miercuri, 20 iunie 2018

Nisargadatta - Viața Divină și Sinele Suprem (with link to the book Self Knowledge and Self Realisation)

https://leokamarius.blogspot.com/2018/06/nisargadatta-viata-divina-si-sinele.html

Acesta este un extras din cartea "Self Knowledge And Self Realisation" (sub articol este un link către cartea în format PDF) a lui Nisargadatta Maharaj, și se pare că este singura carte scrisă de acesta direct pe hârtie în timp ce celelalte cărți ale lui apărute de-a lungul timpului sunt notițe din conversațiile sale avute cu diverși căutători în timpul satsang-urilor.

Ce este demn de menționat este că în această carte găsim în mod clar unele lucruri ce sunt sărite cu vederea de unii neo-advaitini care pretind că Nisargadatta nu era de acord cu unele subiecte sau concepte. De exemplu, el vorbește clar că a practicat incantații și recitări de imnuri, practici devoționale pentru purificarea minții ce el le recomandă pe calea spirituală. El îndeamnă la Bhakti în aceeași măsură cu Jnana. Vorbește de anumite calități ale celui realizat sau sfânt cum zice el (ceea ce exprimă și Papaji ca și condiție ca cineva să atingă realizarea ultimă și nu doar anumite nivele intermediare), vorbește de iubire, smerenie, compasiune, abandon, ajutorarea celorlalți și lipsa dorințelor personale.
De asemeni, amintește de vieți anterioare sau chiar de anumite capacități paranormale, ca fiind existente în lumea manifestată, doar că ele din perspectiva ultimă sau a realizării supreme nu au nicio importanță. La fel cum actul de a mânca nu înseamnă că nu există în lumea asta, la fel și viețile anterioare nu înseamnă că nu există, ci doar nu au importanță pentru căutătorul de Adevăr. Dar această viziune e valabilă doar pentru căutătorul care țintește spre sau care a atins vârful muntelui, realizarea supremă, și nu e valabilă și pentru cineva de la poalele muntelui care nu are această viziune ca directă experiență și ca nivel real de realizare. Prin a-i vorbi cuiva de lucruri ce nu sunt directa lui experiență și nici căutarea lui, nu faci decât să devii un zgomot zăngănitor și iritant.

Și acum extrasul din carte:




Cu iubire intensă și devoțiune din inimă, devotul îl îmbunează pe Dumnezeu; și atunci când este binecuvântat de Viziunea și de grația Sa, el se simte fericit pentru totdeauna în prezența Sa. Prezența constantă stabilește o identitate virtuală între cei doi. În timp ce caută prezența Sufletului Suprem, Bhakta (devotul) renunță la asocierile din viața lui, de la cele mai rele la cele mai bune. Curățându-și ființa de ce este cel mai rău și de ce este cel mai bun împreună cu tot restul, el în mod automat câștigă asocierea Sinelui Suprem.

Când asocierile josnice sunt eliminate din inimă, coruperile exterioare nu îl mai pot atinge așa de mult. Este contrar cu adevărul să zică cineva că devotul care se bucură de prezența lui Dumnezeu nu e simțit ca venerabil de către oamenii obișnuiți; și dacă este experiența sa că un asemenea om nu este plăcut de oameni, el poate fi sigur că acel om cu siguranță nu este un asociat al Sinelui Suprem; și dacă oricare Bhakta se crede a fi un asociat al Divinului și totuși încă e bârfit și condamnat de alții, atunci el trebuie să ia asta ca un semn că se amăgește cu convingerea lui (cum că el ar fi un asociat al Sinelui Suprem).

Un om care a atins poziția eliberării complete și fără de limite nu poate niciodată să fie antipatizat de ceilalți, pentru că oamenii înșiși sunt chiar sufletul ce luminează de la sine, deși ei sunt încă ignoranți de acest lucru, iar asociatul lui Dumnezeu este Supra-Sinele rasei umane. El este un travestit al Adevărului chiar și dacă sugerezi că sufletul uman ar putea denigra Super Sufletul.

În această lume de o varietate imensă, diferite ființe de diferite feluri suferă de diferite tipuri de boli și totuși ele nu sunt încă pregătite să-și arunce nefericitul lor corp fizic; asta fiind, chiar și când se plânge de suferințe fizice și mentale, nimeni nu poate scăpa de iubirea de sine. Dacă asta este așa, atunci este drept să zicem că oamenii ar fi așa de orbi încât să își evite salvatorul, sufletul iluminat? Numai de pseudo sfinți se plictisește lumea. Nevoile acestor așa zise persoane divine sunt mereu în creștere; și oamenii deja în depresie pur și simplu nu pot suporta asta; de aceea ei încearcă să-i evite; și nimeni nu-i poate acuza pentru asta.

Pe de altă parte, sfântul (realizatul spiritual), binecuvântat de viziunea lui Dumnezeu, se bucură de beatitudinea Sinelui; și e de neconceput că el ar tânji după bucurii lumești și să fie o povară moartă pentru societatea în care trăiește. Acel Rezervor de beatitudine ce dă pe dinafară, sufletul beatific conferă și trebuie să confere numai beatitudine asupra oamenilor prin lumina lui încântătoare și iubitoare. Chiar atmosfera din jurul lui este de ajuns pentru a încuraja sufletele suferinde, dapăi cuvintele consolatoare din gura sa! El este ca apele lacului care oferă hrană plantelor și copacilor din jurul marginilor sale, și pentru iarba și recolta de pe câmpurile dimprejur. Sfântul, la fel, oriunde s-ar afla oferă bucurie și energie susținătoare oamenilor din jurul lui.


- Nisargadatta Maharaj, Self Knowledge And Self Realization (p. 6-7)


https://realization.org/down/nisargadatta.self-knowledge-and-self-realisation.1963.pdf

Traducerea: Summairu (2018)


Citește și:
Nisargadatta - Măreția e mereu smerită, iubitoare, tăcută și mulțumită
Nisargadatta - Despre Grația adevăratului Guru
Nisargadatta - Îndrumări de practicat
Nisargadatta - Conversații despre practica spirituală
Nisargadatta - Cunoaște-te pe tine însuți ca fiind oceanul ființei



vineri, 4 mai 2018

Adyashanti - Dependența spirituală (Spiritual Addiction)

O persoană spirituală poate deveni dependentă de înălțimile spirituale și să rateze experiența Adevărului. Dependența spirituală apare când ceva extraordinar se întâmplă și se simte ca și cum ai fi primit o doză șoc a unui extraordinar drog. Imediat ce îl ai, vrei mai mult. Nu există drog mai puternic decât experiențele spirituale. Componenta intelectuală a acestei adicții este credința că dacă ai avea destule din aceste experiențe, te vei simți extraordinar tot timpul. E ca morfina. Primești o doză din ea la spital pentru că ți-ai fracturat brațul, și gândești: "Dacă aș avea câte o picătură tot timpul, viața ar fi relativ plăcută indiferent de ceea ce se întâmplă." Experiențele spirituale deseori devin astfel, și mintea le pune într-un tipar familiar, gândind: "Dacă aș avea această experiență tot timpul, aceasta ar fi libertatea."

