”Un
tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici
n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti
norii inspre Africa.
De
indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare
stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele
aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a
continuat sa impinga norii catre padurile din sud.
Intre
timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat
sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea.
“Ce
faci?” a strigat vantul. “Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa
ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala, unde sunt uimitori
munti si arbori!”
Dar
tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si, incet, a
lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa
ajunga peste dunele aurii de nisip.
Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea.
El a
vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai
trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel
auriu.
“Buna dimineata”, zise el. “Cum e viata acolo jos?”
“Am
tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor
care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi
suportabil. Cum e viata acolo sus?”
“Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri.”
“Pentru mine”, zise duna, “viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea.”
“Si asta te intristeaza?”
“Ma face sa simt ca nu am un rost in viata.”
“Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu.”
Duna a ezitat un moment, apoi a spus:
“Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?”
“Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important”, zise mandru norul.
“Am
auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie
suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta
pentru ca in desert ploua atat de rar.”
A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis:
“Daca
vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns
aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna.”
“Cand
te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine’, zise
duna. “Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei
muri.”
“Dragostea nu moare niciodata, zise norul. “Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul.”
Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu.
In
ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care
treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe
care o cautau si au mai scuturat niste ploaie.
Douazeci de ani mai tarziu, duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai.
Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.”
Paulo Coelho
Material primit prin e-mail
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu