Pierderea imbolnaveste. Câstigul vindeca

Pe scurt:

Cand pierzi te imbolnavesti.
Cand câstigi te insanatosesti.

Ce poti  pierde ? 
Orice.
De la bani, femei, functii, statut in societate pana la meciul de fotbal jucat cu prietenii la “sintetic”.
Tot la pierderi putem include pierderea atentiei si  respectului celor din jur,  pierderea afectiunii celor dragi (parinti, copii, prieteni, parteneri), si nu in ultimul rand pierderea persoanelor dragi. Exista situatii in care o persoana are nevoie de ani intregi pentru a trece peste o pierdere, mai ales cand e vorba de pierderea unei persoane dragi, ba unii chiar nu mai reusesc sa-si revina niciodata.
Si nu cumva sa uit sa mentionez,  suporter fanatic fiind, poti  simti o pierdere imensa cand pierde echipa ta favorita – Steaua de exemplu, care profita de ocazie si schimba cel de-al 150-lea antrenor din acest sezon.
Iar pe langa aceste exemple, se poate adauga tot ce ne imaginam in materie de pierdere, absolut orice – pierderea  bijuteriei preferate primita ca mostenire de la bunica strabunicii,  pierderea unui portofel din care nu lipsea nimic, a unui telefon de ultima generatie placat cu aur, sau a unui bilet la loto –  poate tocmai cel castigator, ce ghinion. Toate acestea le simtim ca pierderi, si inca unele le simtim din plin.

Ce mai putem pierde ?

Aaa da, celule, intre 30 si 40 de mii pe ora, asa ca intr-o zi ajungem sa pierdem aproape 1 milion de celule. (saracele celule :( )
Mai putem pierde păr (daca avem), si pierdem cam 50-100 de fire pe zi. (doamne, ce tragedie)
La fel, si apa, pierdem in jur de 2,5 litrii pe zi prin sistemul excretor, prin piele, prin respiratie si, de ce nu, o putem pierde printr-un exercitiu de buna crestere, si anume scuipatul pe strada. :)
Si imposibil sa evit, pierdem timpul care ramane cu fiecare secunda mai putin, deci tot o pierdere.
Asadar , dupa cum observi, este IMPOSIBIL sa nu pierzi niciodata nimic, mereu pierzi ceva. Si asa cum am spus mai sus pierderea (da! cea care e inevitabila) ne imbolnaveste (fizic). Tragic nu-i asa ?
Imi vin acum in minte oamenii care incearca sa faca “imposibilul” pentru a evita alimentele nocive, in favoarea alimentatiei sanatoase. Si ii incearca un sentiment profund de pierdere cand observa ca, orice ar face, nu doar ca nu reusesc sa se fereasca de toate “otravurile din alimente”,  dar devin si pe zi ce trece mai bolnavi, in ciuda tuturor eforturilor de alimentatie corecta. Ironic, nu-i asa ?
Erau comediile cu Mr. Bean, care reuseste sa faca din cele mai banale lucruri ceva deosebit de complex si complicat,  si atat de multe le complica atat incat acel lucru, care la inceput era simplu si banal, devine imposibil de realizat.
Faceti legatura cu eforturile supraomenesti de a ajunge intr-o zi la alimentatia ideala si la stilul de viata perfect sanatos ? Complicand lucrurile mai mult decat e cazul, riscam sa intoarcem totul impotriva noastra.

Biologia noastra nu suporta PIERDEREA !

Sub nicio forma.
“Omul” din noi, firea noastra (Eul) e facut doar sa castige.
Daca nu e mereu in castig el se supara, si atat de tare se supara incat se imbolnaveste.
A pierde este pentru un om  nefiresc, impotriva naturii sale, impotriva a ceea ce a fost facut sa fie. Omul a fost creat sa fie mereu castigator. Orice iesire din acest registru de campion devine distructiv, inclusiv pentru sanatate. Pierderea este la fel de nenaturala ca boala.
In schimb castigul este ceva firesc, natural, este ceea pentru ce am fost creati. A castiga e la fel de firesc ca sanatatea.
Ce ciudat, nu-i asa ?
Ai un iubit pe care-l  iubesti, esti in castig. Te insanatosesti.
Te lasa, te imbolnavesti.
Castigi bani, un job nou, o functie in firma in care lucrezi, si te bucuri si sanatatea ta se imbunatateste.
Il pierzi (locul de munca), te superi, atat de tare incat te imbolnavesti. Apoi afirmi cu mirare “Hei de cand am pierdut jobul  si de cand m-a lasat iubitul, imi merge din ce in ce mai rau, mai ales cu sanatatea“
Castigi o imagine in fata oamenilor, de obicei prin mastile pe care le porti mai degraba decat prin ceea ce esti tu cu adevarat, iar aceasta imagine te face sa te simti in castig, implicit sa devii mai sanatos.
Cand pierzi imaginea, deoarece o persoana  ”fara suflet”  te-a umilit in fata celor  care aveau o parere pozitiva despre tine, te superi, uneori atat de tare incat ajungi sa te imbolnavesti. Pentru tine imaginea in fata celorlalti era unul din cele mai importante lucruri din viata, acum nu mai poti iesi din casa si singurul lucru pe care iti vine sa il faci e sa fugi undeva depare, poate in alta tara (unde probabil o sa-ti construiesti din nou acea imagina falsa de la zero, fara ca cei din jur sa aiba cea mai mica banuiala ca tu de fapt te prefaci).
Nu ar fi atat de grav daca aceste pierderi ne-ar supara si atat, mai grav este ca ne si imbolnavesc fizic, deoarece sunt impotriva naturii noastre de castigatori/campioni.
Era o vorba: “ala daca nu castiga ceva de pe urma ta, nu e sanatos” – si reflecta cat se poate de bine realitatea. Oamenii nu pot fi in pierdere, si chiar daca nu sunt constienti de asta, o simt puternic in interiorul lor. Nici eu, si nici tu cel care citesti nu putem face ceva care ne face sa ne simtim in pierdere. Eu n-as scrie acest articol daca nu as gasi un castig in el. Tu nu l-ai citi daca nu ai spera la un castig din aceasta lectura. Totul in deciziile noastre se imparte in castig si pierdere.
Ok, cred ca e tot clar pana aici: pierdere = imbolnavire,  castig = insanatosire
Dar nu pot trece mai departe, pana nu dau si alte exemple de pierdere, nu atat de spectaculoase ca cele de mai sus, insa esentiale pentru a intelege mesajul acestui articol.

Pierderile mici

1. Celulele  (de exemplu)
Asa cum am spus mai sus, pierdem zilnic in jur de 1 milion de celule. Da, si eu si tu, si fiecare dintre noi – nimeni nu este scutit.
Insa ceea ce este interesant este ca la aceasta pierdere NIMENI nu se supara, chiar deloc. Sau poate exista oameni tristi din cauza asta, insa eu cel putin n-am vazut in viata mea un om care sa-si planga “sarmanele celule decedate” (poate am prea putina experienta de viata).
Asadar te intreb: De ce nu te superi ca pierzi atat de multe celule, insa te superi cand te lasa iubitul/iubita.
Mda, ai putea sa-mi raspunzi : “Pentru ca ea are mai multe celule”.
Ideea care vreau s-o subliniez este ca prima situatie o PERCEPEM ca fiind o pierdere (pierderea iubitei), in timp pe cealalta (pierderea celulelor) nu o percepem, adica nu realizam ca in acest moment de fapt cad de pe noi cateva mii de celule.
Si chiar daca devenim constienti de aceasta pierdere de celule, o vedem/percepem ca pe un mers natural al lucrurilor, asadar ca pe un castig. Pe principiul, atata timp cat imi pierd celulele zilnic, inseamna ca raman sanatos, deoarece celulele moarte cad si nu stau sa putrezeasca pe mine. Asadar aceeasi pierdere de celule a devenit un castig in momentul in care AM ALES s-o percep ca si un castig.