Curând afli că de fapt condiția ta nu e cu nimic mai bună decât aceea a unui bețin comun, cu excepția că bețivul știe că el are o problemă pentru că nu este cultural acceptat să fii bețiv. Persoana spirituală este foarte sigură că nu există nicio problemă, că ebrietatea ei e diferită de alte forme de beție, și că tot sensul e să fii în ebrietate spirituală pentru totdeauna. Acesta este modul de gândire al dependentului: "Am avut-o și am pierdut-o. Am nevoie de ea. Nu o am."
În cultura noastră, cu cele mai multe feluri de dependență, dependentul e înțeles să fie mizerabil. Dar nu în lumea spirituală. Căutătorului i se zice că dependența spirituală este diferită de alte patimi.
Tu nu ești un drogat. Tu ești un căutător spiritual.

Această problemă va dura atât timp cât există în tine ceva ce păstrează o speranță pentru experiența cea mai înaltă. Când asta începe să se prăbușească, începi să vezi că experiențele plăcute, minunate și înălțătoare sunt cumva la fel ca excesele foarte plăcute și înălțătoare de alcool. Se simt extraordinar pentru o scurtă perioadă, și apoi există o reacție egală opusă. Susul spiritual este urmat de un jos spiritual. Am văzut asta la mulți elevi.
Odată ce aceste experiențe înalte și joase și-au jucat rolul pentru o perioadă destul de lungă de timp, începe să-ți răsară înțelegerea că poate experiența spirituală înaltă e doar o mișcare de pendul urmată de experiența joasă. La un anumit punct, poți avea un moment obișnuit și să ajungi la faptul că aceste mișcări de pendul sunt reacții egale și opuse. Realizezi că e imposibil să menții o parte a mișcării pendulului pentru că natura lui este să se miște înainte și înapoi. Nu e nicio cale prin care să poți bate în cuie acel pendul într-un anume punct.

Aceasta este mișcarea căutătorului, dar este de asemeni și mișcarea eu-lui pentru că eu-l este mereu interesat de reacții opuse și egale, încercând să mențină o experiență și să evite alte experiențe. Asta e ceea ce eu-l face. Vânează binele și evită răul. Atât timp cât identitatea este în această mișcare, chiar dacă e la punctul spiritual înalt care pare cel mai nobil, nu vei fi niciodată liber. Nu există nicio libertate în asta pentru că nu există așa ceva ca menținerea unei experiențe. Prin chiar natura ei, libertatea nu are nimic de-a face cu susținerea unei anumite experiențe, pentru că natura experienței e de a se mișca. Ca un ceas ticăind, ea se mișcă continuu.

Trebuie să discutăm această problemă despre dependența spirituală, pentru că dacă nu o înțelegeți, următorul lucru pe care îl voi explica va fi doar un concept spiritual fantezist. Dar dacă înțelegeți prima parte – că trezirea spirituală nu are legătură cu o anume experiență înaltă – atunci partea a doua devine mult mai plină de înțeles și interesantă. A doua parte e că totul este conștiință. Totul este Dumnezeu. Totul este Unul. Vederea că totul este Unul va da o gaură în încercarea de a mai fixa experiența de mișcare a pendulului într-un anume loc. Dacă totul este Unul; nu e mai Unul atunci când pendulul este într-o stare înaltă decât atunci când este în vreo altă stare.

Maeștrii Zen nu explică nimic într-un mod abstract, ceea ce e atât frumusețea cât și spaima de el. Modul maestrei mele de a explica asta ar fi să ridice bastonul și să zică: "Acesta e Buddha." Apoi l-ar trânti de pământ, și toți ar gândi: "Uau! Asta e chiar chestie sălbatică Zen. Aș fi vrut să știu dinainte despre ce va vorbi." Apoi maestra mea ar trânti –bang, bang, bang, bang – și ar zice: "Asta este Zen. Asta e tot!" Și toți ar reacționa: "O, uau!" Oamenii s-ar întreba: "Ce? Unde?" dar nimeni nu ar zice asta cu voce tare. "Nu ar putea fi asta pentru că asta e doar să bați un băț de pământ."
Din moment ce nu e Unul pentru minte, mintea ar continua să se uite la asta: "Unde este? Ce stare este?" Pentru că eu-l raportează totul la propria sa stare emoțională, asta e ceea ce el folosește ca să decidă ce e adevărat. Crede că ceea ce e adevărat este întotdeauna o stare emoțională înaltă spiritual, dar acest băț care bate nu e o stare emoțională înaltă și foarte spirituală.  Apoi, ca să fie și mai rău, ca să facă totul și mai teribil, maestra ar zice: "Aceasta este o descriere concretă a adevărului. Acesta e Buddha. Nu e ceva abstract." Atunci am fi cu adevărat înfrânți.

E cu adevărat o binecuvântare să ai o învățătură care insistă pe a fi concret, fiindcă ar putea să fi zis, așa cum uneori zic eu: "Totul este conștiință. Totul este Unul." Atunci mintea gândește: "Am înțeles. Voi cumpăra asta. Știu ce înseamnă." Dar când un băț bate de pământ și maestrul zice: "Asta e!", tu nu poți să-ți înfășori mintea în jurul acesteia. Acea bătaie a bățului este cam atâta Dumnezeu ce vei realiza vreodată. Orice altceva după aceea este o abstracție, o mișcare departe de actualitate. În Zen, nu sunt făcute concesii pentru abstracție. Asta e atât puterea Zen-ului cât și blestemul lui pentru că forțează elevii să realizeze lucrul real în loc să gândească că ei înțeleg ceva atunci când ei nu înțeleg.

