Osho - Nu exploata iubirea (Don't exploit love)

Oamenii se tem să fie iubiți. Pentru că iubirea aduce suferință, aduce minciuni. Iubirea aduce încătușare, ea aduce sclavie, distruge libertatea. De aceea oamenii se tem.
Și oamenii nu pot rămâne fără iubire, pentru că iubirea este și o hrană necesară. Așa că ei tânjesc după iubire, doresc să fie iubiți și să iubească. Nu pot rămâne singuri.
Dar în momentul când întâlnesc o persoană - femeia, bărbatul - ei devin înspăimântați de asemenea. Pentru că ei știu acum că ajung într-o cușcă. Pentru că iubirea nu este încă necondiționată, de aceea oamenii se tem de iubire. Și pentru că iubirea aduce atât de multe compromisuri. Ei vor trebui să facă atâtea compromisuri încât aproape își pierd chipul lor original. De aceea oamenii se tem.

Și nici nu pot rămâne fără ea, pentru că e o hrană necesară pentru suflet. De fapt, pentru că e o hrană necesară sufletului, de aceea oamenii au învățat să o exploateze. Dacă nu ar fi fost o așa necesitate atunci nu ar fi fost nicio exploatare.
Iubirea este așa o necesitate că o exploatezi, poți pune condiții.
Poți spune: "Te voi iubi numai dacă faci asta. Te voi iubi numai dacă tu mă vei iubi doar pe mine și pe nimeni altcineva, niciodată. Și eu te voi iubi doar dacă tu accepți condițiile mele."
Acestea sunt condițiile.

Și un om flămând este constrâns să accepte aceste condiții.
Va începe să mintă, începe să joace trucuri, începe să fie fals. Va începe să facă lucruri ce niciodată nu ar fi vrut să le facă, și va înceta să facă lucruri pe care mereu le-a dorit. Și apoi, mai devreme sau mai târziu, se gândește că este un preț prea mare pentru iubire, e mai bine să nu fii îndrăgostit, e mai bine să fii singur.
Și așa oamenii continuă să meargă din singurătate în iubire, din iubire în singurătate.
Când sunt singuri foamea e resimțită. Când sunt împreună, urâțenia acesteia.

Unul din mesajele mele de bază pentru tine e: Niciodată nu exploata iubirea.

Aceasta va fi o mare revoluție religioasă în viața ta. Niciodată nu exploata iubirea. Dacă cineva te iubește, nu aduce nicio condiție acesteia. Dacă tu iubești pe cineva, nu-l face un infirm. Lasă ca iubirea ta să devină spațioasă. Oferă mai mult spațiu acelei persoane decât ea a avut când era singură.
Oferă-i hrana. Dar nu-i otrăvi hrana, nu-l poseda. Lasă-l să fie liber. Mai liber decât a fost vreodată.
Și atunci iubirea va crește într-o intimitate profundă.

Atunci când iubirea aduce libertate atunci ea merge cel mai profund. Când iubirea îl face pe celălalt să se simtă respectat, nu umilit, nu distrus ci sporit. Când iubirea este simțită ca hrănitoare, eliberatoare, atunci iubirea merge cel mai profund. Atunci iubirea devine rugăciune. Devine ultima, suprema experiență a vieții.

Nu exploata iubirea.

Oricând ești îndrăgostit, amintește-ți. Și va trebui să îți amintești cu greu, pentru că timp de mii de ani oamenii au exploatat iubirea, și asta a devenit obișnuință.


~ OSHO - Chiar Acest Corp, Buddha
 Traducerea: Summairu (2016) 


Citește și:
Alte articole cu Osho
 

People are afraid of being loved. Because love brings misery, love brings lies.  Love brings imprisonment, love brings slavery, love destroys freedom. That’s why people are afraid.
And people cannot remain without love, because love is a necessary nourishment too.
So they hanker for love, they desire to be loved and to love. They cannot remain alone.
But the moment they meet the person, the other – the woman, the man – they become frightened too. Because they know now they are getting into a cage. Because love is not yet unconditional, that’s why people are afraid of love. And because love brings so many compromises. They have to compromise so much that they almost lose their original face.
That’s why people are afraid.
And they cannot remain without it either, because it is a necessary nourishment for the soul. In fact because it is a necessary nourishment of the soul, that’s why people have learned to exploit it.
If it was not such a necessity then there would have been no exploitation. Love is such a necessity that you can exploit it, you can make conditions.

You can say, 'I will love you only if you do this. I will love you only if you will love only me and nobody else, never. And I will love you only if you accept my conditions.’ These are the conditions.
And a hungry man is bound to accept the conditions.
He starts lying, he starts playing games, he starts being phony. He starts doing things which he
never wanted to do, and he stops doing things which he always wanted to do. And then sooner or later he thinks it is too much a price for love, it is better not to be in love, it is better to be alone.

So people go on moving from aloneness to love, from love to aloneness.
When they are alone the hunger is felt. When they are together, the ugliness of it.
One of my basic messages to you is: Never exploit love.
That will be a great religious revolution in your life. Never exploit love. If somebody loves you, don’t bring any conditions to it. If you love somebody, don’t make him a cripple. Let your love become spacious. Give more space to the person than he had when he was alone.
Give him nourishment. But don’t poison his nourishment, don’t possess him. Let him be free.
More free than he ever was. And then love grows into deep intimacy.

When love brings freedom then love goes deepest. When love makes the other feel respected, not humiliated, not destroyed but enhanced. When love feels nourishing, liberating, then love goes deepest. Then love becomes prayer. It becomes the utmost, the ultimate experience of life.
Don’t exploit love.
Whenever you are in love, remember. And you will have to remember hard, because for thousands of years man has exploited love, and that has become habitual.

~ OSHO - This Very Body, the Buddha

Osho - Despre ziua iluminării sale (The day of his enlightenment - with link to the EN version)

Osho:  The Discipline of Transcendence, Volume 2, Chapter 11. (Disciplina transcendenței)
(EN: http://spectrumofbeliefs.blogspot.com.tr/2010/05/oshos-enlightenment.html)

Osho: Îmi amintesc de ziua fatidică de 21 martie, 1953. Timp de multe vieți am muncit – lucrând asupra mea, luptând, făcând tot ce se poate face – și nimic nu se întâmpla.

Acum înțeleg de ce nu se întâmpla nimic. Însuși efortul era bariera, însăși scara era piedica, însuși impulsul de a căuta era obstacolul. Nu înseamnă că poți să ajungi la realizare fără a căuta. Căutarea este necesară, dar apoi vine un moment în care căutarea trebuie lăsată deoparte. Barca este necesară pentru a trece râul,  dar apoi vine un moment în care trebuie să ieși din barcă și să uiți cu totul de ea și s-o lași în urmă. Efortul este necesar, fără efort nimic nu este posibil. Și de asemenea, doar cu efort, nimic nu este posibil.

Chiar înaintea zilei de 21 martie 1953, cu șapte zile înainte, am încetat să mai lucrez asupra mea. Vine un moment în care vezi toată inutilitatea efortului. Ai făcut tot ce poți și nu se întâmplă nimic. Ai făcut tot ce este omenește posibil. Atunci, ce altceva mai poți să faci? În neputință totală, renunți la orice căutare. Și în ziua în care căutarea a încetat, în ziua în care nu mai căutam ceva, în ziua în care nu așteptam ca ceva să se întâmple, a început să se întâmple. O nouă energie a apărut – de nicăieri.

