantă despre iluminare este că atunci când este autentică, nu este nimeni acolo care s-o pretindă. Iluminarea este foarte obișnuită; nu este nimic special. Mai degrabă decât să te facă special, te va face mai puțin special. Te plantează direct în centrul unei minunate smerenii și inocențe. Toți ceilalți te pot numi iluminat sau nu, dar atunci când ești iluminat întreaga noțiune de iluminare și de cineva care este iluminat este o mare glumă. Folosesc cuvântul iluminare tot timpul - nu ca să te îndrept către ea ci să îți arăt dincolo de ea. Nu rămâne blocat în iluminare. 

---

Egoul este mișcarea minții către obiectele percepției sub forma agățării, și îndepărtându-se de ele sub forma aversiunii. Fundamental acesta este egoul. Mișcarea de apucare sau de respingere dă naștere unui simțământ de "eu" separat, și în schimb simțământul "eului" se întărește în acest fel. Această buclă a cauzalității păcălește conștiința inducându-i o transă a identificării. Identificarea cu ce? Identificarea cu bucla continuă a suferinței. La urma urmei, cine suferă? "Eul" suferă. Și cine este acest "eu"? Nu este mai mult decât un simțământ de sine cauzat de identificarea cu apucarea și respingerea. Vezi tu, totul este o creație a minții, un film fără sfârșit, un vis teribil. Nu încerca să schimbi visul, fiindcă încercarea de a-l schimba este doar o altă mișcare în vis. Uită-te la vis. Fii conștient de vis. Această conștiență este EA. Devino mai interesat de conștiența care este conștientă de vis decât de visul însuși. Ce este această conștiință? Cine este această conștiință? Nu extrage vreun răspuns, doar fii răspunsul. Fii Aceasta. 

---

Iluminarea înseamnă sfârșitul tuturor diviziunilor. Nu este doar a avea o experiență ocazională a unității dincolo de toate diviziunile, ci de fapt este vorba de a fi nedivizat. Aceasta este ceea ce înseamnă cu adevărat nondualitatea. Înseamnă că există doar un singur SINE, fără vreo diferență sau pauză între revelația profundă a Unimii și felul în care este percepută și trăită în fiecare moment al vieții. Nondualitatea înseamnă că revelația interioară și expresia exterioară a personalității sunt una și aceeași. Atât de puțini pare că sunt interesați de implicația mai mare conținută înlăuntrul experiențelor spirituale profunde, deoarece contemplarea acestor implicații este cea care aduce imediat la suprafață în conștiință diviziunile interioare existente în majoritatea căutătorilor. 

---

Oamenii spirituali pot fi unii dintre cei mai violenți oameni pe care îi vei întâlni vreodată. Preponderent, ei sunt violenți cu ei înșiși. Ei încearcă în mod violent să-și controleze mințile, emoțiile și corpurile. Devin supărați pe ei înșiși și se bat singuri pentru că nu s-au ridicat la ideea minții condiționate despre ce crede ea că este iluminarea. Nimeni niciodată nu a devenit liber printr-o asemenea violență. De ce sunt atât de puțini oameni care sunt liberi cu adevărat? Deoarece ei încearcă să se conformeze ideilor, conceptelor și credințelor din capul lor. Ei încearcă să își facă drumul spre rai prin concentrare. Însă Libertatea este starea naturală, expresia ființării care este spontană și neidentificată cu vreun sine. Dacă vrei s-o găsești, înțelege că chiar ideea de cineva care are controlul este un concept creat de minte. Fă un pas în spate în necunoscut. 

---

Nu este nimic mai insidios distructiv pentru atingerea eliberării decât îndoiala de tine însuți și cinismul. Îndoiala este o mișcare a minții condiționate care mereu pretinde că "Nu este posibil", că "Libertatea nu este posibilă pentru mine". Îndoiala mereu cunoaște; ea "cunoaște" că nimic nu este posibil. 
Și în această cunoaștere, îndoiala te jefuiește de posibilitatea ca orice este nou sau transformator să se întâmple. Mai mult decât atât, îndoiala sau neîncrederea în tine este mereu acompaniată de un cinism universal care pune inconștient o amprentă negativă pe orice atinge. Cinismul este o viziune a lumii care protejează egoul de la examinare prin menținerea unui șablon negativ în relație cu ceea ce el nu știe, nu vrea să știe, sau nu poate ști. Mulți căutători spirituali nu au habar cât de cinici și încărcați cu îndoială sunt ei de fapt. Orbirea și negarea prezenței îndoielii și cinismului face ca nașterea unei încrederi profunde să fie imposibilă, o încredere fără de care eliberarea ultimă va rămâne mereu doar un vis. 

---

Toată teama vine din gânduri sub forma memoriei (trecutul) sau proiecției (viitorul). Gândul creează timpul: trecut, prezent, sau viitor. Așadar frica există și vine din existența percepută a timpului. Să fii eliberat de teamă înseamnă să fii eliberat de timp. Din moment ce timpul este creat de gândire, pentru a fi liber de teamă trebuie să fii liber de gânduri. Ca urmare, este important să te trezești și să ai experiența Sinelui în afara gândului, ființând ca eternitate (atemporalitate). Așadar pune sub semnul întrebării toate noțiunile despre tine însuți care sunt creații ale gândului și timpului - ale trecutului, prezentului și viitorului. Experimentează propria eternitate, sacralitate, trezire până când ești convins că tu nu ești niciodată subiectul mișcării gândului, a fricii, sau a timpului.
Să fii liber de frică este a fi plin de Iubire. 

---

Mulți căutători spirituali ajung "blocați în vacuitate", în absolutul, în transcendență. Ei se agață de beatitudine, sau pace, sau indiferență. Când motivația egocentrică de a trăi dispare, mulți căutători devin indiferenți. Ei văd perfecțiunea întregii existențe și nu găsesc vreun motiv de a face ceva, inclusiv să aibă grijă de ei înșiși sau de alții. Eu numesc asta "a-ți găsi un fals refugiu". Este o capcană egoică foarte subtilă; este o fixație pe absolut și toate formele inconștiente de atașament care se maschează ca eliberare. Poate fi foarte dificil să trezești pe cineva din această fixație amăgitoare fiindcă el chiar nu mai are nicio motivație să renunțe la ea. Blocați într-o formă de indiferență divină, asemenea oameni cred că au atins vârful muntelui când ei de fapt se ascund undeva pe la jumătatea drumului. 
Iluminarea nu înseamnă că cineva trebuie să dispară în tărâmul transcendenței. A fi fixat în absolut este doar polar opusul lui a fi fixat în relativ. Când apare adevărata iluminare, există o naștere formidabilă a Iubirii și înțelepciunii impersonale care nu se fixează niciodată în niciun tărâm al experienței. A te trezi la viziunea absolută este ceva profund și transformator, dar a te trezi din toate punctele fixe ale viziunii este nașterea adevăratei nondualități. Dacă vacuitatea nu poate dansa, nu este adevărata vacuitate. Dacă lumina lunii nu inundă cerul gol al nopții și nu se reflectă în fiecare picătură de apă, în fiecare fir de iarbă, atunci tu nu te uiți decât la propriul tău vis gol. 
Eu zic: "Trezește-te!" Atunci inima ta va fi inundată de o Iubire ce nu o poți conține. 

---

Poate te pot îndruma către marea Realitate din tine. Poate te vei trezi la directa experiență a realizării Sinelui. Poate vei prinde focul transmisiei. Dar este un singur lucru ce nu ți-l poate da nimeni: onestitatea și integritatea care doar ele te vor duce complet pe celălalt mal. Nimeni nu-ți poate da puterea de caracter necesară ca experiența profundă spirituală să devină catalizatorul pentru transformarea evolutivă numită "iluminare". Numai tu poți găsi acea pasiune interioară care arde cu o integritate ce nu se liniștește și nu se mulțumește cu nimic mai puțin decât Adevărul. 

---

Iluminarea nu are nimic de-a face cu stările de conștiință. Fie că ești în conștiința-ego sau în conștiința-unității nu asta este ideea în realitate. Am întâlnit mulți oameni care au acces ușor la stări avansate de conștiință. Deși pentru unii acest lucru poate fi foarte ușor de avut, am observat de asemeni că mulți dintre acești oameni nu sunt mai liberi decât oricine altcineva. Dacă nu crezi că egoul poate exista în stări foarte avansate de conștiință, gândește-te din nou. Punctul cheie nu este starea de conștiință, nici chiar cele foarte avansate, ci un mister treaz care este sursa tuturor stărilor de conștiință. Este chiar sursa prezenței și ființării. Este dincolo de toate percepțiile și toate experiențele. Eu o numesc "trezie". Să afli că ești golit de vacuitate înseamnă să mori într-un mister conștient, care este sursa întregii existențe. Se întâmplă însă că acest mister este îndrăgostit de toată manifestarea și nemanifestarea sa. Te descoperi pe Tine făcând un pas în spate din tine. 

