"Cu
cât ceva te deranjează sau supără mai mult, cu atât este mai destinat
ție. Când nu te mai deranjează, atunci înseamnă că nu mai este necesar
și lecția e completă."
- Bryant McGill
Am găsit interesant și foarte util acest scurt filmuleț care explică unul dintre miturile despre care vorbește Platon.
Unii
dintre prietenii cu care am mai avut discuții sau cărora le-am mai
trimis unele materiale pe care le-am tradus mi-au spus că aș fi plin de
ură și înverșunare și nerecunoscător și că aș avea ceva cu cineva.
Filmulețul ăsta arată perspectiva cuiva care a văzut altceva decât
ceilalți și care încearcă să vorbească cu vechii lui prieteni despre
asta.
Cât despre nerecunoștință...
Să
zicem că ești un copil care nu a văzut prea multe la viața lui (nu are
experiențe și termeni de comparație) și mama te-a trimis la cumpărături
după cartofi. Și în drumul tău găsești un negustor care te ademenește cu
produsele lui. Are fulgi de cartofi (în care numai el știe ce a pus și
ce-a amestecat acolo, chimice și E-uri și alte idei personale) și alte
astfel de chestii făcute din cartofi (să nu zicem acuma că poți să
nimerești chiar într-un fast-food 
să îți dea cartofi gata făcuți în stilul lor). Oricum, ai găsit acel negustor și îi
dai banii pe fulgii lui din cartofi. Tu trebuie să fii recunoscător că
ai cumpărat fulgii, că ți i-a pus la dispoziție? Sau el trebuie să fie
recunoscător că ai cumpărat de la el și i-ai susținut afacerea? Oricum,
nu asta contează ...ci faptul că nu ai cumpărat cartofi. Și asta nu știi
decât când te vei fi trezit (ești matur de ajuns) și poți discerne ce e
fals și ce e real.
Acuma,
dacă acel negustor nu ar fi fost acolo, poate aveai șansa să cauți mai
departe până dai de un agricultor, de un producător autentic de la care
să iei marfă de calitate. Să zicem că la un moment dat dai de un astfel
de producător autentic. Trebuie să fii recunoscător negostorului de
fulgi?
Sunt
recunoscător Divinului pentru tot ce e în viața mea. Chiar și pentru
lucrurile ce au fost privite ca potrivnice și rele la un moment dat, și
chiar și pentru experiența cu fulgii. Dar nu e nevoie să fiu
recunoscător unui negustor, a cărui fiecare respirație tot de Divin
depinde, și nu are nimic al lui. Nu îi cânt negustorului ode eterne ca
în ideile preluate de la comuniști cu care românul mioritic (care se
lamentează cu situația) s-a învățat.
Știu
doar că ăsta e jocul existenței prin care se rafinează Conștiința și se
scutura de fals pentru a se recunoaște pe Sine. Atâta tot.
Tot
ce am trimis și discuțiile avute nu au vreun interes personal.
Materialele traduse nu sunt pentru mine și nu cer ceva pentru asta. Nu
îmi caut adepți și nici nu caut aprobarea cuiva. Nici nu mă interesează
părerea personală a cuiva despre mine, căci oricum părerile arată ceva
despre cel care le emite, despre nivelul lui de înțelegere și ceea ce
proiectează el în jur.
Ceea ce am zis sau materialele ce le împărtășesc vin din dragoste pentru Adevăr, pentru Libertate, pentru Lumină.
Noi
suntem în esență acest Adevăr, și cumva cele împărtășite sunt din
bucuria și exuberanța conștiinței. Nu am vreun interes ca egoul cuiva să
aprobe ceva din ce zic sau traduc. Dacă în conștiința cuiva apare un
declic, o recunoaștere, asta este foarte îmbucurător pentru ființa mea
dar nu este ceva propriu, nu o iau ca pe vreo realizare sau succes al
meu. Cumva spuneam optimist că dacă măcar unul din 100 dintre cei care
citesc sau vizionează ce trimit are această recunoaștere și eliberare
din iluzia persoanei și matrixul minții, atunci e un mare câștig pentru
conștiință. Dar nu am planuri și nu știu cui și ce recunoaștere îi
apare.
Îmi zicea cineva, plin de sinceritate, că m-a judecat mult timp pentru ceea ce trimiteam și ziceam sau traduceam.