Asta pune căutătorul spiritual într-o dilemă. În contemplarea asupra a ce înseamnă că totul e Unul, eu-l va începe să caute o experiență a Unului. Apoi citește o carte despre experiența Unului, și vede o descriere de a te contopi și dizolva în scoarța de copaci sau altceva, și începe să vâneze în experiențele emoționale trecute pentru a găsi dacă el a avut acest gen de experiență.
Experiența contopirii este foarte plăcută și foarte frumoasă, și s-ar putea să o fi avut sau nu vreodată. Dacă ai un anumit tip de corp-minte, ai putea să experimentezi că o ai la fiecare cinci minute. Dacă ești alt tip de corp-minte, ai putea să o ai o dată la cinci vieți. Asta nu înseamnă nimic, dacă asta se întâmplă sau nu, sau cât de des. Am întâlnit mulți oameni care pot să se contopească cât ai clipi, și ei sunt la fel de liberi ca un câine care își fugărește coada într-o cușcă. Contopirea nu are nimic de-a face cu a fi liber sau de fapt cu a avea vreo idee despre ce e în realitate Unimea. Unimea înseamnă pur și simplu că totul este Unul.

Totul este Acela, și totul întotdeauna a fost Acela. Când există o foarte profundă cunoaștere că totul este Unul, atunci mișcarea eu-lui de a încerca să găsească o experiență trecută va înceta. Mișcarea este oprită. Căutarea este oprită. Căutătorul este oprit. Realizarea oprește totul imediat. Orice experiență pe care o vei avea vreodată va fi Unul, fie că experiența este contopirea sau că mergi la baie. Chiar și atunci când e bătut un băț de pământ și se zice: "Asta e. Acesta e Buddha. Aceasta e mintea iluminată. Nu va deveni mai iluminată de atât!" Este totul Dumnezeu.

Deci fiecare experiență este doar o expresie a aceluia care nu este o experiență. Totul este acela, și nu există nimic în afara lui, și niciodată nu a fost altceva decât el. Asta înseamnă cu adevărat să știi că totul este Unul. De aceea toți înțelepții de-a lungul timpului au zis: "Acesta e Tărâmul Făgăduit." Această Unime este Dumnezeu. Acesta este Unul. Asta e. Nu e altundeva. Și de îndată ce centrul este văzut ca fiind gol, și știi că nu e nimeni acolo care-l caută pe acela care să fie altul decât ceea ce e de fapt el, asta e mult mai bine decât cea mai înaltă dintre cele mai înalte stări spirituale. Oricât de frumoase ar fi ele, Adevărul este infinit mai liber.

Adyashanti
https://www.adyashanti.org/
Traducerea: Summairu (2018)


Citește și:
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație
Adyashanti - Calea directă: E îndeplinit
Adyashanti - Realitatea transcende noțiunile despre Realitate
Adyashanti - Drogul Separării
Adyashanti - Starea modificată de conștiință ca ego
Adyashanti - Bine ai venit la realitate (video)
Adyashanti - Rămâi ca pură conștiință (video)


https://leokamarius.blogspot.in/2018/05/adyashanti-dependenta-spirituala.html


A spiritual person can become addicted to spiritual highs and miss the experience of Truth. Spiritual addiction occurs when something great happens and it feels as if you have received a hit of a great drug. As soon as you have it, you want more. There is no drug more potent than spiritual experience. The intellectual component of this addiction is the belief that if you just had enough of these experiences, you would feel great all the time. It’s like morphine. You get a hit of it in the hospital because you break your arm, and you think, “If I had a little drip going all the time, life would be relatively pleasant no matter what happens.” Spiritual experiences often become like this, and the mind puts them into its familiar pattern, thinking, “If I had this experience all the time, that would be freedom.”
Soon you find that your condition is not much better than that of a common drunk, except that drunks know they have a problem because it’s not culturally acceptable to be a drunk. The spiritual person is very certain that there is no problem, that his or her inebriation is unlike the other forms of inebriation, and the whole point is to be spiritually inebriated forever. That’s the mindset of an addict: “I got it and I lost it. I need it. I don’t have it.”
In our culture, with most kinds of addiction, the addict is understood to be miserable. But not in the spiritual world. The seeker is told that spiritual addiction is different from all the other addictions. You’re not a junkie. You’re a spiritual seeker.

This problem will last as long as there is something in you that holds out some hope for the high experience. When that begins to break down, you start to see that pleasant, wonderful, and uplifting experiences are somewhat like very pleasant and uplifting alcohol binges. They feel great for a short time, and then there is an equal and opposite reaction. The spiritual high is followed by a spiritual low. I have seen this in many students.

Once these high and low experiences have played themselves out for a long enough period of time, it starts to dawn on you that maybe the high spiritual experience is just a pendulum swing followed by a low experience. At some point, you may have an ordinary moment and get on to the fact that these pendulum swings are equal and opposite reactions. You realize it’s impossible to sustain one part of the pendulum swing because its nature is to move back and forth. There’s no way you are going to pin that pendulum to any one point.

This is the movement of the seeker, but it’s also the movement of the me because the me is always interested in opposite and equal reactions, trying to sustain one experience and avoid other experiences. That’s what the me does. It chases after the good and avoids the bad. As long as identity is in this movement, even if it’s at the spiritual high point that seems very noble, you are never going to be free. There is no freedom in this because there is no such thing as sustaining an experience. By its very nature, freedom doesn’t have anything to do with sustaining a particular experience, because the nature of experience is to move. Like a clock ticking, it continually moves.

We have to discuss this issue of spiritual addiction, because unless you understand it, the second point I am going to make will just be another fancy spiritual concept. But if you get the first part—that spiritual awakening is not about any particular high experience—then the second part becomes much more meaningful and interesting. The second part is that everything is consciousness. Everything is God. Everything is One. Seeing that everything is One shoots a hole in trying to pin the pendulum swing of experience in any particular place. If it’s all One; it’s no more One when the pendulum is in the high state than when the pendulum is over in some other state.

Zen teachers don’t explain anything in an abstract way, which is both the beauty and the terror of it. My teacher’s way of explaining this would be to hold up his staff and say, “This is Buddha.” Then he would bang it on the ground, and everyone would think, “Wow! That’s really wild Zen stuff. I wish I knew what he was talking about.” Then he would go—bang, bang, bang, bang—and he would say, “This is Zen. This is it!” And everybody would react, “Oh wow!” People would wonder, “What? Where?” but nobody would say that. “It couldn’t be that because that’s just beating a stick on the ground.” Since it’s not all One to the mind, the mind keeps looking for it, “Where is it? What state is it?” Because the me references everything to its own emotional state, that’s what it uses to decide what is true. It thinks that what is true is always a spiritually high emotional state, but this stick pounding is not a very spiritually high emotional state. Then, to make it worse, to make it more horrifying, he would say, “This is a concrete description of the truth. This is Buddha. This is not abstract.” Then we would really be defeated.

