Gurdjieff - Metoda "EU SUNT" (The "I AM" method)

Gurdjieff a folosit metoda "EU SUNT". Practică adânc acest EU SUNT orice ai face. Bei apă, mănânci, amintește-ți EU SUNT. Nu uita asta! Când mergi amintește-ți EU SUNT. Lasă mersul să fie acolo, dar fii fixat pe EU SUNT EU SUNT EU SUNT. Asta să îți fie constant în conștiință. Apoi ea va pătrunde și în vis.

Gurdjieff a folosit această metodă continuu. Discipolul lui cel mai cunoscut, Uspensky, povestește că atunci când Gurdjieff lucra cu el cu această metodă și el practica de 3 luni neîntrerupt această reamintire a lui EU SUNT EU SUNT EU SUNT, totul s-a oprit. Gândurile, visarea, totul s-a oprit. Doar o singură notă ca muzică a rămas "EU SUNT". Dar nu era un efort. Aceasta era o activitate spontană care se desfășura. "EU SUNT". Apoi Gurdjieff l-a chemat pe Uspensky afară din casă. Pentru trei luni el a fost ținut închis în casă și nu i s-a permis să iasă.

Apoi Gurdjieff a zis "Vino cu mine!" Ei locuiau într-un orășel rusesc, Tiflis. Au ieșit pe străzi. Uspensky scrie în jurnalul său: "Pentru prima dată am putut înțelege ce spune Isus când zice că omul e adormit. Întregul oraș îmi apărea ca fiind adormit. Oamenii se mișcau în somn, proprietarii de magazine vindeau în somn, clienții cumpărau în somn. Întregul oraș era adormit! M-am uitat la Gurdjieff. Numai el era treaz. Întregul oraș dimprejur era adormit. Erau furioși, se certau, iubeau, cumpărau, vindeau, făceau una alta, toate."

Uspensky spune: "Puteam să le văd fețele, ochii, erau adormiți. Centrul interior le lipsea, nu era acolo." El i-a zis lui Gurdjieff: "Nu mai vreau să merg acolo. Ce s-a întâmplat cu orașul? Toți par adormiți, drogați."

Gurdjieff i-a spus: "Nimic nu i s-a întâmplat orașului. Ceva ți s-a întâmplat ție. Tu ai fost de-drogat. Orașul rămâne la fel. E același loc în care te-ai mutat acum trei luni. Dar nu ai putut vedea că oamenii sunt adormiți pentru că și tu dormeai. Acum poți vedea asta pentru că o anumită calitate a conștiinței ți-a apărut. Cu trei luni de practică a lui "EU SUNT" în mod continuu, ai devenit conștient într-un timp foarte scurt. Ai devenit treaz! O parte a conștiinței tale a trecut dincolo de vis. De aceea poți vedea că toți sunt adormiți, morți, se mișcă drogați, ca și cum ar fi hipnotizați."

Uspensky spune: "Nu puteam suporta acest fenomen - toți adormiți! Orice ar face ei, ei nu-s responsabili pentru acel lucru. Nu sunt responsabili! Cum ar putea fi ei responsabili?" A venit înapoi la Gurdjieff și l-a întrebat: "Ce e asta? M-ai iluzionat cumva? Mi-ai făcut ceva de întregul oraș pare adormit? Nu îmi pot crede ochilor!"

Dar asta se va întâmpla oricui. Dacă îți poți aminti de tine însuți, atunci vei ști că nimeni nu își amintește de el însuși, și așa se mișcă fiecare. Întreaga lume e adormită.
Dar începe cât timp ești treaz. În fiecare moment în care începi "EU SUNT".

Nu vreau să zic că trebuie să repeți cuvintele "EU SUNT" ci să ai simțământul. Îmbăiază-te și simte "EU SUNT". Lasă atingerea dușului rece să fie acolo, și lasă-te să fii acolo în fundal, simțind și amintindu-ți "EU SUNT". Ține minte că nu zic că trebuie să repeți verbal "EU SUNT". Poți repeta dar asta nu îți va aduce conștiința. Repetarea poate crea chiar mai multă adormire. Deci acest "EU SUNT", această amintire a lui "EU SUNT", nu este o mantra verbală. Simte asta! Fii senzitiv față de ființa ta. Când atingi mâna cuiva nu doar atinge-o, dar simte-o, simte de asemeni și atingerea ta. Când mănânci, simte-te mâncând, în egală măsură. Acest simțământ va pătrunde tot mai adânc în mintea ta.

Într-o zi brusc ești trezit în propriul tău centru, funcționând pentru prima dată. Și atunci întreaga lume devine un vis. Și atunci știi că visul tău este un vis. Și când știi că visul tău este vis, el încetează. El încetează dacă e perceput ca ireal.

Și odată ce visul încetează, tu ești un alt om. Vechiul om a murit; adormitul este mort. Acea ființă umană ce erai, nu mai ești. Pentru prima dată devii conștient. Pentru prima dată, în întreaga lume care e adormită, tu ești treaz. Devii un Buddha, un Cel Trezit.