Asta
până când a reușit după multe luni să vadă el pentru el însuși. Abia
atunci poți înțelege, când chiar tu vezi, când tu ai confirmarea
interioară. Altfel rămâne doar un joc de idei și o confruntare de
ideologii și convingeri mentale, o expunere de concepte în care crezi
doar pentru că așa ai fost condiționat și cu asta te identifici.
Din
ce am sesizat sunt două moduri de reacție de apărare ale egoului. Unul
dintre ele e un soi de agresiune pasivă. Cel cu care vorbești ridică
podul și închide poarta cetății egoului, dar în interior te judecă ca
demoniac, rătăcit, nebun, plin de ură, etc, el considerându-se cu
aroganță ca fiind "ales" și de partea "bună". Al doilea mod de reacție
de apărare este atacul. Nu are cum să îți răspundă la chestiunile pe
care le ridici la fileu și atunci te atacă personal. Eventual își aduce
aminte ce ai făcut acu 10-15 ani ca să te discrediteze. Nu se uită la ce
este expus și la ceea ce deranjează egoul ci caută să ia reflectorul de
pe ego și să îl mute pe alt subiect sau pe cel care expune ce e în
umbră. Ar fi în stare să ucidă mesagerul care îl scutură și care îl
trezește numai ca să își continue visul pseudo-spiritual.
Și pentru că ziceam de mesager.
Singura spiritualitate este Adevărul. Și asta e ținta tuturor religiilor și școlilor spirituale autentice.
Eliberarea
spirituală este eliberarea de ego, de iluzia falsului eu, de toate
lumile și fenomenele, oricât de subtile ar fi. Astfel vedem că Iisus,
Krishna, Buddha, Milarepa, Kabir, Ramana Maharishi, Nisargadatta, Mooji,
mulți alți maeștri și mari sfinți, doar spre asta ne îndreaptă, spre
Adevăr, spre Dumnezeu.
Niciun mare maestru sau sfânt nu te-a pus să te închini la îngeri, sau alte entități intermediare (dapăi extratereștri
).
DE CE? Pentru că îngerii sunt niște mesageri, sunt emanații, precum
razele de lumină ce ajung pe pământ pe care oricât le-ai studia sau dacă
te-ai închina la ele nu vei descoperi ce este Soarele, ce este Sursa.
Aceste emanații au anumite funcții cosmice, dar nu sunt capătul. Nu sunt
în afara manifestării. De aceea la CEL care transcende manifestarea
precum a fost Iisus sau Buddha până și îngerii se închină și îi ridică
imnuri de slavă, căci el devine UNA cu Sursa.
Dar
există un întreg ezoterism, mult preluat din new-age ul american despre
îngeri, astrologie, tarot, extratereștri, vindecări, suflete pereche,
inițieri tot mai înalte, ascensiuni, etc, tot felul de alte astfel de
standuri aflate în Mall-ul spiritual de mâna a doua. Și astea se vând.
Mare afacere. Unii nici măcar nu își închipuie ce mare industrie și
business este afacerea cu spiritualitatea (și că chiar se plătesc
anumite taxe de "protecție" ca să ai o astfel de afacere foarte bănoasă
și cu foloase și pe alte planuri: sex cu discipolele, servitudine, etc).
Și
mulți astfel de căutători spirituali ce își petrec viața prin acest
Mall spiritual, unde cumpără așa zise inițieri secrete (dar nesecrete și
găsibile prin cărți apărute acu zeci de ani în occident) se consideră
căutători autentici.
Îi
vezi că deja s-au mutat în Mall și acolo e casa lor. Însă un Maestru
adevărat te cheamă ACASĂ, nu la cumpărături. Dar pentru acești discipoli
cumpărători, nesătui de fascinația Mall-ului manifestării, maestrul lor
este unul care e doar un vânzător de spiritualitate. Și ei, datorită
înteresului lor, pe acesta îl cred. Dar în același timp se laudă că ei
vor Acasă. Și tu îi vezi ce fac și te minunezi și îi tragi de mânecă cu
un gest prietenesc, sau uneori mai zguduit: "HEI, Ce faci aici? Ziceai
că vrei ACASĂ!!!"
Și
să vezi reacții. Unele sunt chiar hilare, dar multe sunt și triste. Dar
din fericire și mulți se scutură din vis și văd chiar ei înșiși
realitatea și îți mulțumesc că ai fost acolo să le reamintești. Pentru o
astfel de reamintire sunt toate aceste discuții și materiale trimise.
