In
aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un
calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform
terminologiei utilizata de confratii sai. Si aceasta deoarece facea
vindecari prin rugaciune.
In
terminologia mea, il consider o fiinta iluminata. Si aceasta deoarece
traia simplu, fara nici o urma de indoiala, starea de unitate. Am inteles
de la el ca putem aspira catre aceasta stare, putem sa ne gandim la ea,
dar pasul final este sa ajungem sa o traim aici, fizic, in acest plan.
Cuvintele
lui sunt foarte simple, nu am regasit la el teorii complicate. Asa si
afirma:"Creatia este mareata tocmai prin simplitatea, prin claritatea
ei.De cate ori cauti cai complicate de a fi in Dumnezeu,
tu de fapt te ratacesti in propria minte. La sfarsitul acestei vieti
sufletul se innobileaza prin clipele in care a iubit, a daruit si s-a
bucurat ca era pe pamant."
L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.
”Eu,
omul, nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las
Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la
mine, ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si
apoi ma rog. Atat fac, ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare
bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu
noi. Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa
chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om
patrunzand in chilie.
La
sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce
greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si
ma rog din toata inima mea. Deci totul este rugaciunea noastra catre
Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul
capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca
lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il
numesc trezirea omului in Dumnezeu.”
L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci
cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este
in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa
te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti
linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se
deschide si prin gandurile tale Il lasa pe El sa se manifeste in tine,
sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si
uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta
sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure
drumul catre Cer.”
L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina.
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”
L-am
intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu
puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu
numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti,
calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.
“Oboseala
vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand,
criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si
normal pentru ca mergi contra curentului. Iubirea este curgerea
vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si
nu mai opui rezistenta la ceva.”
”Ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce
iubeai, in timp ce te rugai? Atunci te lasai purtata de curgerea vietii,
nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti cand
cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta
neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta
mintea isi cauta linistea.
Deci
lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci
este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”
L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare.
“Nu
trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o
vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla
de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie. Lupta are
loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa
Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine.”
L-am
intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de
iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa
poata darui la cei din jur, cu credinta ferma ca cererea sa este
auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a
deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul. Nu s-a
indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest
har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera
ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.
I-am
spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut
legatura si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in
conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.
“Biserica
este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de
aproapele sau. Si aceasta din teama: teama de a nu se pierde invataturile,
de a le pastra nealterate. Din frica aceasta si-au concentrat atentia
doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important - cei carora li
s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns,
doar Apostolilor, El a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si
oameni.
Ce
poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il
simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu
Sufletul, caci daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar
sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta,
prin gand si prin traire. Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa
te inalte. Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa
scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie -
invatatura, si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”
Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.
”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele, asculta-L pe Dumnezeu in tacerea mea.”
Si
de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam,
simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ceva ca un glob imens de
lumina deasupra capului lui.
Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie. L-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om.
“Eu
cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de
respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in
fata Tronului Lui Dumnezeu. Nu e suficient sa Il vezi pe Dumnezeu intr-un
inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-L aici.
Rosteste
fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt
alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu
respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in
lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa
il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te
adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va
trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti
vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu
am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”
La
plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma
framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac
asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu
omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar
neapartinand ei si mi-a explicat:
”Cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, caci omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”
”Cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, caci omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”
Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra.
Daniela Di
http://www.luminaindigo.blogspot.ro/2011/06/fiintele-iluminate-care-pasesc-printre.html
