Lal-Ded (Lalla) - Cuvântul unei mistice rebele din Kashmir (The word of the rebel mystic from Kashmir)

Dacă nu-L poți vedea cât ești în viață,

Cum L-ai putea vedea după moarte?

 
Lal-Ded (Lalla) este o sfântă rebelă, o mistică revoluționară a secolului al 14-lea din Kashmir. O cunoaștem doar prin versurile ei numite "Vak", care au ajuns la noi prin tradiția populară a Kashmirului.

Opunându-se vehement aspectului ritual al tradiției Trikmat, Lalla s-a revoltat împotriva puternicului cler al vremurilor acelea care a transformat acele ritualuri într-un mijloc de exploatare și o unealtă pentru perpetuarea autorității ereditare. Ea, de asemenea, s-a revoltat și împotriva obiectificării femeilor în ritualurile shivaite.
Ea respinge complet statutul secundar și dependent atribuit femeilor în aceste ritualuri și ea astfel apare și domină scena ca subiect (conștiință).
Pe de o parte, Lala  a dat un nou suflu de viață tradiției spirituale a shivaismului din Kashmir, iar pe de alta,  ea a demistificat shivaismul prin rostirea clară a pilonilor fundamentali ai acestuia în limbajul omului obișnuit și a deconstruit ideologia lui de a fi o sectă secretă (Rahasya Sampradaya) făcând accesibile toate mijloacele de realizare (upaya) tuturor celor interesați de realizarea identității lor reale, astfel făcându-l o unealtă viabilă și eficientă nu numai pentru elevarea individuală dar și pentru unificarea socială.

Iluziile sunt parte integrantă a acestei vieți lumești, de aceea numim această lume Mayajala (plasa iluziilor). Cu cât cineva este mai evoluat spiritual cu atât mai puține iluzii va întreține. Suprema iluzie este aceea a unei existențe individuale: "Aham" sau "Eu Sunt"; aceasta este craca pe care stă fiecare și chiar și cei mai evoluați nu sunt înclinați să taie această cracă, temându-se că în cazul căderii, el sau ea se va izbi de pământ. Dar Lal, sfânta din Kashmir, Avatar-ul din Kashmir are toată puterea spirituală să taie chiar și craca pe care stă fiindcă ea a realizat că nu există un pământ de care să te lovești.


Idolul e doar piatră
Templul e doar piatră,
De sus până jos, totul e doar piatră
Pe cine vei venera, O, încăpățânatule învățător?

Îți acoperă rușinea,
Te scapă de frig,
Hrana și băutura lui, doar apă și iarbă
Cine te-a sfătuit, O, preotule,
Să sacrifici o oaie vie ca ofrandă
Pe o piatră fără viață?

O, nesăbuitule, acțiunea dreaptă nu constă
În post și alte rituri ceremoniale
O, nesăbuitule, acțiunea dreaptă nu constă
În a procura confort și ușurință corpului,
Numai în contemplarea Sinelui este dreapta acțiune și sfatul cel drept pentru tine.

Ascetul pelerin merge din altar în altar
Căutând să-L întâlnească pe Cel
Care sălășluiește (de fapt) în interiorul său.
Cunoscând adevărul, O, suflete, nu fi păcălit;
Distanța e cea care face ca brazda să pară verde

Unii își lasă casa, alții pustnicia
Dar mintea neliniștită nu cunoaște pacea.
Atunci, fii atent la respirație zi și noapte,
Și rămâi unde ești

Mi-am tocit masa și limba citind cărțile sacre,
Dar nu am învățat practicile care l-ar face fericit pe Domnul meu.
Mi-am tocit degetele cu mărgelele mătăniilor mele,
Dar nu am fost în stare să alung dualitatea din mintea mea.

Cei fără-de-minte citesc scripturile
Precum papagalii din colivie recită "Doamne, Doamne"
Ei citind astfel, bat apa în piuă
Efort fără niciun rod, ridicolă aroganță.

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Realizarea este rară într-adevăr, nu căuta departe, e chiar aici, lângă tine
Întâi ucide dorința, apoi liniștește-ți mintea, renunțând la imaginații în zadar
Apoi meditează asupra Sinelui în interior și O! Vidul se contopește în vid

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Renunță la ritualurile sacre tantrice
Doar sunetul mantrei rămâne
Și când sunetul mantrei dispare
Doar conștiința rămâne în urma sa
Apoi O! Conștiința însăși s-a dus
Și acolo nu mai rămâne nimic în urmă
Vidul s-a contopit în vid

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Stimulându-ți și satisfăcându-ți dorințele și poftele
Nu ajungi nicăieri
Prin penitențe și post,
Devii arogant,
Fii moderat în mâncare și băutură
Dacă vei fi cumpătat
Calea ta cu siguranță va fi iluminată

 ∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

În viață nu am căutat nici bunăstarea nici puterea,
Nici nu am alergat după plăcerile simțurilor,
Cumpătată în mâncare și băutură, am dus o viață stăpânită;
Cu răbdare mi-am purtat povara, durerea și sărăcia,
Și mi-am iubit Dumnezeul.

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Maestrul meu mi-a dat doar o învățătură
"Din afară retrage-ți privirea spre interior
Și fixeaz-o pe Sinele Cel Mai Adânc."
Luând în inimă această povață,
Goală am început să dansez.

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Tu erai absorbit în Propriul Tău Sine,
ascuns de mine;
Am petrecut zile întregi căutându-Te
Dar când Te-am văzut în propriul meu Sine
O, bucurie! Atunci Tu și Eu
ne-am bucurat în extaz
Am traversat vastitatea vidului singură,
Lăsând în urma mea gândirea și sentimentul,
Atunci am ajuns la taina Sinelui;
Și, deodată, pe neașteptate,
În noroi lotusul a înflorit pentru mine.
Ca o pânză fină Shiva se răspândește,
Pătrunzând toate structurile tuturor lucrurilor,
Dacă nu-L poți vedea cât ești în viață,
Cum ai putea să-L vezi după moarte?
Contemplă adânc și discerne Adevăratul Sine de sine.

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Mintea (chitta) e mereu nouă
luna mereu schimbătoare este nouă
și mereu nouă e întinderea de ape fără țărm pe care am văzut-o
Din moment ce eu, Lalla, mi-am curățat corpul și mintea,
(am golit-o de ieri-uri moarte și de nenăscute mâine-uri),
Trăiesc în mereu-prezentul Acum
(și toate lucrurile sunt întotdeauna pentru mine)
mereu noi și noi.

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Aici nu este nici cuvânt nici gând,
Nici Transcendent nici ne-Transcendent
Legămintele de tăcere și mudrele (gesturile) mistice,
nu îți pot câștiga accesul aici,
Chiar nici Shiva și Shakti nu rămân aici.

__________________________________________

Sursa articolului:
http://www.sutrajournal.com/lal-ded-the-mystic-of-kashmir-by-mh-zaffar
Traducerea: Summairu (2016)


Citește și:
Abhinavagupta - Cele 15 strofe ale Înțelepciunii
Păstrează Tăcerea - citate din Adevăr, Trezire, Libertate
Wu-Hsin - Nu lua viața personal
Călătoria spirituală a sufletului în tradiția sufită - Cele 7 văi din "Conferința Păsărilor"

If while alive you cannot see Him,

How can you see Him after death?

 

Lal-Ded is a rebel saint, a revolutionary mystic of the 14^th century Kashmir. We know her only through her verses called 'Vak'; that have come down to us through folk tradition of Kashmir.

By opposing vehemently the ritualistic aspect of Trikmat, Lalla revolted against the powerful clergy of the times who had transformed these rituals into a means of exploitation and a tool for perpetuating their hereditary hegemony. She also revolted against the objectification of women in Saiva rituals. She totally rejects the secondary dependent status allotted to women in these rituals and emerges and dominates the scene as a subject.
On the one hand, Lala gave a new lease of life to Kashmiri Śaivistic spiritual tradition but on the other, she demystified Śaivism by articulating its tenets in the language of the common people and deconstructed its ideology of being a Rahasya Sampradaya (a secret sect) by making all the Upayas (means of realization) available to all those interested in the realization of their true identity, thus making it a viable and effective tool not only for individual emancipation but also for social unification.