Nu venea dintr-o sursă anume. Venea de nicăieri și de peste tot. Era în copaci și în pietre și în cer și în soare și în aer – era peste tot. O căutasem atât de intens, și credeam că este foarte departe. Și ea era lângă mine, atât de aproape. Doar pentru că o căutam, devenisem incapabil să văd apropiatul. Căutarea este întotdeauna după ceea ce este îndepărtat, căutarea e întotdeauna după ceea ce este la distanță – și nu era la distanță. Dobândisem capacitatea de privi în depărtări și pierdusem capacitatea de a privi în apropiere. Ochii deveniseră concentrați pe depărtări, pe orizont, și pierduseră capacitatea de a vedea ceea ce este la doar un pas, la ceea ce te înconjoară.

În ziua în care efortul a încetat, am încetat și eu. Pentru că tu nu poți exista fără efort, și nu poți exista fără dorință, și nu poți exista fără a te strădui. Fenomenul egoului, al sinelui, nu este un lucru, este un proces. Nu este o substanță care stă acolo în interiorul tău; trebuie să îl creezi în fiecare moment. Este exact ca pedalatul unei biciclete. Dacă pedalezi la ea, ea merge și merge, dacă nu pedalezi la ea, se oprește. Poate că mai merge puțin din cauza inerției, dar în momentul în care încetezi să mai pedalezi, de fapt bicicleta începe să se oprească. Nu mai are energie, nu mai are putere să meargă nicăieri. Va cădea și se va prăbuși.

Egoul există pentru că noi continuăm să pedalăm la dorințe, pentru că noi continuăm să ne străduim să obținem ceva, pentru că noi continuăm să ne-o luăm înainte. Acesta este chiar fenomenul egoului – a ți-o lua înainte, a sări în viitor, a sări în ziua de mâine. Saltul în ceva ce nu există creează egoul. Pentru că apare din non-existențial, este ca un miraj. Constă doar din dorință și nimic altceva. Constă doar din sete și nimic altceva.

Egoul nu este în prezent, este în viitor. Dacă ești în viitor, atunci egoul pare să fie foarte substanțial. Dacă ești în prezent, egoul este un miraj, începe să dispară. În ziua în care am încetat să mai caut…și nu este corect să spun că am încetat să mai caut, ar fi mai bine să spun ”ziua în care căutarea a încetat.” Dați-mie voie să repet: este mai bine să spun că este ziua în care căutarea a încetat. Pentru că dacă eu o opresc, atunci eu sunt acolo din nou. Acum a opri devine efortul meu, acum a opri devine dorința mea, iar dorința continuă să existe într-u mod foarte subtil.

Nu poți să oprești dorința; poți doar să o înțelegi. Chiar în această înțelegere este încetarea ei. Ține minte, nimeni nu poate să oprească faptul de a dori, iar realitatea are loc doar atunci când dorința încetează. Deci aceasta este dilema. Ce e de făcut? Dorința este acolo, iar Buddhașii continuă să spună că dorința trebuie să fie oprită, și continuă să spună în următoarea propoziție că nu poți să oprești dorința. Deci, ce e de făcut? Pui oamenii într-o dilemă. Ei sunt în dorință, în mod sigur. Tu spui că aceasta trebuie să fie oprită – ok. Și apoi spui că nu poate fi oprită. Ce e de făcut atunci?

Dorința trebuie înțeleasă. Poți s-o înțelegi, poți vedea însăși inutilitatea ei. O percepție directă este necesară, o pătrundere imediată este necesară. Privește în interiorul dorinței, vezi pur și simplu ce este ea și vei vedea falsitatea ei, vei vedea că este non-existențială. Și dorința cade și ceva cade în același timp în interiorul tău.
Dorința și egoul există mână-n-mână, ele se coordonează. Egoul nu poate exista fără dorință, dorința nu poate exista fără ego. Dorința este egoul proiectat în afară, egoul este dorința proiectată în interior. Ele sunt împreună, două aspecte ale aceluiași fenomen. În ziua în care faptul de a dori a încetat, m-am simțit foarte neajutorat și fără speranță. Nicio speranță pentru că nu era niciun viitor. Nimic de sperat pentru că toată speranța s-a dovedit inutilă, nu duce nicăieri. Mergi în cerc. Continuă să zăngăne în fața ta, continuă să creeze noi miraje, continuă să te cheme, ”Hai, aleargă repede, vei ajunge.” Dar oricât de repede alergi nu vei ajunge niciodată.

De aceea Buddha îl numește un miraj. Este precum orizontul pe care îl vezi în jurul pământului. Apare dar nu este acolo. Dacă te duci spre el continuă să fugă de tine. Cu cât alergi mai repede, cu atât mai repede se îndepărtează. Cu cât mergi mai încet, cu atât mai încet se îndepărtează. Dar un lucru e sigur – distanța dintre tine și orizont rămâne absolut aceeași. Nici măcar cu un singur centimetru nu poți să reduci distanța dintre tine și orizont.

Nu poți reduce distanța dintre tine și speranța ta. Speranța este orizontul. Încerci să faci o punte între tine și orizont prin speranță, printr-o dorință proiectată. Dorința este o punte, o punte imaginară – pentru că orizontul nu există, așa că nu poți face o punte spre el, poți doar să visezi la punte. Nu poți să te unești cu ceea ce este inexistent .
În ziua în care dorința a încetat, în ziua în care am privit în ea și am înțeles că era pur și simplu inutilă, am fost neajutorat și fără speranță. Dar chiar în acel moment ceva a început să se întâmple. A început să se întâmple acel lucru la care muncisem timp de multe vieți și nu se întâmplase. În starea ta fără de speranță se află singura speranță, și în starea ta fără de dorință se află singura ta împlinire, și în imensa ta neajutorare, brusc existența începe să te ajute.

Ea așteaptă. Când vede că lucrezi pe cont propriu, nu se amestecă. Așteaptă. Poate aștepta infinit, pentru că pentru ea nu există grabă. Este eternitatea. În momentul în care nu mai ești pe cont propriu, în momentul în care tu ești lăsat deoparte, în momentul în care dispari, întreaga existență se grăbește spre tine, intră în tine. Și pentru prima oară lucrurile încep să se întâmple.

Șapte zile am trăit într-o stare foarte neajutorată și fără de speranță, dar în același timp, ceva ieșea la suprafață. Când spun fără speranță nu mă refer la ceea ce înțelegeți voi prin expresia ”fără speranță”. Vreau să spun pur și simplu că nu era nicio speranță în mine. Speranța era absentă. Nu spun că eram fără speranță și trist. Eram fericit de fapt, eram liniștit, calm și adunat și centrat. Fără speranță, dar într-un sens cu totul nou. Nu era nicio speranță, deci cum putea să fie acolo starea fără de speranță? Ambele dispăruseră.
Starea fără speranță era absolută și totală. Speranța dispăruse și odată cu ea,  contrapartea ei, lipsa speranței, dispăruse și ea. Era o experiență total nouă – de a fi fără speranță. Nu era o stare negativă. Trebuie să folosesc cuvinte – dar nu era o stare negativă. Era absolut pozitivă. Nu era doar o absență, era simțită o prezență.  Ceva se revărsa în mine, mă inunda.

Și când spun că eram neajutorat, nu mă refer la cuvântul cu sensul din dicționar. Spun că eram pur și simplu lipsit de sine, La asta mă refer când spun neajutorat. Am recunoscut faptul că eu nu sunt, așa că nu pot să depind de mine, nu pot să stau pe picioarele mele – nu era nimic dedesubt. Eram într-un abis…abis fără fund. Dar nu era frică pentru că nu era nimic de protejat. Nu era frică pentru că nu era nimeni care să se teamă.
Acele șapte zile au însemnat o imensă transformare, o transformare totală. Și în ultima zi, prezența unei energii cu totul noi, o nouă lumină și o nouă încântare, a devenit atât de intensă încât era aproape de nesuportat – ca și cum explodam, ca și cum înnebuneam de fericire. Noua generație din Occident are cuvântul potrivit pentru asta – eram înlocuit de către fericire, eram "dus".