---

Darul lui Ramana Maharshi pentru lume nu a fost că el a realizat Sinele. Mulți oameni au avut o realizare profundă a Sinelui. Darul lui Ramana a fost că el a întrupat acea realizare așa de cu totul. Una este să realizezi Sinele; este cu totul altceva să întrupezi acea realizare în așa măsură încât să nu existe nicio distanță între revelația interioară și expresia sa exterioară. 
Mulți au avut străfulgerări ale realizării Unimii; puțini exprimă consecvent acea realizare prin umanul lor. Una este să atingi o flacără și să știi că frige, însă este cu totul altceva să te arunci în acea flacără și să fii consumat cu totul de ea. 

---

First published in the Inner Directions Journal, Fall/Winter 1999.
© 1999 Adyashanti. 

https://www.adyashanti.org/teachings/library/writing#selling-water-by-the-river

Traducerea: Summairu (2019) 

Citește și:  
Adyashanti - Întruparea stării trezite 
Adyashanti - Falsul refugiu în Absolut
Adyashanti - Vacuitatea Radicală
Adyashanti - Nu te opri prematur
Adyashanti - Trezirea și dincolo de diviziune
Adyashanti - Curajul de a investiga
Adyashanti - O existență neîntreruptă
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț 
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație





Many seekers do not take full responsibility for their own liberation, but wait for one big, final spiritual experience which will catapult them fully into it. It is this search for the final liberating experience which gives rise to a rampant form of spiritual consumerism in which seekers go from one teacher to another, shopping for enlightenment as if shopping for sweets in a candy store. This spiritual promiscuity is rapidly turning the search for enlightenment into a cult of experience seekers. And, while many people indeed have powerful experiences, in most cases these do not lead to the profound transformation of the individual, which is the expression of enlightenment. 

---

In speaking regularly with spiritual seekers, it dawned on me one day how addicted so many of them are to the power of charisma. They swap stories about how powerful this or that teacher is and compare experiences. They get a charge from it, many mistaking charisma for enlightenment. Charisma attracts at all levels: political, sexual, spiritual, etc., and it feeds the ego's desire to feel special. The ego loves getting hits of power—it's like a form of spiritual candy. The candy may be sweet but can you live on it? Does it make you free? 
Freedom is not necessarily exciting; it's just free. Very peaceful and quiet, so very quiet. Of course, it is also filled with joy and wonder, but it is not what you imagine. It is much, much less. Many mistake the intoxicating power of otherworldly charisma for enlightenment. More often than not it is simply otherworldly, and not necessarily free or enlightened. In order to be truly free, you must desire to know the truth more than you want to feel good. Because if feeling good is your goal, then as soon as you feel better you will lose interest in what is true. This does not mean that feeling good or experiencing love and bliss is a bad thing. Given the choice, anyone would choose to feel bliss rather than sorrow. It simply means that if this desire to feel good is stronger than the yearning to see, know, and experience Truth, then this desire will always be distorting the perception of what is Real, while corrupting one's deepest integrity. 
In my experience, everyone will say they want to discover the Truth, right up until they realize that the Truth will rob them of their deepest held ideas, beliefs, hopes, and dreams. The freedom of enlightenment means much more than the experience of love and peace. It means discovering a Truth that will turn your view of self and life upside-down. For one who is truly ready, this will be unimaginably liberating. But for one who is still clinging in any way, this will be extremely challenging indeed. How does one know if they are ready? One is ready when they are willing to be absolutely consumed, when they are willing to be fuel for a fire without end. 

---

If you start playing the game of being an "enlightened somebody," the true teacher is going to call you on it. He or she is going to expose you, and that exposure is going to hurt. Because the ego will be there, standing in the light of Truth, exposed and humiliated. Of course, the ego will cry "foul!" It will claim that the teacher made a mistake and begin to justify itself in an effort to put its protective clothing back on. It will begin to spin justifications with incredible subtlety and deceptiveness. This is where real spiritual sadhana (practice) begins. This is where it all becomes very real and the student discovers whether he or she truly wants to be free, or merely wants to remain as a false, separate, and self-justifying ego. This crossroad inevitably comes and is always challenging. It separates the true seeker from the false one. The true seeker will be willing to bare the grace of humility, whereas the false seeker will run from it. Thus begins the true path to enlightenment, granted only to those willing to be nobody. Discovering your "nobodyness" opens the door to awakening as beingness, and beyond that to the Source of all beingness. 

---

Do not think that enlightenment is going to make you special—it's not. If you feel special in any way, then enlightenment has not occurred. I meet a lot of people who think they are enlightened and awake simply because they have had a very moving spiritual experience. They wear their enlightenment on their sleeve like a badge of honor. They sit among friends and talk about how awake they are while sipping coffee at a cafe. 
The funny thing about enlightenment is that when it is authentic, there is no one to claim it. Enlightenment is very ordinary; it is nothing special. Rather than making you more special, it is going to make you less special. It plants you right in the center of a wonderful humility and innocence. Everyone else may or may not call you enlightened, but when you are enlightened the whole notion of enlightenment and someone who is enlightened is a big joke. I use the word enlightenment all the time—not to point you toward it but to point you beyond it. Do not get stuck in enlightenment. 

---

Ego is the movement of the mind toward objects of perception in the form of grasping, and away from objects in the form of aversion. This fundamentally is all the ego is. This movement of grasping and aversion gives rise to a sense of a separate "me," and in turn the sense of "me" strengthens itself this way. It is this continuous loop of causation that tricks consciousness into a trance of identification. Identification with what? Identification with the continuous loop of suffering. After all, who is suffering? The "me" is suffering. And who is this me? It is nothing more than a sense of self caused by identification with grasping and aversion. You see, it's all a creation of the mind, an endless movie, a terrible dream. Don't try to change the dream, because trying to change it is just another movement in the dream. Look at the dream. Be aware of the dream. That awareness is It. Become more interested in the awareness of the dream than in the dream itself. What is that awareness? Who is that awareness? Don't go spouting out an answer, just be the answer. Be It. 

---

Enlightenment means the end of all division. It is not simply having an occasional experience of unity beyond all division, it is actually being undivided. This is what nonduality truly means. It means there is just one Self, without a difference or gap between the profound revelation of Oneness and the way it is perceived and lived every moment of life. Nonduality means that the inner revelation and the outer expression of the personality are one and the same. So few seem to be interested in the greater implication contained within profound spiritual experiences, because it is the contemplation of these implications which quickly brings to awareness the inner divisions existing within most seekers. 

---

Spiritual people can be some of the most violent people you will ever meet. Mostly, they are violent to themselves. They violently try to control their minds, their emotions, and their bodies. They become upset with themselves and beat themselves up for not rising up to the conditioned mind's idea of what it believes enlightenment to be. No one ever became free through such violence. Why is it that so few people are truly free? Because they try to conform to ideas, concepts, and beliefs in their heads. They try to concentrate their way to heaven. But Freedom is about the natural state, the spontaneous and unselfconscious expression of beingness. If you want to find it, see that the very idea of a someone who is in control is a concept created by the mind. Take one step backward into the unknown. 

---

There is nothing more insidiously destructive to the attainment of liberation than self-doubt and cynicism. Doubt is a movement of the conditioned mind that always claims that “It's not possible,” that “Freedom is not possible for me.” Doubt always knows; it "knows" that nothing is possible. And in this knowing, doubt robs you of the possibility of anything truly new or transformative from happening. Furthermore, doubt is always accompanied by a pervasive cynicism that unconsciously puts a negative spin on whatever it touches. Cynicism is a world view which protects the ego from scrutiny by maintaining a negative stance in relationship to what it does not know, does not want to know, or cannot know. Many spiritual seekers have no idea how cynical and doubt-laden they actually are. It is this blindness and denial of the presence of doubt and cynicism that makes the birth of a profound trust impossible, a trust without which final liberation will always remain simply a dream.

---

All fear comes from thought in the form of memory (past) or projection (future). Thought creates time: past, present, and future. So fear exists and comes from the perceived existence of time. To be free of fear is to be free of time. Since time is a creation of thought, to be free of fear you must be free of thought. Consequently, it is important to awaken and experience your Self outside of thought, existing as eternity. So question all notions of yourself that are creations of thought and of time—of past, present, and future. Experience your eternalness, your holiness, your awakeness until you are convinced that you are never subject to the movement of thought, of fear, or of time. To be free of fear is to be full of Love. 

---

Many spiritual seekers get "stuck in emptiness,” in the absolute, in transcendence. They cling to bliss, or peace, or indifference. When the self-centered motivation for living disappears, many seekers become indifferent. They see the perfection of all existence and find no reason for doing anything, including caring for themselves or others. I call this "taking a false refuge." It is a very subtle egoic trap; it's a fixation in the absolute and all unconscious form of attachment that masquerades as liberation. It can be very difficult to wake someone up from this deceptive fixation because they literally have no motivation to let go of it. Stuck in a form of divine indifference, such people believe they have reached the top of the mountain when actually they are hiding out halfway up its slope. 
Enlightenment does not mean one should disappear into the realm of transcendence. To be fixated in the absolute is simply the polar opposite of being fixated in the relative. With the dawning of true enlightenment, there is a tremendous birthing of impersonal Love and wisdom that never fixates in any realm of experience. To awaken to the absolute view is profound and transformative, but to awaken from all fixed points of view is the birth of true nonduality. If emptiness cannot dance, it is not true emptiness. If moonlight does not flood the empty night sky and reflect in every drop of water, on every blade of grass, then you are only looking at your own empty dream. I say, “Wake up!” Then your heart will be flooded with a Love that you cannot contain. 