Illusions are the part and parcel of this worldly life, that is why we call this world Mayajala(Web of Illusions). The more one is spiritually evolved the less illusions will he or she entertain. The ultimate illusion is that of individual existence, 'Aham' or 'I am'; this is the branch upon which one is standing and even the most evolved persons are not inclined to cut this branch, apprehending that in case of a fall, he or she will hit the ground. But Lal, the saint of Kashmir, the Avtar of Kashmir has all the spiritual power to cut even the branch upon which she is standing as she has realized that there is no ground to hit.

The idol is but stone

The Temple is but stone,

From top to bottom, all is but stone

Whom will you worship, O stubborn Pandit?

It covers your shame,

Saves you from cold,

Its food and drink, mere water and grass

Who counselled you, O Brahmin,

To slaughter a living sheep as a sacrifice

Unto a lifeless stone?

O fool, right action does not lie

In fasting and other ceremonial rites

O fool, right action does not lie

In providing for bodily comfort and ease,

In contemplation of the self alone is right action and right council for you.

The pilgrim sanyasin goes from shrine to shrine,

Seeking to meet Him

Who abides within herself.

Knowing the truth, O soul, be not misled;

It is distance that makes the turf look green

Some leave their home, some the hermitage

But the restless mind knows no rest.

Then watch your breath day and night,

And stay where you are

I have worn out my plate and tongue reading the holy books,

But I have not learnt the practices that would please my lord.

I have worn thin fingers and thumb telling my rosary beads,

But I have not been able to dispel duality from my mind.

The thoughtless read the holy books

As parrots in their cages recite “Ram, Ram”

Their reading is like churning water,

Fruitless effort, ridiculous conceit.

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Realization is rare indeed, Seek not afar, it is near, by you

First slay desire, then still the mind, giving up vain imaginings

Then meditate on self within and lo! The void merges in the void

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Let go the sacred tantra rites

Only the mantra sound remains

And when the mantra sound departs

Only the chitta is left behind

Then lo! The chitta itself is gone

And there is nothing left behind

The void merges in the void

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

By pandering to your appetites and desires

You get nowhere

By penance and fasting,

You get conceit

Be moderate in food and drink

You will be moderate

Your path will surely be illuminated

 ∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

In life I sought neither wealth nor power,

Nor ran after the pleasures of sense,

Moderate in food and drink, I lived a controlled life;

Patiently bore my lot, my pain and poverty,

And loved my god.

O fool, right action does not lie

In observing fasts and ceremonial rites

O fool, right action does not lie

In providing for bodily comfort and ease

In contemplation of the self alone

Is right action and right counsel for you

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

My guru gave me but one precept

“From without withdraw your gaze within

And fix it on the Inmost self."

Taking to heart this one precept,

Naked I began to dance.

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Thou wert absorbed in Thine Own Self,

hidden from me;

I passed whole days in seeking Thee out

But when I saw Thee in mine own Self

O joy! Then Thou and I

disported ourselves in ecstasy

I traversed the vastness of the void alone,

Leaving behind me reason and sense,

Then came upon the secret of the self;

And, all of a sudden, unexpectedly,

In mud the lotus bloomed for me.

Like a tenuous web Siva spreads Himself,

Penetrating all frames of all things,

If while alive, you cannot see Him,

How can you see Him after death?

Think deep and sift the true Self from the self.

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

The chitta (the mind), is ever new

the ever changing moon is new

and ever new the shoreless expanse of waters that I have seen

Since I, Lalla, have scoured my body and mind,

(emptied it of dead yesterdays

and tomorrows unborn),

I live in the ever-present Now

(and all things always are to me)

for ever new and new.

∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞∞

Here is neither word nor thought,

Transcendent nor non-Transcendent

The vows of silence and mystic mudras,

cannot gain you admittance here,

Even Siva and Shakti (tattva-s) remain not here



Source of article:
http://www.sutrajournal.com/lal-ded-the-mystic-of-kashmir-by-mh-zaffar

 

Osho - Nu exploata iubirea (Don't exploit love)

Oamenii se tem să fie iubiți. Pentru că iubirea aduce suferință, aduce minciuni. Iubirea aduce încătușare, ea aduce sclavie, distruge libertatea. De aceea oamenii se tem.
Și oamenii nu pot rămâne fără iubire, pentru că iubirea este și o hrană necesară. Așa că ei tânjesc după iubire, doresc să fie iubiți și să iubească. Nu pot rămâne singuri.
Dar în momentul când întâlnesc o persoană - femeia, bărbatul - ei devin înspăimântați de asemenea. Pentru că ei știu acum că ajung într-o cușcă. Pentru că iubirea nu este încă necondiționată, de aceea oamenii se tem de iubire. Și pentru că iubirea aduce atât de multe compromisuri. Ei vor trebui să facă atâtea compromisuri încât aproape își pierd chipul lor original. De aceea oamenii se tem.

Și nici nu pot rămâne fără ea, pentru că e o hrană necesară pentru suflet. De fapt, pentru că e o hrană necesară sufletului, de aceea oamenii au învățat să o exploateze. Dacă nu ar fi fost o așa necesitate atunci nu ar fi fost nicio exploatare.
Iubirea este așa o necesitate că o exploatezi, poți pune condiții.
Poți spune: "Te voi iubi numai dacă faci asta. Te voi iubi numai dacă tu mă vei iubi doar pe mine și pe nimeni altcineva, niciodată. Și eu te voi iubi doar dacă tu accepți condițiile mele."
Acestea sunt condițiile.

Și un om flămând este constrâns să accepte aceste condiții.
Va începe să mintă, începe să joace trucuri, începe să fie fals. Va începe să facă lucruri ce niciodată nu ar fi vrut să le facă, și va înceta să facă lucruri pe care mereu le-a dorit. Și apoi, mai devreme sau mai târziu, se gândește că este un preț prea mare pentru iubire, e mai bine să nu fii îndrăgostit, e mai bine să fii singur.
Și așa oamenii continuă să meargă din singurătate în iubire, din iubire în singurătate.
Când sunt singuri foamea e resimțită. Când sunt împreună, urâțenia acesteia.

Unul din mesajele mele de bază pentru tine e: Niciodată nu exploata iubirea.

Aceasta va fi o mare revoluție religioasă în viața ta. Niciodată nu exploata iubirea. Dacă cineva te iubește, nu aduce nicio condiție acesteia. Dacă tu iubești pe cineva, nu-l face un infirm. Lasă ca iubirea ta să devină spațioasă. Oferă mai mult spațiu acelei persoane decât ea a avut când era singură.
Oferă-i hrana. Dar nu-i otrăvi hrana, nu-l poseda. Lasă-l să fie liber. Mai liber decât a fost vreodată.
Și atunci iubirea va crește într-o intimitate profundă.

Atunci când iubirea aduce libertate atunci ea merge cel mai profund. Când iubirea îl face pe celălalt să se simtă respectat, nu umilit, nu distrus ci sporit. Când iubirea este simțită ca hrănitoare, eliberatoare, atunci iubirea merge cel mai profund. Atunci iubirea devine rugăciune. Devine ultima, suprema experiență a vieții.

Nu exploata iubirea.

Oricând ești îndrăgostit, amintește-ți. Și va trebui să îți amintești cu greu, pentru că timp de mii de ani oamenii au exploatat iubirea, și asta a devenit obișnuință.


~ OSHO - Chiar Acest Corp, Buddha
 Traducerea: Summairu (2016) 


Citește și:
Alte articole cu Osho
 

People are afraid of being loved. Because love brings misery, love brings lies.  Love brings imprisonment, love brings slavery, love destroys freedom. That’s why people are afraid.
And people cannot remain without love, because love is a necessary nourishment too.
So they hanker for love, they desire to be loved and to love. They cannot remain alone.
But the moment they meet the person, the other – the woman, the man – they become frightened too. Because they know now they are getting into a cage. Because love is not yet unconditional, that’s why people are afraid of love. And because love brings so many compromises. They have to compromise so much that they almost lose their original face.
That’s why people are afraid.
And they cannot remain without it either, because it is a necessary nourishment for the soul. In fact because it is a necessary nourishment of the soul, that’s why people have learned to exploit it.
If it was not such a necessity then there would have been no exploitation. Love is such a necessity that you can exploit it, you can make conditions.