Și
ca o idee de meditat...niciun om de pe vreo linie de spiritualitate de
asta new-age-istă sau ezoterică cum avea Blavatsky și alții, nu a atins
realizarea spirituală ultimă (în India se știe că, de exemplu, Shivananda
și Aurobindo au fost mari scolastici și erudiți spirituali, spirite
înalte, dar ei nu au fost deplin realizați precum Ramana Maharishi sau Anandamayi Ma - nu intru acum în amanunte despre asta
dar sunt unele semne și idei prezentate pe ici și pe colo despre aceste
lucruri).
Ce
șanse sunt deci pe această cale a țintelor împrăștiate de tip
new-age-ist? De ce nu urmărești maeștrii recunoscuți care sunt întrupări
ale Adevărului ? (și care uneori nu sunt atractivi pentru mintea egoică
flamândă după forme și expresii colorate care să satisfacă dorințele
personale)
Mintea
va vrea o cale spirituală care să o includă și pe ea, și va vrea
înițieri în 99 de pași și în timp îndelungat, eventual niște realizări
(și alea iluzorii) ca urmare a multor și diverse practici care să
includă plăcerile personale, ca să nu fie cumva egoul în pericol. Ea
vrea să aibă vreo realizare pentru ea și va evita maeștrii sau căile
care de la început îți expun egoul și indică ceea ce e fals, ca astfel
să poți discerne și deveni liber. Realizarea spirituală adevărată este
chiar transcenderea minții egoice și altă realizare în afara Sinelui nu
are vreo valoare.
Despre
atingerea anumitor rezultate notabile pe calea spirituală, Anandamayi
Ma, sufismul și buddhismul spun că aceste rezultate pot fi obținute
chiar dacă ai un maestru fals, căci sinceritatea inimii căutătorului e
cea care contează și Dumnezeu aceleia îi răspunde. Însă ce nu poate
obține cineva de la un maestru fals este chiar esențialul unei căi
autentice și anume eliberarea spirituală, pe care chiar acel maestru
fals nu a obținut-o. Nu a ieșit el din matrix deci cum te poate scoate
pe tine?
Mulți
pot obține anumite stări, puteri, capacități, cunoștințe ezoterice, dar
nu au scăpat de ego. Shivaismul kashmirian, ca și celelalte tradiții,
arată că ultima impuritate (din cele trei care mențin iluzia) este ideea
separării de Întreg și transcenderea ei este singura care nu poate fi
obținută prin efortul căutătorului ci prin grație divină.
Ceea ce poate face căutătorul spiritual este doar să se dea pe el deoparte, să elimine falsul, iluzia eu-lui.
Totul este doar Dumnezeu și totul are loc prin Voința și Puterea Sa.
Satana
în tradiția hindusă este chiar mintea (care poate fi oricât de
sclipitoare și inteligentă) ce se crede "cineva" separat de Întreg, ca o
identitate autonomă și care crede că face ceva din propria voință și
putere (aroganța egoului care poate deveni foarte subtil și "spiritual",
crezându-se chiar salvator planetar, special, ales, mare inițiat sau
realizat, gata să îi învețe pe alții, etc)
Egoul,
"furând" și uitând că totul este doar Dumnezeu și că nu poate nici
măcar o respirație să adauge acestui corp fără Voia Divină, spune în
ignoranța lui:
eu
vreau, eu știu, eu fac, precum și toate cele ce derivă din astea: eu am
asta, eu evoluez, eu am obținut cutare realizare sau inițiere, eu m-am
iluminat, eu sunt special și norocos, eu salvez planeta, eu lupt cu
"răul"...când de fapt singurul rău este faptul că visezi că ai exista un
"tu" ca entitate reală eternă, și uiți că ești în iluzie (de fapt ca
ego că chiar ești doar o iluzie), prins în matrix, aflat în ignoranță de
sine.
Ceea
ce vedem că se întâmplă în lume la ora actuală, războaie , teroriști,
manipulare, dorința de dominare, este tocmai din ignoranța de Sine, din
necunoașterea a ceea ce suntem în realitate. Toată nebunia este nebunia
egoului, a identității, a minții egoice (care spuneam că ea e satana)
care se crede ca parte separată de Întreg.