---

Maybe I can point you to the great Reality within you. Maybe you will awaken to the direct experience of Self-realization. Maybe you will catch the fire of transmission. But there is one thing that no one can give you: the honesty and integrity that alone will bring you completely to the other shore. No one can give you the strength of character necessary for profound spiritual experience to become the catalyst for the evolutionary transformation called "enlightenment." Only you can find that passion within that burns with an integrity that will not settle for anything less than the Truth. 

---

Enlightenment has nothing to do with states of consciousness. Whether you are in ego consciousness or unity consciousness is not really the point. I have met many people who have easy access to advanced states of consciousness. Though for some people this may come very easily, I also notice that many of these people are no freer than anyone else. If you don't believe that the ego can exist in very advanced states of consciousness, think again. The point isn't the state of consciousness, even very advanced ones, but an awake mystery that is the source of all states of consciousness. It is even the source of presence and beingness. It is beyond all perception and all experience. I call it "awakeness." To find out that you are empty of emptiness is to die into an aware mystery, which is the source of all existence. It just so happens that that mystery is in love with all of its manifestation and non-manifestation. You find your Self by stepping back out of yourself. 

---

Ramana Maharshi's gift to the world was not that he realized the Self. Many people have had a deep realization of the Self. Ramana's real gift was that he embodied that realization so thoroughly. It is one thing to realize the Self; it is something else altogether to embody that realization to the extent that there is no gap between inner revelation and its outer expression. Many have glimpsed the realization of Oneness; few consistently express that realization through their humanness. It is one thing to touch a flame and know it is hot, but quite another to jump into that flame and be consumed by it. 

---

First published in the Inner Directions Journal, Fall/Winter 1999. 
© 1999 Adyashanti. 

https://www.adyashanti.org/teachings/library/writing#selling-water-by-the-river

Padmasambhava - Opt tipuri de tăcere în practicarea Dharma-ei (Eight Kinds of Silence in Dharma Practice)

Cu tăcerea trupului, fără fixații fanatice, vei evita tentația faptelor rele.
Cu tăcerea vorbirii, îți vei menține practica ta fără devierea retorică prostească.
Cu tăcerea minții, nu vei fi afectat de dezbateri (discursuri sau conferințe) prostești. Astfel, vei fi capabil să rămâi în conștiința pură a dharmakaya-ei (mintea primordială non-duală), fără obstacolul cunoașterii obișnuite.
Cu tăcerea privind satisfacerea simțurilor, te vei elibera de fixațiile conceptuale ale experiențelor pure și impure. Astfel, vei avea posibilitatea să fii binecuvântat cu o existență lipsită de conflict, și îți va aduce influența protectoare a Ansamblului Tantric.
Cu tăcerea transmisiei, nu oferi îndrumări oamenilor care nu sunt potriviți pentru asemenea învățătură. Astfel, vei fi capabil să primești binecuvântarea liniei spirituale.
Cu tăcerea comportamentului, comportă-te fără pretenții și fără înșelăciune. Astfel, vei fi capabil să avansezi și să ai mintea protejată de influențe dăunătoare.
Cu tăcerea experienței, nu forma niciun atașament față de experiențe, și nu-ți detalia altora necazurile și greutățile tale. Astfel, vei fi capabil să obții deplina iluminare în chiar această viață.
Cu tăcerea realizării, nu te agăța de dorințele lumești și rămâi în sălașul calm al nondualității. Astfel, vei fi capabil de a fi liber de lanțurile samsara-ei în momentul realizării.

 Traducerea: Summairu (2019)

Citește și: 
Padmasambhava - Îndrumări pentru femei pentru a atinge iluminarea 
Mahamudra predată de Tilopa lui Naropa
Calitățile unui Guru și ale unui discipol în buddhismul tantric 
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun

With silence of the body, without fanatical fixation, you will avoid the allurement of violation.

With silence of the speech, you will keep your practice free from mindless rhetorical diversion.
With silence of the mind, you will not be affected by mindless deliberation. Thus, enabling you to reside in the pure consciousness of dharmakaya (the non-dualistic primordial mind), without the hindrance of ordinary cognisance.
With silence of sense-gratification, you will set yourself free from the conceptual fixation of pure and impure experiences. Thus, enabling you to be blessed with an existence devoid of conflict, and bring about the protective influences of the Tantric Assembly.
With silence of transmission, do not offer instruction to people who are unsuited for such teaching. Thus, enabling you to receive the blessing of the lineage.
With silence of behaviour, act unpretentiously and without deceit. Thus, enabling you to make advancement and protect the mind from afflictive influences.
With silence of experience, do not form attachment with your experience, and do not elaborate your encounter to others. Thus, enabling you to attain full enlightenment in this lifetime.
With silence of realisation, do not cling to mundane longing and reside in the calm abiding of non-duality. Thus, enabling you to be free from the bondage of samsara in the moment of realisation.

Adyashanti - Întruparea stării trezite (Embodying The Awakened State)

Întruparea stării trezite
Când trezirea unei persoane fluctuează, el sau ea deseori mă întreabă: "Cum să rămân în starea trezită?" Asta înseamnă să pui întrebarea greșită.  În spiritualitate, este important să punem întrebările potrivite. Să te întrebi cum să rămâi în starea trezită este în totalitate un lucru de înțeles, dar întrebarea însăși apare din starea de vis. Spiritul nu se întreabă niciodată: "Cum să rămân în mine însumi?" Asta ar fi ridicol. Nu are niciun sens, venind din natura adevărată a lucrurilor. Ce are sens mai mult este să te întrebi cum te "neiluminezi" singur. De ce te mai agăți încă? Ce este încă confuzionant? Ce situații din viață te pot face să crezi lucruri ce nu sunt reale și te fac să intri în contradicție, suferință și separare? Ce este în mod specific aceea care are puterea de a ademeni conștiința înapoi în câmpul gravitațional al stării de vis? Nu ar trebui să ne întrebăm: "Cum să rămân treaz?" În loc de asta ar trebui să ne întrebăm: "Cum de mă neiluminez (adorm) singur? Cum fac în mod specific de mă pun singur înapoi în iluzie?"

Nu există un singur răspuns la această întrebare, și nu există un singur motiv. Nu există doar un mod în care oamenii fac asta. Oamenii sunt atrași înapoi de forța gravitațională a stării de vis din mai multe motive: tipare de presupuneri și credințe inconștiente care încă operează, conflicte inconștiente care au supraviețuit cumva naturii explozive a trezirii și care s-au reconstituit, și diferite forme de condiționare. Procesul aici devine unul de a ajunge la o relație corectă cu tine însuți și să privești profund la ce face ca tu să te duci iar în transa separării. Trebuie să începi să depistezi exact modurile specifice, gândurile specifice, credințele specifice care te pun înapoi în adormire.

În această fază de derulare de după trezire nu este așa de mult vorba despre o practică spirituală rarefiată. O grămadă din condiționările ce ies la suprafața ființei noastre sunt aduse în lupta și vârtejurile existenței. Suntem în relaționare cu situațiile și oamenii, interacționând cu cei iubiți, și cu prietenii, și cu copiii, și tot restul. Este vorba de această textură pietroasă unde cauciucul spiritual atinge drumul. Ce se cere este ca tu să permiți vieții să te impacteze; să te lași să vezi când te impactează viața; să vezi dacă intri într-un soi de separare legat de ea, dacă te duci în judecăți, dacă te duci în învinovățire, dacă te duci în "ar trebui" sau "nu ar trebui", dacă începi să arăți cu degetul în altă direcție decât spre tine însuți.

Se apropie de faptul că singura persoană care ne poate face să suferim, care ne face să percepem eronat iluzii și separare, care are această putere așa de multă, suntem noi înșine. Nimic din mediul exterior nu cauzează pierderea noastră a simțământului stării trezite. Nimeni pe care îl întâlnim, nicio situație cu care avem de-a face, nu are puterea de a ne face să cădem din trezire.

Aceasta este cea mai importantă realizare ce o putem avea. Este totul o treabă internă. Totul este ceva ce facem noi înșine - din greșeală, necunoscând, și adeseori inconștient.

Adyashanti - extras din cartea The End Of Your World
https://www.adyashanti.org/

Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Adyashanti - Falsul refugiu în Absolut
Adyashanti - Vacuitatea Radicală
Adyashanti - Nu te opri prematur
Adyashanti - Trezirea și dincolo de diviziune
Adyashanti - Curajul de a investiga
Adyashanti - O existență neîntreruptă
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Papaji - Focul Libertății
Robert Adams - Să ai o dorință arzătoare pentru libertate
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație

Embodying the Awakened State
When a person's awakening vacillates, he or she often asks me, "How do I stay in the awakened state?" That is asking the wrong question. In spirituality, it is important that we ask the right questions. To wonder how to stay in the awakened state is a totally reasonable thing to do, but the question itself is arising from the dream state. Spirit never asks itself, "How do I stay within myself?" That would be ridiculous. It just makes no sense, coming from the true nature of things. What makes more sense is to ask how you 'unenlighten' yourself. What is still held on to? What is still confusing? What situations in life can get you to believe things that aren't true and cause you to go into contradiction, suffering and separation? What is it specifically that has the power to entice consciousness back into the gravitational field of the dream state? We should not ask, "How do I stay awake?" Instead we should ask, "How is it that I'm unenlightening myself? How is it specifically that I'm putting myself back in illusion?"