După această trezire, nu mai există suferință. După această trezire, nu mai există moarte. Prin această trezire, nu mai există frică. Devii, pentru prima oară, liber de toate. Să fii liber de adormire, liber de visare, înseamnă să fii liber de orice. Ura, lăcomia, mânia toate dispar. Atingi libertatea. Devii doar iubire.

Traducerea: Summairu (2017)

Citește și:
Introspecția ghidată de Mooji
Robert Adams - Despre introspecție și iluzia eu-lui 
Nisargadatta Maharaj - Îndrumări de practicat 
Rupert Spira - Iubirea e un loc 

Gurdjieff used the I AM method. Work deeply on I AM whatever you are doing. Drinking water, eating, remember I AM. Do not forget it! When you walk remember I AM. Let the walking be there, but be fixed on I AM I AM I AM. Let this be constant in your awareness. Then it will begin to penetrate your sleep also.

Gurdjieff worked on his method continuously. His chief disciple P.D. Ouspensky relates that when Gurdjieff was working with him on this method and he was practicing for 3 months continuously this remembering of "I AM I AM I AM", everything stopped. Thoughts, dreaming, everything stopped. Only one note like music remained "I AM." But it was not an effort. This was a spontaneous activity going on. "I AM." Then Gurdjieff called Ouspensky out of the house. For 3 months he had been kept inside and was not allowed to go out.

Then Gurdjieff said 'Come with me!' They were living in a Russian town of Tiflis. They went out into the street. Ouspensky writes in his diary, "For the first time I could understand what Jesus meant when he said that man is asleep. The whole city looked to me as if asleep. People were moving in their sleep, shopkeepers were selling in their sleep, customers buying in their sleep. The whole city was asleep! I looked over at Gurdjieff. Only he was awake. The whole city around us was asleep. They were angry, fighting, they were loving, buying, selling, doing, everything."

Ouspensky said "I could see their faces, their eyes, they were asleep. The inner center was missing, it was not there.' Ouspensky said to Gurdjieff "I do not want to go there anymore. What happened to the city? Everyone seems asleep, drugged."

Gurdjieff said "Nothing has happened to the city. Something has happened to you. You have been undrugged. The city remains the same. It is the same place you moved into 3 months ago. But you couldn't see that other people are asleep because you were also asleep. Now you can see because a certain quality of awareness has come to you. With three months of practicing "I AM" continuously, you have become aware in a very short matter of time. You have become aware! A part of your consciousness has gone beyond dreaming. That is why you can see that everyone is asleep, dead, moving, drugged, as if hypnotized."

Ouspensky says "I could not bear this phenomenon - everyone asleep! Whatsoever they are doing, they are not responsible for it. They are not! How can they be responsible?" He came back and asked Gurdjieff "What is this? Am I deceived somehow? Have you done something to me that the whole city seems asleep? I cannot believe my own eyes!"

But this will happen to anyone. If you can remember yourself, then you will know that no one is remembering himself, and in this way each one goes on moving. The whole world is asleep. But start while you are awake. Any moment that you start "I AM."

I do not mean that you have to repeat the words "I AM" but have the feeling. Take a bath and feel "I AM." Let the touch of the cold shower be there, and let yourself be there behind, feeling it and remembering "I AM." Remember I am not saying that verbally you have to repeat "I AM." You can repeat it but that repetition will not give you awareness. Repetition may even create more sleep. So this "I AM", the remembering of "I AM", is not a verbal mantra. Feel it! Be sensitive to your being. When you touch someone else's hand do not only touch it, but feel it, feel your touch also. While you eat, feel yourself eating as well. This feeling will penetrate deeper and deeper into your mind.

One day suddenly you are awake at your own center, functioning for the first time. And then the whole world becomes a dream. And then you know that your dreaming is a dreaming. And when you know that your dreaming is a dreaming, dreaming stops. It can continue only if it is felt to be real. It is stopped if it is felt as unreal.

And once dreaming stops, you are a different man. The old man is dead; the sleepy man is dead. That human being which you were, you are no more. For the first time, you become aware. For the first time, in the whole world that is asleep, you are awake. You become a Buddha, an Awakened One.

After this awakening, there is no misery. After this awakening, there is no death. Through this awakening, there is no more fear. You become, for the first time, free of everything. To be free of sleep, to be free of dreaming, is to be free of everything. Hate, greed, anger all disappear. You attain freedom. You become just love.

Călătoria spirituală a sufletului în tradiția sufită - Cele Șapte Văi din "Conferința Păsărilor" de Attar din Nishapur

Tradiția sufită vorbește de șapte stagii ale sufletului care se întoarce Acasă.
Numite cele șapte văi sau uneori cele șapte cetăți sau orașe, acestea se găsesc prezentate sub formă de poem cu povestiri cu tâlc la misticul sufit persan Attar din Nishapur în cartea sa cea mai importantă numită Conferința Păsărilor (Manteq at-Tair).
Attar este unul dintre misticii ce l-au influențat pe Rumi, și despre el Rumi vorbește cu mare respect și venerație spunând că în timp ce noi nu reușim să trecem de prima stradă, Attar a traversat toate cele șapte cetăți către nemurire.

În povestea din cartea lui  Attar, mii de păsări vor să își găsească un suveran și încep să caute astfel pasărea mitică Simurgh (care e oarecum un echivalent al păsării Phoenix din occident) ca aceasta să le fie rege.