2. Timpul

Un alt exemplu sugestiv. Se pierde incet secunda dupa secunda, insa, la fel, n-am vazut niciun om care sa planga dupa secunda care tocmai s-a dus, deoarece nu e constient de aceasta pierdere. Secunda se duce se pierde, insa omu n-o percepe ca pierdere. In schimb realizeaza  ca a pierdut 20 de ani de viata incepe sa simta din plin sentimentul pierderii.
De ce se intampla asta?
Deoarece PERCEPE pierderea, CREDE ca intradevar a pierdut ceva.
Pe de alta parte, alt om poate spune mi-am folosit ultimii 20 de ani  pentru a-mi construi o cariera, pentru a invata lucruri noi, sau, la fel de bine, pentru a ma relaxa si a ma bucura de viata nefacand nimic… si sa vada ca un CASTIG oricare din aceste situatii.
Diferenta este si aici de perceptie, un om poate vedea relaxarea ca o pierdere de vreme in timp ce altul o poate vedea ca un castig. (aceeasi relaxare)
Altul poate percepe statutul de angajat ca o pierdere, deoarece visul sau de mic era sa devina patron, in timp ce altii ar da orice pentru un serviciu stabil care sa-i ofere strictul necesar pentru un trai decent. Acelasi loc de munca, reprezina o pierdere pentru cel care vrea sa devina patron, si un castig pentru cel care isi cauta un loc de munca sigur si comod.
Intrebare:

A inteles toata lumea ca pierderea si castigul tin exclusiv de perceptia MEA ?

EU DECID daca sunt in castig sau in pierdere, eu aleg sa vad lucrurile din jur ca fiind un castig sau, din contra, ca fiind o pierdere.

La fel, EU DECID daca a munci este o pierdere de vreme si singurul scop (castig) in viata este relaxarea, asa cum tot EU DECID sa vad relaxarea ca o pierdere de vreme si munca ca pe un castig.
In realitate niciuna din afirmatii nu este corecta cand vorbim de sanatate.
Pentru a ne insanatosi e nevoie sa vedem relaxarea ca un castig si munca tot un castig. Si orice alt lucru ca un castig (un dar de Sus, daca vrei).
“NIMIC nu e pierdere, si ORICE e castig“  – aceasta este formula sanatatii, gandirea oamenilor sanatosi.


Societatea ne invata (prost) ca este mereu nevoie sa sacrifici (sa pierzi) ceva, pentru a castiga altceva.
E nevoie sa fii la inceput nefericit pentru ca apoi sa poti fi fericit.
E nevoie sa traiesti in pierdere, sa-ti refuzi/reprimi dorintele pentru a abia apoi sa poti experimenta castigul.
Normal ar fi fac exact ce-mi place, adica sunt in castig, pentru ca si in viitor sa fiu tot in castig, si nu e nevoie sa pierd NIMIC pentru asta.
La noi se spune peste tot:
“Sacrific/Pierd distractia pentru cariera”

“Sacrific/Pierd timpul pentru munca”
“Sacrific/Pierd libertatea pentru scoala”
“Sacrific/Pierd libertatea sexuala  pentru familie”
“Pierd/Cheltuiesc banii pentru cresterea copiilor”
Nu, nu, nu.
Desi pentru lumea aceasta (intoarsa pe dos) in care traim lucrurile de mai sus ne suna cumva normal si obisnuit, pentru BIOLOGIA noastra pierderea este INTOLERABILA, indiferent cat de mica e.

“Sanatatea noastra nu suporta pierderea”

Astfel pentru a satisface nevoia de castig a biologiei noastre e nevoie sa fim 100% in castig. Castigatori in perioada in care muncim pentru a obtine un lucru, si la fel de castigatori in perioada in care culegem roadele  acelei munci.
Eu sunt in castig acum cand scriu acest articol, si n-o sa fiu cu nimic mai in castig cand il voi termina de scris, ci voi fi 100% in castig exact cum sunt ACUM la momentul scrierii. Cand zic “suta la suta in castig”  inseamna ca mai in castig de atat (cat sunt acum)  NU se poate.
E ca si cum ai spune:

“Nimic nu ma poate face mai fericit decat sunt deja”

Daca acum cand lucrez sunt in maximul implinirii, adica in castig total, cum voi putea fi si mai fericit dupa ce voi termina, daca sunt deja la maximum ?
Asadar la nivel de PERCEPTIE trebuie ca toate lucrurile pe care le facem, fara exceptie, sa fie UN CASTIG:
Cand muncesti esti la fel de “in castig” ca si cand primesti salariul.
Invatatul este la fel de implinitor ca si luarea examenelor.
Orice drum/calatorie este la fel de satisfacatoare ca si sosirea la destinatie.

Kahlil Gibran face referire la aceste aspecte in capodopera “Profetul”, unde ne sugereaza ca daca nu putem gasi placere in munca pe care o facem, ne este mai de folos sa cersim de la cei care cu bucurie isi castiga banii. Nu stiu pentru “omul modern” cat de ok suna asta, insa pentru Biologia noastra este cu siguranta un indemn sanatos:

‎”Când munciţi deveniţi un fluier, prin care murmurul orelor se schimbă în cântece.

‎Dar ce înseamnă să munceşti cu dragoste?
Înseamnă să ţeşi stofa cu fire toarse din sufletul tău,
ca şi când iubita‑ţi ar trebui să o poarte,
Înseamnă să clădeşti o casă cu tragere de inimă,
ca şi când iubita‑ţi ar trebui să o locuiască,
Înseamnă să semeni boabele cu duioşie, iar spicele să le seceri cu bucurie,
ca şi când iubita‑ţi ar trebui să mănânce pâinea caldă,
Înseamnă să pui în toate lucrurile pe care le faci o fărâmă din sufletul tău.
Şi, dacă nu poţi să munceşti cu dragoste ci cu scârbă,
atunci mai bine părăseşte lucrul tău şi aşează‑te la poarta templului
spre a primi pomană de la cei care cu bucurie muncesc
Iar dacă, cu nepăsare, vei face pâinea, va fi o pâine amară,
care nu va potoli decât pe jumătate foamea omului.
Deoarece dacă, fără tragere de inimă, vei stoarce mustul din struguri,
atunci nepăsarea ta ca o otravă se va răspândi în acel vin.
Şi chiar dacă vei cânta asemeni îngerilor, dar nu vei iubi cântecul,

auzul oamenilor va rămâne surd la glasul zilei ca şi la acel al nopţii.”

-Citat din cartea “Profetul” de Kahlil Gibran -

Un alt aspect important in ceea ce priveste perceptia castigului, este modul in care ne raportam la timp.

Timpul NU il pierdem niciodata, ci il transformam.

Pur si simplu expresia “pierd timpul” sau “pierd vremea” nu este adecvata, deoarece ne autoinducem perceptia pierderii (care asa cum am stabilit, e impotriva naturii).
Timpul putem doar sa-l transformam.
Transform timpul in munca, sau la fel de bine in relaxare, stat la soare, iesit in oras, odihna sau somn.
Pot transforma timpul in distractie, in ascultatul muzicii, in statul pe internet si asa mai departe… insa niciodata nu-mi induc credinta ca AM PIERDUT timp, ci totul trebuie perceput ca o forma de CASTIG.. In orice exista un castig, chiar daca este unul doar de experienta, tot castig se numeste.
PIERDEREA  NU  ESTE  SANATOASA  chiar daca este de timp, bani, secunde, fire de par din cap, ceule moarte sau orice altceva. Sau mai bine zis perceptia pierderii, ca nimic nu este pierdere decat daca eu ALEG s-o percep astfel, refuzand in acelasi timp sa observ si partea buna a lucrurilor, CASTIGUL.

