sâmbătă, 1 februarie 2014

Video: Lumi interioare, lumi exterioare (Inner Worlds, Outer Worlds)

" It is more than a film - it is a template for a new world that humanity is evolving towards. " - SpiritFilms "
Este mai mult decat un film - este un model pentru o noua lume catre care umanitatea evolueaza"
 Selectati subtitrarea din dreapta jos "Captions" 
( opriti muzica de pe site din player-ul din josul paginii :)





http://www.innerworldsmovie.com/index.cfm

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Fiintele iluminate care pasesc printre noi

 In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizata de confratii sai. Si aceasta deoarece  facea vindecari prin rugaciune.
In terminologia mea, il consider o fiinta iluminata. Si aceasta deoarece traia simplu, fara nici o urma de indoiala, starea de unitate. Am inteles de la el ca putem aspira catre aceasta stare, putem sa ne gandim la ea, dar pasul final este sa ajungem sa o traim aici, fizic, in acest plan.
Cuvintele lui sunt foarte simple, nu am regasit la el teorii complicate. Asa si afirma:"Creatia este mareata tocmai prin simplitatea, prin claritatea ei.De cate ori cauti cai complicate de a fi in Dumnezeu, tu de fapt te ratacesti in propria minte. La sfarsitul acestei vieti sufletul se innobileaza prin  clipele in care a iubit, a daruit si s-a bucurat ca era pe pamant."
L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.
”Eu, omul, nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine, ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac, ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi. Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.
La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea. Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur  ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale Il lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina.
 ”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca  si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.
 “Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentru ca mergi contra curentului. Iubirea este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva.”
 ”Ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai? Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.
Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare.
“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine.”

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, cu credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul. Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut legatura si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.
“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama: teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate. Din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important - cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, El a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.
Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, caci daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire. Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte. Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie - invatatura, si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.
”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele, asculta-L pe Dumnezeu in tacerea mea.”
Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ceva ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu  veneratie. L-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om.
Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata Tronului Lui Dumnezeu. Nu e suficient sa Il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-L aici.
Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:
”Cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, caci omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”


Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea  lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra.
 Daniela Di
http://www.luminaindigo.blogspot.ro/2011/06/fiintele-iluminate-care-pasesc-printre.html

vineri, 17 ianuarie 2014

GLOSSA - Mihail Eminescu


Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.


Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.


Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.


Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.


Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese

Nu spera si nu ai teama.


Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.


Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.


De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.


Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.


(1883, decembrie)
 


marți, 2 iulie 2013

PROTEJAŢI-VĂ LOCUINŢA! (Din invataturile Maestrului Omraam Michael Aivanhov)