Ele sunt conduse pe drum de pupăză, pasărea cea mai înțeleaptă dintre ele, cea care le îndeamnă și îndrumă, simbol al maestrului realizat care conduce căutătorii către Dumnezeu.

Pupăza este și cea care spune poveștile simbolice specifice fiecărei văi, povești ce sunt mai apropiate de Koan-urile zen decât de logica obișnuită. Totuși în contextul povestirii și întâmplărilor pe fiecare stadiu, aceste povești simbolice sunt mai ușor de înțeles.

Pupăza răspunde tuturor întrebărilor și problemelor cu care se confruntă păsările în fiecare stadiu al căutării, prin răspunsuri directe și apoi prin câteva povestiri cu tâlc, lucru care face să apară nu o cunoaștere ci o anumită înțelegere dincolo de mintea obișnuită.

Păsările sunt prezentate pe specii, fiecare reprezentând un tip uman, de exemplu privighetoarea - îndrăgostitul, cintezoiul - lașul, etc. și la început fiecare își prezintă propriile scuze pentru a nu porni cu adevărat în călătoria spirituală, deși inițial își arătaseră interesul și entuziasmul. 
Prima care își prezintă scuza este privighetoarea care este îndrăgostită de trandafir și nu îl poate părăsi pentru a pleca în călătoria spirituală. Ea își exprimă iubirea ei arzătoare pentru trandafir, iubire care îi oprește mintea și deja o împlinește, deci ce rost are să caute altceva?
Pupăza îi dă răspuns privighetorii, arătându-i că iubirea ei este lumească și pentru ceva efemer ca va trece într-un sezon sau două.

Papagalul găsește scuza că el caută sursa nemuririi, păunul că el își amintește de când era în paradis și vrea să se întoarcă acolo, rața zice că deja îi este bine în elementul ei și că ea deja este cea mai pură, și tot așa mai departe păsările își prezintă scuzele pentru care nu are rost să meargă în căutarea păsării Simurgh (a lui Dumnezeu).

Vedem astfel la începutul poemului cum egoul se fofilează de la călătoria spirituală care ar duce la transcenderea sinelui individual, a individualității separatoare. 
Desigur că egoul va găsi scuze spunând că există și o altfel de spiritualitate în afara anihilării egoului. Mintea ignorantă va pune valoare pe lucruri ce nu au vreo legătură cu transcenderea egoului, protejându-se sub diferite forme pseudo-spirituale. 
Egoul este fascinat mai mult de ezoterism decât de Adevăr, și ca urmare nu a început încă nici primul stadiu al trezirii spirituale.
Omul caută binele dar la nivel personal, bazându-se pe ideile lui de bine.
 
Ca un exemplu, cineva poate studia astrologia, astrologie care se bazează pe nașterea corpului fizic la o anumită dată, și el crede că aceasta este cunoaștere de sine. Fiind identificat cu corpul și mintea el nu știe decât în minte teoretic că de fapt el este spiritul nemuritor, spirit pe care evident astrologia nu îl atinge, dar el e convins că tot în acea direcție merge când de fapt nici nu a început călătoria spirituală încă, nu a pășit încă nici măcar în prima vale din povestirea noastră.
Va căuta sufletul pereche, va căuta lucruri și calități pe care să le aibă, bazat pe faptul că el se identifică cu corpul. Deși va susține desigur că el este sufletul sau spiritul sau sinele, el nu are această experiență trăită, și acțiunile sale arată identificarea cu mintea-corpul. 
Nivelul lui de maturizare foarte rar îl va duce către un maestru adevărat (pupăza din poem) și rar va porni cu adevărat pe o cale spirituală autentică.
Nu pentru că nu ar ști de un maestru precum un Ramana Maharishi, dar dorințele personale sunt mai presus decât realizarea spirituală și nu este atras încă de renunțarea la "eu", chiar dacă poate căutătorul nu recunoaște asta din cauza limitării, a ignoranței și a condiționărilor existente încă. 

Îl putem chiar găsi pe acest om în diferite grupări new-age sau secte ciudate care promit una sau alta și care oferă lucruri pe care acesta deocamdată le caută, deoarece el nu caută încă Adevărul care apare prin disoluția lui "eu".
Va putea ști teorii extraordinare, va putea fi un Mircea Eliade care știe multe și le poate explica în detaliu, dar el însuși nu a pășit în prima vale spirituală.
Va citi poate mult și chiar poate deveni un "idiot inteligent", cum zicea Robert Adams, dar dacă nu are îndrumarea și sinceritatea necesară nu va porni la drum cu adevărat.
Oricum pasărea ignorantă crede că iluminarea este doar un lucru de atins ca orice altceva. Și pentru că nu poate încă vedea și nu are discernământul necesar, va pune semnul egal între un maestru precum Ramana și un curs de ezoterism, de ocultism sau de dezvoltare personală. Sau chiar omul poate crede că, știind atâtea, e mai norocos decât un maestru precum Ramana, Buddha, Rumi, Francisc d'Assisi, neștiind că realizarea spirituală nu are legătură deloc cu cunoașterea ezoterică, ci cu o decojire de straturile suprapuse peste ființa reală.