Mintea
funcțională sau mintea practică pe care o folosești zi de zi în scop
util, și care nu implică o idee de "eu", este naturală și în regulă. Dar
mintea psihologică, ideea eu-lui care întărește sentimentul de entitate
autonomă este cea care e "sfidătorul" Realității, a UNIMII, sau UNULUI
Dumnezeu.
Arsenie
Boca spune că sunt 4 păcate pe care le face omul și îl îndepărtează de
Dumnezeu și care trebuiesc spovedite (și nu detalierea lor către preot,
detalierea a ceea ce ai făcut și cum le-ai încălcat, ceea ce ar duce la
smintire, atât a preotului cât și a ta).
Amintesc aici două dintre ele:
1. să nu-L iubești pe Dumnezeu este primul mare păcat (Dumnezeu, Adevărul, Sinele, Suprema Conștiință - e același lucru)
2.
să nu îți iubești aproapele, să nu îți iubești semenii (unde semenii
sunt toți oamenii, nu doar cei din nația sau grupul tău, așa cum
interpretează unii așa zis spirituali - să nu uităm că Iisus a zis să ne
iubim chiar și dușmanii și chiar să le dăm ajutor atunci când aceștia
sunt în nevoie, sunt flămânzi sau bolnavi, și să lăsăm ca dreptatea și
judecata precum și pedeapsa fiecăruia să o facă Dumnezeu)
Dacă
ți-ai iubi cu adevărat semenul atunci nu l-ai minți, nu ai fura de la
el, nu ai râvni la bunurile sau nevasta lui, nu l-ai înșela, manipula
sau chiar ucide. Dacă l-ai iubi nu ai încerca să îl schimbi, să îl faci
să creadă în ce crezi tu, nici nu l-ai transforma sau obliga să evolueze
sau să fie într-un fel anume. Dacă l-ai iubi, atunci nu te-ai simți tu
mai special, sau că faci parte dintr-o nație aleasă sau religie mai
dreaptă sau grup mai bun ca restul lumii, nu te-ai crede deasupra
semenilor tăi. Ai fi smerit dacă chiar iubești. Și iubirea adevărată
este recunoașterea în celălalt a ceea ce tu ești cu adevărat. Când tu
ți-ai recunoscut Sinele, îl recunoști spontan și în ceilalți, și asta e
adevărata iubire. De aceea Ramana Maharishi (și mai toți marii maeștri
și sfinți) spunea că realizarea propriului Sine este cea mai bună metodă
de a-i ajuta pe ceilalți, căci atunci nu acționezi orbește așa cum face
egoul, chiar egoul spiritual. Când cineva se crede mai spiritual, mai
bun, când crede că el știe mai bine cum trebuie să fie lumea și vrea ca
lumea să fie într-un anume fel, chiar dacă aparent este o intenție bună,
voința ta de a fi totul cum vrei tu după mintea ta limitată și
condiționată (chiar condiționată spiritual) este voință pornită din ego
și atunci ceea ce faci nu este decât o agresiune sub o formă care zice
că vrea binele.
Dar
această intenție este bazată pe aroganța egoului "evoluat" și pe
ignoranța de Sine, pe necunoașterea Adevărului. Binele cu forța nu e bine.
Când nu știi tu cine ești cu adevărat ești doar un orb care vrea să-i
ghideze sau să-i schimbe pe alții.
"Fii
tu schimbarea pe acare vrei s-o vezi în lume" spune frumos Mahatma
Ghandi. Eckhart Tolle spune la fel că dacă nu ești tu complet treaz nu
ești cu adevărat o lumină pentru ceilalți, și nu aduci ceva cu adevărat
armonios, nu aduci cu adevărat noul tip de conștiință care să fi
transcens mintea personală și egoistă. Când ai descoperit cine ești, nu
mai există "ceilalți" ci doar Unul. Și acest UNUL nu luptă împotriva lui
însuși.
< Un om care spune „Vreau să mă schimb, spune-mi cum să fac”, pare
foarte sincer, foarte serios, dar el nu este. El vrea de fapt o autoritate
care el speră că va aduce ordine în el. Dar poate vreodată o autoritate
să aducă ordine interioară? Ordinea impusă din exterior întotdeauna va
genera dezordine.
Noi dorim să cunoaştem adevărul despre
reîncarnare, dorim o dovadă a supravieţuirii, ascultăm vorbele
clarvăzătorilor, concluziile studiilor metapsihice, însă nu ne întrebăm
niciodată, niciodată, cum să trăim cu adevărat - cum să trăim cu
încântare, cu frumuseţe, fiecare zi.
Ca să trăim complet, total, ca
şi cum fiecare zi ar fi o nouă frumuseţe, trebuie să murim pentru ziua
de ieri, altminteri trăim mecanic, iar o minte mecanică nu poate
cunoaşte niciodată ce este iubirea, nu poate cunoaşte niciodată ce este
libertatea.
În momentul în care vei avea în inima ta acest lucru
extraordinar numit dragoste şi vei simţi adâncimea, încântarea şi
extazul ei, vei descoperi că lumea s-a transformat pentru tine. >
~ Jiddu Krishnamurti
Știu că multă lume este speriată de ceea ce se petrece în lume, războaie, atentate, etc.
Ce
este interesant e că, nu numai că oamenii nu știu exact ce se întâmplă
de fapt în spatele a ceea ce ne este prezentat la TV, dar nici nu știu
care este jocul conștiinței care permite aceste lucruri. Pentru unii
astfel de situații extreme pot fi trezitoare și își pot pune întrebări
existențiale, să afle ce e nemuritor în ei. Pentru majoritatea oamenilor
abia când se întâmplă ceva grav apare intenția de a se îndrepta spre
Dumnezeu, altfel doar ar vrea să ducă o viață plăcută și cu satisfacții
personale și ar cădea în adormire. Chiar o așa zisă viață spirituală
care este dusă pentru satisfacția personală nu este de fapt pentru
Adevăr și trezirea din iluzie. Viața nu este dată pentru ego sau pentru
persoană ca ea să își îndeplinească dorințele ci este jocul conștiinței
care chiar prin situații extreme și diverse se rafinează și se coace
pentru a se recunoaște pe ea însăși. Să ne amintim că bunicii noștri
care au prins război și foamete sunt foarte umili în fața vieții și
recunoscători chiar și dacă au un colț de pâine. Cei care au dus o viață
în care cred că li se cuvine totul au devenit chiar foarte aroganți și
risipitori, nu numai cu ce au ci chiar cu viața lor. Și astfel de
situații grave îi mai scutură, îi face mai smeriți. Nu știm de ce
trebuie să fie astfel, dar iaca grav a fost și că Iisus a fost
crucificat, ceva ce egoul nu poate înțelege și lucru pe care egoul l-ar
vrea schimbat, dar Voința Divină are alte căi decât mintea limitată
umană. Și nimic nu se întâmplă fără Voia Lui Dumnezeu. Absolut nimic!
Mintea se grăbește să tragă concluzii și să reacționeze pripit după perspectiva ei limitată; așa cum zice Mooji, mintea se grăbește să deschidă parașuta când încă ești în avion sau, și mai și, când încă ești la sol și nu ai urcat în avion. Asta pentru că mintea nu are încredere că totul este în armonie chiar și în aparentele dizarmonii, că totul e perfect chiar și în aparentele imperfecțiuni. Mintea nu are încredere în Dumnezeu. Doar inima poate avea.
Poate
unii din cei care ard în nu știu ce club sau mor în Paris (în timp ce vreo 120 mureau în Franța vreo 140 mureau în Kenya dar de aceia nimeni nu zice nimic și nu vezi pe nimeni pe Facebook cu steagul Kenyei pe față - asta ca un exemplu de cum e mintea), într-o altă
viață au fost chiar cei care ucideau cu sânge rece fiind inchizitori,
naziști sau cruzi cotropitori și astfel se echilibrează balanța plătindu-și
păcatele. Știi tu toate astea ? Poți tu avea perspectiva Universului? Nu
poți vedea de ce e dat să fie aceste atrocități pe pământ. Tot ce poți
face este să folosești timpul ACUM pentru a te trezi. Nu pentru a căuta
suflete pereche sau extratereștri sau alte scopuri secundare.
Te
poți ruga pentru întreaga omenire, dar nu doar ca să ceri ce vrei tu să
fie, din teamă că îți pierzi confortul sau chiar viața. Roagă-te din
iubire de Dumnezeu și din iubire de semeni.