There is no one answer to this question, as there is no one reason. There is no one way people do it. People are pulled back by the gravitational force of the dream state for many reasons: unconscious assumptions and belief patterns that are still operating, unconscious conflicts that somehow survived the explosive nature of awakening and reconstituted themselves, and various forms of conditioning.
The process here becomes one of coming into right relationship with yourself and looking deeply at what it is that causes you to go back into the trance of separation. You need to start pinpointing the particular ways, the particular thoughts, the particular beliefs that put you back to sleep.

This phase of unfolding after awakening is not so much about rarefied spiritual practices. A lot of the conditioning that surfaces in our being is brought up in the rumble and tumble of existence. We are in relationship with situations and people, interacting with lovers and friends and children and all the rest. It is this gritty fabric of life where the spiritual rubber hits the road. What is required is the willingness to let life impact you; to let yourself see when life impacts you; to see if you go into any sort of separation about it, if you go into judgment, if you go into blame, if you go into 'should' or 'shouldn't', if you start to point the finger somewhere other than at yourself.

It's coming to grips with the fact that the only person who can cause us to suffer, who can cause us to misperceive illusions and separation, who has this much power, is us. Nothing in the exterior environment causes us to lose a sense of the awakened state. Nobody we meet, no situation we deal with has the power to cause us to fall out of awakening.

This is one of the most important realizations we can make. It's all an inside job. It's all something we do ourselves - mistakenly, unknowingly and oftentimes unconsciously.


Adyashanti - excerpt from The End of Your World

https://www.adyashanti.org/

Adyashanti - Falsul refugiu în Absolut (The False Refuge In The Absolute)

Mulți căutători spirituali ajung "blocați în vacuitate", în absolutul, în transcendență. Se agață de extaz, sau pace, sau indiferență. Când motivația de a trăi centrată pe sine dispare, mulți căutători devin indiferenți. Ei văd perfecțiunea întregii existențe și nu găsesc vreun motiv să facă ceva, inclusiv să aibă grijă de ei înșiși sau de alții. Eu numesc asta "să găsești un fals refugiu". Este o capcană egoică foarte subtilă; este o fixație în absolutul și întreaga formă inconștientă de atașament care se travestește ca eliberare. Poate fi foarte dificil să trezești pe cineva din această fixație înșelătoare fiindcă ei nu au chiar nicio motivație să renunțe la ea. Blocați într-o formă de indiferență divină, asemenea oameni cred că ei au atins vârful muntelui când de fapt ei se ascund pe la jumătatea pantei lui. 

Iluminarea nu înseamnă că trebuie să dispari în tărâmul transcendenței. A fi fixat în absolutul este doar polar opusul lui a fi fixat în relativ. Cu apariția adevăratei iluminări, există o naștere extraordinară a Iubirii impersonale și a înțelepciunii care nu se fixează niciodată în niciun tărâm la experienței. Să te trezești la viziunea absolută este profund și transformator, însă să te trezești din toate punctele fixe de vedere este nașterea adevăratei nondualități. Dacă vacuitatea nu poate dansa, nu este adevărata vacuitate. Dacă lumina lunii nu inundă cerul gol al nopții și nu se reflectă în fiecare picătură de apă, pe fiecare fir de iarbă, atunci înseamnă că tu te uiți doar la propriul vis gol.
Spun: "Trezește-te!" Atunci inima ta va fi inundată de o Iubire ce nu o poți conține.

–––

Darul lui Ramana Maharshi către lume nu a fost că el și-a realizat Sinele. Mulți oameni au avut realizări profunde ale Sinelui. Darul real al lui Ramana a fost că el a întrupat atât de cu totul realizarea. Una este să realizezi Sinele; este cu totul altceva să întrupezi acea realizare în asemenea măsură încât să nu existe niciun hău între revelarea interioară și expresia sa exterioară. Mulți au avut străfulgerări ale realizării Unimii; puțini exprimă constant acea realizare prin umanul lor. Una este să atingi o flacără și să știi că este fierbinte, dar altceva este să sari cu totul în acea flacără și să fii consumat de ea.

https://www.adyashanti.org/

Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Adyashanti - Vacuitatea Radicală
Adyashanti - Nu te opri prematur
Adyashanti - Trezirea și dincolo de diviziune
Adyashanti - Curajul de a investiga
Adyashanti - O existență neîntreruptă
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Papaji - Focul Libertății Robert Adams - Să ai o dorință arzătoare pentru libertate
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație

Many spiritual seekers get "stuck in emptiness,” in the absolute, in transcendence. They cling to bliss, or peace, or indifference. When the self-centered motivation for living disappears, many seekers become indifferent. They see the perfection of all existence and find no reason for doing anything, including caring for themselves or others. I call this "taking a false refuge." It is a very subtle egoic trap; it's a fixation in the absolute and all unconscious form of attachment that masquerades as liberation. It can be very difficult to wake someone up from this deceptive fixation because they literally have no motivation to let go of it. Stuck in a form of divine indifference, such people believe they have reached the top of the mountain when actually they are hiding out halfway up its slope.

Enlightenment does not mean one should disappear into the realm of transcendence. To be fixated in the absolute is simply the polar opposite of being fixated in the relative. With the dawning of true enlightenment, there is a tremendous birthing of impersonal Love and wisdom that never fixates in any realm of experience. To awaken to the absolute view is profound and transformative, but to awaken from all fixed points of view is the birth of true nonduality. If emptiness cannot dance, it is not true emptiness. If moonlight does not flood the empty night sky and reflect in every drop of water, on every blade of grass, then you are only looking at your own empty dream. I say, “Wake up!” Then your heart will be flooded with a Love that you cannot contain.

––––

Ramana Maharshi's gift to the world was not that he realized the Self. Many people have had a deep realization of the Self. Ramana's real gift was that he embodied that realization so thoroughly. It is one thing to realize the Self; it is something else altogether to embody that realization to the extent that there is no gap between inner revelation and its outer expression. Many have glimpsed the realization of Oneness; few consistently express that realization through their humanness. It is one thing to touch a flame and know it is hot, but quite another to jump into that flame and be consumed by it.


https://www.adyashanti.org/

Adyashanti - Vacuitatea radicală (Radical Emptiness)

În măsura în care focul adevărului distruge toate punctele fixe de vedere, el distruge și contradicțiile interioare, și începem să ne mișcăm într-un cu totul alt fel. Calea este curgerea ce vine dintr-un loc al non-contradicției – nu din bine sau rău. Mult mai puține vătămări tind să fie făcute din acest loc. Odată ce am ajuns în faza în care nu mai există un concept-de-sine fix, avem tendința să ducem o viață lipsită de sine (de eu). Singurul mod de a fi ne-egocentric este să fii cu "mai puțin sine" – fără un sine. Nu contează ce face el, un sine nu va fi fără (interes egocentric de) sine. El poate pretinde asta. Poate să aproximeze lipsa egoismului, dar un sine (un eu) niciodată nu va fi ne-egoist deoarece există mereu la rădăcina lui un sine personal identificat.

Să fii lipsit de egoism nu este o activitate bună, sfântă sau nobilă. Este pur și simplu faptul că atunci când nu există un sine (personal), lipsa egoismului se întâmplă. Această lipsă de egoism este foarte diferită față de a avea o perspectivă morală. Când acțiunea este lipsită de ego, tinde să nu rănească deloc. Tinde să fie izbăvirea, alchimia secretă care trezește și care înlătură conflictul. Este un produs secundar al faptului că nu există acolo un sine. Doar astfel se întâmplă că realitatea dă pe dinafară de bunătate și iubire.

Aceasta este vacuitate radicală – unde totul apare spontan. Nu mai există nevoia de a discrimina cu mintea între ceea ce pare lucrul bun sau lucrul rău de făcut. În tărâmul egoului este de ajutor să ai un ego care să discearnă între corect și greșit, dar de la un anumit punct, nu mai operezi după asta. Operezi după curgerea lui Tao, care este o inteligență de grad mai înalt. Nu mai ai nevoie să discerni intelectual fiindcă Tao discerne fără a discerne; el cunoaște fără a cunoaște; se mișcă fără a se mișca.
Nu există un simțământ de a fi iluminat sau neiluminat. Din moment ce nu există un sine, nu există nimic care să fie iluminat sau neiluminat.

Putem vorbi de ființe iluminate și de ființe neiluminate, și conceptual are un scop și o folosință. Însă atunci când nu există niciun sine, când este vacuitate radicală, toată treaba cu iluminarea este într-un fel irelevantă pentru că realitatea a devenit conștientă de ea însăși, ceea ce este iluminarea. Acest lucru este deseori neînțeles, ratat, sărit cu vederea. Oamenii cred că iluminarea este o îmbunătățire a realității, ceva de genul să devii o ființă supra-umană, sau Dumnezeu mai știe ce altceva. Dar iluminarea este când realitatea este trează față de ea însăși, ca ea însăși înăuntrul ei înseși.

https://www.adyashanti.org/

Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Adyashanti - Nu te opri prematur
Adyashanti - Trezirea și dincolo de diviziune
Adyashanti - Curajul de a investiga
Adyashanti - O existență neîntreruptă
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Papaji - Focul Libertății Robert Adams - Să ai o dorință arzătoare pentru libertate
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație

To the extent that the fire of truth wipes out all fixated points of view, it wipes out inner contradictions as well, and we begin to move in a whole different way. The Way is the flow that comes from a place of non-contradiction—not from good and bad. Much less damage tends to be done from that place. Once we have reached the phase where there is no fixed self-concept, we tend to lead a selfless life. The only way to be selfless is to be self less—without a self. No matter what it does, a self isn’t going to be selfless. It can pretend. It can approximate selflessness, but a self is never going to be selfless because there is always an identified personal self at the root of it.