Nu exista neutralitate

Unii pot zice: “Eu nu sunt nici in castig, nici in pierdere”
Si cand aud asta imi vin in cap vorbele lui Isus “nu poti sluji la doi stapani odata”, sau intr-o dimensiune mai practica: “nu poti merge in fata si in spate in acelasi timp, asa cum nu poti fi cald si rece in acelasi timp.
Nu poti fi si in castig si in pierdere in acelasi timp, dar nici sa nu fii in niciuna din ele nu se poate. Ori in castig, ori in pierdere, nu exista cale de mijloc.
E absoluta nevoie (pentru biologia noastra) sa fim MEREU IN CASTIG in tot ce facem si niciodata pierdere. Oamenii recunoscatori, care sunt multumitori pentru exact atat cat primesc, gasesc foarte usor si natural sa traiasca in castig, deoarece recunostinta aduce cu sine perceptia castigului.

Sunt mereu castigator, invingator, campion

Aceasta este natura noastra, asa am fost creati. Omul nu poate fi pierzator, a fost creat pentru a fi mereu un CASTIGATOR – iar sanatatea noastra depinde de aceasta.
Nu, nu zic ca este usor, insa este posibil.
Toti oamenii au diferite probleme pe care ALEG sa le perceapa ca fiind pierderi, si nu vor nici un ruptul capului sa vada castigurile din ele.
* Unii au avut parinti care n-au stiu cum sa ii creasca sanatos si sa le ofere iubirea si ajung la batranete fara a reusi sa treaca peste aceste probleme.
* Altii au suferit pierderi, au pierdut persoane dragi, le-au murit copii, parinti, frati, surori –  facand rani adanci peste care nu au reusit sa treaca.
* Altii simt ca au pierdut sanatatea prin bolile pe care le au, prin handicapuri ori prin organele care le-au fost extirpate.
…si cate alte exemple ar fi in acest sens, insa ADEVARUL este acelasi indiferent cat de greu e de acceptat:
PIERDEREA nu este decat O PERCEPTIE
* Mor sute de milioane de oameni in fiecare an si asta nu ma afecteaza deloc, insa daca o face vre-un apropiat de-al meu simt o pierdere irecuperabila.
* Cancerul omoara anual peste 500 de mii de oameni si nu simt nicio pierdere in asta, insa daca fac eu cancer, sau vre-un apropiat de-al meu, simt pierderea din plin.
In realitate insa, lucrurile sunt aceleasi, dar modul in care le PERCEP EU este determinant pentru starea mea de sanatate (ca despre asta vorbim).
Cand suferim o pierdere, oricat de dureroasa ar fi, cel mai bun lucru pe care-l putem face este sa cautam CASTIGUL din acea experienta.
* Te-a dat afara de la serviciu, insa ai castigat timp pentru a te reorienta si a o lua de la inceput intr-un alt loc. Daca n-ai dispozitia sa vezi lucrurile la modul acestea, fa-o macar de dragul sanatatii.
* Te-a lasat iubitul/iubita si ti-a dat posibilitatea de a experimenta o relatie cu un alt partener, cine stie, poate chiar mai frumos, mai bogat si mai destept. Sau poate pentru a te invata ca “nu este ea singura fata din lume asa cum iti imaginai” – cea din urma este o lectie foarte utila din care se trag o gramada de castiguri pe termen lung.
* Cunosc o gramada de oameni care au avut probleme, in special de sanatate, care afirma cu convingere “Daca n-as fi avut aceste probleme as fi pierdut multe lectii importante”. Sunt sigur ca la randu-ti cunosti si tu astfel de exemple, si sunt si mai sigur ca poti spune asta doar uitandu-te in trecutul tau.
Orice om are probleme, e inevitabil, insa atata timp cat ALEGEM sa vedem problemele ca un castig, chiar si unul de experienta daca nu de altceva, o facem spre binele sanatatii noastre fizice.
Acestea fiind spuse probabil te intrebi:

Cum pot fi castigator in relatie cu ceilalti ?

Adica trebuie sa existe mereu un invingator si un invins. Nu se poate ca intr-un meci de tenis sa castige ambii jucatori, cum nu se poate nici intr-un meci de fotbal sa castige ambele echipe cate 3 puncte.
Cu totii am fost creati pentru a fi campioni, insa ce facem cand si eu vreau sa fiu numarul unu si si tu vrei sa fii numarul unu ?
Iar raspunsul la aceasta intrebare l-a spus inca de acum 2000 de ani un tip deosebit de intelept:
“Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!”
Acuma sa ne imaginam un meci in care Steaua face tot posibilul ca Dinamo sa castige, in timp ce Dinamo nu se lasa deloc mai prejos sa faca tot ce-i sta in putinta s-o faca pe Steaua castigatoare. Si cel care ar reusi sa-l faca pe celalalt invingator, ar fi adevaratul castigator.
Afirmatii care implica respectarea celorlalti, iubirea sau  daruirea par absurde intr-o lume a competitiei. Totusi fa nu scurt exercitiu de imaginatie in care fiecare om isi stabileste ca scop respectarea celorlalti si isi gaseste CASTIGUL contribuind la  dezvoltarea si ascensiunea celorlalti.

Un exemplu din viata de zi cu zi

Vine la mine vecinu’  de peste drum si ma roaga:
“Buna vecine, vii sa ma ajuti sa car niste lemne in gradina ?” (Cand spune asta se refera s-o faci fara bani).
Si eu imi spun in gand: “Da' ce, eu sunt mai prost ?!?…sa ma duc sa-l ajut asa pe gratis, si sa profite de mine ca de ultimul fraier ? Nu ma duc!”
Iar vecinului ii spun politicos ca am altceva in program, desi nu aveam nimic in afara de uitatul la televizor.
Acum intrebarea intrebatoare:

De ce am procedat astfel  ?

Pentru ca firea  mea, si implicit Biologia mea NU SUPORTA PIERDEREA !
Eu nu pot sa pierd, practic nu pot pierde si nici macar NU E VINA MEA, asa am fost creat, asa e natura mea (si a oricarui om) –  intolerabila la pierdere.
Asadar nu pot lasa pe nimeni sa profite de mine, si daca o fac cel mai probabil ma voi si imbolnavi fizic.

Si uite asa vecinul nostru decide sa ceara ajutorul altui vecin, Gheorghe,  cu care se intelege bine.
Si ii spune “Buna Gheorghe, ma poti ajuta cu lemnele alea ?”
Iar Gheorghe sta o secunda si se gandeste “Hei eu tocmai imi propusesem sa fac mai multa miscare in aer liber si pe langa asta imi face deosebita placere sa petrec timp cu vecinul meu, deoarece ne gasim mereu subiecte interesante de discutat.”
Dupa aceasta scurta meditatie, raspunde politicos: “Da”
Din nou aceeasi intrebare:
DE CE a acceptat Gheorghe sa-i ofere ajutor? 
A acceptat deoarece socoteste ca EL ARE UN CASTIG DIN ASTA.
Pentru el “se merita” sa lucreze, mai ales daca are si cu cine discuta, si in plus el prefera sa faca miscare in natura decat sa  mearga la sala de fitness.
Daca nu ar fi avut un castig IN NICIUN CAZ NU AR FI ACCEPTAT, si daca cumva ar fi, ar face-o din rusine sau obligatie, decizie care i-ar dauna sanatatii, deoarece el se va afla in PIERDERE - cineva profita de pe urma lui, iar asta e insuportabil pentru biologia noastra.
E o minciuna ca cineva poate sa piarda si sa fie bucuros cu asta. Nimanui nu-i place sa piarda !
Pe de alta parte oricine poate gasi castigul in orice face, indiferent cat este neplacut este acel lucru, omul poate ALEGE sa gaseasca ceva de castigat in toate acestea.
Si aici imi vin in minte emisiunile de tip “Fear Factory” in care concurentii trebuie sa manance toate scarboseniile, de la testicule crude pana la caracatite vii care ti se zbat in gura. Si culmea, reusesc s-o faca cu bucurie chiar , deoarece ei sunt concentrati pe CASTIGUL pus la bataie in concurs, si anume   50.000 de dolari.
Daca ar considera probele din concurs ca fiind o pierdere, probabil ar face pe loc hepatita, cum se face cand mananci ceva ce simti ca ti-e greata, implicit ai o pierdere.