It is a real blessing to have a teaching that insists upon being concrete, because he could have just said, as I sometimes do, “Everything is consciousness. It’s all One.” Then the mind thinks, “I got it. I’ll buy that. I know what that means.” But when a stick bangs on the ground and the teacher says, “That’s it!” you can’t wrap your mind around it. That banging of the stick is as much God as you’re ever going to get. Everything else after that is an abstraction, a movement away from the fact. In Zen, no concessions are made to abstraction. This is both Zen’s power and its curse because it forces students to realize the real thing instead of thinking they understand something when they don’t.
This puts a spiritual seeker into a dilemma. In contemplating what it means that everything is One, the me starts looking for an experience of Oneness. Then it reads a book about the experience of Oneness, and sees a description of merging and losing oneself in the tree bark or somewhere else, and starts hunting in past emotional experiences to find if it’s had that kind of experience.

The merging experience is very pleasant and very beautiful, and you may or may not ever have it. If you have a particular type of body-mind, you might experience having it every five minutes. If you are another type of body-mind, you might have it every five lifetimes. It means nothing whether or not this happens or how often. I have met many people who can merge at the drop of a hat, and they are about as free as a dog chasing its tail in a cage. Merging has nothing to do with being free or actually having any idea what Oneness really is. Oneness simply means that everything is the One.

Everything is That, and everything always was That. When there is a very deep knowing that everything is One, then the movement of the me trying to find a past experience ceases. Movement is cut off. Seeking is cut off. The seeker is cut off. Realization cuts everything off all at once. Every experience that you will ever have is the One, whether that experience is merging or having to go to the bathroom. Even when it’s beating a stick on the floor and saying, “This is it. This is the Buddha. This is enlightened mind. It doesn’t get more enlightened than this!” It is all God.

So every experience is just an expression of that which is not an experience. Everything is that, and there is nothing but that, and there never was anything but that. This is what it really means to know that everything is One. That’s why all the sages throughout time have said, “This is the Promised Land.” This Oneness is God. This is the One. This is it. It’s not somewhere else. And as soon as the center is seen to be empty, and you know there is nobody there looking for it to be other than it actually is, this is much better than the highest of the high spiritual states. As nice as those are, the Truth is infinitely more free.

Adyashanti
https://www.adyashanti.org/

marți, 1 mai 2018

Adyashanti - Nimicul Află Secretul Tăcerii (The Nothingness Finds The Secret of Silence)

Singura cale de a intra în tăcere este în proprii ei termeni. Nu poți merge acolo cu ceva, doar cu nimic. Nu poți fi cineva, doar nimeni. Atunci intrarea este ușoară. Dar acest nimic aste de fapt cel mai mare preț ce îl plătim vreodată. Este cea mai sacră comoditate a noastră. Vom renunța la idei, credințe, inimă, corp, minte, și la sufletul nostru. Ultimul lucru pe care îl vom dărui va fi nimicul. Ne agățăm de nimicul nostru pentru că aceasta este cea mai sacră comoditate a noastră, și undeva înăuntru noi știm asta. Numai nimicul intră în tăcere; acesta e singurul care intră aici. Restul din ce suntem doar bate la ușa inexistentă. Imediat ce vrei ceva de la tăcere, ești mutat în afara tăcerii iarăși. Tăcerea se revelează doar sieși. Doar atunci când intrăm ca nimic și rămânem ca nimic, tăcerea își va deschide secretele. Secretul ei este ea însăși.

De aceea spun că toate cuvintele, toate cărțile, toate învățăturile, și toți maeștrii pot doar să te ducă la ușă, și eventual să te ademenească să intri. Odată ajuns acolo, începi să simți foarte puternic prezența tăcerii. Când se întâmplă asta, spontan ceva apare care e dispus să intre în ea fără a fi cineva. Aceasta e invitația sacră. Înăuntru afli că tăcerea este maestrul ultim și final, și învățătura ultimă și finală. Este singurul maestru care nu va vorbi cu tine. Tăcerea e singurul maestru și singura învățătură care ține umanul nostru tot timpul în genunchi. Tăcerea este maestrul ultim și cel mai bun, fiindcă în tăcere este bun-venitul fără de sfârșit de a face ceea ce inima noastră umană dorește cu adevărat, și care este de a fi întotdeauna cu genunchii pe podea, întotdeauna de a fi în acea devoțiune către Adevăr. Tăcerea este singura învățătură și singurul maestru care este tot timpul acolo. În fiecare clipă în care ești treaz, în fiecare clipă în care ești în viață, în fiecare clipă în care respiri, ea este chiar acolo.

https://leokamarius.blogspot.in/2018/05/adyashanti-nimicul-afla-secretul.html


The only way to enter silence is on its own terms. You can’t go there with something, only with nothing. You can’t be somebody, only nobody. Then entrance is easy. But this nothing is actually the highest price we ever pay. It’s our most sacred commodity. We will give our ideas, our beliefs, our heart, our body, our mind, and our soul. The last thing that we’ll give is nothing. We hold on to our nothingness because that’s our most sacred commodity, and somewhere inside we know this. Only the nothing enters the silence; that’s the only thing that gets in. The rest of what we are just bangs at the nonexistent door. As soon as you want something from the silence, you are moved outside the silence again. Silence reveals itself only to itself. Only when we enter as nothing and stay as nothing, will silence open its secret. Its secret is itself.

That’s why I say all the words, all the books, all the teachings, and all the teachers can only get you to the door, and perhaps entice you to enter. Once there, you start to feel the presence of silence very powerfully. When this happens, something spontaneously arises that’s willing to enter it without being somebody. That is the sacred invitation. Inside you find that silence is the final and ultimate teacher and the final and ultimate teaching. It’s the only teacher that won’t speak to you. Silence is the only teacher and teaching that keeps our humanness on its knees all the time. Silence is the ultimate and best teacher, because in silence is the neverending welcoming to do that which our human heart truly desires, which is to always be with our knees on the floor, always be in that sort of devotion to Truth. Silence is the only teaching and the only teacher that is there all the time. Every minute that you are awake, every minute that you are alive, every minute that you breathe, it’s right there.