Dacă observăm natura, putem constata că toate creaturile caută un adăpost şi îl apără. Păsările îşi construiesc cuiburi, alte animale au gaura lor, vizuina lor, culcuşul lor, teritoriul lor, etc. şi se luptă dacă un alt animal încearcă să le ia locul.
Fiecare fiinţă a primit deci de la natură dreptul de a poseda un domiciliu care să-i aparţină.
Este valabil pentru lumea vizibilă ca şi pentru lumea invizibilă. Fiecare spirit are, de asemenea, un loc care îi este rezervat în spaţiul infinit. Fiecare creatură spirituală ocupă un loc delimitat şi protejat de anumite vibraţii, de anumite culori sau de o chintesenţă particulară, un domeniu unde cel ce posedă vibraţii contrare nu poate veni să provoace perturbaţii.
Acolo unde locuieşte un Iniţiat, nici un spirit rău nu are dreptul să intre.
Un Iniţiat poate interzice intrarea în locuinţa sa a acestor spirite folosindu-se de simboluri, prin care le ameninţă cu acea sau acea pedeapsă dacă nu respectă interdicţiile. Astfel, mulţi amplasează o pentagramă deasupra uşii. Şi când vrea să facă o ceremonie magică, o mare muncă spirituală, când trebuie să invoce entităţile divine, un Iniţiat rezervă un loc şi îl consacră pentru a interzice intrarea spiritelor rele: el aprinde una sau mai multe lumânări, înconjură locul într-un cerc, unde înscrie nume sacre, arde esenţe, şi în acest spaţiu purificat, are toate condiţiile de a lucra. Singurele care au dreptul de a intra sunt entităţile benefice, în timp ce cele malefice rămân în afară, urlând, ameninţând, şi dacă încearcă să pătrundă ele sunt fulgerate.
Acum, veţi spune, de ce aprinde un mag lumânări sau făclii? Pentru că înainte de a întreprinde o muncă sacră, o ceremonie magică, el trebuie să cheme lumina. Lumina trebuie să prezideze totul, iar magul care trebuie să facă o ceremonie, preotul care trebuie să spună slujba, aprinde cel puţin o lumânare, pentru ca lumina să fie prezentă. Şi atunci când lumina este prezentă, intunericul este îndepărtat.
Magul ştie de asemenea că focul este o uşă care se deschide lumii de sus, pentru că focul reprezintă limita între lumea fizică şi lumea eterică. Prin foc, este mai uşor să ai acces la lumea divină.
Cât despre cei care utilizează lumânările sau făcliile pentru practicile lor de magie neagră, ei trebuie să ştie că comit un veritabil sacrilegiu.
Focul, despre care mitologia povesteşte că a fost furat din Cer pentru salvarea omului, nu trebuie să fie folosit la orice. Vă spuneam chiar că, atunci când trebuie să folosiţi o lumânare, este preferabil ca mai înainte să o consacraţi unei idei sau unei entităţi celeste: Mamei Divine, Tatălui Ceresc, Duhului Sfânt, Sufletului Universal, Arhanghelului Mihail ...
Astfel, in lumea invizibila, flacăra acestei lumânări va forma o barieră de lumină în jurul vostru.
În locurile in care trăiesc oameni, milioane şi miliarde de entităţi vin, pleacă, circulă, fără ca ei să-şi dea seama. Deci, dacă nu faceţi nimic pentru a le împiedica accesul, creaturile inferioare, găsind uşa deschisă, pot veni să fure sau pot comite alte stricăciuni.
Iar voi nu puteţi să vă plângeţi Justiţiei divine, ea vă va răspunde: “E vina voastră, nu aţi pus o pancardă: “Proprietate privată. Intrarea interzisă”, sau cel puţin o sârmă subţire, în mod simbolic”.
Dacă via voastră nu este îngrădită, nu vă miraţi dacă vi se fură strugurii.
La fel, dacă inima, sufletul, spiritul vostru rămân deschise celor patru vânturi, fără a fi consacrate, protejate, înconjurate de o barieră de lumină, spiritele intunecate, indezirabilii, au tot dreptul de a intra, au dreptul de a face stricăciuni şi de a pleca, luându-vă toate comorile.
Nu putem să le pedepsim, intrucat propietarul trebuie să-şi ia precauţii.
În acelaşi fel cum în trecut se protejau orasele şi castelele, cu ajutorul zidurilor şi şanţurilor cu apă, la fel, discipolul trebuie să ridice în jurul lui pereţi, ziduri şi fortificaţii. Voi faceţi asta?
Nu, rămâneţi expuşi venirii şi plecării nepoftiţilor, iar apoi vă plângeţi că aţi fost prădat sau că vă simţiţi trist şi nefericit, epuizat.