Se
știe că Aurobindo a picat testul spiritual când a vrut chiar el să
înlăture răul planetar. Adică cumva în mintea lui arogantă credea că el
știe mai bine cum trebuie să fie lumea și că e o greșeală a Lui Dumnezeu
care a lăsat să fie lucrurile astfel. Iisus, Buddha, și maeștrii
adevărați doar revarsă lumina din inima lor, devin instrumente perfecte
divine, sunt goliți de ego și intenții personale, nu sunt salvatori
închipuiți care vor să își impună voința lor și să schimbe lumea după
idei proprii de "mai bine". Ei înving influența satanei (minții egotice)
din ei înșiși și devin astfel o lumină pentru alții, chiar mii de ani
după plecarea lor fizică de pe pământ. Nu impun ceva, ci îți arată
drumul prin propriul lor exemplu ca și tu la rândul tău să ai încredere
și să te eliberezi de ego și condiționări, de influența minții.
24.
Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va
urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl
va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.
25.
De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi
mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este
sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?
26.
Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici
nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu
sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
27.
Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?
28.
Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.
29.
Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.
30.
Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în
cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi,
puţin credincioşilor?
31.
Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?
32.
Că după toate acestea se străduiesc neamurile. Știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.
33.
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
34.
Nu vă îngrijorați, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.
-- Evanghelia după Matei cap 6
< Când Iisus spune: “Tot ce veți cere în
numele Meu, Tatălui, veți primi“, El se referă în primul rând la
lucrurile spirituale, la viața sufletului pentru care de fapt a venit în
mijlocul oamenilor. Și tot El spune cu alt prilej: “Căutați Împărăția
lui Dumnezeu“. Deci aceasta trebuie să cerem în rugăciunea noastră.
Cât privește lucrurile și bunurile materiale, le putem cere atât timp cât ele nu ne împiedică la cucerirea Împărăției.
Oamenii încep întotdeauna prin a cere
lui Dumnezeu fel de fel de binefaceri pământești și se miră apoi că nu
li se împlinesc rugăciunile în a-și exprima dorințele lor.
Dar ei nu se gândesc niciodată a cere
lui Dumnezeu mântuirea sufletului lor și să accepte deci orice
suferință, dacă aceasta contribuie la mântuirea lor, la readucerea lor
pe drumul cel drept. Ei ar trebui să mulțumească lui Dumnezeu pentru
orice și pentru toate, fie durere și boală, fie binefacere și
prosperitate și tot ceea ce primesc să pună în slujba Domnului, să spună
ca Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Lui binecuvântat!”
“Și
toate celelalte se vor adăuga vouă” celor ce căutați mai întâi
Împărăția lui Dumnezeu”, ne încredințează Iisus.
De ce deci să ne mai îngrijorăm de micul
nostru destin? Să-L căutăm pe Dumnezeu, să-L iubim cu ardoare și să-L
facem iubit altora, iată datoria noastră. Accesoriile vieții acesteia -
ca: sănătatea, averea, știința, talentele – nu pot fi decât mijloace
pentru a câștiga lumina spirituală și fericirea veșnică, iar nu scopuri
în sine. Să cerem deci bunurile spirituale, înțelepciunea, precum Solomon,
harul sfinților care păstrează inocența, inspirația divină în orice
acțiune a noastră în timpul milei, căci fără Dumnezeu nimic nu se face.
Să cerem curajul și tăria de a pune capăt oricărui obicei prost și
vicios. Să cerem remușcarea și lacrimile pocăinței, părerea de rău a tot
ce am făcut contra voinței lui Dumnezeu. Să cerem ca Dumnezeu să înmoaie
inimile împietrite și să ne inspire mijloace ingenioase de a îmblânzi
pe cei vicioși și corupți. Să cerem ca inima noastră să fie mereu
flămândă și însetată de Iisus, de pâinea cea divină și dătătoare de
viață și de sângele cel sfințitor. >
~ Părintele Arsenie Boca, Sfaturi Duhovnicești
Și acum filmulețul scurt despre mitul peșterii de Platon.
Aaa..și
sub filmuleț pun câteva link-uri către unele articole
traduse acu ceva timp și care au deranjat pe unii, iar pentru alții...
egoul lor condiționat să fugă de astfel de expuneri le-a tot evitat.
Iar
despre tradus, în ultima vreme nu a fost timp pentru asta dar sunt în
listă spre pregătire niște filmulețe foarte frumoase cu Adyashanti,
Rupert Spira, Papaji, Mooji, Nisargadatta.