Vindecarea prin altruism,
sau castigul din  ”pierdere”

Omul ramane sanatos atata timp cat este in castig si cand ESTE ceea ce a fost facut sa fie. Am scris “este”, nu “devine”. Noi nu trebuie “sa devenim” altruisti, sau buni, sau fericiti, sau iubitori, sau sanatosi – toate acestea sunt in natura noastra. Ele apar de la sine cand ne dam la o parte si le lasam sa se manifeste. Nu la fel stau lucrurile cu egoismul, pierderea si celelalte lucruri pe care le facem impotriva naturii, impotriva firii.

La fel cum marul face mere, pentru ca e in natura lui, e in mersul natural al lucrurilor, asa si omul trebuie sa traiasca in altruism. El trebuie sa daruiasca pentru a ramane sanatos. Si nu doar ca trebuie sa fie altruist, dar sa-si si gaseasca CASTIGUL in asta. Si cu cat e mai in castig cu atat ofera si mai mult.

“Cand omul e in castig, el OFERA. Cand e in pierdere CERE.“

Orice om care este in castig ARE. Si daca are ceva, poate OFERI si altora din ce are .
Pe de alta parte orice om care este in pierdere NU ARE, si drept urmare nu poate oferi nimic celor din jur, ci poate doar sa CEARA.
Dar am stabilit deja mai sus ca pierderea si castigul tin de PERCEPTIA NOASTA, adica de cum ALEGEM noi sa vedem lucrurile.
Sunt oameni care abia au ce manca in tările sarace, insa isi gasesc castigul in lucrurile pe care le au. Sunt recunoscatori pentru ceea ce au, fie ca e vorba de sanatate, de  doua maini si doua picioare si  de mancare si apa cat sa poata supravietui. Totusi daca ei se afla in castig, si sunt recunoscatori cu ce au, iti vor OFERI ”ceva” cand mergi la ei. Un zambet. Da, au o gura, si o folosesc pentru a-ti oferi  un zambet.
Luand un exemplu al omului modern, care are mult peste omul acela sarac, insa el sufera o pierdere din cauza ca l-a lasat prietena, sau din cauza ca a fost dat afara de la serviciu sau orice alt lucru de acest fel,  si intra in depresie. Si nu doar ca NU are ce oferi celorlalti, dar le CERE mereu ceva celor din jur si NIMIC din ceea ce i se ofera nu poate sa-l multumeasca.
Asadar facem un update, scopul nostru este nu doar sa fim castigatori, ci si putrezi de bogati.
Castigatori in tot, bogati in tot. Bogati in iubire, in zambete, in bunatate, in binefaceri si de ce nu.. bogati in bani, in averi materiale, in impliniri profesionale. Cu cat mai bogati vom fi in tot, cu atat mai mult vom avea de oferit.  Insa pentru aceasta nu avem voie sa fim nicicodata, nici macar o secunda in pierdere.
Si daca suntem bogati, ne si purtam cu un om bogat. Si vorbim ca un om bogat. Si mergem ca un om bogat. Si tot ce facem, chiar si cel mai mic lucru, il facem ca un campion putred de bogat.
Uitati-va la campionii din orice domeniu, uita-ti-va cum merg, cum se poarta, cum vorbesc. Ei  SIMT ca sunt bogati si au ceva de oferit. Insa adevarul este ca noi cu totii avem, cu totii suntem campioni, daca nu in saritura cu prajina, macar in campionatul mondial de oferit zambete celor din jur putem sa ne inscriem cu sanse serioase la podium. E usor sa devii campion la oferit zambete, oricine poate.
Apoi uitati-va la oamenii bogati, cum se poarta, cum zic celor din jur: “Ia mă, ia de aici de am destul. Ia si tu mă, si tu , si tu , si toti care vor, ca am de unde si am cu ce… hahahaha “.
Asa am fi si noi daca am fi bogati in dragoste, am oferi-o tuturor fara sa ne fie teama ca ni se termina, doar avem destula, chiar mai multa decat putem cheltui. Sau bogati in zambete. Sau bogati in bucurie, pentru a o oferi celor din jur. Sau bogati in bani, de ce nu, cate lucruri bune se pot face cu banii, mai ales cand sunt multi.
Insa dincolo de toate acestea scopul nostru, natura noastra este sa fim CAMPIONI IN IUBIRE. (atentie, iar am scris “sa fim”  si nu  “sa devenim”)
Iubirea este sinonima cu daruirea, sau altruismul, sa sacrificiul facut cu bucurie, cu sentimentul castigului.
In iubire nu exista pierdere. Daca iti daruiesc ceva si socotesc ca am pierdut ceva, nu inseamna ca te iubesc. Pot spune ca am facut un sacrificiu pentru tine, insa niciodata ca te iubesc.
Cum sunea si Octavian Paler:  ”Poti darui fara sa iubesti, insa nu poti iubi fara sa daruiesti”
Cam asa  stau lucrurile, daruirea, sacrificiul, altruismul sunt sinonime cu iubirea cand acestea sunt facute cu bucurie, ca si un castig, fara alte asteptari.
Pe de alta parte tot sacrificiul, tot daruirea, tot altruismul NU AU NIMIC de-a face cu iubirea cand sunt DIN OBLIGATIE, DIN RUSINE, FARA BUCURIE, CA O PIERDERE sau impotriva propriei vointe.
Sentimentul CASTIGULUI face diferenta.

Gandeste-te ca iubesti pe cineva: pe fiul tau de exemplu, sau pe sora ta, sau pe sotia ta sau pe iubita ta.
Si vine o zi cand trebuie sa faci un sacrificiu pentru cel iubit. Nu stiu... orice, sa-i platesti intrarea la film, sa-i cumperi un cadou, sa-i donezi un rinichi, sa iei o bataie in locul ei, sa renunti la tine pentru el sau orice alt lucru de acest tip.
Cum o sa primesti vestea cand afli ca trebuie sa faci un sacrificu /?
Cu BUCURIE. Ca un CASTIG.
Sunt bucuros ca-mi pot manifesta iubirea oferindu-ti ceva,  si nu socotesc acest lucru ca o pierdere, ci doar ca si castig. Oho, si inca imi doresc sa am parte de cat mai multe momente de acest fel, ca asta este CASTIGUL MEU, sa ma sacrific cu bucurie pentru cel pe care-l iubesc.
Si daca am ocazie sa mor pentru el, cu atat mai bine, e un castig, un motiv de bucurie pe care chiar nu credeam c-o sa am ocazia sa-l traiesc, dar uite ce noroc pe mine ca-mi pot manifesta iubirea la acest nivel.
Cred ca e mult mai implinitor  sa mori astfel decat s-o faci intr-un zbor turistic in spatiu platind  cateva sute de mii de euro, deoarece simteai ca deja planeta Pamant e plictisitoare pentru tine.
Sau un exemplu cu banii. Imagineaza-ti ca-i platesti un suc copilului tau, sau iubitei tale, sau fratelui tau pe care-l iubesti si te bucuri enorm ca si posibilitatea sa strici 10 lei pentru a oferi un suc. Asadar esti in CASTIG, in iubire.
Pe de alta parte, cand aceeasi 10 lei ii pierzi din portofel si te gandesti, of la naiba, am pierdut 10 lei. Percepi acel lucru ca o pierdere, insa aceeasi “pierdere” cand este pusa in slujba IUBIRII devine un castig.
Acuma de dragul biologiei, si al sanatatii noastre ar fi indicat sa ne gandim ca si acei bani pe care i-am pierdut din neatentie, vor fi gasiti la un moment dat de un om care are mare nevoie si sa va bucura de ei, iar noi ne vom bucura alaturi de el, cum ne indeamna si apostolul Pavel: “Bucurati-va cu cei ce se bucura…”. Facem asta pentru a ramane in perceptia CASTIGULUI si pentru a avea grija de sanatatea noastra.
Cu niciun chip nu trebuie sa mai  lasam pierderea sa-si mai faca loc in viata noastra, sub nicio forma.