Păunul din povestire este prins în capcana aroganței înainte de a porni pe calea spirituală pentru că are convingerea că el știe, și chiar că știe mai bine decât alții. Se poate crede superior altora care nu sunt ca el.

  
Rând pe rând la scuzele lor păsările primesc răspunsuri de la pupăza maestru care le și admonestează pentru lenea, ignoranța și aroganța lor, și până la urmă sunt convinse să pornească în călătorie.

Drumul lor trece prin cele șapte văi, simbol al celor șapte stadii ale sufletului în căutarea lui Dumnezeu. În final doar treizeci dintre ele vor ajunge la capăt, unde nu vor găsi pasărea Simurgh ci în acel loc vor găsi un lac în care ele își văd propria reflectare. 
Găsim această simbolistică și în alte tradiții orientale și este ilustrată și în filmul lui Bruce Lee - Flautul Tăcut (sau Cercul de Fier).

De asemeni aceste stadii pot fi oarecum recunoscute ca etape ale maturizării spirituale, ale rafinării și adâncirii conștiinței și pe alte căi spirituale, inclusiv cea buddhistă fie tibetană sau Zen, cea creștină, sau cea vedantică.


Călătoria spirituală începe când căutătorul se satură de ceea ce e efemer, când îl sfâșie o despărțire sau când cineva drag moare, sau impulsionat de perspectiva propriei morți, sau când o suferință îl scoate din materialismul spiritual și nu mai caută să obțină ceva ci începe să caute Adevărul care nu este supus schimbării. 



Valea Căutării

Este prima vale. Cea a o sută de obstacole din care păsările învață să iasă pentru a deveni libere. Libere de limitări, libere de condiționări.
Omul începe să își pună întrebări cu privire la viața sa, și să caute ceva mai mult decât ce e învățat de familie, societate, viața lumească obișnuită. Intuiește că trebuie să fie ceva mai mult și începe astfel căutarea. 
Pe drum i se întind tot felul de capcane și în dorința lui de e deveni liber el le va trece maturizându-se.

Păsările din poveste aleg să bea vin pentru a șterge influența dogmelor, a credințelor și necredințelor din viețile lor, a tuturor convingerilor și condiționărilor.


Valea Iubirii

La acest stadiu căutătorul se îndrăgostește de Adevăr, de Dumnezeu, și inima lui este trezită și atrasă de divin ca un fluture de o flacără. Nu mai este interesat de lucruri efemere care aparțin corpului muritor. Se dăruie Adevărului orice ar fi.
Păsările din poveste renunță la rațiune în favoarea inimii și a iubirii.
Sfatul lui Rumi: 
"Du-te în inimă, îndrăgostește-te (de Cel Preaiubit ce sălășluiește în inima ta), rămâi acolo." 

Un maestru adevărat va trezi aproape imediat această iubire de Adevăr în tine dacă ești un căutător sincer.
Ramana Maharishi spune că sunt două căi care duc la Suprema Realizare: abandonul de sine și investigația sinelui (introspecția). 
Abandonul sau calea devotului pornește din prima de la faptul că renunți la "eu", la drepturile eu-lui, e calea ce este urmată și în creștinism. Abandonezi voința proprie pentru ca doar Voința Divină să se împlinească fără interferența egoului separator.
Investigația sinelui sau introspecția , este calea prin care te întrebi "cine sunt eu?" și ajungi să vezi că de fapt "eu" este un gând, primul gând care atrage apoi toate celelalte gânduri. 
Inexistența unui sine personal se găsește și în buddhism sub forma vacuității, și accentul este pus pe recunoașterea Naturii Reale a tuturor lucrurilor. În creștinism se spune că totul este deșertăciune în afara lui Dumnezeu.

Devoțiunea și cunoașterea (înțelepciunea dobândită prin recunoaștere) sunt de multe ori considerate ambele aripi ale unei păsări ce zboară înălțându-se spre divin. La buddhiști Înțelepciunea e mereu însoțită de Compasiune. La creștini iubirea (agape) este însoțită de înțelepciune.
Căile care nu includ una dintre aceste două modalități sunt limitate și nu pot duce până la realizarea ultimă.
De exemplu în India nu exista tradițional și în niciun text sacru ideea că se poate ajunge și prin alte căi la Dumnezeu decât mai nou după scrierile lui Aurobindo care începe să considere Raja yoga ca fiind egală cu Bhakti (calea devoțiunii) și Jnana (calea cunoașterii, de fapt a recunoașterii).
Iar despre Aurobindo chiar unii hinduși spun că nu a ajuns chiar până la capăt, deși el este respectat ca un mare maestru și un mare intelectual.
Iar despre calea acțiunii, cea numită Karma yoga sau acțiunea dezinteresată, putem spune că este o cale autentică desigur și e chiar recomandabil ca ea să însoțească devoțiunea și cunoașterea, dar putem înțelege că, de fapt, acțiunea fără interes personal  poate fi inclusă și ea la calea abandonului de sine.

Această a doua vale este caracterizată cum spuneam de abandon și iubire de Adevăr.
Aceste văi ale maturizării spirituale se desfășoară firesc, nu le poți forța la modul egoist. Desigur poți mima un anumit stadiu, dar un maestru sau cineva aflat pe un stadiu mai înalt va recunoaște nivelul real pe care un căutător îl are.