Era imposibil să înțeleg ceva din asta, din ce se întâmpla. Era o lume foarte absurdă, fără sens – dificil de priceput, dificil de pus în categorii, dificil să folosești cuvinte, limbaje, explicații. Toate scripturile mi-au apărut ca fiind moarte și toate cuvintele care au fost folosite pentru această experiență păreau foarte palide, anemice. Ce simțeam era atât de viu. Era ca o maree a extazului.

Toată ziua a fost ciudată, umitoare, și a fost o experiență nimicitoare. Trecutul dispărea, ca și cum nu mi-ar fi aparținut niciodată, ca și cum aș fi citit undeva despre el, ca și cum aș fi visat despre el, ca și cum era povestea altcuiva pe care o auzisem și cineva mi-o spunea. Deveneam liber de trecutul meu, eram dezrădăcinat din istoria mea, îmi pierdeam autobiografia. Deveneam o neființă, ceea ce Buddha numește anatta. Granițele dispăreau, distincțiile dispăreau.

Mintea dispărea; era la milioane de kilometri depărtare. Era dificil să o prind, se ducea tot mai departe și mai departe, și nu era nici un impuls de a o ține aproape. Eram pur și simplu indiferent față de ea. Era în regulă. Nu era nici un imbold de a rămâne legat de trecut. Până seara,  devenise atât de dificil de suportat – mă durea, era dureros. Era ca atunci când o femeie intră în travaliu când un copil trebuie să se nască, iar femeia suferă dureri îngrozitoare – chinurile facerii.

Obișnuiam să mă duc la culcare în acele zile în jur de doisprezece, unu noaptea, dar în acea zi a fost imposibil să rămân treaz. Ochii mi se închideau, era dificil să îi țin deschiși. Ceva era iminent, ceva urma să se întâmple. Era dificil de spus ce anume – poate că era moartea mea – dar nu exista nici un fel de teamă. Eram pregătit pentru ea. Acele șapte zile au fost atât de frumoase încât eram pregătit să mor, nu mai era nevoie de nimic altceva. Fuseseră atât de extatice, extraordinar de extatice, eram atât de mulțumit, încât dacă venea moartea, era binevenită.

Dar ceva urma să se întâmple – ceva asemenea morții, ceva foarte drastic, ceva care va fi fie o moarte, fie o nouă naștere, o crucificare sau o înviere – dar ceva de o importanță extraordinară era exact după colț. Și era imposibil să-mi țin ochii deschiși. Eram sedat. M-am dus să mă culc în jur de ora opt. Nu era ca un somn. Acum înțeleg la ce se referă Patanjali când spune că somnul și samadhi-ul sunt similare. Cu o singură diferență – că în samadhi ești complet treaz și adormit de asemenea. Adormit și treaz la un loc, tot corpul relaxat, fiecare celulă a corpului complet relaxată, totul funcționând relaxat, și totuși o lumină de conștiență arde în interiorul tău…limpede, fără fum.

Rămâi alert și totuși relaxat, destins dar pe deplin treaz. Corpul este în cel mai profund somn cu putință iar conștiința ta este pe culme. Culmea conștiinței și valea corpului se întâlnesc. M-am dus la culcare. A fost un somn foarte ciudat. Corpul era adormit, eu eram treaz. Era atât de ciudat – ca și cum ai fi rupt în două direcții, două dimensiuni; ca și cum polaritatea devenise complet concentrată, ca și cum eram ambele polarități la un loc…pozitivul și negativul se întâlneau, somnul și conștiența se întâlneau, moartea și viața se întâlneau.

Acesta este momentul în care poți să spui: ”creatorul și creația se întâlnesc”.  Era ciudat. Pentru prima oară te șochează până la rădăcini, îți scutură fundațiile. Nu poți să fii niciodată același după acea experiență; îți aduce o nouă viziune în viața ta, o nouă calitate. În jurul orei doisprezece, mi s-au deschis ochii brusc – nu i-am deschis eu. Somnul fusese întrerupt de altceva. Am simțit o mare prezență în jurul meu în cameră. Era o cameră foarte mică. Am simțit o viață pulsând în jurul meu, o mare vibrație – aproape ca un taifun, o mare furtună de lumină, bucurie, extaz. Mă înecam în ea.
Era atât de uimitor de reală încât totul în jurul meu a devenit ireal. Pereții camerei au devenit ireali, casa a devenit ireală, propriul meu corp a devenit ireal. Totul era ireal pentru că acum era pentru prima oară realitatea. 

De aceea, când Buddha și Shankara spun că lumea este maya, un miraj, este dificil să înțelegem. Pentru că noi cunoaștem doar această lume, nu avem nici un termen de comparație. Aceasta este singura realitate pe care o știm. Despre ce vorbesc oamenii ăștia – că asta e maya, iluzie? Aceasta e singura realitate.
Dacă nu ajungi să cunoști adevăratul real, cuvintele lor nu pot fi înțelese, cuvintele lor rămân teoretice. Ele par a fi ipoteze. Poate că acest om propune o filozofie – ”Lumea este ireală”. 

Când Berkeley, în Occident, a spus că lumea este ireală, mergea cu unul din prietenii săi, un om foarte logic; prietenul era aproape un sceptic. El a luat o piatră de pe drum și a lovit cu putere piciorul lui Berkeley. Berkeley a țipat, sângele a început să curgă, și scepticul a spus: ”Acum lumea este ireală? Spui că este lumea este ireală? – atunci de ce ai țipat? Piatra asta e ireală? – atunci de ce ai țipat? Atunci de ce îți legi piciorul și de ce arăți atâta durere și neliniște pe fața ta? Oprești asta? Totul este ireal.”
Acum, acest gen de om nu poate înțelege la ce se referă Buddha atunci când spune că lumea este un miraj. El nu se referă la faptul că poți trece prin zid. El nu spune asta – că poți să mănânci pietre și că nu va fi  nicio diferență dacă mănânci pâine sau pietre. El nu spune asta.

El spune că există o realitate. Odată ce ajungi s-o cunoști, această așa-zisă realitate pur și simplu pălește, pur și simplu devine ireală. Având viziunea unei realități mai înalte, apare comparația, nu altfel. În vis, visul este real. Visezi în fiecare noapte. Visul este una dintre cele mai importante activități pe le faci în mod constant. Dacă trăiești șaizeci de ani, douăzeci de ani vei dormi și aproape zece vei visa. Zece ani dintr-o viață – nimic pe care să-l faci atât de mult timp. Zece ani de visare continuă – gândește-te doar. Și în fiecare noapte…și în fiecare dimineață spui că a fost ireal, și din nou, noaptea când visezi, visul devine real.

Într-un vis este atât de dificil să-ți amintești că e un vis. Dar dimineața e atât de ușor. Ce se întâmplă? Tu ești aceeași persoană. În vis există o singură realitate. Cum să compari? Cum să spui că este ireal? În comparație cu ce? Este singura realitate. Totul este la fel de ireal ca orice altceva, așa că nu există termen de comparație. Dimineața, când deschizi ochii, o altă realitate este acolo. Acum, poți să spui că totul a fost ireal. În comparație cu această realitate, visul devine ireal.

Există o trezire – în comparație cu ACEA realitate a ACELEI treziri, toată această realitate devine ireală.  În acea noapte, pentru prima oară am înțeles semnificația cuvântului maya. Nu înseamnă că nu știam de el până atunci, nu înseamnă că nu eram conștient de sensul cuvântului. Când ești conștient , ești conștient și de sensul lui – dar nu îl înțelesesem niciodată până atunci. Cum poți să înțelegi fără a avea experiența?
În acea noapte, o altă realitate și-a deschis ușa, o altă dimensiune a devenit disponibilă. Brusc, era acolo, cealaltă realitate, realitatea diferită, ceea ce este real cu adevărat, sau cum vrei să-i spui – spune-i Dumnezeu, spune-i adevăr, spune-i dhamma, spune-i Tao sau cum dorești. Era fără de nume. Dar era acolo – atât de opacă, atât de transparentă și totuși atât de solidă că puteai s-o atingi. Aproape că mă sufoca în acea cameră. Era prea mult și nu eram încă capabil s-o absorb.