~ Adyashanti
Emptiness Dancing
https://bit.ly/1OTVryx

miercuri, 25 aprilie 2018

Ramana Maharshi - Arma Divină - BRAHMASTHRAM (Divine Weapon)


Ieri sau cu o zi înainte, un băiat de vreo 18 ani a venit aici într-un tur de undeva. După ce a stat în salon vreun sfert de oră, el s-a dus la Bhagavan și l-a întrebat: "După ce treci de Omkar [sunetul OM], unde să te dizolvi?"

Cu un zâmbet Bhagavan a zis: "O, chiar așa? De unde ai venit tu acum? Unde te vei duce? Ce este ceea ce vrei să știi? Cine ești tu cu adevărat? Dacă îmi zici mai întâi cine ești, apoi mă poți întreba despre Omkar."

"Nu știu nici asta", a zis băiatul.

Atunci Bhagavan a spus: " Știi cu siguranță că tu ești existent. Cum exiști? Unde ai fost cu adevărat înainte? Ce este corpul tău mai exact? Întâi, află asta. Când știi toate astea, poți să mă întrebi dacă încă mai ai îndoieli. De ce să ne preocupăm unde se dizolvă Omkar, și după ce el se dizolvă de ce să fii preocupat de ceea ce apare după ce el încetează să mai existe? Unde te dizolvi tu în final? Cum revii? Dacă mai întâi îți afli starea și mișcările, ne putem gândi și la restul."

Când Bhagavan a zis toate astea, băiatul nu a putut da niciun răspuns și a plecat după ce s-a plecat în fața lui Bhagavan. Ce altă brahmasthram (armă divină) există împotriva celui ce pune întrebări? Dacă numai această armă e folosită, cel ce pune întrebări este redus la tăcere.

Ai putea întreba: Cine i-a dat numele de "brahmasthram" acestei replici de bază a lui Bhagavan "Află cine ești." ?

Cu doi-trei ani în urmă, când un sannyasin se lăuda că a citit toate cărțile despre chestiuni religioase și a început să îi pună lui Bhagavan tot felul de întrebări, acesta i-a dat în mod repetat același răspuns: "Află cine ești."

Când sannyasin-ul a insistat cu întrebările și argumentele sale fără rost, Bhagavan l-a întrebat pe un ton ferm: "M-ai întrebat așa de multe lucruri și ai intrat în tot felul de argumente. De ce nu îmi răspunzi la întrebarea mea și apoi să argumentezi? Cine ești tu? Întâi, răspunde la întrebarea mea. Apoi îți voi da și eu un răspuns potrivit. Spune-mi întâi cine este cel care argumentează." Nu a putut să răspundă, așa că a plecat.

Cândva mai târziu, am dezvoltat această idee și am scris cinci strofe despre "Divya Asthram" și i le-am arătat lui Bhagavan, iar el a zis: Acu multă vreme când Nayana (Ganapati Muni) era aici, Kapali era și el aici. Dacă vroiau să mă întrebe ceva, ei își împreunau mâinile mai întâi și ziceau "Swami, Swami, dacă promiți să nu agiți arma ta divină - brahmasthram, îți voi pune o întrebare." Dacă în timpul conversației scăpau cuvintele "Cine Ești Tu?" de pe buzele mele, el zicea: "Deci ai tras cu brahmasthram. Ce pot să mai zic?" Ei o denumeau brahmasthram și acum tu o numești "Divya Asthram".

După aceea, și eu am început să folosesc cuvântul brahmasthram. Cu adevărat, cine nu este smerit de această brahmasthram?


Sursa: Letters from Sri Ramanasramam, 22 Ianuarie, 1946
Traducerea: Summairu (2018)


Citește și:
Ramana Maharshi - Cine Sunt Eu? (Nan Yar?)

Învățăturile lui Sri Ramana Maharshi
Robert Adams & Ramana Maharshi - Doar Fii
Yogananda îl întâlnește pe Sri Ramana Maharshi

Lal-Ded - Cuvântul unei mistice rebele din Kashmir

https://leokamarius.blogspot.in/2018/04/ramana-maharshi-arma-divina.html

Yesterday or the day before, a boy of about 18 years of age came here on a cycle from some place. After sitting in the hall for a quarter of an hour, he went to Bhagavan and asked, “After crossing Omkar [the sound of Om], where to merge?”

With a smile Bhagavan said, “Oh, is that so? Wherefrom did you come now? Where will you go? What is it you want to know? Who really are you? If you first tell me who you are, you can then question me about Omkar.”

“I do not know that even,” said the boy.

Then Bhagavan said, “You know for certain that you are existent. How are you existent? Where really were you before? What exactly is your body? First, find that out. When you know all that, you can ask me questions if you still have any doubts. Why should we worry where Omkar merges, and after it merges why worry about what comes next when it ceases to exist? Where do you merge ultimately? How do you come back? If you first find out your state and your movements, we can think of the rest.”

When Bhagavan said all this, the boy could not give any reply and so went away after bowing before Bhagavan. What other brahmasthram (divine weapon) is there against a questioner? If only that weapon is used, the questioner is silenced.

You may ask, “Who gave the name of ‘brahmasthram’ to the stock reply of Bhagavan, ‘Find out who you are?’ ”

Two or three years back, when a sannyasi boasted about having read all books on religious matters and began asking Bhagavan all sorts of questions, he repeatedly gave the same answer, “Find out who you are.”

When the sannyasi persisted in his meaningless questions and arguments, Bhagavan in a firm tone asked him, “You have been asking me so many questions and entering into so many arguments. Why don’t you reply to my questions and then argue? Who you are? First, answer my question. Then I will give you a suitable reply. Tell me first who it is that is arguing.” He could not reply, and so went away.

Sometime later, I developed this idea and wrote five verses on ‘Divya Asthram’ and showed them to Bhagavan, when he said, “Long ago when Nayana (Ganapati Muni) was here, Kapali also used to be here. If they wanted to ask me anything, they would fold their hands first and say, ‘Swami, Swami, if you will promise not to brandish your brahmasthram, I will ask a question.’ If during conversation the words ‘Who are you?’ escaped my lips, he used to say, ‘So you have fired your brahmasthram. What more can I say?’ They called it brahmasthram and you are calling it ‘Divya Asthram’ ”

After that, I too started using the word brahmasthram. Really, who is not humbled by that asthram?