Adevarata bucurie si adevaratul CASTIG se afla in DARUIRE

Nu mai credeti iluziile  “eu imi adun”, “eu imi fac”, “eu ajung”. Sunt minciuni ! Si minciuna imbolnaveste. Individualismul imbolnaveste. E distructiva convingerea ca traiesc undeva separat de tot ce ma inconjara, cand de fapt sunt intr-o legatura permanenta cu tot ce exista (da, e vorba si de oameni).
Adevarul, in schimb, aduce cu sine bucuria, dar si sanatatea.
Si adevarul inseamna FAC TOTUL PENTRU A OFERI.
Da tot, inclusiv PRIMESC. Primesc tot ce ma ajuta sa devin un dar si mai mare pentru lume. Nimic nu refuz, deoarece cu cat am mai mult cu atat pot oferi mai mult.
Primesc posibilitatea de a studia la o facultate, primesc posibilitatea de a munci, primesc tot ce au cei din jur sa-mi ofere doar pentru a avea posibilitatea sa ofer si mai mult decat o fac acum.

Iubirea in relatiile de cuplu

Oamenii se imbolnavesc in relatiile de cuplu din cauza saraciei, si ma refer la saracia in iubire.
Eu sunt sarac, deci CER iubire de la tine iar tu, daca esti la fel de sarac ca mine (sau mai rau) faci la fel.
Ba mai mult, pentru a te forta sa-mi oferi iubire, eu iti ofer primul, pentru ca ma gandesc ca daca eu iti ofer tu o sa te simti OBLIGAT sa mi-o intorci.
Pana aici nimic grav.
Grav devine cand partenerul, din cauza ca este si mai sarac in iubire decat tine, REFUZA sa o ofere, ca vorba aia nici nu are de unde.  In situatia aceasta avem doi oameni cu rezervoarele goale, insa fiecare isi imagineaza ca celalalt este o benzinarie.
Si ce se intampla cand eu ofer si nu primesc nimic inapoi ?
Ma vad in PIERDERE si  imi spun: “Da’ ce, eu sunt mai prost? Ala ma ia de fraier, eu sa-i ofer lui tot, si el mie nimic ? NU MAI OFER NICI EU NIMIC“
Si cand intra in acest tipar, in care refuza sa mai ofere omul  se imbolnaveste. Deoarece iese din natura lui de om castigator, bogat si altruist.
Si uite asa relatia care ar fi trebuit sa aiba la baza iubirea, ajunge o sursa de epuizare reciproca care duce incet dar sigur spre extenuare. Din pacate pentru toate aceste greseli in gandire primul care are de suferit este corpul fizic. Dar e si acesta un CASTIG, pentru ca un corp bolnav este un semnal prin care ni se transmite ca facem o greseala in gandire (cei drept, mesajul trebuie decodat).

E dincolo de explicatii, e ceva ce trebuie trait, simtit, experimentat.
SINGURUL CASTIG adevarat este reprezentat de ceea ce poti oferi celui pe care-l iubesti. Punct.
Mai departe, partea cu asteptarile nu mai face parte din castig,  deoarece a astepta/a cere spune despre mine ca sunt in PIERDERE, ca sunt sarac.
Daca poti iubi astfel o singura persoana e foarte bine, daca poti iubi mai multe cu atat mai bine.
Probabil te intrebi:

Ce fac cu oamenii care refuza sa-mi primeasca ajutorul / daruirea /iubirea ?

Pai ne putem uita in natura. Daca merg la un pom, un prun de pilda, si ii rup toate crengile in afara de una.
Ce va face prunul ?
Se va supara pe mine si nu va mai face prune?  Va arunca cu crengile dupa mine ?
In niciun caz. El imi va darui prune de pe creanga pe care o mai are, deoarece STIE ca aceasta ii este menirea, sa daruiasca prune, iar daca nu-si indeplineste aceasta menire isi pierde sensul, nu mai e prun.
Asa si noi oamenii, trebuie sa fim orbi si surzi la orice critica. Insensibili la orice agresiune si in special sa n-avem nicio asteptare de la ceilalti, mai ales in ceea ce priveste iubirea. Noi trebuie sa oferim, punct. De aici incolo nu mai e treaba noastra.
Asteptarea iubirii din partea celorlalti NU intra in fisa postului nostru, nici macar nu se pomeneste ceva de ea, insa daruirea / iubirea este indispensabila.
Daca paralizam si ne ramane un singur deget valid, acela trebuie sa-l punem in slubja iubirii, in folosul celorlalti.
Nu prea crezi ca se poate iubi cu un singur deget, asa-i  ?
Ei bine se poate, si a demonstrat-o in tip acu ceva ani cand s-a oferit sa faca traducerea bibliei din greaca si ebraica in chineaza.  Pe parcurs a paralizat de la gat in jos si i-a ramas un singur deget valid, si astfel si-a dus lucrarea la bun sfarsit. I-a luat 27 de ani. Acum la cati chinezi exista in lume, ce mare dar cultural si spiritual va face acest om poporului chinez (adica la peste 1 miliard de oameni) cu UN SINGUR DEGET. Nu stiu de voi, dar a oferit sigur mult mai mult decat mine, om sanatos.
Despre asta e iubirea, despre daruire. Si acesta este marele  CASTIG din viata noastra.
Atentie, a nu avea asteptari de la ceilalti inseamna si a nu avea pretentia ca ceilalti sa-ti accepte iubirea.
Noi tindem deseori sa zicem “daca el nu vrea sa accepte ce am eu de oferit, NU MAI OFER NIMIC“. Si apoi culmea, ne imbolnavim.
Hei, ai uitat, scopul tau e sa oferi ?
Sau te-ai gandit ca poate acel om nu are in acel moment nevoie de ce ai tu de oferit ?
Te-ai gandit sa incerci si cu altceva, in afara de bani de exemplu ?
Daca un om nu-ti accepta iubirea iar tu te superi din cauza asta este EXCLUSIV problema TA, deoarece tu esti in PIERDERE. Tu esti cel care cersesti acceptarea de la el, iar asta nu e iubire. E orice altceva in afara de iubire, deoarece iubirea nu poate fi suparata niciodata, nu are cum.
Ea OFERA si este fericita,.
Daca o accepti ea (iubirea) este fericita. Daca nu, este la fel de fericita.
Si imi vine in minte primirea de care a avut parte Iisus cand a venit sa ne iubeasca.
Nu doar ca am refuzat sa-I  primim iubirea, dar  l-am mai si rastignit si omorat, asa in loc de “multumesc” pentru ca ne-a iubit neconditionat.
Nu intamplator dau acest exemplu, este unul foarte actual. Sa nu te miri daca oamenii te vor “rastigni” pentru ca iti manifesti iubirea. Nu la propriu, ci in sens mai rafinat: “lasa-l ca-i nebun saracu', nu stie ce vorbeste”, “asa ceva nu se poate”, “e dus cu pluta” etc. .
Ideea de retinut ar fi ca noi trebuie sa fim MEREU IN CASTIG, iar castigul nostru sa fie DARUIREA cu bucurie si fara asteptari. Astfel nu mai avem cum sa fim in pierdere, e imposibil, decat daca avem asteptari ascunse de la ceilalti (inclusiv asteptarea ca celalalt sa primeasca ce avem noi de oferit).
Mereu campioni cand vine vorba de respectarea celor din jur. Si inca campioni mondiali.
Campioni la oferit bucurie si zambete celorlalti.
Campioni cand trebuie sa daruim, si pe ultimul loc (acolo la retrogradare) in ceea ce priveste asteptarile de la ceilalti
Spunea la un moment dat Iisus: “daca cineva iti ia haina, da-i si camasa ! “. Mai poti fi in pierdere cand gandesti in acest mod ? In niciun caz.
Si acelasi Isus ne da un citat sugestiv despre ce inseamna daruirea fara asteptari:

“Faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. 
Şi răsplata voastră va fi mare.

Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, 
nici pe fraţii tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi,

ca NU CUMVA să te cheme şi ei la rândul lor pe tine, 
şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut.

 Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. 

Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească.”

-  Luca  14  -

E interesant ca Iisus ne indeamna chiar sa fim atenti ca NU CUMVA sa primim rasplata pentru binele care-l facem altora (sau pentru iubirea ce le-o oferim) – pentru a dobandi astfel adevaratul castig, si anume cel al daruirii.

 Razvan
http://www.vindecator.com/pierderea-imbolnaveste-castigul-vindeca/

Jiddu Krishnamurti - Despre Relatie

Relatia este o oglinda 
Relatiile umane sunt lucrul cel mai important din viata; daca nu esti în relatii
bune cu o singura persoana, nu poti fi nici cu celelalte, îti închipui ca nu
poti avea relatii bune decât cu persoana cutare sau cutare, dar aceste relatii
nu trec dincolo de nivelul declaratiilor verbale si sunt, prin urmare, iluzorii.
Dar daca la un moment dat întelegi ca relatiile dintre doi oameni sunt identice
cu relatiile între toti oamenii, atunci izolarea, singuratatea, capata o cu
totul alta semnificatie.
Doar in relatie procesul a ceea ce sunt se dezvaluie, nu-i asa? Relatia este o
oglinda in care ma vad pe mine asa cum sunt; dar cum la majoritatea dintre noi
nu ne place ceea ce suntem, incepem sa disciplinam ceea ce percepem in oglinda
relatiei, fie pozitiv, fie negativ. Adica descopar ceva in relatie, in actiunea
relatiei, si nu imi convine. Deci incep sa modific ceea ce nu imi place, ceea ce
percep ca fiind neplacut. Vreau sa il schimb - ceea ce inseamna ca deja am un
sablon a ceea ce trebuie sa fiu. Din momentul in care exista un sablon a ceea ce
trebuie sa fiu nu exista intelegerea a ceea ce sunt. Din moment ce am o imagine   
a ceea ce vreau sa fiu sau a ceea ce trebuie sa fiu sau a ceea ce sunt dator sa
nu fiu - un standard potrivit caruia vreau sa ma schimb - atunci, desigur, nu
exista intelegerea a ceea ce sunt in momentul relatiei. Cred ca este cu adevarat
important sa intelegem asta, pentru ca cred ca aici majoritatea dintre noi o iau
in directie gresita. Nu vrem sa stim ceea ce suntem cu adevarat intr-un anumit
moment al relatiei. Daca suntem interesati doar de auto-imbunatatiri, nu poate
exista intelegerea de sine, intelegerea a ceea ce este.
Functia relatiei
Relatia este in mod inevitabil dureroasa, lucru care se vede in existenta
noastra de zi cu zi. Daca in relatie nu exista tensiune, atunci inceteaza sa mai
fie relatie si devine doar o stare de somnolenta confortabila, pe care
majoritatea oamenilor o vor si o prefera. Conflictul este intre realitate si
aceasta ravna pentru confort, intre iluzie si actualitate. Daca recunosti
iluzia, dand-o la o parte poti sa fi atent la intelegerea relatiei. Dar daca
alergi dupa securitate in relatie, ea devine o investitie in confort, in iluzie,
iar atunci relatia contine chiar insecuritatea. Cautand securitate in relatie ii
ascunzi functia (...). Desigur, functia relatiei este aceea de a dezvalui starea
propriei fiinte. Relatia este un proces de auto-descoperire, de auto-cunoastere.
Aceasta auto-dezvaluire este dureroasa, care cere ajustari constante, o
flexibilitate a gandirii si emotiilor. Este o lupta dureroasa cu perioade de
pace luminata ... Dar majoritatea dintre noi evita sau dau la o parte tensiunea
din relatie, preferand tihna si confortul satisfacerii dependentei, o securitate
necontestata, un refugiu lipsit de pericol. Atunci familia si alte relatii devin
un refugiu (...).
Cand insecuritatea se strecoara in dependenta, asa cum se intampla in mod
inevitabil, atunci acea relatie este indepartata si se accepta una noua in
speranta gasirii securitatii de durata; dar in relatie nu exista securitate si
dependenta nu aduce decat frica. Fara intelegerea procesului de securitate si
frica, relatia devine un obstacol care te obliga, o cale a ignorantei. Atunci
intreaga existenta este lupta si suferinta si nu exista iesire decat in gandire
justa care vine prin auto-cunoastere.
Cum poate exista iubire reala
Imaginea pe care o ai despre o persoana, imaginea pe care o ai despre
politicieni, despre primul ministru, despre propriul tau Dumnezeu, despre
nevasta ta, despre copilul tau - aceasta este imaginea la care se priveste. Si
aceasta imagine a fost creata prin relatia ta sau prin fricile tale sau prin
sperantele tale. Placerile tale sexuale sau altele pe care le-ai avut cu nevasta
ta, cu sotul tau, furia, magulirile, confortul si toate lucrurile pe care le
aduce viata ta de familie - este o viata moarta - au creat o imagine despre
sotia sau sotul tau. Cu acea imagine privesti. Similar, sotia sau sotul tau are
o imagine despre tine. Deci relatia dintre tine si sotia sau sotul tau, dintre
tine si politicieni este de fapt relatia dintre aceste doua imagini. Corect?
Acesta este un fapt. Cum pot doua imagini care sunt rezultatul gandirii, a
placerii si asa mai departe, sa aiba vreun fel de afectiune sau iubire?  Deci
relatia dintre doi indivizi, foarte apropiati sau foarte departati, este o
relatie intre imagini, simboluri, memorii. Cum poate exista iubire reala in
aceasta relatie?
Suntem ceea ce posedam
Pentru a intelege relatia trebuie sa existe o constienta pasiva, care nu
distruge relatia. Din contra, face relatia mult mai vitala, mult mai
semnificativa. Atunci in acea relatie exista posibilitatea afectiunii reale;
exista o caldura, o apropiere, care nu este doar sentiment sau senzatie. Si daca
putem sa ne apropiem asa sau sa fim intr-o asemenea relatie cu toate lucrurile,
atunci toate problemele noastre se vor rezolva foarte usor - problema
proprietatii, problema posesiei. Omul care poseda bani este banii. Omul care
care se identifica cu proprietatea este acea proprietate, sau casa, sau mobila.
Similar este cu ideile sau cu oamenii; cand exista posesie nu exista relatie.
Dar majoritatea dintre noi nu avem nimic altceva daca nu posedam. Suntem
cochilii goale daca nu posedam, daca nu ne umplem viata cu mobila, cu muzica, cu
cunostinte, etc. Aceasta cochilie face mult zgomot si acest zgomot il numim
viata; cu asta suntem satisfacuti. Si cand apare o intrerupere, o spargere a
acestui lucru, atunci se produce suferinta pentru ca te descoperi brusc pe tine
asa cum esti - o cochilie goala, fara prea mare insemnatate. Deci a fi constient
de intreg continutul relatiei inseamna actiune; si din  acea actiune exista
posibilitatea unei relatii adevarate, o posibilitate de a-i descoperi splendida
ei profunzime si semnificatie precum si posibilitatea de a cunoaste ce este
iubirea.
A fi in relatie
Fara relatie nu este existenta: a fi inseamna a fi in relatie... Majoritatea
dintre noi nu pare sa realizeze acest lucru - ca lumea este relatia mea cu
ceilalti, fie unul sau mai multi. Problema mea este aceea a relatiei. (...) Daca
nu ma inteleg pe mine, intreaga relatie este este una a confuziei in cercuri din
ce in ce mai largi. Deci relatia capata o importanta extraordinara, nu cu asa
zisa masa, gloata, ci in lumea familiei si prietenilor mei, oricat de mica ar fi
aceasta - relatia cu sotia mea, cu copii mei, cu vecinul meu. In lumea vastelor
organizatii, a marilor mobilizari de oameni, a miscarilor de masa, ne este teama
sa actionam pe scara mica; ne este teama sa fim oameni marunti care isi
randuiesc casa. Ne spunem: "Ce puteam eu sa fac singur? Trebuie sa ma alatur unei
miscari de masa pentru a reforma." Din contra, revolutia reala are loc nu prim
miscari de masa ci prin reevaluarea interioara a relatiei - numai aceasta este
reformare reala, o radicala si continua revolutie. Ne este teama sa incepem pe o
scara mica. Pentru ca problema este asa de vasta credem ca putem sa-i facem fata
numai printr-un un numar mare de persoane, cu o mare organizatie, cu miscari de
masa. Trebuie sa atacam problema pe o scara mica iar acea scara mica este "eu"
si "tu". Cand ma inteleg pe mine, te inteleg pe tine si din acea intelegere vine
iubirea. Iubirea este factorul lipsa; exista o lipsa de afectiune, de caldura in
relatie; si pentru ca ne lipseste acea iubire, acea tandrete, acea generozitate,
acea clementa in relatie, evadam in actiunea de masa, care produce si mai multa
confuzie, mai multa mizerie. Ne umplem inimile cu planuri pentru reforma lumii
si nu privim acel factor decisiv care este iubirea.