Un impuls profund a apărut în mine de a ieși afară din cameră, să merg sub cerul liber – mă sufoca. Era prea mult! Mă va omorî! Dacă aș fi rămas câteva momente în plus, m-ar fi sufocat – așa părea. Am ieșit repede din cameră, am ieșit pe stradă. Un mare impuls era acolo doar să fiu sub cerul liber, cu stelele, cu copacii, cu pământul…să fiu cu natura. Și imediat ce am ieșit, sentimentul de a fi sufocat a dispărut. Era un loc mult prea mic pentru un fenomen atât de mare. Chiar și cerul este un loc mic pentru un fenomen atât de mare. Este mai mare decât cerul.

Chiar și cerul nu este limita sa. Dar apoi m-am simțit mai liniștit. Am mers spre cea mai apropiată grădină. Era un mers cu totul diferit, ca și cum gravitația dispăruse. Mergeam, sau alergam, sau zburam pur și simplu; era dificil să mă decid. Nu exista gravitație, mă simțeam imponderabil – ca și cum un soi de energie mă lua cu ea. Eram în brațele unei altfel de energii.
Pentru prima dată nu eram singur, pentru prima dată nu mai eram un individ, pentru prima dată picătura a ajuns și a căzut în ocean. Acum întreg oceanul era al meu, eu eram oceanul. Nu era nici o limitare. O putere imensă a răsărit, ca și cum aș fi putut face orice. Eu nu eram acolo, doar puterea era acolo.

Am ajuns la grădina unde obișnuiam să mă duc în fiecare zi. Grădina era închisă pe timpul nopții. Era prea târziu, era aproape unu noaptea. Grădinarii dormeau buștean. A trebuit să intru în grădină ca un hoț, a trebuit să mă cațăr pe poartă. Dar ceva mă trăgea spre grădină. Nu era în puterea mea să împiedic asta. Pluteam pur și simplu.
La asta mă refer când spun iar și iar: ”plutește cu râul, nu împinge râul.” Eram relaxat, eram într-un abandon. Eu nu eram acolo. ”Ceva” era acolo, spune-i Dumnezeu – Dumnezeu era acolo. Aș vrea să-l numesc ”Ceva”, pentru că Dumnezeu este un cuvânt prea uman și a devenit prea murdar de la prea multă folosire, a devenit prea poluat de atâția oameni. Creștini, hinduși, mahomedani, preoți și politicieni – ei au corupt cu toții frumusețea acestui cuvânt. Deci dați-mi voie să îl numesc ”Ceva”. ”Ceva”-ul era acolo și eu eram pur și simplu purtat…purtat de valul mareei.

În momentul în care am intrat în grădină, totul a devenit luminos, era peste tot – binecuvântarea, starea de grație. Puteam să văd copacii pentru prima oară – verdele lor, viața lor,  seva curgând. Toată grădina dormea, copacii dormeau. Dar eu puteam să văd toată grădina vie, chiar și firicelele de iarbă erau atât de frumoase. Am privit în jur. Un copac era extraordinar de luminos – copacul Maulshree. M-a atras, m-a târât spre el. Nu îl alesesem eu, Dumnezeu însuși îl alesese. M-am dus la copac, am stat sub copac. Stând acolo, lucrurile au început să se așeze. Întreg universul a devenit o binecuvântare.
E dificil de spus cât timp am fost în acea stare. Când m-am întors acasă era patru dimineața, deci trebuie să fi fost acolo, după ceas, cel puțin trei ore – dar era o infinitate. Nu avea nimic de-a face cu timpul măsurabil. Fusese mai presus de timp. Acele trei ore au devenit toată eternitatea, eternitatea fără sfârșit. Timpul nu exista, nu era nicio trecere a timpului; era realitatea imaculată – necoruptă, neatinsă, nemăsurabilă.

Și în acea zi, ceva s-a întâmplat care a continuat – nu ca o continuitate – dar a continuat ca un curent subteran. Nu ca o permanență – fiecare moment s-a întâmplat din nou și din nou. A fost un miracol fiecare moment. În acea noapte…și începând cu acea noapte, nu am mai fost niciodată în corp. Plutesc în jurul lui. Am devenit extraordinar de puternic și în același timp foarte fragil. Am devenit foarte puternic, dar acea putere nu este ca puterea unui Muhammad Ali.

Acea putere nu este puterea unei pietre, acea putere este puterea unei flori de trandafir – atât de fragilă în puterea ei…atât de fragilă, atât de sensibilă, atât de delicată. Piatra va fi acolo, floarea poate pleca în orice moment, dar totuși floarea este mai puternică decât piatra, pentru că este mai vie. Sau puterea unei picături de rouă strălucind pe un firicel de iarbă; în soarele dimineții – atât de frumoasă, atât de prețioasă, și totuși poate aluneca în orice moment. Atât de fără pereche în grația ei, dar o adiere ușoară poate veni și picătura de rouă poate aluneca și se pierde pentru totdeauna.
Buddhașii au o putere care nu este din această lume. Puterea lor este întru totul a dragostei…Asemeni unui trandafir sau unei picături de rouă. Puterea lor este foarte fragilă, vulnerabilă. Puterea lor este puterea vieții nu a morții. Puterea lor nu este puterea care omoară; este puterea care creează. Puterea lor nu este cea a violenței, a agresivității, puterea lor este cea a compasiunii. Dar nu am mai fost niciodată în corp din nou, doar plutesc în jurul corpului. Și de aceea spun că a fost un imens miracol. În fiecare moment sunt surprins că încă sunt aici, nu ar trebui să fiu.

Ar fi trebuit să plec în orice moment, dar sunt încă aici. În fiecare dimineață deschid ochii și spun: „Deci, din nou, sunt încă aici?” Pentru că pare aproape imposibil. Miracolul a fost o continuitate. Chiar ieri cineva a pus o întrebare: ”Osho, ai devenit atât de fragil și delicat și de sensibil la mirosurile de la uleiurile de păr și șampoane încât se pare că nu vom mai putea să te vedem decât dacă chelim cu toții.” Apropo, nu e nimic greșit în a fi chel – chelia e frumoasă. La fel cum și ”negrul este frumos”, și ”chelia este frumoasă.” Dar este adevărat și trebuie să fiți atenți la asta.

Sunt fragil, delicat, sensibil. Aceasta este puterea mea. Dacă arunci o piatră într-o floare, nu se va întâmpla nimic cu piatra, floarea se va duce. Dar totuși, nu poți spune că piatra este mai puternică decât floarea. Floarea se va duce pentru că ea era vie. Și piatra – nu i se va întâmpla nimic pentru că este moartă. Floarea se va duce pentru că floarea nu are puterea de a distruge. Floarea va dispărea pur și simplu și va lăsa loc pietrei. Piatra are o putere de a distruge pentru că piatra este moartă.
Țineți minte, din acea zi nu am mai fost niciodată cu adevărat în corp; doar un fir delicat mă unește cu corpul. Și sunt surprins în permanență că cumva întregul mă vrea aici, pentru că nu mai sunt aici din propria mea putere, nu mai sunt aici din voința mea. Trebuie să fie voința întregului să mă țină aici, să mă lase să mai zăbovesc puțin pe acest mal. Poate că întregul vrea să împărtășească ceva cu voi, prin mine.