Being selfless isn’t a good, holy, or noble activity. It’s simply that when there is no self, selflessness happens. This selflessness is very different from having a moralistic standpoint. When action is selfless, it tends to do no harm. It tends to be the salvation, the secret alchemy that awakens and removes conflict. It’s a byproduct of not having a self. It just so happens that reality is overflowing with goodness and love.

This is radical emptiness—where everything is arising spontaneously. There is no more need to discriminate with the mind between what seems to be the right thing or the wrong thing to do. In ego-land it’s helpful to have an ego that can discriminate between right and wrong, but at a certain point, that’s not what you are operating by. You are operating by the flow of the Tao, which is a higher order of intelligence. You don’t need to intellectually discriminate anymore because the Tao discriminates without discriminating; it knows without knowing; it moves without moving. There is no sense of being enlightened or unenlightened. Since there is no self, there is nothing to be enlightened or unenlightened.

We can talk about enlightened beings and non-enlightened beings, and conceptually that has a use. But when there is no self, when there is radical emptiness, the whole enlightenment thing is sort of irrelevant because reality has become conscious of itself, which is enlightenment. That’s what is often missed. People believe that enlightenment is an improvement on reality, like becoming a super human being or God-knows-what. But enlightenment is when reality is awake to itself as itself within itself.


https://www.adyashanti.org/

Adyashanti - Trezirea și dincolo de diviziuni (Awakening and beyond division)

Stephan Bodian: Înțeleg că în ultimii ani din practica ta, înainte de ce descrii ca trezirea finală, ți-ai pierdut interesul în formele tradiționale de Zen.
Adyashanti: Da. Încă mai practicam și îmi vedeam maestra, dar investigarea mea intensă a adevărului m-a curățat de toată fascinația către tradiție, către Buddhism, către cultura asiatică. Când m-am uitat în jur la tradiția budistă, am realizat că rata de succes era teribilă. Oamenii erau acolo pentru iluminare, dar de fapt foarte puțini ajungeau iluminați. Dacă ar fi fost o afacere, mă gândeam, am fi faliți. Nu respingeam nimic. Doar am încetat să ader orbește la abordarea tradițională, și energia care era prinsă în a urma (calea) s-a transferat către a privi profund ce este în realitate adevărat. M-am simțit foarte mult pe cont propriu.

SB: Cum a dat roade în final această investigație solitară?
Adyashanti: A fost de fapt destul de simplu. Într-o dimineață m-am așezat să meditez, și am auzit o pasăre cântând la fereastră. Din rărunchi am simțit o întrebare apărând și nu o mai auzisem vreodată: Cine aude acest sunet? Imediat întreaga lume s-a întors pe dos, și eram pasărea și sunetul și auzul sunetului, perna, camera, totul. Nu era ca și cum eu ca sine separat m-am contopit cu toate. A fost doar o vedere pură că totul este unul, și că eu sunt acela. Spre deosebire de alte kensho, acesta s-a desfășurat fără niciun fel de emoție.
Apoi în mijlocul experienței, ceva – sau mai degrabă, nimic – s-a trezit din unime. Am știut că eram totul din manifestare, oricât de subtil sau de dens, și totuși eram de asemeni vacuitate totală, gol chiar și de experiența vacuității, și deodată totul a fost văzut ca fiind un vis. Era un simț profund kinestezic de a fi totul și în același timp nimic. Am știut cu toată ființa mea că ceea ce eram nu era nici măcar unimea, era vacuitatea de dinainte de unime, întotdeauna trezită față de ea însăși. Această cunoaștere nu s-a schimbat niciodată și nici nu s-a diminuat în vreun fel.

SB: Această "cunoaștere" despre care vorbești este tradițional numită iluminare. Așa cum știi, iluminarea a fost atât idealizată cât și banalizată în occident. Cum ai defini-o tu?
Adyashanti: Iluminarea este trezirea din visul de a fi un eu separat, înspre a fi realitatea universală. Nu este o experiență sau o percepție care apare unei persoane separate ca rezultat al practicii spirituale sau al cultivării conștiinței. Nu vine și pleacă, și nu ai nevoie să faci nimic ca s-o menții. Nu este vorba de a fi centrat sau beatific sau în pace sau orice altă experiență. De fapt, iluminarea este nonexperiență permanentă care se întâmplă nimănui. Persoana separată este văzută transparentă, și realizezi că doar suprema, universala realitate există, și că tu ești asta.
Gluma este că tu ești acum și mereu ai fost ceea ce cauți. Toți sunt deja realitatea supremă, natura de Buddha, sau conștiința Christică, doar că majoritatea dintre noi suntem adormiți față de acest fapt.

SB: Care este relația, crezi, dintre toți acei ani de ședere în zazen și această experiență kensho? Au pregătit pompa trezirii? Au fost pași care au condus la trezire? Acum pare să respingi conceptul de "stadii pe cale", totuși pare să fie o relație cauzală între meditația ta Zen și trezirea ta.
Adyashanti: Sunt profund recunoscător practicii mele Zen. În final m-a condus la a eșua bine. Am eșuat în a fi un budist, am eșuat la a fi un perfect exemplu al celor zece precepte, și cu siguranță am eșuat la meditație, am eșuat la toate eforturile mele de a dărâma "poarta fără poartă" a trezirii de care vorbește Zen-ul. Și faptul că am ajuns de fapt la punctul unde am eșuat – și am eșuat complet – a fost folositor. Zen-ul a asigurat un loc unde eu să eșuez, și aveam nevoie de asta. De fapt, aș zice că procesul meu nu fost așa de mult un abandon cât un uriaș eșec. Zen-ul a făcut o treabă bună de a mă lăsa să cad în cap.

SB: Ce ar fi fost un succes – trezirea?
Adyashanti: Ei bine, eșecul a fost succesul – trezirea s-a întâmplat prin eșec. În acest sens am un mare respect pentru linia spirituală. Ce a fost transmis a fost mai mare decât toți purtătorii, a fost mai mare decât linia spirituală, mult mai mare decât Zen-ul, mult mai mare decât budismul.

SB: Ce a fost aceasta?
Adyashanti: Aș zice că o anumită scânteie, o viață - vivacitate. 

SB: Cum a schimbat propria ta iluminare modul cum funcționezi în lume: relațiile, viața de familie, comportamentul de zi cu zi? A fi iluminat înseamnă că niciodată nu devii furios sau reactiv sau nu faci greșeli mari?
Adyashanti: Nu există așa ceva ca niciodată să nu devii mânios. Iluminarea poate și chiar face uz de toate emoțiile disponibile. Altfel, ar trebui să nu ținem cont de Iisus că s-a enervat în templu și a dărâmat mesele negustorilor.  Ideea că iluminarea înseamnă să șezi cu un zâmbet beatific pe față este doar o iluzie.
La nivel uman, iluminarea înseamnă că tu nu mai ești divizat în tine însuți, și că nu mai experimentezi o diviziune între tine și ceilalți. Fără vreo diviziune interioară, încetezi să experimentezi majoritatea formelor obișnuite de reactivitate.

SB: Poți spune un pic mai mult ce vrei să zici prin "diviziune interioară"?
Adyashanti: Majoritatea ființelor umane își petrec viața în luptă cu forțele interioare opuse: ce cred ei că ar trebui să facă împotriva a ceea ce ei fac; cum se simt față de ei înșiși împotriva a cum sunt ei; fie că ei cred că au dreptate și că sunt vrednici, fie că greșesc și că sunt nevrednici. Sinele separat este doar un conglomerat al acestor forțe opuse. Când sinele dispare, diviziunea interioară dispare cu el.
Acuma, nu pot zice că niciodată nu fac vreo greșeală, pentru că în această lume umană a fi iluminat nu înseamnă că devii expert la orice. Ce se întâmplă totuși, este că motivațiile personale dispar. Numai când apare iluminarea realizăm cu adevărat că virtual orice am făcut, de la ridicarea din pat la mersul la muncă, la a fi într-o relație, la căutarea plăcerilor și intereselor, a fost motivat de preocuparea personală. În absența unui sine separat, nu există motivație personală să se facă nimic. Viața doar ne mișcă.
Când motivația personală nu ne mai conduce, atunci ce rămâne este natura noastră adevărată, care în mod natural se exprimă la nivelul dimensiunii umane ca iubire sau compasiune. Nu o compasiune pe care o cultivăm sau practicăm pentru că așa ar trebui, ci o compasiune ce apare spontan din starea noastră nedivizată. Dacă ne asumăm că suntem o persoană bună și compasivă ca o identitate personală, asta doar stă în calea trezirii.