Source: Letters from Sri Ramanasramam, 22nd January, 1946




vineri, 20 aprilie 2018

Papaji - Despre falsele experiențe de iluminare (On false enlightenment experiences)

https://leokamarius.blogspot.in/2018/04/papaji-despre-falsele-experiente-de.html

Godman:
Obișnuiai să le dai experiențe multor oameni. De ce ai făcut asta dacă știai că efectul nu va fi permanent?

Papaji: Am făcut asta ca să scap de lipitorile care se țineau de mine, nepermițându-mi niciodată să mă odihnesc sau să fiu de unul singur. A fost o metodă foarte bună de a scăpa de aceste lipitori într-un mod politicos. Știam că făcând asta le dădeam acadele celor ignoranți și inocenți dar asta e ce vroiau acești oameni. Când am vrut să le dau bancnote de 100 de dolari, ei le-au respins. Gândeau că sunt doar bucăți de hârtie. Așa că le-am dat acadele în schimb.

Godman: Mulți dintre cei cărora le-ai dat acadele au plecat din Lucknow crezând că sunt iluminați. Faptul că au acceptat acadelele și au plecat arată că ei nu meritau să primească bancnotele de 100 de dolari? (nota tr. - "bancnotele de 100 de dolari" reprezintă simbolic aici adevărata învățătură și îndrumare - Adevărul)

Papaji: Dacă cineva nu este un sfânt, atunci el nu este demn de a primi adevărata învățătură. Mulți oameni cred că ei au atins starea finală a deplinei și completei eliberări. S-au amăgit singuri, și i-au amăgit și pe mulți alții, dar nu m-au amăgit și pe mine. O persoană în această stare e ca o monedă falsă. Poate părea ca cea reală. Poate circula și poate fi folosită de oamenii ignoranți ce o folosesc ca să-și cumpere una alta. Oamenii ce o poartă în buzunar se pot lăuda că au o monedă autentică dar ea nu este reală. Căci ea nu are nicio valoare. Când în final este descoperită ca fiind falsă, cel care a pus-o în circulație, pretizând că e reală, este subiectul pedepsei legii. În lumea spirituală, legea karmei îi va ajunge și va rezolva cu toți cei care fac trafic cu aceste experiențe false. Nu am dat niciodată mai departe adevărul celor pe care i-am putut vedea ca fiind monezi false. Aceștia pot arăta ca aurul și pot străluci ca aurul, dar nu au valoare reală. Sunt foarte mulți cei care se pot afișa și îi pot prosti pe alții pretinzând că sunt iluminați. De ce auzirea adevărului funcționează doar într-un mic procentaj de cazuri? Răspunsul simplu e că doar acel mic procent sunt interesați doar de adevăr.

Godman: Multă lume te-a auzit spunând: "Nu am dat învățăturile mele ultime nimănui". Ce sunt aceste învățături ultime și de ce nu le transmiți mai departe?

Papaji: Nimeni nu e demn să le primească. Pentru că e experiența mea că toți s-au dovedit a fi aroganți și egoiști... Nu cred că e demn cineva să le primească!


Extras din cartea
"Nothing Ever Happened"

Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Papaji - Capcanele căutării, practicii și procesului
Papaji - Iluminarea înseamnă să te cunoști pe tine însuți
Papaji - Cine ești tu? (video)
Papaji - Eliberarea și karma
Papaji - Procesul Realizării Sinelui și după Realizare

https://leokamarius.blogspot.in/2018/04/papaji-despre-falsele-experiente-de.html
Godman: You used to give experiences to a lot of people. Why did you do it if you knew that the effect would not be permanent?

Papaji: I did it to get rid of the leeches who were sticking to me, never allowing me to rest or be by myself. It was a very good way of getting rid of all these leeches in a polite way. I knew that in doing this I was giving lollipops to the ignorant and innocent but this is what these people wanted. When I tried to give $100 bills to them, they rejected them. They thought that they were just pieces of paper. So I gave them lollipops instead.

Godman: Many of the people you gave lollipops to left Lucknow thinking that they were enlightened. Does the fact that they accepted the lollipop and left indicate that they were not worthy to receive the $100 bills?

Papaji: If one is not a holy person, one is not worthy to receive the real teaching. Many people think that they have attained the final state of full and complete liberation. They have fooled themselves, and they have fooled many other people but they have not fooled me. A person in this state is like a fake coin. It may look like the real thing. It can be passed around and used by ignorant people who use it to buy things with. People who have it in their pocket can boast of having a genuine coin but it is not real. But it has no value. When it is finally discovered to be a fake, the person who is circulating it, claiming that it is real, is subject to the penalties of the law. In the spiritual world, the law of karma catches up and deals with all people who are trafficking in fake experiences. I have never passed on the truth to those whom I could see were fake coins. These people may look like gold and they may glitter like gold, but they have no real value. There are many people who can put on a show and fool other people into believing they are enlightened. Why does hearing the truth only work in a small percentage of cases? The simple answer to that is that only a small percentage of people are interested in the truth.

Godman: Many people have heard you say, ‘I have not given my final teachings to anyone’. What are these final teachings, and why are you not giving them out?

Papaji: Nobody is worthy to receive them. Because it has been my experience that everybody has proved to be arrogant and egotistic … I don’t think anyone is worthy to receive them! 


Excerpt from "Nothing Ever Happened"

marți, 17 aprilie 2018

Adyashanti - Iluminarea, revoluția interioară (Enlightenment, The Inner Revolution)

https://leokamarius.blogspot.in/2018/04/adyashanti-iluminarea-revolutia.html
Iluminarea de care vorbesc eu nu e o simplă realizare, nu e o simplă descoperire a naturii tale reale. Acesta e doar începutul – punctul de intrare într-o revoluție interioară. Realizarea nu îți garantează această revoluție; doar o face posibilă.

Ce e această revoluție interioară? Ca s-o luăm de la început, revoluția nu e statică; este vie, în desfășurare, și continuă. Nu poate fi înțeleasă sau făcută să se încadreze în niciun model conceptual. Nici nu există vreo cale către această revoluție interioară, fiindcă nu e predictibilă și nici controlabilă și are o viață cu totul a ei. Această revoluție este o rupere de structurile de gânduri și percepții vechi, repetitive, moarte în care se găsește omenirea. Realizarea Realității ultime este o trezire existențială directă și bruscă la adevărata ta natură ce deschide ușa pentru posibilitatea unei revoluții interioare. O astfel de revoluție cere o golire continuă a structurilor vechi ale conștiinței și nașterea unei inteligențe vii și fluide. Această inteligență îți restructurează întreaga ființă, corpul, mintea și percepția. Această inteligență eliberează mintea de structurile ei vechi ce sunt înrădăcinate în totalitatea conștiinței umane. Dacă cineva nu poate deveni liber de structurile condiționate vechi ale conștiinței umane, atunci el încă se află într-o închisoare.