Din acea zi, lumea este ireală. O altă lume s-a dezvăluit. Când spun că lumea este ireală nu vreau să spun că acești copaci sunt ireali. Acești copaci sunt absolut reali – dar modul în care vedeți voi acești copaci este ireal. Acești copaci nu sunt ireali în sine – ei există în Dumnezeu, ei există în realitatea absolută – dar așa cum  îi vedeți voi, de fapt nu îi vedeți niciodată; voi vedeți altceva, un miraj.

Vă creați propria voastră lume de vis în jurul vostru și până când nu vă treziți, veți continua să visați. Lumea este ireală pentru că lumea pe care o cunoașteți voi este lumea viselor voastre. Când visele încetează și întâlnești pur și simplu lumea care este acolo, aceasta este lumea reală. Nu sunt două lucruri, Dumnezeu și lumea. Dumnezeu este lumea, dacă ai ochi, ochi limpezi, fără nici un fel de vise, fără nici un fel de praf al viselor, fără nici un fel de ceață de somn; dacă ai ochi limpezi, claritate, sensibilitate, există doar Dumnezeu.

Atunci, undeva Dumnezeu este un copac verde, și în altă parte Dumnezeu este o stea strălucitoare, iar altundeva Dumnezeu este un cuc, și altundeva Dumnezeu este o floare, și altundeva un copil și altundeva un râu – atunci doar Dumnezeu este. În momentul în care începi să vezi, doar Dumnezeu este. Dar acum, orice vezi nu este adevărul, este o minciună proiectată. Acesta este înțelesul unui miraj. Și odată ce vezi, chiar și pentru un singur moment disparat, dacă poți vedea, dacă poți să-ți dai voie să vezi, vei găsi o imensă binecuvântare peste tot în jur – în nori, în soare, pe pământ.

Aceasta e o lume minunată. Dar eu nu vorbesc de lumea voastră, vorbesc de lumea mea. Lumea voastră este foarte urâtă, lumea voastră este lumea creată de un sine, lumea voastră este una proiectată. Folosiți lumea reală ca pe un ecran și proiectați propriile idei pe el. Când spun că lumea este reală, lumea este extraordinar de frumoasă, lumea este infinit de luminoasă, lumea este lumină și încântare, este o celebrare, vorbesc de lumea mea – sau lumea voastră dacă renunțați la vise.

Când renunți la visele tale vezi aceeași lume pe care orice Buddha a văzut-o vreodată. Când visezi, visezi doar pentru tine. Ai observat? – că visele sunt private. Nu poți să le împărtășești nici măcar cu iubitul sau iubita. Nu poți să-ți inviți soția în visul tău – sau soțul, sau prietenul. Nu poți spune: ”Acum, veniți vă rog diseară în visul meu. Aș vrea să vedem visul împreună.” Nu e posibil. Visul este ceva privat, de aceea este iluzoriu, nu are o realitate obiectivă.

Dumnezeu este ceva universal. Odată ce ieși din visele tale private, este acolo. A fost mereu acolo. Odată ce ochii tăi sunt limpezi, o iluminare bruscă – brusc ești inundat de frumusețe, măreție și grație. Acesta este țelul, acesta este destinul. Dă-mi voie să repet. Fără efort nu vei ajunge niciodată, fără efort nimeni nu a ajuns vreodată. Vei avea nevoie de un mare efort, și doar atunci vine un moment când efortul devine inutil. Dar devine inutil doar când ai ajuns la însuși vârful lui, niciodată înainte. Când ai ajuns la însuși punctul culminant al efortului tău – tot ce puteai face, ai făcut – atunci brusc nu mai este nevoie să faci nimic. Renunți la efort.

Dar nimeni nu poate renunța la el la mijloc, se poate renunța la el doar la capătul extrem. Deci, mergi până la capătul extrem dacă vrei să renunți la el. De aceea insist în permanență: fă cât de mult efort poți, pune-ți toată energia și toată inima în el, pentru ca într-o zi să poți vedea – acum efortul nu mă mai duce nicăieri. Și în acea zi nu tu vei fi cel care va renunța la efort, el renunță de la sine. Și când renunță de la sine, se întâmplă meditația.

Meditația nu este un rezultat al eforturilor tale, meditația este o întâmplare. Când eforturile tale încetează, brusc meditația este acolo…binecuvântarea ei, grația ei, gloria ei. Este exact ca o prezență…luminoasă, înconjurându-te și înconjurând totul. Umple întreg pământul și întreg cerul.
Acea meditație nu poate fi creată prin efortul uman. Efortul uman este prea limitat. Acea grație este atât de infinită. Nu o poți manipula. Se poate întâmpla doar când ești într-o extraordinară dăruire. Când tu nu ești acolo, doar atunci se poate întâmpla. Când ești un non-sine – nici o dorință, nu te duci nicăieri – când ești doar aici și acum, fără a face ceva anume, doar fiind, se întâmplă. Și vine în valuri și valurile devin ca o maree. Vine ca o furtună și te ia și te duce într-o realitate complet nouă.

Dar mai întâi trebuie să faci tot ce poți să faci, și apoi trebuie să înveți non-acțiunea. Acțiunea non-acțiunii este cea mai mare acțiune, și efortul lipsei de efort este cel mai mare efort. Meditația ta, pe care o creezi incantând o mantra sau stând tăcut și liniștit și forțându-te, este o meditație foarte mediocră. Este creată de tine, nu poate fi mai mare ca tine. Este "făcută acasă", și cel care a făcut-o este întotdeauna mai mare decât ceea ce este făcut. Ai făcut-o stând, forțând o postură de yoga, incantând ”Rama, Rama, Rama” sau altceva – ”bla, bla, bla” – orice. Ai forțat mintea să devină liniștită.

Este o liniște forțată. Nu este acea liniște care vine când tu nu ești acolo. Nu este acea tăcere care vine când ești aproape non-existențial. Nu este acea beatitudine care coboară asupra ta ca un porumbel. Se spune că atunci când Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul, în râul Iordanului, Dumnezeu a coborât asupra lui, sau Sfântul Duh a coborât asupra lui ca un porumbel. Da, exact așa este. Când tu nu ești acolo, pacea coboară asupra ta…fâlfâind din aripi ca un porumbel…ajunge în inima ta și sălășluiește acolo, pentru totdeauna.

Tu ești desfacerea ta, tu ești bariera. Meditația este atunci când meditatorul nu este. Când mintea încetează cu toate activitățile sale – văzând că sunt inutile – atunci necunoscutul te pătrunde, te copleșește. Mintea trebuie să înceteze pentru ca Dumnezeu să fie. Cunoașterea trebuie să înceteze pentru că trăirea să fie. Tu trebuie să dispari, trebuie să te dai la o parte. Trebuie să devii gol, numai atunci poți să fii plin. 

În acea noapte am devenit gol și am devenit plin. Am devenit non-existențial și am devenit existența. În acea noapte am murit și am fost renăscut. Dar cel care a fost renăscut nu are nimic de-a face cu ceea ce a murit, este ceva discontinuu. La suprafață pare să fie continuitate dar este discontinuitate. Cel care a murit, a murit complet; nimic din el nu a rămas.

Credeți-mă, nimic din el nu a rămas, nici măcar o umbră. A murit complet, total. Nu înseamnă că sunt doar o versiune modificată, transformată, o formă schimbată, transformată a celui vechi. Nu, nu a existat nici o continuitate. În acea zi de 21 martie, persoana care trăise timp de multe, multe vieți, de milenii, a murit pur și simplu. O altă ființă, absolut nouă, nelegată deloc cu cea veche, a început să existe.