Valea Înțelegerii sau a Cunoașterii Mistice

Această cunoaștere mistică nu este o cunoaștere acumulată de tot felul de învățături care poate deveni chiar povară și barieră în cunoașterea lui Dumnezeu, ci apare ca urmare a decojirii straturilor eu-lui. 
Păsările sunt încurcate la acest nivel pentru că toată cunoașterea lumească nu le e de niciun folos și orice lucru pare a avea mai multe înțelesuri și par a fi mai multe drumuri care traversează valea.
Aici căutătorului îi apar și înțelege intuitiv misterele conținute în revelația divină, în textele sacre.
Căutătorul recunoaște că înțelepciunea divină este prezentă chiar și în lucrurile ce-l fac să sufere sau în greutățile vieții și le vede pe toate acestea ca binecuvântări și grație.

Astfel Divinul îi apare căutătorului în mintea sa purificată (sattvică). Recunoașterea a ceea ce ești în esență este o adevărată iluminare ce apare pe acest nivel, dar e recunoașterea Naturii tale reale oglindită în mintea sattvică, nu este încă realizarea supremă.
Mulți căutători ce nu au avut ghidarea necesară din partea unui maestru realizat sau care s-au grăbit, pot aici să creadă că au atins eliberarea și apoi să se auto-intituleze maeștri și să înceapă să îi îndrume pe alții. Mulți cad în această capcană a acestui stadiu deoarece acest fapt că au înțeles foarte bine ce e Esența ei îl consideră ca fiind suprema realizare.
Maeștrii adevărați te pot aduce până la acest nivel de recunoaștere a Esenței destul de rapid. 
Ba chiar anumite substanțe sau plante psihedelice pot provoca astfel de trăiri.
Însă nu înseamnă că și ești stabilizat pe acest nivel și că e nivelul tău real, și nici nu te scutește de următoarele etape.
Sfatul maeștrilor pentru cineva pe cale este de obicei: "Rămâi în tăcere!"

Această vale este denumită ultima vale limitată. Există încă un "eu" la acest nivel. Eu-l căruia îi apar aceste înțelegeri și iluminări. 



Valea Detașării și Independenței

Aici apare detașarea de a poseda, de a avea, precum și de dorința de a mai descoperi ceva nou. Păsările încep să simtă că ele fac parte dintr-un univers separat de realitatea lor fizică care ar putea fi recunoscută. În această nouă lume planetele sunt pasagere ca o scânteiere, elefanții nu se deosebesc de furnici. În această vale e un soi de confuzie, vechiul eu nu mai funcționează normal și încă nu s-a stabilizat altceva. Pentru a trece această vale căutătorul trebuie să renunțe la orice atașament interior sau exterior, și să fie complet satisfăcut și împlinit doar în el însuși.

Această a patra vale trecută cu succes este caracterizată de împlinire și mulțumire, de egalitate în fața tutoror evenimentelor vieții. Avem exemplul lui Iov din Biblie care atunci când asupra sa vin necazurile și își pierde familia, afacerile și chiar și sănătatea el spune: "Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, Slăvit fie Numele Lui."

E clar că fericirea căutătorului aflat pe acest nivel nu vine din lucrurile trecătoare. Este o stabilitate interioară ce este atinsă prin maturizarea sufletului. Nu este o calitate dezvoltată ci apare firesc ca urmare a adâncirii conștiinței și a renunțării tot mai mult la "eu". Nu e un echilibru pe care să îl menții cu efort sau prin voință.
De fapt cum spun maeștrii, calitățile se manifestă spontan în cel trezit.

Ca o parenteză:
Cineva care în etapa precedentă s-a crezut eliberat și deja maestru și nu a ajuns încă la acest stadiu poate fi găsit în situații care îi arată de fapt nivelul. Cum zice Iisus, recunoști pomul după roade și omul după fapte. Poți imita acest stadiu, dar cineva mai experimentat va putea recunoaște destul de ușor că nu ai ajuns la capăt.
Astfel poți recunoaște un pretins maestru care nu a ajuns la acest nivel pentru că se opune situațiilor vieții, deși Iisus și sfinții ce l-au urmat nu s-au opus nici măcar crucificării. 
Poți vedea un astfel de maestru nerealizat că este deranjat tare de cineva care îl contrazice sau care îi pune întrebări incomode, sau care zice altceva decât el. Vei vedea că el vrea să schimbe lumea deși marii maeștri nu au fost așa. Nu va avea ceea ce se numește egalitate, considerându-se superior altora, mai ales față de discipolii lui pe care îi tratează de sus.
Va găsi scuze spirituale pentru comportamentul lui și doar cineva ne-experimentat și imatur poate fi păcălit așa ușor de acesta. Cu cât sufletul avansează pe cărarea spirituală depășind aceste văi, cu atât el nu mai este ușor de prins în mreje, manipulări și tentații.