SB: În budismul tradițional, cel puțin așa cum l-am practicat eu, există un tabu împotriva vorbirii deschise despre iluminare, așa cum facem noi acum. Pare să fie bazat pe teama că egoul va coopta experiența și se va umfla. În discuțiile tale ce transmit învățătura tu vorbești în mare detaliu despre trezire, incluzând-o pe a ta, și în dialogurile publice îi încurajezi și pe alții să facă la fel. De ce?
Adyashanti: Când stăteam cu maestra mea, Arvis, mergeam cu toții în bucătărie după meditație și discuția dharmică (satsang), și aveam fructe și ceai, și vorbeam deschis despre viețile noastre. Pentru cea mai mare parte nu ne focalizam pe experiențele noastre spirituale, dar ele erau o parte din amestec. Apoi chiar acești oameni se duceau la retrageri la Centrul Zen din Los Angeles și aveau mari treziri, și tipii din L.A. au început să se întrebe ce se întâmplă în sufrageria micuță a acestei bătrâne mai din nord.

Viziunea lui Arvis era simplă: Singurul lucru pe care îl fac eu și ei nu, spunea ea, este că noi stăm ocazional și vorbim, și ce se întâmplă în interiorul oamenilor nu este păstrat secret sau ascuns. În acest fel, oamenii trec dincolo de simțământul că ei sunt singurii care au o experiență sau alta. Ei ies din cochilia lor, ceea ce îi face mai disponibili pentru un proces spiritual mai profund.
Tradiția de a vorbi despre anumite experiențe doar în privat cu maestrul tău menține iluminarea ca o activitate secretă rezervată pentru oameni speciali. Pot înțelege dezavantajele de a fi mai deschis, desigur. Unii oameni pot flecări despre cât de iluminați sunt ei, și devin și mai prinși în ego. Dar când totul rămâne deschis investigației, atunci chiar și tendința egoului de a-și asuma iluminarea pentru el însuși devine evidentă în lumina penetrantă a discursului public.

Pe termen lung, ambele căi au puterea și slăbiciunea lor, dar am descoperit că dacă elevii pun întrebări în public asta sparge izolarea ce o simt mulți oameni spirituali – simțământul că nimeni altcineva nu ar putea eventual să înțeleagă prin ce trec ei, sau că sunt așa jalnici la practica lor, sau că nimeni nu s-ar putea chinui așa ca ei. Și când oamenii au străpungeri și vorbesc deschis despre ele în public, trezirea își pierde din misticism. Toți ceilalți pot vedea că nu doar cei speciali au treziri profunde, ci chiar vecinul lor sau cel mai bun prieten.

SB: Ai susține că tu ești iluminat?
Adyashanti: Ei bine, nu, nu cu o față serioasă. Aș zice că iluminarea este iluminată și trezirea este trează. Nu este o experiență; este un fapt.

SB: Oamenii pot fi destul de sceptici în zilele noastre despre oamenii care pretind că sunt treziți, și poate părea multora că tu te expui la o mulțime de critici. Și nu asta se înțelege?
Adyashanti: Cred că este din nefericire că o persoană poate petrece oră după oră, zi după zi, an după an, viață după viață dedicându-și viața iluminării, și totuși chiar noțiunea că cineva atinge iluminarea este tabu. Toți căutăm asta, dar Doamne ferește ca cineva să spună că a realizat-o. Nu îl credem, suntem cinici, avem o îndoială, ne îndreptăm imediat înspre un semi sau deschis mod de atac. Pentru mine asta scoate în evidență că oamenii vânează o trezire ce nu cred că li se poate întâmpla lor. Asta este o barieră, și cea mai mare. 

SB: Cum s-ar putea explica această tendință?
Adyashanti: Oamenii vor eliberarea, însă sunt și terifiați de ea. Dacă se abandonează complet, se tem că vor găsi o persoană periculoasă, amăgită sub toate astea. Simțământul de Păcat Originar este viu și o duce bine în noi. Credem că este ceva fundamental negru legat de natura noastră, că ceva monstruos va apărea dacă ne abandonăm. Ne învârtim toată ziua prin această realitate virtuală, experimentând fizic ceea ce ne zice mintea. Dacă ne oprim, și vedem prin toată asta, și renunțăm la asta, ce ni se va întâmpla? Este înfricoșător. Până la urmă totul este o apărare împotriva nimicului.

SB: Pare că ai aflat că satsang-urile accelerează trezirea oamenilor, și majoritatea evenimentelor tale publice se focalizează pe aceste dialoguri publice. Totuși chiar tu însuți ai petrecut multe ore meditând cu fața la perete. De ce nu incluzi mai multe șederi în tăcere în satsang-urile și retragerile tale?
Adyashanti: De fapt chiar încorporez mai multe șederi în retragerile de acum, și retragerile mele includ șase perioade de ședere în tăcere în fiecare zi. Motivul principal pentru care mă focalizez pe dialogul public este că majoritatea oamenilor care vin să mă vadă au meditat ani de zile, dar le lipsește abilitatea necruțătoare și disponibilitatea de a investiga – propria psihologie, propriile lor credințe spirituale, învățăturile tradiției lor, chiar presupunerile practicii lor meditative.
Privind cum lucrează un îndrumător cu elevii săi într-o manieră directă și intimă de a investiga și interoga în mod profund poveștile și credințele lor, asta deschide o lume de posibilități pentru ei. Orice credință sau poveste ce o luăm ca fiind adevărată, chiar credințele străvechi spirituale, doar ascund adevărul a ceea ce suntem în realitate.

SB: Pare că ai lăsat în urmă majoritatea formelor tradiționale Zen. Ce te-a făcut să te desparți de tradiția budistă? Te mai consideri un budist? 
Adyashanti: Nu am părăsit budismul. Doar m-am trezit din identitatea de a fi un budist, așa cum o va face oricine se va trezi. Aș fi putut fi atras spre a învăța în formele budiste, dar așa cum s-a dovedit, nu am fost. Doar las învățătura să iasă în mod natural și spontan, și arată și sună în orice fel apare ea în acel moment. Dacă sună budist, este bine; dacă nu, bine. Nu îndrum pentru a transmite o tradiție sau să păstrez o linie spirituală; îndrum să trezesc pe oricine este interesat de trezire.

SB: Dar despre întrevederile private? Nu le mai oferi. Nu este asta o limitare în lucrul cu elevii?
Adyashanti: Da, absolut. Nu am decis să fac așa, doar a evoluat așa pentru că acum sunt mult prea mulți elevi pentru ca eu să lucrez cu fiecare în privat. Dar am cerut unor oameni să îndrume, și acești îndrumători sunt în general mai disponibili pentru interacțiuni personale decât mine.

SB: Încă mai lucrezi cu un maestru? Înțelegerea ta încă se aprofundează, evoluează, și se transformă, sau te consideri a fi "gata"? 
Adyashanti: Nu, nu mai practic cu un maestru. Cât despre înțelegerea mai profundă, odată ce te cunoști a fi infinitul, realitatea ultimă, nu mai există altceva mai mult de cunoscut. Din punctul de vedere al infinitului, nu există vreo evoluție sau aprofundare, există doar mai multă manifestare, supremul revelându-se în diferite forme. La nivel relativ, desigur, noi înțelegeri continuă să apară, dar ele se aplică doar momentului și nu au vreo semnificație ultimă.
Cât despre "a fi gata", asta nu înseamnă perfecțiune. De fapt, cu cât mai mult realizăm că suntem "gata" – asta fiind, că știm cine suntem și că nu mai este nimic de căutat – cu atât mai mult realizăm că este ridicol să tragi vreo concluzie despre ce s-ar putea sau nu întâmpla în viitor. Dacă aș concluziona că nu aș putea să alunec înapoi în iluzie, ăsta ar fi primul semn că am început să alunec înapoi în iluzie. Când realizăm pe deplin adevărul, lucrul pe care îl știm este că nu este posibil să știm.

SB: Atunci, este trezirea un sfârșit sau un început?
Adyashanti: Este un început, dar este sfârșitul căutării. Nu este vorba că ar trebui să încetezi să cauți; energia doar nu mai este acolo. Și ăsta este un sfârșit. Dar o nouă lume se deschide. Cum este ea acum? Cum se mișcă asta în lume acum, pentru ființa umană? În tine însuți, cum este? Ce o mișcă? Ce o împinge? Este un cu totul nou început; este ca a fi născut. Ca prunci suntem neajutorați, nu știm prea mult. Și trezirea este așa; să fii născut în Realitate nu înseamnă că ești funcțional complet, nu mai mult decât erai funcțional când ai fost născut din pântecul mamei. 

SB: Există o dezbatere străveche în Zen despre natura iluminării. Unele școli afirmă că este deodată, altele că este un proces gradat. Ce crezi tu? 
Adyashanti: Este de obicei o combinație a celor două: o pătrundere bruscă în adevărata natură a ființei, și apoi o întrupare gradată a acestei realizări la nivelul corpului, minții și a personalității. Poate lua timp ca să trăim înțelegerea pe deplin, să exprimăm pe deplin cine știm că suntem, prin această formă umană, în lumea timpului și spațiului, în modurile în care emoțiile și energia se mișcă și mintea funcționează.
Această gradare diferă foarte mult de la individ la individ. În rare cazuri, trezirea și întruparea par să se întâmple la o pocnire din degete. Sinele fals cade deodată și niciodată nu mai revine. Dar cel mai des, procesul întrupării realizării implică o vedere continuă prin orice strat fals al sinelui care a rămas, orice credință, orice identitate, de asemeni cu un abandon continuu a tot ce ne-ar putea face să rămânem separați. Fie că este brusc sau gradat, în final ajungi la un absolut și necondiționat "da" către realitate exact așa cum este ea.