Priviţi în natură: nimeni nu are încredere, păsările, animalele salbatice, insectele ridică în jurul lor obstacole, pentru a împiedica ca cineva să le găsească şi să le captureze. De ce omul este aşa de naiv şi încrezător şi crede că nici un inamic nu îl ameninţă şi că el va fi menajat? Desigur, în plan fizic el este apărat, da, dar în planul invizibil el se indreapta spre cele mai mari pericole.
Unii se întreabă cum se face că Dumnezeu a lăsat spiritele răului să intre la ei, de ce nu îi protejază ... Ce întrebare stupidă! Dacă ei nu se protejază ei înşişi, de ce Să-i protejeze Dumnezeu?
Ei da, sunt reguli şi legi care trebuie cunoscute. Omul are toate puterile de a se opune, de a spune nu spiritelor tenebroase, dar dacă nu o face, nimeni nu o va face în locul său. Nu depinde decât de voi să faceţi ce trebuie făcut, pentru a ţine la distanţă entităţile răufăcătoare şi să atrageţi spirite luminoase, spunând în fiecare zi: “Domnule Dumnezeu, Maică Divină, Sfântă Treime, Îngeri şi Arhangheli, slujitori ai lui Dumnezeu, slujitori ai Luminii, prieteni celeşti, toată fiinţa mea vă aparţine, veniţi să vă instalaţi, serviţi-vă de mine pentru gloria lui Dumnezeu şi pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ.” Iată ce trebuie să repetaţi în fiecare zi. Dacă nu o faceţi, nu vă miraţi că alţii vor fi cei care se vor instala.
Pentru ca locuinţa voastră să fie protejată, trebuie ca voi, proprietarul, să fiţi decis să o încredinţaţi spiritelor divine; din acel moment, spiritele tenebroase, ce s-au furisat fără ştirea voastră, sunt obligate să o părăsească. Dar atât timp cât le toleraţi, ele continuă să abuzeze. Totul depinde de voinţa proprietarului, stăpânului casei. Decizia sa este cea care contează.
Îngerii şi Arhanghelii nu au niciun drept să vină să se instaleze la noi fără consimţământul nostru, pentru că ei nu comit niciodată vreo violenţă.
În timp ce alţii, care sunt născuţi sub semnul violenţei, nu ezită să se instaleze cu forţa. Aşa cum spiritele luminii sunt respectuoase şi, ca sa intre, aşteaptă ca voi să le invitaţi, tot aşa spiritele tenebrelor sunt îndrăzneţe şi fără respect. Da, ce diferenţă în atitudinea acestor două categorii de creaturi!
Dar cum fiinţa umană nu este instruită, ea nu ştie cum să acţioneze şi lasă să intre diavolii, care se instalează şi se cramponează, în timp ce îngerii rămân în afară spunându-şi: “E ocupat, noi nu mai putem intra”.
Însă dacă luaţi chiar voi decizia şi vă adresaţi entităţilor ceresti, pronunţând aceste cuvinte magice: “Iată, eu sunt stăpânul casei: dispuneţi de tot apartamentul, de toate lucrurile, sunt ale voastre”, în acel moment, ele devin foarte puternice şi îndrăzneţe, se aruncă asupra celorlalţi, care o şterg.
Vă revelez purul adevăr şi trebuie să vă străduiţi să ajungeţi până la acest grad de conştiinţă şi, în fiecare zi, să pronunţaţi aceste cuvinte de consacrare:
“Spirite luminoase, dispuneţi de mine, vă dau totul, sunt în serviciul vostru”. Puteţi să adăugaţi şi alte cuvinte mai poetice dacă vreţi, dar în acelaşi sens adăugând şi:“pentru instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ”.
Da, nu trebuie niciodată să uităm aceste cuvinte: realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ, pentru că, dacă nu le precizaţi, toată fiinţa şi energiile voastre pot fi utilizate pentru alte realizări, pentru alte activităţi.
Şi de ce realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ? Pentru că este sarcina pe care Iisus ne-a lăsat-o când a spus: “Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea sa”, şi mai ales în rugăciunea Domnească: “...vie Împărăţia Ta, fie Voia Ta, precum în Cer aşa şi pe Pământ.” Prin aceste cuvinte, Iisus a repetat şi amplificat, vrând să raspandeasca in întreaga omenire, această cugetare a lui Hermes Trismegistul: “Ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus”. Afirmând această corespondenţă între sus şi jos, Hermes Trismegistul a fondat bazele magiei.
Magia nu este altceva decât o comparaţie între Pământ şi Cer.Iată definiţia cea mai veridică a magiei: o muncă unde se compară fără încetare Pământul şi Cerul.
Prin această comparaţie, omul înţelege ce muncă are de făcut pe Pământ: să facă să vibreze Pământul în armonie cu Cerul, să facă să coboare Cerul pe Pământ ...
Instaurarea divinitatii în materie constituie magia divină, teurgia.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