Un pretins maestru poate spune că Gurdjieff picta vrăbii și le vindea ca fiind canari americani, deci de ce pretinsul maestru nu ar face și el ceva similar?
Gurdjieff însă făcea acel lucru înainte de a începe calea spirituală, când vroia să strângă bani pentru călătoria sa care l-a dus în final la o confrerie sufită.
Însă după ce a fost la rândul lui maestru, nu numai că a fost destul de strict cu anumite indicații spirituale și cu respectarea lor, dar el însuși muncea din greu pentru a-și întreține discipolii în ashram, astfel într-un fel compensând poate, la fel ca Milarepa, nebuniile făcute anterior. De această etapă însă nu vorbește niciun pretins maestru care e încă plin de ego și care nu ar vrea să urmeze un așa exemplu.
Desigur sunt și maeștri care își știu propriul nivel, și îți pot da teoretic învățăturile tradiționale de pe nivele mai avansate decât nivelul lor, așa cum este cazul multor maeștri tibetani, dar ei nu pretind că au ajuns la capăt.
La fel îl găsim și pe Swami Shivananda trimițându-și discipolii mai avansați ca să poată fi ghidați către realizarea ultimă de către înțeleptul vedantin Tapovan Maharaj.

Confuzia de la acest nivel încetează odată cu trecerea în următoarea vale, cea de-a cincea.

Valea Unității

Aici păsările își dau seama că unitatea și multiplicitatea sunt același lucru. Ele devin un fel de entități într-un vid fără sentimentul eternității, și mai mult de asta, ele își dau seama că Dumnezeu este dincolo de unitate, multiplicitate și eternitate.
Atât timp cât te simți separat, binele și răul pot apărea, dar când te pierzi pe tine în esența divină, totul este transcens prin iubire.

La acest nivel căutătorul este complet detașat de ceea ce e lumesc și Îl vede pe Dumnezeu în tot și în toate. Vede totul ca un Întreg fără a vedea creația ca fiind limitată. Totul este în armonie perfectă exact așa cum este, deși pentru o minte obișnuită lucrurile par a fi în dizarmonie.
Căutătorul de pe acest nivel nu este preocupat de sine însuși și nu mai are tendințele egoului.
El în schimb îl preaslăvește pe Dumnezeu și inima lui este doar pentru El. Îl vede pe Dumnezeu în sfânt și în tâlhar, în stele sau într-o furnică. Nu este o viziune ca hipnoza sau ca transa. Pur și simplu nu mai este limitat de ideea de "eu" identificat cu un corp, cu o entitate separată, el fiind aici afundat într-o trăire atot-cuprinzătoare.
Nu minte, nu manipulează, nu fură, nu face rău și asta nu pentru că urmează un cod etic și moral ci pentru că privește totul cu venerație ca expresie a unicului.



Valea Minunării și Uluirii

Păsările pășesc în a șasea vale unde sunt uimite de frumusețea Preaiubitului.
Ele se confruntă cu o tristețe extremă și deprimare, ele simt că nu știu nimic și că nu mai înțeleg nimic. Nu sunt conștiente nici măcar de ele însele.
Căutătorul devine conștient de vastitatea și măreția divină, și este îmbătat de frumusețea lui Dumnezeu. Dar în același timp nu se regăsește pe el însuși sub vechea formă ce o cunoștea, vechiul eu și vechiul context nu îl mai reprezintă. Căutătorul aici uită totul și uită și de el însuși.



Valea Deprivării și a Morții sau a Neantizării, a Împlinirii prin Anihilare

Aceasta este ultima etapă pe calea mistică, etapa nimicului absolut. 
Pupăza maestru spune că aceasta este valea cea mai greu de descris.
Doar treizeci dintre miile de păsări ajung aici. Așteptând sosirea păsării Simurgh, când lumina luminilor se manifestă și păsările sunt în pace, ele ajung să își dea seama că ele sunt de fapt si-murgh (treizeci de păsări) - este un frumos joc de cuvinte. 
Viețile lor devin ca umbre, urmărite de Soarele celest. Și ele însele, ca picăturile, sunt pierdute în Oceanul Existenței Sale, sunt Simurgh.

Aici propriul sine este anihilat și topit în Dumnezeu. Realizezi că sinele individual nu există cu adevărat.
Rămâne doar Ceea Ce Este, Unica Realitate fără de al doilea, numit HU de către sufiți, deși El în sine este fără de nume și fără de formă.
Referitor la drumul parcurs până la această ultimă etapă Rumi spune: 
"Am fost crud, am fost copt, am fost ars." 
Atât timp cât nu ai realizat nimicul tău, cât nu ai renunțat la aroganța proprie, la mândria și iubirea de sine, nu poți atinge înălțimile nemuririi.
Attar încheie cu ideea că dacă vrei să găsești oceanul sufletului tău atunci mori pentru toată vechea ta viață și apoi rămâi tăcut.

În mod tradițional celui ajuns la acest stadiu i se recomandă întoarcerea la viața obișnuită, și de multe ori el trece neobservat și nerecunoscut. UG Krishnamurti povestea că atunci când s-a dus la Ramana Maharishi, l-a găsit pe acesta curățând și tăind legume la bucătăria ashramului pentru a se pregăti masa, ceea ce pentru mintea lui UG de la acea vreme nu prea părea a fi semn că Ramana ar fi în postura unui maestru.
Papaji (HWL Poonja) povestește și el că a ajuns la ashramul lui Ramana și că cei de acolo în frunte cu Ramana nu îi apăreau ca fervenți căutători de Dumnezeu, ci chiar leneși, pentru că exterior nu păreau a face ceva anume, ca practici spirituale.