Religia îți oferă doar o moarte totală. Poate că de asta toată ziua anterioară acestui fenomen simțeam un fel de urgență asemenea morții, ca și cum urma să mor – și am murit cu adevărat. Am cunoscut multe alte morți, dar ele nu au fost nimic în comparație cu aceasta, ele au fost morți parțiale. Uneori a murit corpul, alteori a murit o parte a minții, alteori a murit o parte a egoului, dar în ceea ce privește persoana, aceasta a rămas. Renovată de multe ori, decorată de multe ori, schimbată câte puțin, pe ici pe colo, dar a rămas, continuitatea a rămas. În acea noapte, moartea a fost totală. A fost o întâlnire cu moartea și cu Dumnezeu în același timp.


Osho:  The Discipline of Transcendence, Volume 2, Chapter 11. (Disciplina transcendenței)
(EN: http://spectrumofbeliefs.blogspot.com.tr/2010/05/oshos-enlightenment.html)

 Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-ziua-iluminarii-sale/

Citate ale Înțelepților - The Quotes of The Sages

Când Ramakrishna avea durerea de cancer la gât ....

Pundit Śaśadhar într-o zi a sugerat că maestrul (Ramakrishna) ar putea elimina boala prin concentrarea minții pe zona gâtului, căci Scripturile au declarat că yoghinii au puterea de a se vindeca în acest mod.

Maestrul l-a mustrat pe preotul hindus: "Cum un savant ca tine poate face o astfel de propunere!" a spus el.

"Cum pot retrage mintea de la picioarele de Lotus ale lui Dumnezeu și să o mut spre această cușcă fără valoare din carne și sânge?"

"De dragul nostru, cel puțin", a cerut Narendra (Vivekananda) și ceilalți ucenici.

"Dar", a răspuns Sri Ramakrishna, "credeți că mă bucur de această suferință? Aș vrea să mă vindec, doar că depinde de Mamă."

Narendra: "Atunci, îți cerem să te rogi ei, ea trebuie să te asculte.".

Maestrul: "Dar nu mă pot ruga pentru corpul meu."

Narendra: "Trebuie să o faci, de dragul nostru, cel puțin."

Maestrul: "Foarte bine, voi încerca."

Câteva ore mai târziu Maestrul i-a spus lui Narendra - "I-am spus: " Mamă, eu nu pot înghiți hrana din cauza durerii mele. Fă posibil pentru mine să pot mânca un pic.. "

Ea mi-a arătat spre voi toți și a spus: "Ce? Nu mănânci suficient prin toate aceste guri. Nu-i așa? "

Mi-a fost rușine și nu am mai putut rosti vreun cuvânt. "

Motivul pentru care este nevoie de atât de mult timp pentru a realiza Sinele și să fii liber este că tot cauți să faci ceva și de fapt nu există absolut nimic de făcut. Nu este nimic de făcut pentru a deveni liber și eliberat - Ce este de făcut? Dacă spui: "am să încerc", spui că halucinația trebuie să încerce. Gândindu-te că acesta este adevărul și că trebuie să te identifici cu ceva pentru a deveni mai elevat. Nu. Tot ce trebuie sa faci este sa rămâi în tăcere, asta este tot. Rămâi liniștit, tăcut. Nimic de făcut. Nimic de devenit. Dacă încerci să devii ceva vei fi prins în lumea cauzei și efectului și vei avea tot felul de probleme. Dar dacă ai făcut mintea tăcută și liniștită atunci nu există nimeni care să se identifice cu nimic și vei deveni liber. Nu devii liber, te trezești la libertatea ce ești deja.
Gândește-te la asta.

~ Robert Adams

Doar atunci când ai devenit un vas gol adevărul, care ești cu adevărat, poate străluci. Când ai cunoștințe în cap prea multe, asta te reține. Când ai prea multă cunoaștere din cărți, te reții de la trezire. Acesta este motivul pentru care cuvintele sunt mereu insuficiente. Ești deja eliberat.
~ Robert Adams

Știm așa de mulți oameni care au practicat diferite metode spirituale ani și ani în șir, și nimic nu s-a întâmplat cu ei, pur și simplu din cauza practicii lor care face să existe un practicant care practică.
PRACTICANTUL TREBUIE SĂ DISPARĂ.
Persoana care practică trebuie să fie epuizată, trebuie să fie eradicată.
Când nu mai e nimeni care să practice, nu mai e nimeni acolo, nu-i așa?
Atât timp cât este cineva care practică, mereu vei avea greutăți, probleme.
Dar când nu mai e nimeni rămas care să practice, atunci ai ajuns.
~ Robert Adams

CE ESTE AICI?
Nu merge în nicio direcție acum, pentru că în orice direcție te duci,
lumea este acolo și spui:
"Nu, nu vreau să merg acolo, eu deja vin de acolo."
Nu face nimic acum. Nu este o facere.
Ai făcut deja destul. Ești aici.
Pur și simplu abandonează toate intențiile și rămâi tăcut.
Și nu te duce în cap. Nu-l lăsa să te tulbure.
L-ai depășit acum.
"Blocat" este doar ceva ce are de-a face cu mintea ta.
Există ceva care nu poate fi blocat niciodată.
Care nu știe acest cuvânt sau concept. Și nu poate merge nicăieri.
E mai devreme decât orice concept și este atemporal.
Starea de veghe nu-l atinge.
Starea de vis nu-l afectează.
Starea de somn profund nu-l schimbă.
Acesta ești tu, natura și ființa ta reală.
Și nu trebuie să apară cu sunetul trâmbițelor.
Aceasta nu trebuie să vină într-o zi însorită.
Nu poate pleca, pentru că nu a venit.
Este atemporal aici.
Acesta, El se revelează.
Este dezvăluit.
Se dezvăluie lui însuși sub forma Ființei pure.
CUNOAȘTE, TU EȘTI ACESTA.
~ Mooji

Poți pierde doar ceva ce ai, dar nu poți pierde ceea ce TU ești.
~ Eckhart Tolle

Focalizează-te pe Văzător, nu pe văzut.
Tot ceea ce vezi este fals și numai Văzătorul este adevărat.
~ Ramana Maharishi

Alegerea practicii depinde de alegerea rezultatelor.
Dumnezeu nu are atribute și este dincolo de minte deci nicio practică nu te va duce la acesta: El se revelează de la sine.
Ramana spune: "Doar rămâi Tăcut pentru că e Aici și Acum." 
Asta este cea mai apropiată practică pentru că Dumnezeu este natura ta reală. 
~ Papaji 

Dumnezeu nu poate fi văzut, el nu este un obiect al simțurilor care poate fi văzut.
Nu-l poți vedea pe Dumnezeu pentru că "TU" ești Dumnezeu! Cum poți căuta Ceea ce "TU" ești?
Dumnezeu nu este un obiect pentru a fi văzut. El este subiectul. El nu poate fi văzut, El este văzătorul, găsește acest Văzător.
~ Papaji

Toți sunteți în Mine. Eu sunt în Voi Toți. Nu este nimic altceva și nimeni altcineva. Sunt Aici, acolo, peste tot ... Omniprezent ... Nimeni nu este separat, nimeni nu este izolat. E totul o singură viață, indivizibilă, totală, subtilă, mai subtilă, cea mai subtilă ... Grosieră, mai grosieră, cea mai grosieră. Dar acest cerșetor nu poate vorbi această limbă pentru toată lumea, doar numai pentru câțiva prieteni.
~ Yogi Ramsuratkumar

Dacă ceri ca El să facă cum vrei tu, ăsta nu e abandon ci o comandă dată Lui. Nu poți să-L rogi să te asculte și să ți se supună și totuși să crezi că te-ai abandonat. El știe ce este cel mai bun și când și cum să o facă. Lasă totul în întregime Lui. A Lui este sarcina; nu mai avea nicio grijă. Toate grijile tale sunt ale Lui. Acesta este abandonul. Asta este Bhakti (devoțiunea).
Sau, întreabă cui apar aceste probleme. Adâncește-te în inimă și rămâi Sinele. Unul dintre aceste două moduri  este deschis aspirantului.
~ Sri Ramana Maharshi

 

Sunt foarte amuzat, pentru că tu crezi că ești corpul, crezi că ești mintea ta, crezi că ești experiențele tale.
Nu contează de câte ori spun că tu ești nimicul, nu mă vei crede.
Vrei să fii ceva. De ce nu vrei să fii nimic?
E distractiv să fii nimic. Când ești nimic nu e nici o lume, nu există nici un Dumnezeu cui să te rogi,nu există alte persoane care-ți pot face ceva, nu există nici moarte, nu există nicio renaștere.
E doar nimic. Cu toate acestea, nimicul este totul.
Fii nimic. Îți va plăcea să fii nimic.
~ Robert Adams

Când nu ceri nimic din lume, nici lui Dumnezeu, atunci când nu dorești nimic, nu cauți nimic, nu aștepți nimic,
atunci Starea Supremă va veni la tine neinvitată și pe neașteptate.
~ Nisargadatta Maharaj

Recunoașterea Sinelui nu trebuie să fie o practică pentru o viață întreagă.