You can say, 'I will love you only if you do this. I will love you only if you will love only me and nobody else, never. And I will love you only if you accept my conditions.’ These are the conditions.
And a hungry man is bound to accept the conditions.
He starts lying, he starts playing games, he starts being phony. He starts doing things which he
never wanted to do, and he stops doing things which he always wanted to do. And then sooner or later he thinks it is too much a price for love, it is better not to be in love, it is better to be alone.

So people go on moving from aloneness to love, from love to aloneness.
When they are alone the hunger is felt. When they are together, the ugliness of it.
One of my basic messages to you is: Never exploit love.
That will be a great religious revolution in your life. Never exploit love. If somebody loves you, don’t bring any conditions to it. If you love somebody, don’t make him a cripple. Let your love become spacious. Give more space to the person than he had when he was alone.
Give him nourishment. But don’t poison his nourishment, don’t possess him. Let him be free.
More free than he ever was. And then love grows into deep intimacy.

When love brings freedom then love goes deepest. When love makes the other feel respected, not humiliated, not destroyed but enhanced. When love feels nourishing, liberating, then love goes deepest. Then love becomes prayer. It becomes the utmost, the ultimate experience of life.
Don’t exploit love.
Whenever you are in love, remember. And you will have to remember hard, because for thousands of years man has exploited love, and that has become habitual.

~ OSHO - This Very Body, the Buddha

Mahamudra predată de Tilopa lui Naropa (Tilopa's Mahamudra Teaching to Naropa)

Mahamudra predată de Tilopa lui Naropa

- În douăzeci și opt de strofe - 

Omagiu celor optzeci și patru de Mahasiddha-și! 
Omagiu către Mahamudra! 
Omagiu către Vajra Dakini! 

Mahamudra nu poate fi predată. Dar tu, Naropa, cel mai inteligent,
Din moment ce ai fost supus unor austerități riguroase, 
Cu răbdare în suferință și cu devoțiune față de guru, 
Binecuvântatule, ia această instrucțiune secretă în inimă. 

Este spațiul susținut undeva? Pe ce stă el? 
Ca și spațiul, Mahamudra nu este dependentă de nimic; 
Relaxează-te și stabilește-te în continuumul purității neamestecate, 
Și, legăturile tale slăbindu-se, eliberarea este sigură. 

Privind fix și intens spre cerul gol, viziunea încetează; 
Tot așa, atunci când mintea se uită fix înspre minte însăși, 
Șirul gândurilor discursive și conceptuale încetează 
Și iluminarea supremă este câștigată. 

La fel ca ceața dimineții care se dizolvă în aerul rarefiat, 
Neducându-se nicăieri, ci doar încetând să existe, 
Valurile conceptualizării, toată creația minții, se dizolvă, 
Atunci când vezi adevărata natură a minții tale. 

Spațiul pur nu are nici culoare, nici formă 
Și nu poate fi vopsit nici negru sau alb; 
Tot astfel, esența minții este dincolo de ambele, culoare și formă,
Și nu poate fi pătată de faptele negre sau albe. 

Întunecimea a o mie de eoni este lipsită de putere 
În a umbri claritatea de cristal a inimii soarelui; 
Și, tot așa, eoni de samsara nu au nicio putere 
Să acopere lumina clară a esenței minții. 

Cu toate că spațiul a fost desemnat "gol", 
În realitate este inexprimabil; 
Deși natura minții se numește "lumina clară", 
Orice atribuire a ei este ficțiune verbală fără fundament. 

Natura originală a minții este ca spațiul; 
El pătrunde și îmbrățișează toate lucrurile sub soare. 
Fii liniștit și stai relaxat în ușurință autentică, 
Fii tăcut si lasă sunetul să reverbereze ca un ecou, 
Păstrează-ți mintea tăcută și observă sfârșitul tuturor lumilor. 

Corpul este în esență gol ca tulpina unei trestii, 
Și mintea, precum spațiul pur, transcende cu totul lumea gândurilor: 
Relaxează-te în natura ta intrinsecă nici cu abandon, nici cu control - 
Mintea fără niciun obiectiv este Mahamudra - 
Și, cu practica desăvârșită, iluminarea supremă este câștigată. 

Lumina clară a Mahamudra-ei nu poate fi dezvăluită 
De scripturile canonice sau tratatele metafizice 
Ale Mantravada, Paramita sau Tripitaka; 
Lumina clară este voalată de concepte și idealuri. 

Prin protejarea preceptelor rigide adevărata Samaya este afectată, 
Dar cu încetarea activității mentale toate noțiunile fixe dispar; 
Când valul oceanului este una cu adâncimile sale liniștite, 
Când mintea nu se abate de la adevărul nedeterminat, non-conceptual, 
Samaya neîntreruptă este o lampă aprinsă în întunericul spiritual. 

Liber de aroganțe intelectuale, negând principiile dogmatice, 
Adevărul fiecărei școli și scripturi este revelat. 
Absorbit în Mahamudra, ești liber din închisoarea samsara-ei; 
Echilibrat în Mahamudra, vina și negativitatea sunt mistuite; 
Și, ca maestru al Mahamudra-ei tu ești lumina Învățăturii. 

Nebunul, în ignoranța lui, disprețuind Mahamudra 
Nu știe nimic altceva decât lupta în potopul samsara-ei. 
Ai compasiune pentru cei care suferă de anxietate constantă! 
Sătul de durerea inexorabilă și dorind eliberarea, aderă la un maestru, 
Căci atunci când binecuvântarea lui îți atinge inima, mintea este eliberată.

KYE HO! Ascultă cu bucurie! 
Investiția în samsara este inutilă; aceasta este cauza fiecarei anxietăți. 
Din moment ce implicarea lumească nu are sens, caută inima realității! 

În transcenderea dualităților minții este viziunea Supremă; 
Într-o minte liniștită și tăcută este Meditația Supremă; 
În spontaneitate este activitatea Supremă; 
Și când toate speranțele și fricile au murit, Scopul este atins. 

Dincolo de toate imaginile mentale mintea este în mod natural clară: 
Nu urma nicio cale pentru a urma calea Buddha-șilor; 
Nu te angaja în nicio tehnică pentru a obține iluminarea supremă. 

KYE MA! Ascultă cu simpatie! 
Cu înțelegerea perspectivei lumești jalnice, 
Realizând că nimic nu poate dura, că totul este o iluzie ca un vis, 
Iluzie lipsită de sens ce provoacă frustrare și plictiseală, 
Întoarce-te și abandonează preocupările tale banale. 

Taie implicarea cu pământul natal și cu prietenii 
Și meditează singur într-un refugiu din pădure sau pe munte; 
Ființează acolo într-o stare de non-meditație 
Și realizând ne-realizarea, atingi Mahamudra. 

Un copac își întinde ramurile sale și înfrunzește, 
Dar când rădăcina este tăiată, frunzele se veștejesc; 
Tot așa, când rădăcina minții este tăiată, 
Ramurile copacului samsara-ei moare. 

O lampă singură risipește întunericul a o mie de eoni; 
Tot așa, o singură sclipire de lumină clară a minții 
Șterge eoni de condiționare karmică și orbire spirituală. 

KYE HO! Ascultă cu bucurie! 
Adevărul de dincolo de minte nu poate fi înțeles de către nicio facultate a minții; 
Înțelesul non-acțiunii nu poate fi înțeles în activitatea compulsivă; 
Pentru a realiza înțelesul non-acțiunii și a ce e dincolo de minte, 
Taie mintea de la rădăcină și odihnește-te în conștiința pură dezgolită. 

Lasă apele noroioase ale activității mentale să se limpezească; 
Abține-te de la ambele proiecții, și pozitive și negative - 
lasă în pace aparițiile: 
Lumea fenomenală, fără adunare sau scădere, este Mahamudra. 