În unele confrerii sufite tot ceea ce se cere este ca discipolii să vină și să stea în prezența maestrului (șeicului), fără meditații sau alte practici care ar putea fi făcute de ego și ar putea încetini lucrarea prezenței pure a maestrului. Este ceea ce la hinduși este numit Satsang, și acest lucru este găsit și în alte tradiții.
Totuși așa cum se zice și în poem, până la a ajunge la recunoașterea chipului Preaiubitului care își revarsă grația asupra ta, trebuie să te rogi continuu.
Efortul este necesar până când grația pogoară asupra ta. 
 

Revenind la ultima vale, spuneam că maeștrii sufiți îi îndrumă pe cei ajunși aici să revină la o viață obișnuită. La fel se specifică și în shivaismul kashmirian, și în tradiția Zen, etc.
Și niciunul nu va emite pretenții de mare realizat sau de mare maestru, căci acolo nu mai este un "eu", iar fără "eu" smerenia este naturală.
Unii poate vor juca rolul de maestru. Dar acela va fi un maestru slujitor al Adevărului, Adevăr ce e în inima fiecăruia și el asta va vedea în ceilalți și îi va ajuta pe aceștia să își vadă propriul lor chip originar, Natura Reală. El va spăla cu smerenie picioarele discipolilor fără ca el să aștepte ceva de la ceilalți. Va fi spontan compasiv văzând clar nivelul fiecăruia, se va ruga pentru cei igoranți precum Iisus: Iartă-i Doamne că ei nu știu ce fac. 
El va ști că ce e al cezarului trebuie dat cezarului, adică ce e efemer trebuie lăsat efemerului, și ce e al lui Dumnezeu trebuie dat lui Dumnezeu, adică inima să ți-o dărui Divinului, fără a încerca să faci din ceva ce e schimbător să fie permanent, fără să vrei să faci lumea trecătoare să fie altfel. 
Această lume nu e adevăratul nostru sălaș, este o lume în care conștiința își are terenul de joacă și de maturizare, și aici orice frecuș, frământare, suferință are rolul ei în procesul maturizării sufletului. Conștiința se va folosi de greutăți ca să se rafineze, să-și poată căuta chipul ei nemuritor, și astfel ea va întâmpina provocările de pe cale cu bucurie și recunoștință, știind că e mâna Divinului care aranjează totul la modul perfect. 

Calea sufită ca orice altă cale spirituală este o cale a eroului. Chiar maestrul-pupăză în poem face îndemnul: Adună-te și ia chipul curajului!
Acestei ultime văi i se mai zice și Valea Sărăciei Adevărate și ne duce cu gândul la Fericiți cei săraci cu Duhul, adică fericiți cei care sunt săraci pentru că au ales să fie cu Duhul.
Alegând Duhul, ei poate rămân săraci în lumea aceasta, dar inima lor este topită în Dumnezeu, comoara cea mai de preț. 
 
Rumi odată ajuns aici a început să scrie și să exprime astfel în mod poetic divinul și a lăsat în urma sa o bogată operă de artă, înflăcărând inimile căutătorilor de Adevăr chiar și astăzi, sute de ani mai târziu de la vremea vieții sale.



În continuare și câteva citate de la Rumi. Multe dintre citatele și traducerile apărute în occident și inclusiv în România sunt inexacte, pentru că au fost traduse sub impuls preponderent poetic și romantic, scăpându-se simbolurile și însemnătatea mistică. Un studiu comparat al traducerilor cunoscute și al celor făcute de scolasticii cu experiență în domeniu arată uneori diferențe foarte mari sau chiar găsim total altceva în poemele originale ale lui Rumi, ceva de o profunzime mistică mult mai pătrunzătoare.



 
"Te slăveam în timpul zilei, și nu știam. Dormeam alături de Tine noaptea, și nu știam. Păstram ideea de mine însumi că aș fi fost eu. Eram pe deplin Tu, și nu știam."

"Cât timp îmi mai trebuie să experimentez culorile și mirosurile din lumea timpului? Este timpul să-L întâlnesc pe acela cu trăsăturile de fină splendoare. Privindu-L îmi văd propria imagine. Privindu-mă, văd imaginea Lui."

"O, mesagerule, dacă nu vrei să zâmbesc, nu tăinui veștile bune, pentru că nu le poți ascunde. Dacă scrii închisoare pe poarta unei grădini, grădina nu va fi niciodată o închisoare datorită acelei inscripții."

"Am fost mereu înlănțuit de stațiile (stadiile) spirituale. Dar El vrea ca eu să rup aceste lanțuri."

"Oriunde îmi aplec capul, obiectul prosternării este El. În cele șase direcții, și dincolo de ele, obiectul adorației este El."

"Dacă tu îți cauți sinele adevărat, ieși din tine însuți. Ieși afară din pârâiaș și vino în marele fluviu."