SB: Care sunt cele mai mari provocări sau obstacole pentru această întrupare pe deplin?
Adyashanti: Asta este o întrebare bună. Pe de-o parte, trebuie să renunțăm la toate ideile și credințele ce le-am acumulat de-a lungul anilor despre cum ar trebui să arate iluminarea. Mintea tinde să folosească aceste credințe pentru a discredita trezirea, argumentând că dacă încă mai simțim frică sau furie sau avem dificultăți în relații, asta înseamnă că nu am avut o străfulgerare autentică a adevărului.
Unii oameni care vin să mă vadă sunt deja destul de treziți, dar mintea cauzează confuzie deoarece trezirea nu se potrivește cu imaginea lor despre ea. Pe de altă parte, mintea poate să își asume ea trezirea și s-o transforme într-o posesiune a egoului.
O altă provocare a procesului de întrupare a realizării este să te agăți de chiar starea de iluminare. Când te trezești, nimic nu mai funcționează așa cum o făcea înainte. Dramele personale în care sunt alții implicați nu mai au vreo energie pentru tine.

SB: Pot oamenii avea o trezire autentică și să nu fie conștienți că sunt treziți?
Adyashanti: Este des întâlnit ca oamenii să fi avut o vedere profundă a adevărului și apoi s-o arunce pentru că nu se potrivește cu preconcepțiile lor. În cultura spirituală care a evoluat aici în occident, tindem să confundăm iluminarea cu experiențele mistice. 

SB: Poți zice un pic mai mult despre diferența dintre experiențele mistice și adevărata trezire?
Adyashanti: Când eu-l personal se contopește și devine una cu totul, aceea este o experiență mistică. Sau când conștiința ta se expansionează la infinit, sau când kundalini [energia spirituală înnăscută] se trezește, sau când ai viziuni ale lui Buddha sau ale Fecioarei Maria, sau simți că ești complet extaziat și în totală pace. Chiar și o experiență continuă de a fi unificat cu Dumnezeu sau Buddha este doar o altă experiență mistică.

Dar deși ele sunt cele mai înalte, cele mai frumoase stări ce le poate avea o ființă umană, experiențele mistice se întâmplă personajului din vis care-l crezi a fi "eu" – și acest "eu" este cel din care te trezești. Trezirea este realizarea că tu ești trezirea sau luciditatea care experimentează orice moment al visului, incluzându-le pe cele așa zis spirituale sau mistice, fără a fi prins de vis. Așa cum am zis mai înainte, trezirea nu este o experiență, este un fapt, în timp ce experiențele mistice se întâmplă cuiva într-un anume loc și timp. 

Un alt fel de a exprima asta este, tu nu ești personalitatea sau masca, tu ești cel care se uită întotdeauna prin mască, mereu treaz în fiecare moment al vieții fără a fi identificat cu ea. În același timp, simți o intimitate profundă cu visul pentru că visul este cunoscut a fi expresia chiar a trezirii.
La început, desigur, visul poate să pară a fi diferit de trezire.

Dar când trezirea se desăvârșește, trezirea vede că tot ce este perceptibil, incluzând acest corp uman, mintea, și personalitatea, este o expresie a ei însăși.
Realizarea este complet nonduală.
Așa cum zice Sutra Inimii: forma este vacuitate, vacuitatea este formă. 

https://www.adyashanti.org/

Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Adyashanti - Curajul de a investiga
Adyashanti - O existență neîntreruptă
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Papaji - Focul Libertății Robert Adams - Să ai o dorință arzătoare pentru libertate
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație

Stephan Bodian: I understand that in the later years of your practice, before what you describe as your final awakening, you lost interest in the traditional Zen forms.
Adyashanti: Yes. I was still practicing and seeing my teacher, but my intense investigation of truth had purged me of all fascination with tradition, with Buddhism, with Asian culture. When I looked around at the Buddhist tradition, I realized that the success rate was terrible. People were in it for enlightenment, but very few were actually getting enlightened. If this were a business, I thought, we’d be bankrupt. I didn’t reject anything. I just stopped blindly adhering to the traditional approach, and the energy bound up in following transferred to looking deeply into what’s really true. I felt very much on my own.

SB: How did this solitary investigation finally bear fruit?
Adyashanti: It was actually quite simple. One morning I sat down to meditate, and I heard a bird call outside the window. From my gut, I felt a question arise that I had never heard before: Who hears this sound? Immediately the whole world turned inside out and upside down, and I was the bird and the sound and the hearing of the sound, the cushion, the room, everything. It’s not that I as a separate self merged with everything. It was just a pure seeing that everything is one, and that I am that. Unlike other kenshos, this one unfolded with no emotion whatsoever.
Then, in the middle of the experience, something—or rather, nothing—woke up out of the oneness. I knew that I was everything in manifestation, however subtle or dense, and yet I was also total emptiness, empty of even the experience of emptiness, and suddenly everything was seen to be a dream. There was a deeply felt kinesthetic sense of being everything and at the same time nothing. I knew with my whole being that who I really was wasn’t even the oneness, it was the emptiness prior to the oneness, forever awake to itself. This knowing has never changed or faded in any way.

SB: This “knowing” you talk about is traditionally called enlightenment. As you know, enlightenment has been both idealized and trivialized in the West. How would you define it?
Adyashanti: Enlightenment is awakening from the dream of being a separate me to being the universal reality. It’s not an experience or a perception that occurs to a separate person as the result of spiritual practice or cultivated awareness. It doesn’t come and go, and you don’t need to do anything to maintain it. It’s not about being centered or blissful or peaceful or any other experience. In fact, enlightenment is a permanent nonexperience that happens to nobody. The separate person is seen through, and you realize that only the supreme, universal reality exists, and that you are that.
The joke is that you are now and have always been what you are seeking. Everybody is already the supreme reality, Buddha-nature, or Christ consciousness, except that most of us are asleep to this fact.

SB: What’s the relationship, do you suppose, between all those years of sitting zazen and this kensho experience? Did they prime the pump of awakening? Were they steps leading to awakening? You now seem to be dismissing the concept of “stages of the path,” yet there appears to be some causal relationship between your Zen meditation practice and your awakening.
Adyashanti: I’m deeply grateful for my Zen practice. It ultimately led me to fail well. I failed at being a Buddhist, I failed at being a perfect exemplar of the ten precepts, and certainly I failed at meditation, failed at all my efforts to bust down the “gateless gate” to awakening that Zen speaks of. And the fact that I actually got to the point where I failed—and I failed completely—was useful. Zen provided a place for me to fail, and I needed that. In fact, I’d say my process wasn’t so much a letting go as an utter failure. Zen did a good job of letting me fall on my face.

SB: What would have been a success—awakening?
Adyashanti: Well, failure was the success—awakening happened through failure. In that sense I have a great respect for the lineage. What was transmitted was bigger than all the carriers, it was even bigger than the lineage, much bigger than Zen, much bigger than Buddhism.

SB: What was that?
Adyashanti: I’d say a certain spark, an aliveness.

SB: How has your own enlightenment changed the way you function in the world: your relationships, your family life, your everyday behavior? Does being enlightened mean that you never get angry or reactive or make big mistakes?
Adyashanti: There’s no such thing as never getting angry. Enlightenment can and does use all the available emotions. Otherwise, we would have to discount Jesus for getting pissed off in the temple and kicking over the table. The idea that enlightenment means sitting around with a beatific smile on our faces is just an illusion.
At a human level, enlightenment means that you are no longer divided within yourself, and that you no longer experience a division between yourself and others. Without any inner division, you stop experiencing most of the usual forms of reactivity.

SB: Could you say a little more what you mean by no “inner division”?
Adyashanti: Most human beings spend their lives battling with opposing inner forces: what they think they should do versus what they are doing; how they feel about themselves versus how they are; whether they think they’re right and worthy or wrong and unworthy. The separate self is just the conglomeration of these opposing forces. When the self drops away, inner division drops away with it.
Now, I can’t say that I never make a mistake, because in this human world being enlightened doesn’t mean we become experts at everything. What does happen, though, is that personal motivations disappear. Only when enlightenment occurs do we realize that virtually everything we did, from getting out of bed to going to work to being in a relationship to pursuing our pleasures and interests, was motivated by personal concern. In the absence of a separate self, there’s no personal motivation to do anything. Life just moves us.
When personal motivation no longer drives us, then what’s left is our true nature, which naturally expresses itself on the human dimension as love or compassion. Not a compassion that we cultivate or practice because we’re supposed to, but a compassion that arises spontaneously from our undivided state. If we undertake being a good, compassionate person as a personal identity, it just gets in the way of awakening.