Să ai o trezire la adevărata ta natură nu înseamnă neapărat că va exista acolo o revoluție desfășurându-se în modul cum percepi, acționezi, și cum răspunzi vieții. Momentul de trezire ne arată ceea ce e în final Adevărat și real dar și o revelare a unei posibilități mai profunde a felului în care viața poate fi trăită dintr-o stare a ființei nedivizată și necondiționată. Dar momentul trezirii nu garantează această posibilitate mai profundă, și mulți dintre cei care au experimentat trezirea sprituală pot confirma asta. Trezirea deschide înăuntru o ușă spre o revoluție interioară profundă, dar în niciun caz nu garantează că aceasta va avea loc. Dacă va avea loc sau nu, asta depinde de mulți factori, dar niciunul nu e așa important și vital ca o intenție arzătoare și fără ambiguități către Adevăr, deasupra și dincolo de orice altceva. Această intenție plină de ardoare către Adevăr este cea de care depinde în cele din urmă toată dezvoltarea spirituală, mai ales când ea transcende toate preferințele, planurile și țelurile personale.

Această revoluție interioară este trezirea unei inteligențe ce nu e născută din minte ci dintr-o tăcere interioară a minții, care doar ea are capacitatea de a dezrădăcina toate vechile structuri ale conștiinței tale. Dacă nu sunt dezrădăcinate aceste structuri, nu va exista niciun gând, acțiune sau răspuns care să fie creative. Dacă nu există o revoluție interioară, nimic nou și proaspăt nu poate înflori. În absența acestei revoluții va înflori doar ce e vechi, condiționat, repetitiv. Dar potențialul nostru sălășluiește dincolo de cunoscut, dincolo de structurile trecutului, dincolo de orice a stabilit omenirea. Potențialul nostru este ceva ce poate înflori doar când nu mai suntem prinși în influența și limitările cunoscutului.
Dincolo de tărâmul minții, dincolo de limitele conștiinței condiționate a omenirii stă ceea ce poate fi numit sacru. Și din acest sacru e născută o nouă și fluidă conștiință care șterge vechiul și aduce la viață înflorirea unei expresii vii și nedivizate a ființării. O asemenea expresie nu e nici personală, nici impersonală, nu e nici spirituală și nici lumească, ci e mai degrabă curgerea și înflorirea existenței dincolo de toate noțiunile de sine.

Așadar, să înțelegem că Realitatea transcende toate noțiunile noastre despre Realitate. Realitatea nu e nici creștină, nici hindusă, nici iudaică, nici Advaita Vedanta, nici buddhistă. Nu e nici dualistă, nici nondualistă, nu e nici spirituală și nici nonspirituală. Ar trebui să ajungem să înțelegem că e mai multă Realitate și sacralitate într-un fir de iarbă decât în toate gândurile și ideile noastre despre Realitate. Când percepem dintr-o conștiință nedivizată, vom găsi sacrul în fiecare expresie a vieții. Îl vom găsi în ceașca de ceai, în briza de toamnă, în spălatul pe dinți, în fiecare moment al vieții și al morții.
Așadar trebuie să lăsăm în urmă întreaga colecție de gânduri condiționate și să ne lăsăm să fim ghidați de firul interior al tăcerii și purei conștiințe intuitive, dincolo, acolo unde toate căile se sfârșesc, în acel loc al sacrului unde mergem inocenți sau altfel nu mergem deloc, și asta nu doar o dată ci în mod continuu.

Trebuie să fii dispus să stai singur – în necunoscut, fără nicio referință la ce e cunoscut sau la trecut sau la orice condiționare. Trebuie să stai unde nu a mai stat nimeni înainte, în completă goliciune, inocență și smerenie.  Trebuie să stai în lumina întunecată, în acea îmbrățișare fără suport, neclintit și cu toată inima pentru Realitatea de dincolo de sine, și nu doar pentru un moment ci pentru totdeauna fără sfârșit; pentru că atunci ce e sacru, nedivizat și întreg este născut în conștiință și începe să se exprime. Această expresie este mântuirea întregului. Este activitatea unei revoluții în interior care a fost adusă, coborâtă în timp și spațiu.



- Adyashanti, The Way Of Liberation (Calea Eliberării),
cartea e condensarea învățăturilor lui Adyashanti și poate fi găsită aici (oferită gratis în format PDF):

https://adyashanti.org/wayofliberation/

Traducerea: Summairu (2018)


Citește și:
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație
Adyashanti - Calea directă: E îndeplinit
Adyashanti - Realitatea transcende noțiunile despre Realitate
Adyashanti - Drogul Separării
Adyashanti - Starea modificată de conștiință ca ego
Adyashanti - Bine ai venit la realitate (video)
Adyashanti - Rămâi ca pură conștiință (video)


https://leokamarius.blogspot.in/2018/04/adyashanti-iluminarea-revolutia.html

The enlightenment I speak of is not simply a realization, not simply the discovery of one’s true nature. This is just the beginning—the point of entry into an inner revolution. Realization does not guarantee this revolution; it simply makes it possible.

What is this inner revolution? To begin with, revolution is not static; it is alive, ongoing, and continuous. It cannot be grasped or made to fit into any conceptual model. Nor is there any path to this inner revolution, for it is neither predictable nor controllable and has a life all its own. This revolution is a breaking away from the old, repetitive, dead structures of thought and perception that humanity finds itself trapped in. Realization of the ultimate Reality is a direct and sudden existential awakening to one’s true nature that opens the door to the possibility of an inner revolution. Such a revolution requires an ongoing emptying out of the old structures of consciousness and the birth of a living and fluid intelligence. This intelligence restructures your entire being, body, mind, and perception. This intelligence cuts the mind free of its old structures that are rooted within the totality of human consciousness. If one cannot become free of the old conditioned structures of human consciousness, then one is still in a prison.

Having an awakening to one’s true nature does not necessarily mean that there will be an ongoing revolution in the way one perceives, acts, and responds to life. The moment of awakening shows us what is ultimately True and real as well as revealing a deeper possibility in the way that life can be lived from an undivided and unconditioned state of being. But the moment of awakening does not guarantee this deeper possibility, as many who have experienced spiritual awakening can attest to. Awakening opens a door inside to a deep inner revolution, but in no way guarantees that it will take place. Whether it takes place or not depends on many factors, but none more important and vital than an earnest and unambiguous intention for Truth above and beyond all else. This earnest intention toward Truth is what all spiritual growth ultimately depends upon, especially when it transcends all personal preferences, agendas, and goals.