"Cele două lumi (aceasta și cealaltă) ale iluziei imaginate nu ne-au fost mai mult decât un sălaș temporar. Și aceste veniri și plecări ale noastre (nașterea și moartea) nu au fost mai mult decât o scuză."

"Fie ca îndrăgostitul să fie beat și de o rea reputație tot anul! Fie ca el să fie nebun, frenetic și îndrăgostit lulea. Sobri fiind, suferim de anxietate despre orice lucru. Dar când ne-am îmbătat, orice ar fi să fie!"

"Întoarce-te (la căință), întoarce-te! Orice ai fi, întoarce-te! Chiar de ești un necredincios sau un mag sau un închinător la idoli, întoarce-te! Această curte a noastră nu e o curte a disperării. Chiar dacă ți-ai încălcat căința de o sută de ori, întoarce-te!"

"Am murit pentru propriile atribute și am devenit golit de sine. Pentru că soarele devine podoaba celor dezgoliți. Rostirea ta Dumnezeu e mare nu e plăcută atunci când încă ai cap. Atunci când acest cap (al egoului) este sacrificat, atunci (rostirea) Dumnezeu este mare devine sinceră."

 "M-ai făcut fără nume sau urmă, ca inima și sufletul. M-ai făcut să aplaud fără mâini, ca bucurie. Am zis: Unde merg, de vreme ce sufletul meu nu e într-un loc? 
M-ai făcut fără loc și să merg ca spiritul."

 "Nu știu să beau vin fără chipul Tău. Nu știu să mișc un pion fără mâna Ta. De departe, Tu-mi tot poruncești să dansez. (Dar eu) Nu știu să dansez fără melodia Ta."

"Turbanul și roba mea, și (chiar) și capul meu - toate trei laolaltă - au fost evaluate la un ban sau chiar ceva mai puțin. Nu ai auzit numele meu în lume? 
Sunt nimeni, sunt nimeni, sunt nimeni."


Summairu, 2016

Citește și:
Introducere în HU, Zikr - muzică Sufită și poezia lui Rumi
Nu spune nimic, rămâi tăcut - Rumi - recitare pe muzică
alte articole semnate Summairu
 

Video: Sufi Music • Rumi Poetry - HU - The Zikr by Anandmurti Gurumaa (cu subtitrare în română)

Narațiune de Anandmurti Gurumaa 
Muzica compusă de Kanchman Babbar 
Ney (flaut) de Kanchman Babbar 
Ritm de Babbi 

Îți taie respirația. Fermecător. Încântător 
Prezentarea plină de dragoste a unui scurt video: "Introducere în HU, Zikr (cântec sufit)" cu o recitare trezitoare de suflet de Anandmurti Gurumaa. 
Este expusă poezia extatică a lui Mevlana Jalaluddin Rumi îmbinată cu o muzică captivantă care fascinează cu adevărat. 
Uită-te, trezește-te și nu te întoarce la somn. 
Vizionare plină de bucurie!                                       

                                                       The original Youtube version with English captions:
                                          Sufi Music • Rumi Poetry - HU - The Zikr by Anandmurti Gurumaa

Video: Recitarea pe o muzică superbă a poemului lui Rumi - "Nu spune nimic, rămâi tăcut." • Reciting of a Rumi Poem - "Don't say anything, keep quiet."

Recitarea pe o muzică superbă a poemului lui Rumi - "Nu spune nimic, rămâi tăcut." 
Om Sri Moojiji ki Jai! 
Întregul Satsang poate fi vizionat aici:http://mooji.tv/freemedia/28-feb-2015/

traducere și adaptare : Summairu (2015)



ENG:
Reciting of a Rumi Poem - "Don't say anything, keep quiet."

Om Sri Moojiji ki Jai

Full Satsang can be viewed here:
http://mooji.tv/freemedia/28-feb-2015/

English lyrics:

Just keep quiet
Just keep quiet.
I am a slave of Love,
I am a devotee of my Master.
With me just talk about Him, nothing else.
Don't talk about your suffering mind,
Don't talk about your problems.
If you don't understand this
Just keep quiet,
Don't say anything,
Keep quiet my Love,
Keep quiet my Love.

I got mad yesterday.
Love saw me and said:
I am coming, don't cry loudly, don't scream,
Just keep quiet, don't say anything.
I said I'm scared of this.
Love said: now it is gone, there is nothing here
Just keep quiet, don't say anything.
I said: I whisper all of my secrets into your ears.
It nodded.
Don't speak with me with words,
Don't say anything,
Just keep quiet.
In the path of Love
Such a great Master has been found,
How beautiful is this journey with Him
But, don't say anything,
Just keep quiet.

I said: is he human or an angel?
Love said: he is not human or an angel,
He is something else,
Don't say anything,
Just keep quiet.
I said: please tell me, who is he
I am getting mad of this unknowing.
Love said: stay in this space, don't say anything, just keep quiet.
I said: I bow at your feet, please tell me, is he God?
Love said: Yes He Is.
But keep quiet, don't say anything.

Now is the time to move from this colorful and beautiful house
The dream of your life,
Just move out, just go,
Don't say anything, just keep quiet.
Keep quiet my Love,
keep quiet my Love

Just keep quiet,
Keep quiet my Love.