Fundamentul omniprezent nenăscut dizolvă impulsurile și iluziile: 
Nu fi arogant și nici nu calcula, doar rămâi în esența nenăscută 
Și lasă ca toate concepțiile despre tine și univers să se topească. 

Cea mai înaltă viziune deschide fiecare poartă; 
Cea mai înaltă meditație plonjeză în adâncimi infinite; 
Cea mai înaltă activitate este necârmuită totuși decisivă; 
Și cel mai înalt scop este obișnuit fiind lipsit de speranță și de teamă. 

La început karma ta este ca un râu curgând printr-un defileu; 
La mijlocul cursului, curge ca un râu Gange șerpuind ușor; 
Și la final, ca un râu ce devine una cu oceanul, 
Se termină în contopire la fel ca întâlnirea dintre mamă și fiu. 

Dacă mintea este opacă și nu ești capabil să practici aceste instrucțiuni, 
Reținând respirația esențială și eliberând vigoarea conștiinței, 
Practicând privirile fixe - metode de concentrare a minții, 
Disciplinează-te până când starea de conștiință totală rămâne. 

Atunci când practici o karmamudra, conștiința pură 
a păcii beatifice și vacuității va apărea: 
Liniștit într-o uniune binecuvântată a înțelegerii și mijloacelor, 
Trimite încet în jos, menține și trage înapoi în sus bodhichitta (mintea pură care caută eliberarea), 
Și conducând-o la sursă, saturează întregul corp. 
Dar numai dacă pofta sexuală și atașamentul sunt absente va apărea acea conștiință. 

Apoi câștigând viață lungă și tinerețe veșnică, ca luna în creștere, 
Radiant și clar, cu puterea unui leu, 
Vei câștiga rapid puterea pământească și iluminarea supremă. 

Fie ca această instrucțiune esență în Mahamudra 
Să rămână în inimile ființelor norocoase. 

___________________________________
Notă: 
Instrucțiunea Mahamudra a lui Tilopa către Naropa în douăzeci și opt de strofe 
a fost transmisă de către marele guru și Mahasiddha Tilopa către învățatul Kashmirian, înțeleptul și realizatul, Naropa, în apropiere de malurile râului Gange la încheierea acelor Doisprezece Austerități. Naropa a transmis învățătura în sanscrită sub formă de douăzeci și opt versete marelui traducător tibetan Marpa Chos Blos Kyi Gros, care a făcut o traducere liberă a acestuia, în satul său Pulahari în Tibet - frontiera Bhutan. 
Acest text este conținut în colecția Mahamudrei de instrucțiuni numită Do ha mdzod brgyad ces bya om ba Phyag rgya chen po'i ngag gsal bari ston pa'i gzhung, care este tipărită la Mănăstirea Karmapa-șilor Gyalwa, la Rumtek, Sikkim. Titlul tibetan este Phyag rgya chen po'i ngag om sau Phyag rgya chen po rdo rje'i tsig rkang nyi shu rtsa brgyad pa. 
Traducerea în limba engleză a fost făcută de către Kunzang Tenzin în 1977, după transmiterea învățăturii orale de către Khamtrul Rinpoche în Tashi Jong, Kangra Valley, India.

Traducerea în română: Summairu (2016) 
Sursa (EN):
http://keithdowman.net/mahamudra/tilopas-mahamudra-teaching.html 

Citește și:
Calitățile unui guru și ale unui discipol în budismul tantric 
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun 
Călătoria spirituală în tradiția sufită - Cele șapte văi

Tilopa's Mahamudra Teaching to Naropa

- in Twenty Eight Verses -

Homage to the Eighty Four Mahasiddhas!

Homage to Mahamudra!

Homage to the Vajra Dakini!

Mahamudra cannot be taught. But most intelligent Naropa,
Since you have undergone rigorous austerity,
With forbearance in suffering and with devotion to your Guru,
Blessed One, take this secret instruction to heart.

Is space anywhere supported? Upon what does it rest?
Like space, Mahamudra is dependant upon nothing;
Relax and settle in the continuum of unalloyed purity,
And, your bonds loosening, release is certain.

Gazing intently into the empty sky, vision ceases;
Likewise, when mind gazes into mind itself,
The train of discursive and conceptual thought ends
And supreme enlightenment is gained.

Like the morning mist that dissolves into thin air,
Going nowhere but ceasing to be,
Waves of conceptualization, all the mind's creation, dissolve,
When you behold your mind's true nature.

Pure space has neither colour nor shape
And it cannot be stained either black or white;
So also, mind's essence is beyond both colour and shape
And it cannot be sullied by black or white deeds.

The darkness of a thousand aeons is powerless
To dim the crystal clarity of the sun's heart;
And likewise, aeons of samsara have no power
To veil the clear light of the mind's essence.

Although space has been designated "empty",
In reality it is inexpressible;
Although the nature of mind is called "clear light",
Its every ascription is baseless verbal fiction.

The mind's original nature is like space;
It pervades and embraces all things under the sun.
Be still and stay relaxed in genuine ease,
Be quiet and let sound reverberate as an echo,
Keep your mind silent and watch the ending of all worlds.

The body is essentially empty like the stem of a reed,
And the mind, like pure space, utterly transcends the world of thought:
Relax into your intrinsic nature with neither abandon nor control -
Mind with no objective is Mahamudra -
And, with practice perfected, supreme enlightenment is gained.

The clear light of Mahamudra cannot be revealed
By the canonical scriptures or metaphysical treatises
Of the Mantravada, the Paramitas or the Tripitaka;
The clear light is veiled by concepts and ideals.

By harbouring rigid precepts the true samaya is impaired,
But with cessation of mental activity all fixed notions subside;
When the swell of the ocean is at one with its peaceful depths,
When mind never strays from indeterminate, non-conceptual truth,
The unbroken samaya is a lamp lit in spiritual darkness.

Free of intellectual conceits, disavowing dogmatic principles,
The truth of every school and scripture is revealed.
Absorbed in Mahamudra, you are free from the prison of samsara;
Poised in Mahamudra, guilt and negativity are consumed;
And as master of Mahamudra you are the light of the Doctrine.

The fool in his ignorance, disdaining Mahamudra,
Knows nothing but struggle in the flood of samsara.
Have compassion for those who suffer constant anxiety!
Sick of unrelenting pain and desiring release, adhere to a master,
For when his blessing touches your heart, the mind is liberated.

KYE HO! Listen with joy!
Investment in samsara is futile; it is the cause of every anxiety.
Since worldly involvement is pointless, seek the heart of reality!
In the transcending of mind's dualities is Supreme vision;
In a still and silent mind is Supreme Meditation;
In spontaneity is Supreme Activity;
And when all hopes and fears have died, the Goal is reached.

Beyond all mental images the mind is naturally clear:
Follow no path to follow the path of the Buddhas;
Employ no technique to gain supreme enlightenment.
KYE MA! Listen with sympathy!
With insight into your sorry worldly predicament,
Realising that nothing can last, that all is as dreamlike illusion,
Meaningless illusion provoking frustration and boredom,
Turn around and abandon your mundane pursuits.

Cut away involvement with your homeland and friends
And meditate alone in a forest or mountain retreat;
Exist there in a state of non-meditation
And attaining no-attainment, you attain Mahamudra.

A tree spreads its branches and puts forth leaves,
But when its root is cut its foliage withers;
So too, when the root of the mind is severed,
The branches of the tree of samsara die

A single lamp dispels the darkness of a thousand aeons;
Likewise, a single flash of the mind's clear light
Erases aeons of karmic conditioning and spiritual blindness.

KYE HO! Listen with joy!
The truth beyond mind cannot be grasped by any faculty of mind;
The meaning of non-action cannot be understood in compulsive activity;
To realise the meaning of non-action and beyond mind,
Cut the mind at its root and rest in naked awareness.

Allow the muddy waters of mental activity to clear;
Refrain from both positive and negative projection -
leave appearances alone:
The phenomenal world, without addition or subtraction, is Mahamudra.

The unborn omnipresent base dissolves your impulsions and delusions:
Do not be conceited or calculating but rest in the unborn essence
And let all conceptions of yourself and the universe melt away.