~ Mooji


Chestia e: Nu e ce zici. Nu e ce proclami. Este ceea ce e adânc, adânc, adânc în inima ta ceea ce determină ce se întâmplă cu tine. Nu e cititul de cărți, nu e studiul, nu e mersul la cursuri.

E să stai singur, să rămâi tăcut, să mergi adânc și mai adânc în tine însuți.

Transcenzând mintea și corpul până ceva se întâmplă.

~ Robert Adams

Liniștea obișnuită a lui Sri Yukteswar era cauzată de percepția sa adâncă a Infinitului. Nu rămăsese timp pentru "revelațiile" interminabile care ocupă zilele maeștrilor care nu și-au realizat Sinele. O zicală din scripturile hinduse este: "În oamenii superficiali peștele gândurilor mărunte cauzează multă mișcare. În mințile oceanice balenele inspirației fac cu greu o unduire." 
~ Sri Sri Paramahansa Yogananda - "Autobiography of a Yogi"



Ramana Maharishi citându-l pe Jnana Sambandar (un mare sfânt ale secolului 7):
Pentru că Dumnezeu este în mine în inima mea, nicio zi, nicio planetă, nu mă poate afecta potrivnic și fiecare zi a săptămânii este la fel de propice.

"Așa cum flăcările focului reduc lemnul la cenușă, în mod similar, focul Cunoașterii Sinelui reduce karma la cenușă."
~ Bhagavad Gita

Conștiința înseamnă fără-de-alegeri, și a fi fără alegeri e să fii liber de orice dorință, este de a fi liber de orice proiecție, este de a fi liber de orice imaginație, este de a fi liber de viitor.
~ Osho

Tu nu trebuie să faci nimic, nu trebuie să te gândești la ceva, nu trebuie să simți ceva pentru a fi complet.

Ești complet tu însuți.
~ Sadhguru

Nu am nici naștere, nici moarte, și nu am îndatoriri. Nu am făcut nimic, fie bun sau rău. Sunt purul Brahman, Absolutul dincolo de toate calitățile. Cum ar putea să fie robie sau eliberare pentru mine? Dacă Dumnezeu este nemișcatul omniprezent, întreg, fără părți, atunci nu există nici o diviziune în acest Dumnezeu deloc. Cum atunci ar putea să fie considerat ca fiind în interior sau chiar în afară.
~ Mooji


Oceanul nu cere ca valurile să fie nemișcate ca el să fie mai ca oceanul. În același mod, Sinele nu are nevoie de  sfârșitul activității ca să fie mai mult Sinele.
~ Mooji

Discipolul: Omul realizat continuă să trăiască la fel ca un nerealizat?
Ramana Maharishi: Da, cu această diferență că realizatul nu vede lumea ca fiind în afară de Sine.
El posedă adevărata cunoaștere și fericirea internă de a fi perfect,
în timp ce cealaltă persoană vede lumea separată, simte imperfecțiunea și este nefericit.
În rest, actiunile lor fizice sunt similare.
~ (Discuții cu Sri Ramana Maharshi Talk 487)

Cunoaște deci că trupul este doar o haină.
Caută  purtătorul, nu mantaua.
~ Rumi

Nu pretinde că îi iubești pe alții ca pe tine însuți. Dacă nu ai realizat că ei sunt una cu tine, nu îi poți iubi. Nu pretinde că ești ceea ce nu ești, nu refuza să fii ceea ce ești.
Iubirea ta pentru ceilalți este rezultatul cunoașterii de sine, nu cauza acesteia. Fără realizarea Sinelui, nicio virtute nu este autentică. Când știi că, dincolo de orice îndoială, aceeași viață curge prin tot ceea ce este și tu ești această viață, vei iubi totul în mod natural și spontan.
Când îți dai seama de adâncimea și plinătatea dragostei tale pentru tine însuți, știi că orice ființă vie și întregul univers sunt incluse în afecțiunea ta. Dar când te uiți la ceva ca fiind separat de tine, nu-l poți iubi pentru că te temi de el.
Înstrăinarea provoacă frică și frica adâncește înstrăinarea. Este un cerc vicios. Numai realizarea Sinelui îl poate rupe. Alege asta cu hotărâre.
~ Sri Nisargadatta Maharaj

When Ramakrishna was undergoing the pain of throat cancer....
Pundit Śaśadhar one day suggested to the Master (Ramakrishna) that the latter could remove the illness by concentrating his mind on the throat, the scriptures having declared that yogis had power to cure themselves in that way.
The Master rebuked the pundit. "For a scholar like you to make such a proposal!" he said.
"How can I withdraw the mind from the Lotus Feet of God and turn it to this worthless cage of flesh and blood?"
"For our sake at least", begged Narendra (Vivekananda) and the other disciples.
"But", replied Sri Ramakrishna, "do you think I enjoy this suffering? I wish to recover, but that depends on the Mother."
Narendra: "Then please pray to Her. She must listen to you."
Master: "But I cannot pray for my body."
Narendra: "You must do it, for our sake at least."
Master: "Very well, I shall try."
A few hours later the Master said to Narendra - "I said to Her, 'Mother, I cannot swallow food because of my pain. Make it possible for me to eat a little.'
She pointed you all out to me and said: 'What? You are eating enough through all these mouths. Isn't that so?'
I was ashamed and could not utter another word."


The ego always wants Truth when it is ready.
It says, 'I am ready now. I am pure, available.'
But Truth does not come when the ego is ready.
Truth comes when the Heart is ready, because Truth and Heart are One.
You have to turn away from the ego.
Jesus himself says, ‘Deny yourself, take up your cross and follow me.’
It means: Deny your personal self, deny your arrogance, deny your ego, your seemingly cozy little identity.
Drop it. Turn away from it. Don't give any energy to it.
And ‘take up your cross’ means what?
Whatever it is that life brings, attend to that, but don’t be asking for the fruits of it.
Don't be claiming any doer-ship of it.
Just move because life compels you to move.
And like this you find yourself in the presence of God.
You don’t know how. You cannot boast.
You cannot say, 'I meditated for 16 hours non-stop and I didn’t even breathe.'
You cannot say or do anything.
All happened by the Grace of God.