Tu si eu suntem problema, nu lumea
Lumea nu este ceva separat de tine si de mine; lumea, societatea, este relatia
pe care o stabilim sau cautam sa o stabilim intre noi. Deci tu si eu suntem
problema si nu lumea, pentru ca lumea este proiectia noatra si pentru a intelege
lumea trebuie sa ne intelegem pe noi insine. Lumea nu este separata de noi; noi suntem lumea si problemele noastre sunt problemele lumii.

http://jkrishnamurti.lx.ro/cartea.htm

Mândria spirituală - Paul Ferinni

”A crede ca esti mai departe pe carare decat oricine altcineva este mandrie spirituala. Chiar daca acest lucru ar fi adevarat, nu ti-ar fi de nici un folos sa-l stii sau sa-l pretinzi. Ceea ce iti este de folos este compasiunea fata de sine, compasiunea fata de altii. Ceea ce iti este de folos e sa stii ca fiecarei persoane i se ofera lectia care este perfecta pentru ea, iar daca o invata, nu poate nimeni spune cat de departe a ajuns. Sa nu crezi ca ai capacitatea de a masura in mod corect progresul spiritual al cuiva, inclusiv al tau. Nu o ai. N-ai cum sa stii. O persoana, care pare a fi ramas mult in urma, poate trece in fata ta intr-o secunda. Iar una care pare a fi mult avansata, poate fi serios incetinita. Intreaga idee referitoare la in fata si in urma nu are nici un sens, intrucat n-ai de unde sa stii care este linia de pornire sau linia de final. Nu e neaparat nevoie ca ceilalti sa inceapa de unde ai inceput tu. Nu e neaparat nevoie ca ceilalti sa incheie unde inchei tu. Unii parcurg o calatorie scurta, intesata cu provocari care le frang inima. Altii au o calatorie lunga, alcatuita din multe lectii neinteresante. Poti sa te uiti la ceilalti si sa crezi ca intelegi - dar asta nu inseamna decat ca te amagesti. Habar nu ai despre ce este vorba in viata celuilalt. De fapt, nici macar nu este treaba ta sa stii. Se intampla destule lucruri in viata ta ca sa fii tot timpul ocupat. A intelege care-ti sunt lectiile si a incepe sa ti le insusesti este o activitate care dureaza o viata intreaga. Daca esti invatator spiritual, intreaba-te daca ai ales acest rol ca sa eviti sa inveti lectiile pentru care ai venit aici. Atunci cand esti o autoritate si spui altora ce sa faca, nu trebuie sa te uiti niciodata la tine insuti. Sa fii sigur ca nu vei putea sa te ascunzi pentru totdeauna. Cu timpul, rufele tale murdare vor fi date la iveala. Este inevitabil. Toata lumea vine aici si crede ca poate sa dispara. Unii oameni se pricep foarte bine sa o faca. Ei dispar timp de cincizeci sau saizeci de ani. Cand se intorc, sunt siguri ca nimeni nu-i va recunoaste. Dar. de indata ce intra intr-un magazin din cartier, stiu ca jocul s-a sfarsit. Nimeni nu se poate ascunde pentru totdeauna. Asta, deoarece aici e un loc unde toti sunt gasiti. Mai devreme sau mai tarziu, tuturor li se da desteptarea. Aceasta este natura calatoriei fizice. Pana la urma, chiar ai sa te obisnuiesti cu ea Le vine randul chiar si acelor dintre voi care tandalesc la sfarsitul cozii. Cel care va striga pe nume nu moare pana ce nu ajunge si la tine. Si chiar daca ar muri, altcineva i-ar lua locul. Nu te poti ascunde. Nu poti deveni invizibil in mod permanent. Probabil ca treaba asta ti se pare ciudata. La urma urmei, majoritatea oamenilor de pe planeta Pamant fie ca se deghizeaza intr-un mod inteligent, fie pretind ca nu sunt acasa, atunci cand suna soneria. Negarea se infiltreaza absolut peste tot. Dar nu conteaza. Nu acesti oameni conduc spectacolul. Cel din spatele mastii este persoana care ia toate deciziile. Cel din spatele mastii il cheama pe strain la usa ca sa sune desteptarea. Voi credeti ca autoritatea se afla in afara voastra si ca totul vi se intampla. Nu e asa! Autoritatea este inauntru si faceti ca totul sa se in tample, pentru ca sa va treziti. Intreaga planeta are misiunea de a se trezi. De aceea sunt atatia oameni care par a fi adormiti. Cum s-ar putea ei trezi, daca nu ar dormi sau, cel putin, nu s-ar preface ca sunt adormiti? Nu aceasta e planeta pe care trebuie sa va aflati, daca vreti sa va ascundeti. Nu acesta este locul pe care trebuie sa va aflati, daca vreti sa ramaneti adormiti. Daca scopul vostru este sa nu fiti constienti, atunci va aflati intr-un loc periculos! Toti oamenii care acum umbla in somn, intr-o zi isi vor da seama ca au plecat din pat si din casa si umbla pe strada. O vor face intr-un mod destul de simplu: izbindu-se unul de altul. Despre asta este vorba in aceasta calatorie interactiva: incalcarea limitelor, coliziuni, abuzuri, numiti-le cum vreti. Totul pare a fi intentionat, dar in realitate nu este. Nimeni nu stie in mod constient ca urmeaza sa se izbeasca de altcineva. Asa se intampla. Apoi, daca este destept, se trezeste si spune: „imi pare rau, nu te-am vazut". Iar semenul ii raspunde: „Nu face nimic. Nici eu nu te-am vazut." Ce altceva mai e de spus? Daca totul e luat ca un afront personal si individul raspunde: „Ba m-ai vazut, mizerabile!" ce ar dovedi aceasta? N-ar dovedi ca el a fost atacat. Ar dovedi doar ca se simte atacat. Si despre asta este vorba cu adevarat aici: un grup de oameni care se simt atacati. Nu e o imagine exacta a ceea ce se intampla, dar este una acceptata de catre toata lumea. Asta, deoarece toti interpreteaza comportamentul. Toti presupun ca totul se face cu o anumita intentie. Fiecare crede ca stie care este motivul celeilalte persoane. Dar, bineinteles ca nu-l stie. Nu are nici un fel de idee de ce s-a izbit cineva de el. Ati auzit despre casatoriile aranjate? Ei bine, aceasta este o izbire aranjata. Ambele persoane aflate in spatele mastilor au decis sa-si ofere una alteia posibilitatea de a-si aduce aminte ca se pot trezi in acelasi moment. Atunci cand au aranjat intalnirea, nici una dintre ele nu stia ca se vor simti amandoua atacate, atunci cand acest lucru se va intampla. Aceasta, deoarece atunci cand au aranjat intalnirea, fiecare a luat contact cu intentiile celuilalt: de a cinsti si de a ajuta - nu de a face rau sau de a agresa. Nici una dintre ele nu si-a facut griji in