The highest vision opens every gate;
The highest meditation plumbs the infinite depths;
The highest activity is ungoverned yet decisive;
And the highest goal is ordinary being devoid of hope and fear.

At first your karma is like a river falling through a gorge;
In mid-course it flows like a gently meandering River Ganga;
And finally, as a river becomes one with the ocean,
It ends in consummation like the meeting of mother and son.

If the mind is dull and you are unable to practice these instructions,
Retaining essential breath and expelling the sap of awareness,
Practising fixed gazes - methods of focussing the mind,
Discipline yourself until the state of total awareness abides.

When serving a karmamudra, the pure awareness
of bliss and emptiness will arise:
Composed in a blessed union of insight and means,
Slowly send down, retain and draw back up the bodhichitta,
And conducting it to the source, saturate the entire body.
But only if lust and attachment are absent will that awareness arise.

Then gaining long-life and eternal youth, waxing like the moon,
Radiant and clear, with the strength of a lion,
You will quickly gain mundane power and supreme enlightenment.

May this pith instruction in Mahamudra
Remain in the hearts of fortunate beings. 

__________

Colophon: 

Tilopa's Mahamudra Instruction to Naropa in twenty Eight Verses
was transmitted by the Great Guru and Mahasiddha Tilopa to the Kashmiri Pandit, Sage and Siddha, Naropa, near the banks of the River Ganga upon the completion of his Twelve Austerities. Naropa transmitted the teaching in Sanskrit in the form of twenty eight verses to the great Tibetan translator Mar pa Chos kyi blos gros, who made a free translation of it at his village of Pulahari on the Tibet - Bhutan border.
This text is contained in the collection of Mahamudra instruction called the Do ha mdzod brgyad ces bya ba Phyag rgya chen po'i man ngag gsal bar ston pa'i gzhung, which is printed at the Gyalwa Karmapa's monastery at Rumtek, Sikkim. The Tibetan title is Phyag rgya chen po'i man ngag, or Phyag rgya chen po rdo rje'i tsig rkang nyi shu rtsa brgyad pa.
This translation into English has been done by Kunzang Tenzin in 1977, after transmission of the oral teaching by Khamtrul Rinpoche in Tashi Jong, Kangra Valley, India.

 

Source:

http://keithdowman.net/mahamudra/tilopas-mahamudra-teaching.html 

Papaji - Procesul Realizării Sinelui și după Realizare (The Process and after Realization)

Procesul

Înainte de a continua cu povestea mea aș dori să recapitulez unele dintre principalele evenimente din calea mea spirituală pentru că ele ilustrează, în mod general, modul în care decurge procesul de realizare spirituală. În primul rând, trebuie să existe o dorință pentru Dumnezeu, o iubire pentru El, sau o dorință de eliberare. Fără asta, nimic nu este posibil. În cazul meu, experiența pe care am avut-o când aveam opt ani trezise în mine o astfel de mare dorință pentru Dumnezeu încât am petrecut un sfert de secol într-o căutare obsesivă pentru El. Această dorință pentru Dumnezeu sau realizare este ca o flacără interioară. Trebuie să o aprinzi și apoi s-o întețești până când devine un foc furios care consumă toate celelalte dorințe și interese. Un singur gând sau o dorință, alta decât gândul "Eu îl vreau pe Dumnezeu" sau "Vreau realizarea-Sinelui" este suficientă pentru a împiedica realizarea să aibă loc. Dacă alte gânduri apar, înseamnă că focul nu arde suficient de intens. 

În anii care am fost un extatic devot (bhakta) al lui Krishna am întețit flăcările dorinței mele de Dumnezeu, și în acest proces am ars toate celelalte dorințe ale mele. Dacă acest foc interior se dezlănțuie suficient de mult timp, cu o intensitate suficientă, el va consuma în cele din urmă și acea unică dorință copleșitoare și centrală pentru Dumnezeu sau Sine. Acest lucru este esențial pentru că realizarea nu va avea loc până când chiar și această ultimă dorință nu a dispărut. După ce dispare această ultimă dorință, acolo va exista tăcerea gândurilor. Acesta nu este sfârșitul, aceasta este doar o stare mentală în care gândurile și dorințele nu mai apar. Asta este ceea ce mi s-a întâmplat în Madras după ce Rama a apărut înaintea mea. Toate gândurile și dorințele mele m-au părăsit, atât de mult încât, nu am putut să reiau niciuna din practicile mele. 

Mulți oameni au avut sclipiri temporare ale Sinelui. Uneori se întâmplă în mod spontan, și nu este neobișnuit ca aceasta să se întâmple în prezența unui Maestru Realizat. 

După aceste sclipiri temporare, experiența dispare deoarece există încă gânduri latente și dorințe care nu au fost stinse. Sinele va accepta, consuma și distruge în totalitate numai o minte care este complet lipsită de vasana-e. Aceasta a fost starea minții mele pentru câteva zile cât am fost în Madras. Dar realizarea nu s-a întâmplat în acele câteva zile, deoarece ingredientul final nu a fost prezent. Aveam nevoie de grația maestrului meu; trebuia să stau înaintea lui; aveam nevoie ca el să-mi spună: "Ai ajuns" și aveam nevoie să-l cred; și aveam nevoie să primesc puterea și grația lui transmise prin privirea sa divină. Atunci când privirea lui Maharishi (Ramana) s-a întâlnit cu mintea mea liberă de vasana-e, Sinele a ajuns și a distrus-o astfel încât ea nu a mai putut să apară sau să funcționeze din nou. Numai Sinele a rămas. 

Am menționat mai devreme că mama mea m-a transformat într-un adorator al lui Krishna. Am descoperit după realizarea mea că ea a fost doar cauza instrumentală, pentru că rădăcinile pasiunii mele pentru Krishna puteau fi urmărite înapoi în viața mea anterioară ca yoghin în sudul Indiei. Atunci când cunoașterea acestei vieți anterioare mi-a survenit, a mers adânc explicând tiparul actual al vieții mele. 

În ultima mea viață am fost un mare Krishna bhakta (devot) care a avut discipolii săi și a construit un templu dedicat lui Krishna în care a fost instalată o statuie a divinității, mare, albă și din piatră. În timpul acelei vieți deosebite am atins frecvent starea de Nirvikalpa Samadhi, dar nu am reușit să realizez Sinele. Unul dintre impedimentele mele de atunci a fost că aveam încă o dorință sexuală față de una dintre lucrătoarele din ashram-ul meu. Era o femeie de castă joasă care obișnuia să facă munci ocazionale pe acolo. Nu i-am făcut niciun avans și am încercat din greu să-mi stăpânesc dorința mea, dar niciodată nu mi-a dispărut complet. Când m-am născut ca H.W.L. Poonja, aceasta a fost femeia cu care am ajuns să mă căsătoresc. Acea unică vasana a fost suficientă pentru a-mi aduce o renaștere în care a trebuit să mă căsătoresc cu ea și să întemeiez o familie cu ea. Acestea sunt lucrările karma-ei.

Viața mea ca yoghin Krishna s-a încheiat într-un mod neobișnuit și oarecum înspăimântător. Intrasem într-o stare de Nirvikalpa Samadhi și am rămas în ea timp de douăzeci de zile. Devoții mei au crezut că am murit deoarece nu au putut detecta semne de respirație sau circulație a sângelui. Un om dintr-un sat local, care trebuia să fie un expert în aceste chestiuni, a fost adus pentru a vedea dacă prana (energia vitală) a părăsit corpul. A analizat fontanela mea înainte de a anunța că avea de gând să dea o gaură acolo pentru a vedea dacă există vreo urmă de viață încă în trup. A împrumutat un instrument folosit pentru a răzui nucile de cocos și a scobit o gaură în partea de sus a craniului meu cu el. Apoi a privit în gaură și m-a declarat mort. Discipolii mei au acceptat verdictul și m-au îngropat într-o groapă samadhi care a fost săpată în apropierea templului. Atunci am murit fiind îngropat de viu. Am fost pe deplin conștient de activitățile omului care a forat gaura în cap și a devoților care m-au îngropat în cele din urmă, dar nu am fost în nici un fel capabil să răspund pentru că eram atât de profund cufundat în Nirvikalpa samadhi. A fost straniu precum experiențele ce le-am avut ca băiat în viața mea actuală, acele experiențe în care am fost scufundat în pace și fericire, conștient de ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar neputând să dau niciun răspuns. 