This inner revolution is the awakening of an intelligence not born of the mind but of an inner silence of mind, which alone has the ability to uproot all of the old structures of one’s consciousness. Unless these structures are uprooted, there will be no creative thought, action, or response. Unless there is an inner revolution, nothing new and fresh can flower. Only the old, the repetitious, the conditioned, will flower in the absence of this revolution. But our potential lies beyond the known, beyond the structures of the past, beyond anything that humanity has established. Our potential is something that can flower only when we are no longer caught within the infuence and limitations of the known. Beyond the realm of the mind, beyond the limitations of humanity’s conditioned consciousness, lies that which can be called the sacred. And it is from the sacred that a new and fluid consciousness is born that wipes away the old and brings to life the flowering of a living and undivided expression of being. Such an expression is neither personal nor impersonal, neither spiritual nor worldly, but rather the flow and flowering of existence beyond all notions of self.

So let us understand that Reality transcends all of our notions about Reality. Reality is neither Christian, Hindu, Jewish, Advaita Vedanta, nor Buddhist. It is neither dualistic nor nondualistic, neither spiritual nor nonspiritual. We should come to know that there is more Reality and sacredness in a blade of grass than in all of our thoughts and ideas about Reality. When we perceive from an undivided consciousness, we will find the sacred in every expression of life. We will find it in our teacup, in the fall breeze, in the brushing of our teeth, in each and every moment of living and dying. Therefore we must leave the entire collection of conditioned thought behind and let ourselves be led by the inner thread of silence and intuitive awareness, beyond where all paths end, to that place of sacredness where we go innocently or not at all, not once but continually.

One must be willing to stand alone—in the unknown, with no reference to the known or the past or any of one’s conditioning. One must stand where no one has stood before in complete nakedness, innocence, and humility. One must stand in that dark light, in that groundless embrace, unwavering and true to the Reality beyond all self, not just for a moment but forever without end; for then that which is sacred, undivided, and whole is born within consciousness and begins to express itself. That expression is the salvation of the whole. It is the activity of an inward revolution brought down into time and space.

- Adyashanti, The Way Of Liberation
The book can be found here (also as a free PDF)

https://adyashanti.org/wayofliberation/





miercuri, 11 aprilie 2018

Ananta - Nu încerca să fii conștient (Don't try to be aware)


Nu încerca să fii conștient.
Chiar dacă ai încerca tot ce poți tu, nu ai putea fi inconștient.
Când spui că încerci să fii conștient, tu spui de fapt că încerci să nu te identifici cu gândurile tale. Asta nu e o practică plină de efort. Asta e o practică mult mai simplă decât o face mintea să pară. Doar fii deschis și lasă gândurile să vină și să plece în voia lor. Niciun efort nu e necesar.
Însă, efortul este necesar ca să te identifici cu gândurile. Ce s-a întâmplat e că am devenit dependenți de identificarea cu gândurile noastre încât pare un efort să nu te identifici cu gândurile sau să renunți la ele. Asta de fapt nu necesită niciun fel de efort. Nu transforma asta într-o muncă grea. Doar lasă gândurile să vină și să plece.

Dacă faci o practică, dacă faci din ea un efort, atunci asta va duce la o frustrare. Dacă spui că gândurile nu ar trebui să apară sau numai un anumit gen de gânduri ar trebui să apară, asta nu e posibil.
Gândurile vor veni din oricare ar fi sursa lor și ele vor veni conform cu condiționările noastre. Deci nu te aștepta ca felul gândurilor care apar să se schimbe. 

Uneori când gândurile nu sunt prezente sau când mintea nu mai are cuvinte de zis, ceea ce rămâne sunt niște energii care apar și mintea va lupta cu acestea în locul gândurilor. Avem tendința să etichetăm aceste energii cu cuvinte precum mânie, tristețe, și chiar bucurie și fericire. Dar asta e la fel ca identificarea cu gândurile, deci caută să nu etichetezi energiile care apar. Caută să nu lupți cu energiile lipsite de cuvinte deși ele pot fi foarte inconfortabile. Acestea sunt rămășițe ale minții care încearcă să te sperie ca să te supui minții și ca să te îndepărteze de adevăr.

~ ~ ~
Nu zic să renunți la lume. Nu am zis niciodată așa ceva.
Nu zic să demisionezi de la slujbă sau să renunți la relații.
Zic doar să renunți la minte. Și lasă viața să se desfășoare așa cum trebuie.


~ Ananta
https://anantasatsang.org/
Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Mooji - Fragment din Focul Alb
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!

Papaji - Patronul în rol de slujitor

Robert Adams - Dacă vrei realizarea Sinelui, renunță la orice
Mooji - Mergi pe drumul tău


https://leokamarius.blogspot.in/2018/04/ananta-nu-incerca-sa-fii-constient-dont.html


Don't try to be aware.
Even if you tried your best, you cannot be unaware.
When you say you are trying to be aware, you are saying that you are trying not to identify with your thoughts. This is not an effortful practice. This is a much simpler practice than the mind tries to make it out to be. Just be open and let thoughts come and go on their own. No effort is needed.
However, effort is needed to pick up or identify with thoughts. What has happened is that we have become addicted to picking up or identifying with our thoughts that it seems to be an effort to not identify with our thoughts or to drop them. This actually requires no effort at all. Don't make this into hard work. Just let the thoughts come and go.

If you make a practice, if you make it an effort, then this will lead to some frustration. If you say the thoughts should not come or only a particular type of thought should come, this is not possible. Thoughts will come from whatever source they are coming from and they will come based on our conditioning. So don't expect the kind of thoughts that arise to change.

Sometimes when thoughts are not present or the mind runs out of words to say, what's left are some energies that arise and the mind fights with these instead. We have a tendency to label these energies with words such as anger, sadness, and even joy and happiness. But that is the same as identifying with your thoughts, so try not to label the energies that are coming up. Try not to fight with the wordless energies even though they may be very uncomfortable. These are just remnants of the mind which is trying to scare you into compliance and scare you away from the truth.

~ ~ ~
I'm not saying renounce the world. I have never said that.
I'm not saying leave your job or give up your relationships.
I'm only saying renounce the mind. And let life unfold the way it must.

~ Ananta
https://anantasatsang.org/