privinta a ceea ce urma sa se intample, deoarece a avut incredere in intentia celuilalt. Amandoi au stiut ca, orice s-ar intampla, totul va fi in regula. Daca ai intra in legatura cu intentia fiecarei persoane de a te trezi si de a te ajuta sa te trezesti, nu ai lua ca pe un afront personal nici un fel de imixtiune. Ai spune doar: „Iarta-ma, frate al meu. Nu te-am vazut. Multumesc ca ai sunat desteptarea. Acum voi fi mult mai atent'". Nu izbitura e cea care raneste, ci interpretarea pe care i-o dai. Faptul ca il condamni pe cel care te-a izbit. Faptul ca te condamni pe tine insuti, pentru ca ai fost izbit. De indata ce numim acest lucru abuz, pierdem din vedere ce rol avem noi in toate astea. Proiectam responsabilitatea asupra altcuiva. Credem ca nu faceam nimic altceva decat sa ne vedem de treaba si, deodata, vine o persoana rautacioasa care ne ataca. Nu asta s-a intamplat. Aceasta e enorma autoinselare, uriasa minciuna pe care incercati sa o treceti asupra altora. Va straduiti sa vorbiti unul cu altul de pe pozitii de victime si va minunati de ce fiecare este pedepsit in permanenta. Nu exista nici o intalnire la baza careia sa nu fi existat cinste si simt al responsabilitatii personale. Nu exista nici o intalnire Ia baza careia sa nu fi existat iertare de sine si compasiune pentru ceilalti. Daca vreti sa va intalniti, daca vreti sa va treziti impreuna, trebuie sa incetati de a mai interpreta ce se intampla si sa lasati lucrurile asa cum sunt. Puteti fi uluiti de izbitura. Ii puteti spune celeilalte persoane ca sunteti surprinsi. Dar sa nu credeti ca intelegeti de ce s-a intamplat totul, intrebati. Verificati. Comunicati in mod cinstit si simplu: „Atunci cand m-am izbit de tine, m-a durut, semen al meu. Tu ce-ai simtit?" A spune adevarul prin preluarea responsabilitatii pentru propriile voastre sentimente nu este un atac, sau o prezumtie de imixtiune, sau vinovatie. Este doar un mod sim­plu de a impartasi experienta. Ea invita la dialog, nu la separare. O data ce se presupune ca exista vinovatie, atacul este inevitabil. Nu poti ataca o persoana nevinovata. Pentru a ataca, trebuie sa crezi ca atacul este justificat, ca persoana il merita. In acest moment, te-ai disociat de propriile tale sentimente, ti-ai impartit mintea in doua si te-ai pregatit pentru un conflict exterior inevitabil. Totul, din cauza mandriei spirituale - totul, deoarece crezi ca stii care sunt motivele celuilalt. Renunta, prieten al meu. Nu stii ce este in inima semenului tau. Nu vei stii niciodata. Cel mai bun lucru pe care-l poti face este sa-l intrebi deschis. In felul acesta ajungi cat mai aproape posibil de a sti ce gandeste si ce simte. Daca nu-l intrebi niciodata pe semenul tau ce experienta traieste, cum crezi ca vei ajunge sa-l cunosti? Tot ceea ce vei cunoaste vor fi propriile tale proiectii, propriile tale judecati si interpretari. Acestea spun multe despre tine si foarte putine despre el. Si, daca nu poti sa presupui ca el nu este vinovat, cum vei fi vreo data in stare sa-ti vezi propria nevinovatie? Daca tu crezi ca-l cunosti, cat de bine crezi ca te cunosti pe tine? Dupa cum vezi, nu exista cale de iesire. Fiecare judecata pe care o emiti asupra altcuiva se intoarce la tine si te obsedeaza. Cel mai bun lucru este sa renunti la judecati. Cel mai bun lucru este sa-ti dai seama ca nu stii nimic despre intentiile sau motivele celorlalti oameni. Cel mai bun lucru este sa intelegi ca, adesea, esti complet rupt de propriile tale intentii. Mandria spirituala nu face altceva decat sa-ti prelungeasca necunoasterea. O persoana aroganta nu evolueaza. Ea nu devine transparenta fata de ea insasi sau de ceilalti. Ea se ascunde. Ea ataca pe fata - iar atunci cand i se raspunde, pare ca doarme. Ea se joaca de-a v-ati ascunselea cu ea insasi si cu universul. Am sa-ti dau un joc mai bun. El se numeste: „Ma izbesc de tine, daca si tu te izbesti de mine". Nimeni nu este acuzat, nimeni nu este facut de rusine. Nici macar nu trebuie sa tii scorul. Continua sa te izbesti, pana cand te trezesti si privesti in ochii celuilalt - fara condamnare si fara judecata.” Material primit prin e-mail

Poveste pentru Suflet: Paulo Coelho – Norul si Duna de Nisip

”Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa. De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud. Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea. “Ce faci?” a strigat vantul. “Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala, unde sunt uimitori munti si arbori!” Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si, incet, a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip. Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea. El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu. “Buna dimineata”, zise el. “Cum e viata acolo jos?” “Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?” “Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri.” “Pentru mine”, zise duna, “viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea.” “Si asta te intristeaza?” “Ma face sa simt ca nu am un rost in viata.” “Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu.” Duna a ezitat un moment, apoi a spus: “Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?” “Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important”, zise mandru norul. “Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar.” A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis: “Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna.” “Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine’, zise duna. “Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri.” “Dragostea nu moare niciodata, zise norul. “Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul.” Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu. In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie. Douazeci de ani mai tarziu, duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai. Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.” Paulo Coelho   Material primit prin e-mail