SB: In traditional Buddhism, at least as I practiced it, there’s a taboo against talking openly about enlightenment, as we’re doing now. It seems to be based on the fear that the ego will co-opt the experience and become inflated. In your dharma talks you speak in great detail about awakening, including your own, and in your public dialogues you encourage others to do the same. Why is that?
Adyashanti: When I was sitting with my teacher, Arvis, we’d all go into the kitchen after the meditation and dharma talk and have some fruit and tea, and we’d talk openly about our lives. For the most part we didn’t focus on our spiritual experiences, but they were a part of the mix. Then these same people would do retreats at the Zen Center of Los Angeles and have big awakenings, and the folks in L.A. began to wonder what was happening in this little old lady’s living room up north.

Arvis’s view was simple: The only thing I’m doing that they’re not, she said, is that we sit around casually and talk, and what’s happening on the inside for people isn’t kept secret or hidden. This way, people get beyond the sense that they’re the only ones who are having this or that experience. They come out of their shell, which actually makes them more available to a deeper spiritual process.
The tradition of talking about certain experiences only in private with your teacher keeps enlightenment a secret activity reserved for special people. I can understand the drawbacks of being more open, of course. Some people may blab on about how enlightened they are, and become more egotistical. But when everything remains open to inquiry, then even the ego’s tendency to claim enlightenment for itself becomes obvious in the penetrating light of public discourse.

In the long run, both ways have their strengths and weaknesses, but I’ve found that having students ask their questions in public breaks down the isolation that many spiritual people feel – the sense that nobody else could possibly understand what they’re going through, or that they’re so rotten at their practice, or that nobody could be struggling like they are. And when people have breakthroughs and talk about them in public, awakening loses its mystique. Everyone else can see that it’s not just special people who have deep awakenings, it’s their neighbor or their best friend.

SB: Would you claim that you are enlightened?
Adyashanti: Well, no, not with a straight face. I would say enlightenment is enlightened and awakeness is awake. It’s not an experience; it’s a fact.

SB: People can be pretty skeptical nowadays about people who claim to be awake, and it may appear to many that you’re setting yourself up for an awful lot of criticism. And isn’t that telling?
Adyashanti: I think it’s unfortunate that a person can spend hour after hour, day after day, year after year, lifetime after lifetime dedicating his life to enlightenment, and yet the very notion that anybody attains enlightenment is a taboo. We’re all going after this, but God forbid somebody says they’ve realized it. We don’t believe them, we’re cynical, we have doubt, we go immediately into a semi- or overt attack mode. To me it highlights the fact that people are chasing an awakening they don’t believe could happen to them. That’s a barrier, and the biggest one.

SB: What might explain this tendency?
Adyashanti: People want liberation, but they are also terrified of it. If they completely let go, they fear they’ll find a dangerous, deluded person underneath it all. The sense of Original Sin is alive and well in us. We think that there’s something fundamentally black about our nature, that something monstrous will emerge if we let go. We walk around all day in this virtual reality, physically experiencing what the mind is telling us. If we stop, see through it all, and give it up, what will become of us? It’s scary. Everything in the end is a defense against nothingness.

SB: You seem to find that satsangs quicken people’s awakening, and most of your public events focus on these public dialogues. Yet you yourself spent many hours sitting in meditation facing a wall. Why don’t you include more silent sitting in your satsangs and intensives?
Adyashanti: I actually do incorporate more sitting in my intensives these days, and my retreats include six periods of silent sitting each day. The main reason I focus on public dialogue is that most of the people who come to see me have been meditating for years, but what they’re missing is the ruthless ability and willingness to question—their own personal psychology, their spiritual beliefs, the teachings of their tradition, even the assumptions of their meditation practice.
Watching a teacher work with his students in a direct and intimate way to investigate and question deeply their stories and beliefs, opens up a world of possibilities for them. Any beliefs or stories we take to be true, even age-old spiritual beliefs, just obscure the truth of who we really are.

SB: You seem to have left behind most of the traditional Zen forms. What caused you to diverge from the Buddhist tradition? Do you still consider yourself a Buddhist?
Adyashanti: I didn’t leave Buddhism. I just woke up out of the identity of being a Buddhist, as anyone who wakes up will. I could have been drawn to teach in the Buddhist forms, but as it turned out, I wasn’t. I simply let the teaching come out in a natural and spontaneous way, and it looks and sounds however it arises in the moment. If it sounds Buddhist, fine; if it doesn’t, fine. I’m not teaching to transmit a tradition or carry on a lineage; I’m teaching to awaken whoever may be interested in awakening.

SB: What about private interviews? You no longer offer them. Isn’t this a limitation in working with students?
Adyashanti: Yes, absolutely. I didn’t decide to do it this way, it just evolved because there are now far too many students for me to work with everyone privately. But I’ve asked a number of people to teach, and these teachers are generally more available for personal interactions than I am.

SB: Do you still work with a teacher? Is your understanding still deepening, evolving, and changing, or do you consider yourself to be “done”?
Adyashanti: No, I don’t practice with a teacher any longer. As for deeper understanding, once you know yourself to be the infinite, the ultimate reality, there’s nothing more to know. From the point of view of the infinite, there isn’t any evolving or deepening, there’s only more manifestation, the ultimate revealing itself in different forms. At a relative level, of course, new insights continue to come through, but they are just applicable to the moment and don’t hold any ultimate significance.
As for “being done,” it doesn’t mean perfection. In fact, the more we realize that we’re “done”—that is, that we know who we are and that there’s nothing more to seek—the more we realize that it’s ludicrous to make any conclusions about what may or may not happen in the future. If I ever concluded that I could never slip back into illusion, it would be the first sign that I’d started to slip back into illusion. When we fully realize the truth, the one thing we know is that we can’t possibly know.

SB: Is awakening an end or a beginning, then?
Adyashanti: It’s a beginning, but it is the end of seeking. It’s not that you should stop seeking; the energy is just no longer there. And that’s an ending. But a new world opens up. What’s it like now? How does this move in the world now, for a human being? In one’s own self, what’s it like? What moves it? What pushes it? It’s a whole new beginning; it’s like being born. As infants we’re helpless, we don’t know much. And awakening is like that; being born into reality doesn’t mean you’re fully functional, any more than you’re functional when you’re born out of your mother’s womb.

SB: There’s an ancient debate in Zen about the nature of enlightenment. Some schools claim that it’s sudden, and others claim that it’s a gradual process. What do you think?
Adyashanti: It’s usually a combination of the two: a sudden penetration into the true nature of being, and then a gradual embodiment of this realization on the level of body, mind, and personality. It can take time to live our understanding fully, to express fully who we know we are through this human form, in the world of time and space, in the ways that the emotions and energy move and the mind functions.
This gradualness differs tremendously from individual to individual. In rare cases, the awakening and the embodiment seem to happen in the snap of a finger: The false self drops away at once and never returns. More often, the process of embodiment involves a continual seeing through any remaining false layers of self, belief, and identity, as well as an ongoing surrender of anything that would cause us to stay separate. Whether it’s sudden or gradual, in the end one comes to an absolute and unconditional “yes” to reality just the way it is.

SB: What are some of the greatest challenges or obstacles to this full embodiment?
Adyashanti: That’s a good question. For one thing, we need to let go of all the ideas and beliefs we’ve accumulated over the years about what enlightenment is supposed to look like. The mind tends to use these beliefs to discredit awakening, arguing that because we still feel fear or anger or have difficulty with our job or relationships, it must mean that we haven’t had a genuine glimpse of the truth.
Some people who come to see me are already quite awake, but the mind causes confusion because the awakeness doesn’t fit their pictures of it. On the other side, the mind may take ownership of the awakening and turn it into a possession of the ego.
Another challenge of the embodiment process is getting the hang of the enlightened state itself. When you wake up, nothing works the way it did before. The personal dramas that other people are involved in no longer have any energy for you.

SB: Can people have a genuine awakening and not be aware that they’re awake?
Adyashanti: It’s common for people to have a deep seeing of truth and then to throw it out because it doesn’t fit their preconceptions. In the spiritual culture that has evolved here in the West, we tend to confuse enlightenment with mystical experiences.

SB: Could you say a little more about the difference between mystical experiences and true awakening?
Adyashanti: When the personal “I” merges and becomes one with everything, that’s a mystical experience. Or your consciousness expands infinitely, or your kundalini [innate spiritual energy] awakens, or you have a vision of the Buddha or Mother Mary, or you feel totally blissed out and peaceful. Even an ongoing experience of being unified with God or Buddha is just another mystical experience.

But even though they’re the highest, most beautiful states a human being can have, mystical experiences are happening to the dream character you take to be “me” – and this “me” is the one you wake up from. Awakening is the realization that you are the awakeness or lucidity that’s experiencing every moment of the dream, including the so-called spiritual or mystical, without being caught by it. As I said before, awakeness is not an experience, it’s a fact, whereas a mystical experience happens to someone at a particular place and time.

Another way I like to put it is, you’re not the personality or mask, you’re the one that’s always peering through the mask, always awake to every moment of your life without being identified with it. At the same time, you feel deeply intimate with the dream because the dream is known to be an expression of the awakeness itself. At first, of course, the dream may seem to be different from the awakeness.

But when awakening completes itself, the awakeness sees that everything that’s perceivable, including this human body, mind, and personality, is an expression of itself. The realization is completely nondual. As the Heart Sutra puts it, form is emptiness, emptiness is form.

https://www.adyashanti.org/