În urmă cu mulți ani, când am fost în sud, am mers să arunc o privire la acest templu. Mi-am amintit destul de bine traseul din ultima mea viață pentru a direcționa șoferul taxiului de la gară, chiar dacă a fost un drum lung din oraș, cu o mulțime de întoarceri la diferite intersecții de-a lungul drumului. A fost chiar așa cum mi-am amintit. Statuia albă a lui Krishna ce o instalasem era încă acolo. Am mers afară să mă uit la vechiul meu mormânt samadhi, dar a dispărut. Râul local își schimbase ușor albia și l-a luat. 

Maharishi m-a învățat că nu ar trebui să alerg după formele de zei precum Krishna, deoarece acestea sunt efemere. Deși i-am urmat sfatul din momentul în care mi-a arătat cine sunt, cu toate acestea, imagini ale unor zei încă mai continuă să-mi apară. Chiar și acum, la decenii după ce căutarea mea spirituală s-a încheiat, Krishna îmi apare în mod regulat încă. Încă mai simt o mare dragoste pentru El ori de câte ori apare, dar El nu mai are puterea de a mă face să caut ceva în afara propriului meu Sine. 

Să mă explic. Când eram băiat tânăr mă gândeam că trupul lui Krishna era adevărat pentru că l-am putut atinge. Acum știu că acest lucru nu este adevăratul criteriu al realității. Realitatea este ceea ce există întotdeauna și nu se schimbă niciodată, și numai Sinele fără-de-formă îndeplinește această definiție. Privind înapoi, pot spune că atunci când eram un băiat, apariția lui Krishna în dormitorul meu era un fenomen trecător, ireal care a apărut în conștiință, singura realitate. Toate celelalte apariții ale lui Krishna în viața mea pot fi clasificate în același mod. Acum, sălășluind ca Sine, nu pot fi păcălit sau indus în eroare de măreția zeilor, chiar nici de cei care apar direct în fața mea, pentru că eu știu că orice putere sau frumusețe ce aceștia pot părea să o aibă este iluzorie. Toată puterea și frumusețea sunt în mine ca propriul meu Sine, așa că nu mai este nevoie să le caut altundeva.


După realizare

După sfârșitul experienței mele în prezența lui Maharishi, viața mea exterioară a decurs ca înainte. M-am dus înapoi la Madras, mi-am văzut de munca mea, și mi-am sprijinit familia cu cât am putut eu de bine. La sfârșit de săptămână, sau când acumulam destul concediu, mă duceam înapoi la Tiruvannamalai, ședeam la picioarele maestrului meu și mă încălzeam în prezența lui radiantă. Căutătorul cinic, sceptic care-l înfruntase agresiv pe Maharishi la prima sa vizită, dispăruse pentru totdeauna. Tot ceea ce a rămas era dragoste pentru el. 

În primele câteva luni după realizarea mea, nu am avut niciun singur gând. Puteam merge la birou și îndeplini toate sarcinile mele fără a avea vreodată un gând în cap. Era la fel când am mers la Tiruvannamalai. Fie că am eram așezat în sală cu ​​Maharishi, mergeam pe jos în jurul muntelui sau la cumpărături în oraș, tot ceea ce făceam era efectuat fără nici un fel de activitate a minții deloc.  
Era un ocean de liniște interioară care n-a dat niciodată naștere la niciun val de gândire. Nu a durat mult timp pentru a-mi da seama că mintea și gândurile nu sunt necesare pentru a funcționa în lume. Atunci când rămâi ca Sine, o putere divină preia și are grijă de viață. Toate acțiunile au loc apoi în mod spontan, si sunt realizate foarte eficient, fără niciun efort sau activitate a minții. 

De multe ori am adus familia și pe colegii mei de afaceri la ashram la sfârșit de săptămână. Dintre toți oamenii ce i-am adus, Maharishi părea să fie deosebit de iubitor față de fiica mea. Ea învățase destul de bine tamila pe parcursul timpului ei în Madras, așa că ea putea vorbi cu el în limba lui maternă. Obișnuiau să râdă și să se joace împreună ori de câte ori l-am vizitat. 

Într-una din vizitele mele ea s-a așezat în fața lui Maharishi și a intrat în ceea ce părea a fi o transă meditativă profundă. Când clopotul pentru masa de prânz a sunat, nu am putut să o trezesc. Maharishi m-a sfătuit să o las în pace, așa că am plecat să mâncăm fără ea. Atunci când ne-am întors ea era încă în același loc în aceeași stare. Ea a petrecut mai multe ore în această stare înainte de a reveni la starea de veghe normală. 

Maiorul Chadwick urmărise toate acestea cu mare interes. După ce experiența ei s-a încheiat, el s-a apropiat de Maharishi și a spus: "Am fost aici mai bine de zece ani, dar niciodată nu am avut o experiență de genul ăsta. Această fată în vârstă de șapte ani pare să fi avut o experiență fără a face vreun efort deloc. Cum poate fi aceasta?" 
Maharishi doar a zâmbit și a zis: "De unde știi că ea nu e mai în vârstă decât tine?" 

După această experiență intensă fiica mea s-a îndrăgostit de Maharishi și a devenit foarte atașată de forma lui. 

Înainte de a pleca ea i-a spus: "Tu ești tatăl meu. Nu mă mai duc înapoi la Madras. Voi sta aici cu tine." Maharishi a zâmbit și i-a spus: "Nu, nu poți sta aici. Trebuie să te întorci cu tatăl tău real. Du-te la școală, termină-ți educația, și apoi poți veni înapoi, dacă vrei." 

Experiența a avut un impact profund asupra vieții ei. În urmă cu doar câteva săptămâni am auzit-o spunându-i cuiva în bucătăria noastră, că nu a trecut o zi de atunci fără vreo amintire a acelui eveniment. Dar dacă o întrebi despre asta, ea nu poate da niciun fel de răspuns. Dacă o întreabă cineva: "Ce s-a întâmplat în ziua când ai fost în transă în fața lui Maharishi?" răspunsul ei este întotdeauna la fel. Ea doar începe să plângă. Ea nu a fost niciodată capabilă să descrie sau să explice, nici măcar mie, ce s-a întâmplat exact.


Pir-ul musulman

Într-o altă vizită am adus un Pir (bătrân maestru sufit) musulman pe care l-am întâlnit în Madras. Ca profesor la Bagdad a avut o trezire interioară și a apucat viața religioasă. A trebuit să vină în India pentru că a simțit dintr-o dată o nevoie urgentă de a vizita câțiva oameni sfinți hinduși pentru a vedea în ce fel de stare sunt aceștia. L-am încurajat să mi se alăture la una din vizitele mele la Maharishi, deoarece nu mi-am putut imagina un exemplu mai bun al unui sfânt hindus. La Tiruvannamalai ne-am așezat în sală împreună pentru ceva timp, uitându-ne la Maharishi. Apoi bătrânul sufit s-a ridicat, l-a salutat și a ieșit. Când l-am ajuns din urmă și l-am întrebat de ce a plecat așa dintr-o dată, el a spus: "Am mirosit această floare în grădina hinduismului. Nu am nevoie să miros vreo alta. Acum eu sunt mulțumit și pot merge înapoi la Bagdad." 

Acest om era un Jnani (realizat) și în acele câteva minute cu Maharishi a fost capabil să se convingă satisfăcător că înflorirea Jnana-ei (înțelepciunii) la hinduși nu era diferită de cea mai înaltă experiență atinsă de sfinții islamici. 

Astfel de oameni iluminați sunt foarte rari. În ultimii patruzeci de ani am întâlnit mii de sadhu-și, swami-și, guru-și etc. Am fost la Kumbha Mela-e unde milioane de pelerini ajungeau; am fost la multe din ashramurile mari din India; am făcut turul Himalaya-ei întâlnindu-mă cu mulți pustnici acolo; am întâlnit yoghini cu mari Siddhis-uri (puteri paranormale), oameni care chiar puteau zbura. Dar în toți anii de la realizarea mea am întâlnit doar doi oameni, în afară de Maharishi însuși, care m-au convins că au atins realizarea-de-Sine deplină și completă. Pir-ul musulman a fost unul. Celălalt era un sadhu relativ necunoscut pe care l-am întâlnit la marginea unui drum din Karnataka. 