miercuri, 30 ianuarie 2013

Cupa Dragostei

"...Femeile din picturile mele exprima mireasma si esenta feminitatii asa cum eu o percep si o experimentez in femeile pe care le cunosc. Multe imi spun ca recunosc ceva din ele insele in portretele mele feminine. Am ajuns sa intuiesc ca ceea ce se reflecta pe panzele mele este natura feminina a sufletului care exista atat in femei cat si in barbati..."
                                                                                                                  - F. Rassouli                        
Image Image
"Fa dragoste ca si cum moartea ti-ar bate la usa.
Contemplarea sincera a mortii trezeste inima. Mai devreme sau mai tarziu, tot ce cunosti la ora actuala va disparea. Tot ce ai avut sau vei avea vreodata, toate experientele pe care le vei acumula, toate relatiile de cuplu - vor disparea pentru totdeauna. Toti cei pe care ii iubesti si cu care te chinuiesti zi de zi vor disparea si vor fi uitati in timp, ca si cum nu ar fi existat niciodata. Atunci cand vei muri, nu iti vei mai putea experimenta gandurile, trupul, nici chiar propriul ego asa cum il cunosti acum. Moartea face sa dispara toate experientele, reducandu-le la zero.  Contemplarea mortii te va face sa renunti la toate scopurile tale false. Atunci cand mori, visele si sperantele dispar. La fel, copiii si familia sau necesitatea de a-ti castiga traiul ducandu-te la munca a doua zi. Nu mai ai nici un ideal catre care sa aspiri, nici un viitor de care sa te temi. Ramai gol in momentul prezent, simtind totul, fara valul timpului care sa iti ascunda vulnerabilitatea. Atunci cand contempli cu sinceritate moartea, inima ta se opreste asupra momentului prezent. Nemaifiind nevoita sa hoinareasca, ea acumuleaza putere. Nemaifiind dispersata in visele ei legate de temerile sau de sperantele viitorului, forta ei devine coerenta. Fara pavaza asteptarii sau "tamponul" zilei de maine, fara sa mai astepti o schimbare in bine, tot ce iti ramane de facut este sa fii, aici si acum. Iar esenta care se dezvaluie din profunzimea finite tale este iubirea. Daca doresti sa experimentezi un act sexual de o mare profunzime, constientizeaza momentul prezent, imensitatea timpului si a spatiului de dinainte de nasterea ta si de dupa moartea ta. Apoi fa dragoste.
  In timpul fuziunii amoroase, simte-o pe fiinta iubita, dar si placerea pe care o experimenteaza propriul tau trup. Simte iubirea pe care o poti amplifica prin intermediul acestui act amoros. Simte toate acestea, dar aminteste-ti de moarte. Imagineaza-ti ca inima ta se opreste chiar acum, in mijlocul acestui act sexual. Daruieste-ti iubirea ca si cum ar fi ultimul dar pe care-l faci in aceasta viata, astfel incat atunci cand mori sa nu iti mai ramana nimic de daruit. Atunci cand faci dragoste, constientizeaza acest moment ca si cum ar fi ultimul. Ca si cum dupa el nu ar mai urma nici un viitor. Ce placere te-ar mai putea distrage de la aceasta profunzime? Simte-ti organele sexuale excitate, dar simte simultan si moartea. Priveste frumusetea iubitei tale si gandeste-te la moarte. Lasa-te purtat de dorinta corporala, dar aminteste-ti de moarte. Nu uita nici o clipa ca acest moment ar putea fi ultimul din viata ta. Poate ca peste cinci minute nu vei mai putea avea nici un orgasm. Poate ca acesta va fi ultimul tau sarut. 
Fa dragoste in momentul prezent, deplin constient ca si cum moartea ar fi iminenta si DARUIESTE-TE IN INTREGIME IUBIRII DIVINE. 