~ Mooji

The reason it takes so long to become self-realized and become free is you're looking to do something and in truth there is absolutely nothing to do. There is nothing to do to become free and liberated - What is there to do? If you say, "I have to try", you're saying the hallucination has to try. Thinking that this is the truth and you have to identify with something to become higher. No. All you have to do is remain still, that is all. Remain quiet, still. Nothing to do. Nothing to become. If you try to become something you get caught in the world of cause and effect and you will have all kinds of problems. But if you've made the mind still and quiet then there is no-one to identify with anything and you become free. You don't become free, you awaken to the freedom that you already are.
Ponder this.
~ Robert Adams

It is only when you become an empty vessel that the truth, which you really are, can shine fourth. When you have too much head knowledge you keep yourself back. When you have too much book knowledge, you keep yourself from awakening. This is why words are always inadequate. You are already liberated.
~ Robert Adams

You and I know so many people who have been practicing spiritual practices
for years, and years, and years, and nothing has happened to them,
simply because of their practice, it's really a practitioner who's practicing.
THE PRACTITIONER HAS TO GO.
The person who practices has to be depleted, has to be eradicated.
When there is no one left to practice,
there's nobody there, aren't you?
As long as there is somebody who practices, you'll always have a hard time, a problem.
But when there's nobody left to practice, then you have arrived.
~ Robert Adams

WHAT IS HERE?
Don't go into any direction now,
because in any direction you go,
the world is there and you say:
‘No, I don’t want to go there, I am already coming from there.’
Don't do anything now.
It is not a doing.

You have been doing enough already.
You are here. Simply abandon all intentions and remain quiet.
And don't go into your head.
Don't let him trouble you.
You have passed him now.
‘Stuck’ is only something to do with your mind.
There is something that can never be stuck.
It doesn't know this word or concept.
It can never go anywhere.
It's earlier than any concept and it is timeless.
The waking state does not touch it.
The dream state does not affect it.
The deep sleep state does not alter it.
It is you, your real nature and being.
And It does not have to appear with the sound of trumpets.
It does not have to come on a sunny day.
It cannot leave, because it did not come.
It is timelessly here.
This, It is revealing.
It is revealed.
It is revealing itself to itself in the form of pure Being.
KNOW, YOU ARE THIS.
~ Mooji

"You can only lose something that you have,
but you cannot lose something that YOU are."
~ Eckhart Tolle

Concentrate on the Seer, not on the seen.
All that you see is false and the Seer alone is true.
~ Ramana Maharshi

Choice of practice depends on the choice of results.
Brahman has no attributes and is beyond mind
so no practice will take you to that: It is self revealing.
Ramana says "Simply keep Quiet for it is Here and Now."
This is the nearest practice because Brahman is your nature.
~ Papaji

God can not be seen, he is not an object of sense which can be seen.
You can't see God because 'YOU' are God! How can you search for That which "YOU' are?
God is not an object to be seen. He is the subject. He can not be seen, He is the seer, find this Seer.
~ Papaji 

Everything is in you, including me. And everything is in me, including you.
And yet neither you nor I exist. Who will catch this clue?
 ~ Mooji

All of You are in Me. I am in All of You. There is nothing else and no one else. I am Here, there, everywhere... All Pervasive... No one is separate, no one is isolated. It is all one life, indivisible, total, subtle, subtler, subtlest... Gross, grosser, grossest. But this beggar cannot speak this language to everyone, but only to a few friends.
 ~ Yogi Ramsuratkumar

If you ask Him to do as you please, it is not surrender but command to Him. You cannot have Him obey you and yet think that you have surrendered. He knows what is best and when and how to do it. Leave everything entirely to Him. His is the burden; you have no longer any cares. All your cares are His. Such is surrender. This is Bhakti (devotion).
Or, inquire to whom these questions arise. Dive deep in the Heart and remain as the Self. One of these two ways is open to the aspirant.
~ Sri Ramana Maharshi


You all strike me as very funny, because you believe you are the body,
you believe you are your mind, you believe you're your experiences.
No matter how many times I tell you you're nothing, you won't believe me.
You want to be something. Why won't you be nothing?
It's fun being nothing.
When you're nothing there's no world, there's no God to pray to,
there are no others who can do anything to you, there's no death, there's no rebirth.
There’s just nothing. Yet the nothing is everything.
Be nothing. You'll love being nothing.
~ Robert Adams

So now we are advised to discover the changeless on which these changes are taking place. How is this to be done? By rejecting. Whatever changes, reject it. Sit down coolly for some time and see. Whatever you see, whatever you perceive or conceive or feel can be rejected. Something will be left which you cannot reject. That is the permanent abode of existence, consciousness, bliss and freedom. This can be done instantly or this may take ages.
~ Papaji 

When you demand nothing of the world, nor of God,
when you want nothing, seek nothing, expect nothing,
then the Supreme State will come to you uninvited and unexpected.
~ Nisargadatta Maharaj 

There is no such thing as a Self-realised person. When there is no "person" the Self is realised. When there is no "person" the question of coming and going cannot arise. The body is an appearance in the Self. When the body disappears the Self remains as it always was and is. Realisation is the understanding "I am not this body which comes and goes, I am that permanent, unchanging reality in which the body and all else appears".
~ Papaji 

The recognition of the Self does not need to be a lifetime practice.
~ Mooji 

The point is this: It’s not what you say.
It’s not what you proclaim.
It’s what’s deep, deep, deep in your heart that determines what happens to you.
It’s not reading books, it’s not studying, it’s not going to classes.
It’s sitting by yourself, becoming quiet, going deeper and deeper within yourself.

Transcending your mind and your body until something happens.
~ Robert Adams

Silence
The silence habitual to Sri Yukteswar was caused by his deep perceptions of the Infinite. No time remained for the interminable "revelations" that occupy the days of teachers without Self-realization. A saying from the Hindu scriptures is: "In shallow men the fish of little thoughts cause much commotion. In oceanic minds the whales of inspiration make hardly a ruffle."

- Sri Sri Paramahansa Yogananda
"Autobiography of a Yogi"

149. Ramana quoting Jnana Sambandar (a prominent 7th century saint): As the Lord is within me in my heart, no days, no planets, can affect me adversely and every day of the week is equally auspicious.
Quotable Quotes from 'Day by Day with Bhagavan'

As the blazing fire reduces wood to ashes, similarly, the fire of Self-knowledge reduces Karma to ashes.
~ Bhagavad Gita

Consciousness means choicelessness,
and to be choiceless is to be free from all desire,
is to be free from all projection,
is to be free from all imagination,
is to be free from future.
~ Osho

You don't have to do nothing, you don't have to think anything, you don't have to feel anything to be complete.  You are complete by yourself.
~ Sadhguru

I have no birth, no death, and no duties. Never done anything either good or bad. I am purely Brahman, the Absolute beyond all qualities. How could either bondage or liberation exist for me? If God is pervading immovable, whole, without any parts then there is no division in this God at all. How then could he be regarded as within or even without.
~ Mooji 

The ocean does not require that the waves are still to be more ocean like. In the same way, the self does not require the end of activity to be more the self.
~ Mooji 

 

Disciple: Does not the realised man continue to live just like a non-realized being?
Ramana Maharishi: Yes, with this difference that the realized being
does not see the world as being apart from the Self.

He possesses true knowledge and the internal happiness of being perfect,
whereas the other person sees the world apart, feels imperfection and is miserable.
Otherwise their physical actions are similar.
~(Talks with Sri Ramana Maharshi Talk 487)

Know then that the body is merely a garment.
Go seek the Wearer, not the cloak
~ Rumi

Do not pretend that you love others as yourself. Unless you have realized them as one with yourself, you cannot love them. Don't pretend to be what you are not, don't refuse to be what you are.
Your love of others is the result of self-knowledge, not its cause. Without self-realization, no virtue is genuine. When you know beyond all doubting that the same life flows through all that is and you are that life, you will love all naturally and spontaneously.
When you realize the depth and fullness of your love of yourself, you know that every living being and the entire universe are included in your affection. But when you look at anything as separate from you, you cannot love it for you are afraid of it.

Alienation causes fear and fear deepens alienation. It is a vicious circle. Only self-realization can break it. Go for it resolutely.
~ Sri Nisargadatta Maharaj