Așteptam un autobuz într-o locație izolată în apropierea Krishnagiri, un oraș situat la jumătatea distanței dintre Tiruvannamalai și Bangalore. Un om ce arăta extrem de infamant m-a abordat. Purta haine murdare și zdrențuite, și avea răni deschise pe picioare pe care le-a neglijat atât de rău că erau infestate cu viermi. Am stat de vorbă pentru un timp și m-am oferit să curăț viermii de pe piciorul lui și să-i dau niște medicamente care ar ajuta la vindecarea rănilor. Nu a fost interesat de niciun ajutor de la mine zicând: "Lăsați viermii unde sunt. Ei se bucură de masa de prânz." Simțind că nu-l puteam lăsa într-o astfel de stare mizerabilă, am rupt o bandă din șalul ce-l purtam și l-am legat în jurul piciorului lui, așa că cel puțin putea avea un bandaj curat. Ne-am spus "la revedere" și el a plecat în pădurea din apropiere. 

Am recunoscut că acest om era un Jnani și stăteam speculând ce karma ciudată l-a dus să-și neglijeze trupul în așa fel, când o femeie s-a apropiat. Ea vindea prăjituri și clătite la un stand pe marginea drumului în apropiere. 

"Ești un om foarte norocos", a spus ea. "Acela e un mare Mahatma. El trăiește în pădure, dar aproape niciodată el nu se arată. Oamenii vin din Bangalore pentru a avea darshan-ul lui, dar el nu permite oricui să-l găsească decât când el însuși vrea să-i întâlnească. Eu însumi stau aici toată ziua, dar aceasta este prima dată când l-am văzut de mai mult de un an. Aceasta este prima dată când l-am văzut apropiindu-se de un străin și să înceapă să vorbească cu el." 

Am divagat un pic înspre povestea Jnani-ului murdar pentru că el și Pir-ul musulman ilustrează câteva puncte pe care vreau să le ating. La primul am făcut aluzie deja. Deși mulți oameni au avut o experiență temporară directă a Sinelui, realizarea deplină și permanentă este un eveniment extrem de rar. Eu spun asta din experiență directă, după ce am văzut, fără exagerare, milioane de oameni ce sunt pe o anumită formă de cale spirituală. 

Al doilea punct este de asemenea interesant, pentru că reflectă un credit mare pentru Maharishi. Dintre aceste persoane, dintre cei trei ce i-am cunoscut după realizarea mea care m-au satisfăcut că ei sunt realizați (jnanis), Maharishi e singurul care s-a lăsat la dispoziție, douăzeci și patru de ore pe zi, pentru oricine care a vrut să-l vadă. Sadhu din Krishnagiri era ascuns în pădurea lui; Pir-ul musulman, când a rămas la mine acasă în Madras, s-a ținut încuiat și a refuzat să vadă vizitatorii care au vrut să-l vadă. Dintre aceștia trei, Maharishi e singurul ce a fost ușor de găsit și ușor de abordat. 

Propriile mele vizite timpurii demonstrează acest punct. Ar fi putut păstra liniștea la primele mele două vizite de după prânz și să-l lase pe însoțitorul lui să mă trimită de acolo. În schimb, simțind că am avut o problemă urgentă, mi-a permis să vin și să vorbesc despre lucrurile ce mă tulburau. Nimănui nu i-a fost negat vreodată accesul la el pentru că ar fi fost imatur sau nepotrivit. Vizitatorii și devoții puteau sta în prezența lui atât timp cât ei vroiau, toți absorbind cât de multă grație puteau ei asimila. Doar prin Jnana Lui, Maharishi era un gigant spiritual falnic. Prin punerea lui în permanență la dispoziție, sclipirea măreției lui a strălucit chiar mai mult.

Extrase din biografia lui Papaji (H.W.L. Poonja)
Sursa (EN): http://www.satsangbhavan.net/biography.htm
Traducerea: Summairu (2016) 

Citește și:
Papaji - Eliberarea și karma (Liberation and karma)
Trezire versus Eliberare (Awakening versus Liberation)
Alte articole cu Papaji 
 

The Process

Before I carry on with my story I should like to reca­pitulate some of the main events in my spiritual career be­cause they illustrate, in a general way, how the process of realisation comes about. Firstly, there must be a desire for God, a love for Him, or a desire for liberation. Without that, nothing is possible. In my own case, the experience I had had when I was eight awakened such a great desire for God within me that I spent a quarter of a century in an obsessive search for Him. This desire for God or realisation is like an inner flame. One must kindle it and then fan it until it becomes a raging fire which consumes all one’s other desires and interests. A single thought or a desire other than the thought ‘I want God’ or ‘I want Self­realisation’ is enough to prevent that realisation from tak­ing place. If these thoughts arise, it means that the fire is not burning intensely enough.

In the years I was an ecstatic Krishna bhakta I was fanning the flames of my desire for God, and in the process burning up all my other desires. If this inner fire rages for long enough, with sufficient inten­sity, it will finally consume that one, central, overwhelming desire for God or the Self. This is essential because realisa­tion will not take place until even this last desire has gone. After this final desire disappears, there will be the silence of no thoughts. This is not the end, it is just a mental state in which thoughts and desires no longer arise. That is what happened to me in Madras after Rama appeared before me. All my thoughts and desires left me, so much so, I couldn’t take up any of my practices again.

Many people have had temporary glimpses of the Self. Sometimes it happens spontaneously, and it is not uncom­mon for it to happen in the presence of a realised Master.

After these temporary glimpses, the experience goes away because there are still thoughts and latent desires which have not been extinguished. The Self will only accept, con­sume and totally destroy a mind that is completely free of vasanas. That was the state of my mind for the few days I was in Madras. But realisation did not happen in those few days because the final ingredient was not present. I needed the grace of my Master; I needed to sit before him; I needed to have him tell me, ‘You have arrived,’ and I needed to be­lieve him; and I needed to have him transmit his power and grace via his divine look. When the Maharshi’s gaze met my vasana-free mind, the Self reached out and de­stroyed it in such a way that it could never rise or function again. Only Self remained.

I mentioned earlier that it was my mother who turned me into a Krishna bhakta. I discovered after my realisation that she had merely been the instrumental cause, for the roots of that particular passion for Krishna could be traced back to my previous life as a yogi in South India. When knowledge of this previous life came to me, it went a long way to explaining the pattern of my current life.

In my last life I was a great Krishna bhakta who had disciples of his own and who had built a temple dedicated to Krishna in which was installed a large, white, stone statue of the deity. During that particular life I had frequently reached the state of nirvikalpa samadhi, but I had not managed to realise the Self. One of my impediments then was that I still had a sexual desire for one of the workers in my ashram. She was a low-caste woman who used to do odd jobs there. I never made any advances to her and I tried hard to control my desire, but it never completely left me. When I was reborn as H.W.L. Poonja, this was the woman I ended up marry­ing. That one vasana had been enough to bring about a re­birth in which I had to marry her and raise a family with her. Such are the workings of karma.

My life as a Krishna yogi ended in an unusual and somewhat gruesome way. I had entered a state of nirvikalpa samadhi and remained in it for twenty days. My devotees thought that I had died because they could detect no signs of breathing or blood circulation. One man from a local vil­lage, who was supposed to be an expert in these matters, was brought in to see if the prana had left the body. He scrutinised my fontanelle before announcing that he was going to drill a hole there to see if there was any life still in the body. He borrowed a tool which was used to scrape out coconuts and gouged a hole in the top of my skull with it. Then he peered into the hole and pronounced me dead. My devotees accepted the verdict and buried me in a samadhi pit which was dug near the temple. I then died from being buried alive. I had been fully aware of the ac­tivities of the man who had drilled the hole and of the devotees who had finally buried me, but I was not able to respond in any way because I was so deeply immersed in nirvikalpa samadhi. It was uncannily like the experiences I had had as a boy in my current life, those experiences in which I had been immersed in peace and happiness, aware of what was going on around me, but unable to make any response.