Image
Fa dragoste pentru a ilumina aceasta lume.
Atunci cand o imbratisez pe iubita mea, parca imbratisez intreaga lume. 
Atunci cand ii simt sanii lipiti de pieptul meu, parca simt sanii tuturor femeilor din lume. Respiratia ei pe gatul meu nu difera cu nimic de respiratia unui om suedez pe moarte, sau decat cea a unui polinezian care inoata. Pielea iubitei mele este alcatuita din atomi reciclati, proveniti din animale, pietre sau flori. Iubirea ei este aceeasi iubire care a trait in inimile copiilor din Egiptul antic sau care traieste astazi in inimile batranilor din Tokyo. Atunci cand o strang in bratele mele, simt toate fiintele din aceasta lume. Prin intermediul ei, iubesc intreaga lume.   Atunci cand patrund in ea, patrund practic in intreaga lume. Daruiesc iubirea mea intregii lumi. Trupul iubitei mele devine una cu toate trupurile din lume, cu pamantul insusi. Simt solul, apa, simt toti oamenii din lume prin intermediul ei. Atunci cand o penetrez pe iubita mea, ii patrund pe toti cu suflul iubirii mele. 
Cu fiecare sarutare a mea, cu fiecare gest pe care il fac, ofer intregii existente tot ce am, daruiesc tot ce am de daruit si iubesc cu fiecare celula a fiintei mele. 
Si totul prin intermediul iubitei mele. Atunci cand cresti din punct de vedere spiritual, sexualitatea ti se transforma, devenind un serviciu adus celorlalti. Atunci nu mai faci dragoste doar de dragul propriei tale placeri, ci din dorinta de a-ti darui iubirea tuturor fiintelor din lume. Atunci, trupul si mintea ti se abandoneaza  in totalitate de dragul tuturor fiintelor din lume, daruindu-le iubire. Traind numai pentru tine, generezi aproape mereu tot felul de temeri si tensiuni. In schimb, viata traita in lumina daruirii totale devine fericire si beatitudine. Intr-o astfel de viata nu faci decat sa te dizolvi, sa mori in fiecare clipa fata de tot ce a fost. Ai nevoie de mult curaj si de practica pentru a ajunge sa iubesti atat de plenar, pentru a-i primi pe ceilalti la pieptul tau si pentru a te darui in intregime lor, mai ales in timpul unui act amoros sau al suferintei.
Nici o frictiune a pielii nu va putea egala vreodata placerea fuziunii cu scopul suprem al vietii, care este iubirea. Nici un act sexual nu poate depasi vreodata iubirea pura manifestata trupeste, prin care imbratisezi, in forma fiintei iubite, toate fiintele din lume."
fragment extras din scrierile lui David Deida
 
material primit prin e-mail

miercuri, 5 decembrie 2012

TAMPLARUL...(poveste cu talc)



  Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte. 
  Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.
  "Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta".
  "Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu.  Mă rog,  de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd.
  Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata".
  Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată.
  Nu era deloc un gard de doi metri.  În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.
  Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:
  "Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut!
Iartă-mă, frate!"
  Şi s-au iertat.
  Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într- ale sale.
  "Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata". 
  "Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit." 
        "OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI "  (Isaac Newton).