Many years ago, when I was in the South, I went to have a look at this temple. I remembered enough of the route from my last life to direct the driver of the taxi from the local station, even though it was a long way from town with a lot of turnings at various junctions along the way. It was just as I had remembered it. The white Krishna statue I had installed was still there. I went off to look at my old samadhi, but it had gone. The local river had changed its course slightly and washed it away.

The Maharshi had taught me that I should not run after the forms of gods such as Krishna because they are ephemeral. Though I have followed his advice since he showed me who I am, nonetheless, images of gods still continue to appear to me. Even now, decades after my spiritual search ended, Krishna still regularly appears to me. I still feel a great love for Him whenever He appears, but He no longer has the power to make me look for any­thing outside my own Self.

Let me explain. When I was a young boy I thought that the body of Krishna was real because I could touch it. I now know that this is not the true criterion of reality. Real­ity is that which always exists and never changes, and only the formless Self meets that definition. With hindsight I can therefore say that, when I was a boy, the appearance of Krishna in my bedroom was a transient, unreal phenom­enon which arose in consciousness, the one reality. All the other appearances of Krishna in my life can be classified in the same way. Now, abiding as the Self, I cannot be tricked or deluded by the majesty of the Gods, even the ones that manifest right in front of me, because I know that whatever power or beauty they may appear to have is illusory. All power and beauty are within me as my own Self, so I no longer need to look for them anywhere else.


After Realization

After my final experience in the Maharshi’s presence, my outer life went on much as before. I went back to Ma­dras, carried on with my job, and supported my family to the best of my ability. At weekends, or when I had accu­mulated enough leave, I would go back to Tiruvannamalai, sit at the feet of my Master and bask in his radiant pres­ence. The cynical, sceptical seeker who had aggressively confronted the Maharshi on his first visit, had gone for good. All that remained was love for him.

In the first few months after my realisation, I didn’t have a single thought. I could go to the office and perform all my duties without ever having a thought in my head. It was the same when I went to Tiruvannamalai. Whether I was sitting in the hall with the Maharshi, walking around the mountain or shopping in town, everything I did was performed without any mental activity at all. There was an ocean of inner silence that never gave rise to even a ripple of thought. It did not take me long to realise that a mind and thoughts are not necessary to function in the world. When one abides as the Self, some divine power takes charge of one’s life. All actions then take place spontane­ously, and are performed very efficiently, without any mental effort or activity.

I often brought my family and business colleagues to the ashram at weekends. Out of all the people I brought, the Maharshi seemed to be particularly fond of my daugh­ter. She had learned quite good Tamil during her time in Madras, so she could converse with him in his native lan­guage. They used to laugh and play together whenever we visited.

On one of my visits she sat in front of the Maharshi and went into what appeared to be a deep meditative trance. When the bell for lunch went, I was unable to rouse her. The Maharshi advised me to leave her in peace, so we went off to eat without her. When we came back she was still in the same place in the same state. She spent several more hours in this condition before returning to her nor­mal waking state.

Major Chadwick had been watching all this with great interest. After her experience ended, he approached the Maharshi and said, ‘I have been here for more than ten years, but I have never had an experience like this. This seven-year-old girl seems to have had this experience with­out making any effort at all. How can this be?’

The Maharshi merely smiled and said, ‘How do you know that she is not older than you?’
After this intense experience my daughter fell in love with the Maharshi and became very attached to his form.

Before we left she told him, ‘You are my father. I am not going back to Madras. I will stay here with you.’

The Maharshi smiled and said, ‘No, you cannot stay here. You must go back with your real father. Go to school, finish your education, and then you can come back if you want to.’

The experience had a profound impact on her life. Just a few weeks ago I overheard her telling someone in our kitchen that not a day has passed since then without some memory of that event. But if you ask her about it, she can’t give any kind of answer. If anyone asks her, ‘What hap­pened that day when you were in a trance in front of the Maharshi?’ her response is always the same. She just starts crying. She has never been able to describe or explain, even to me, what exactly happened.


The Muslim Pir

On another visit I brought a Muslim pir (old Sufi master) I had met in Madras. As a professor in Baghdad he had had an inner awakening and taken to the religious life. He had come to India because he had suddenly  felt an urge to visit some Hindu holy men to see what sort of state they were in. I encouraged him to join me on one of my visits to the Ma­harshi since I could not imagine a better example of a Hindu saint. At Tiruvannamalai we sat in the hall together for some time, looking at the Maharshi. Then the pir got up, saluted him and walked out. When I caught up with him and asked him why he had left so suddenly, he said, ‘I have smelled this one flower in the garden of Hinduism. I don’t need to smell any of the others. Now I am satisfied and can go back to Baghdad.’

This man was a jnani and in those few minutes with the Maharshi he was able to satisfy himself that the flower­ing of jnana in Hindus was no different from the highest experience attained by Islamic saints.

Such enlightened people are very rare. In the last forty years or so I have met thousands of sadhus, swamis, gurus, etc. I have been to Kumbha Melas which millions of pilgrims attended; I have been to many of the big ashrams in India; I have toured the Himalayas, meeting many reclusive her­mits there; I have met yogis with great siddhis, men who could actually fly. But in all the years since my realisation I have only met two men, apart from the Maharshi himself, who convinced me that they had attained full and com­plete Self-realisation. This Muslim pir was one. The other was a relatively unknown sadhu I met by the side of a road in Karnataka.

I was waiting for a bus in an isolated location near Krishnagiri, a town located midway between Tiruvan­namalai and Bangalore. An extremely disreputable-looking man approached me. He wore tattered, filthy clothes and had open wounds on his legs which he had neglected so badly they were infested with maggots. We talked for a while and I offered to remove the maggots from his leg and give him some medicine which would help his wounds to heal. He wasn’t interested in having any assis­tance from me. ‘Leave the maggots where they are,’ he said. ‘They are enjoying their lunch.’
Feeling that I couldn’t leave him in such a miserable condition, I tore a strip off the shawl I was wearing and tied it round his leg so that at least he could have a clean bandage. We said ‘good-bye’ and he walked off into the nearby forest.

I had recognised this man to be a jnani and was idly speculating on what strange karma had led him to neglect his body in such a way, when a woman approached me. She had been selling iddlies and dosas at a nearby roadside stall.

‘You are a very lucky man,’ she said. ‘That was a great mahatma. He lives in this forest but he almost never shows himself. People come from Bangalore to have his darshan, but he never allows anyone to find him unless he himself wants to meet them. I myself sit here all day, but this is the first time I have seen him in more than a year. This is the first time I have seen him approach a complete stranger and start talking to him.’

I have digressed a little into the story of the bedraggled jnani because he and the Muslim pir illustrate a couple of points that I want to make. The first I have already alluded to. Though many people have had a temporary direct experience of the Self, full and permanent realisation is a very rare event. I say this from direct experience, having seen, quite literally, millions of people who are on some form of spiritual path.

The second point is also interesting, for it reflects great credit on the Maharshi. Out of these people, the only three I have met since my realisation who have satisfied me that they are jnanis, it was the Maharshi alone who made himself available, twenty-four hours a day, to anyone who wanted to see him. The Krishnagiri sadhu hid in his forest; the Muslim pir, when he stayed at my house in Madras, kept himself locked up and refused to see visitors who wanted to see him. Of these three, the Maharshi alone was easy to find and easy to approach.

My own early visits demonstrate the point. He could have kept quiet on my first two after-lunch visits and allowed his attendant to send me away. Instead, sensing that I had an urgent problem, he allowed me to come in and talk about the things that were bothering me. No one was ever denied access to him because they were immature or unsuitable. Visitors and devotees could sit in his presence for as long as they wanted, all of them absorbing as much grace as they could assimilate. Through his jnana alone, the Mahar­shi was a towering spiritual giant. By making himself con­tinuously available, the lustre of his greatness shone even more.

Source:
http://www.satsangbhavan.net/biography.htm