Adyashanti - Cum e o viață în trezirea spirituală

Cum este să trăiești o viață în trezire spirituală?

În timp ce lumea încearcă să rezolve probleme și toată lumea din jurul tău este prinsă în aceeași poveste, tu nu ești. În timp ce toată lumea din jurul tău încearcă să-i dea de capăt, încercând să reușească, încercând să "ajungă acolo", fiecare încercând să fie apreciat, tu nu faci asta. În timp ce toată lumea crede că trezirea este un lucru mare, nobil, învăluit într-un halou, pentru tine aceasta nu e așa. În timp ce toată lumea fuge din această viață, chiar acum, în acest moment, pentru a încerca să ajungă “acolo”, tu nu ești așa. În timp ce toată lumea are o dispută cu altcineva, mai ales începând cu ei înșiși, tu nu faci asta. Atunci când toată lumea este atât de sigură că fericirea va veni atunci când ceva este diferit decât ce este acum, tu știi că nu va fi așa. Când toată lumea este în căutare pentru a atinge starea perfectă și să o păstreze, tu nu ești așa.

Când toată lumea din jurul tău are o întreagă serie de idei și convingeri despre o întreagă varietate de lucruri, tu nu le ai. Toată lumea e în drum să ajungă acolo; tu nu ai ajuns nicăieri anume. Toată lumea se urcă pe munte; tu doar vinzi bocanci și scule de cățărare la poale în speranța că, în cazul în care aceștia urcă și vin înapoi jos, ei pot fi prea epuizati să o facă din nou. Când toată lumea este în căutare pentru următoarea carte, următoarea învățătură, guru-ul următor, pentru a-i fi spus ceea ce este real, cu speranța că urmează să-i fie dată cheia secretă a unei vieți trezite, tu nu ești astfel.
Tu nu ai o cheie pentru că nu există un sistem de blocare care să aibă nevoie de cheie.

Când trăiești ceea ce ești într-un mod treaz, fiind pur și simplu ceea ce ai fost mereu, ești de fapt foarte simplu. Tu de fapt rămâi privind în jurul tău și te întrebi ce e cu tot tam-tam-ul ăsta.

Când toată lumea stă în jurul tău spunând: "Sper să mi se întâmple mie" sau "Sper să nu mi se întâmple mie", îți amintești când ai făcut și tu asta. Îți amintești că nu ai găsit o soluție pentru astfel de situații. Îți amintești că ideea că ar fi existat o problemă a creat practic toată situația neplăcută.

Când ești ceea ce ești, atunci când trăiești viața trezit, nu e nimeni pe care să-l ierți, pentru că nu există nici un resentiment întreținut, indiferent de ceea ce se petrece.

Adevărul ființei tale nu se așteaptă cu nerăbdare la fericire; ba s-ar putea să-i pese de fapt mai puțin de asta. Adevărul ființei tale nu tânjește după iubire, nu pentru că ești atât de plin de iubire, ci pentru că pur și simplu nu se așteaptă cu nerăbdare la iubire. E foarte simplu. El nu caută să fie cunoscut, nici considerat ca fiind foarte elevat și nici nu caută să fie înțeles. Când trăiești ceea ce ești într-un mod treaz, nu mai există niciun ideal pentru tine. Ai ieșit din întreg ciclul de suferință, al devenirii; tu nu mai ai interese.

E o viață interesantă în care te afli acum. Te vei găsi...exact unde ești. Nu acolo unde sunt eu, ci unde tu EȘTI. Unde tu Ești cu adevărat. Unde toți suntem cu adevărat. E un loc "ciudat" de a fi (mai ales la început) să nu fii condus și motivat de nimic, plăcere sau neplăcere, ajutor sau rănire, iubire sau ură. Singurul lucru care te va mișca (și nu vreau să fiu prea poetic despre acest lucru) este același lucru care mișcă o frunză agățată de un copac. Este mișcare pur și simplu pentru că briza suflă în acest fel. Deci, tu întotdeauna știi ce să faci: briza suflă în acest fel și ăsta e modul în care vei merge și tu. Nu mai pui întrebări. Tu nu mai evaluezi de ce briza suflă în acest fel pentru că știi că nu știi de ce. Și știi că nu poți ști de ce. Nu a fost niciodată o frunză de niciunde care să știe de ce vântul suflă în acest fel în acea zi, la acel moment. Acea briză schimbă orientarea vieții tale, clipă de clipă de clipă, pur și simplu pentru că viața este în mișcare. Și atunci când trăiești în Sinele trezit nu ai nicio dispută cu modul în care se mișcă briza, pentru că nu e diferită de ceea ce tu ești.

Și știi că briza a fost mereu acolo, de la bun început, și că nu a fost rezervată pentru oameni speciali. În cazul în care nu ai observat-o la un moment dat în viața ta, știi că a fost așa pentru că nu ai fost un bun ascultător, sau pentru că ai crezut că a trebuit să afli ceva înainte de a putea asculta, sau pentru că ai crezut că trebuia să existe o concluzie (o realizare) înainte de a putea asculta atât de profund, atât de fără planuri și programe, deci fără speranța unui viitor mai bun în care ai putea simți mișcarea.

Mulți dintre voi știu despre ce vorbesc.

Adevărul nu explică de ce se mișcă în acest fel la acel moment. Și dacă întrebi, acesta nu-ți va da nicio informație. Ar fi ca o frunză care cere de la vânt, "De ce te miști în acest fel chiar acum?"
Întrebarea nu are niciun sens pentru vânt.

Dar disputa ta cu modul în care Adevărul se mișcă - indiferent de modul în care o face -  nu mai este acolo pentru tine. Nu te mai cerți cu Adevărul. Tu nu mai încerci să-L înțelegi. Fecioara Maria nu a rezolvat acest mister. Buddha nu l-a rezolvat. Ramana nu a căutat nici el să-l înțeleagă. Niciunul dintre ei nu a putut să înțeleagă Adevărul. Ei doar au devenit Asta. Simplu. Obișnuit, în același mod în care o frunză este ceva obișnuit.

Când trăiești în ființa ta trezită și trăiești într-un mod treaz, puterea la orice nivel nu este o problemă pentru tine. Nu e interesantă. Puterea de a controla o altă ființă umană nu este interesantă. Puterea intelectuală nu mai este interesantă. Puterea să te controlezi nu este interesantă. Puterea pe care oamenii doresc să ți-o dea nu este interesantă pentru tine - nu pentru că nu ar trebui să fie; ci pur și simplu nu este. Ce să vrei să faci cu ea? Vei vedea că nu e nimic ce să vrei să faci cu ea.

Îți dai seama, în adevărul Ființei tale, că ești Totalitatea în sine, dar nu ai niciun fel de interes în a face ceva cu aceste cunoștințe sau cu ajutorul acestor cunoștințe.

În cele din urmă, îți dai seama că tu chiar nu vrei să schimbi pe nimeni, nu pentru că nu ar trebui să vrei să îi schimbi pe alții, ci pentru că pur și simplu nu mai dorești. S-ar putea să nu dorești să fie în preajma ta oricine, dar totuși nici nu dorești să îi schimbi pe ceilalți.

Nimic din toate astea nu este un ideal - este finalul oricăror idealuri. Nimic din toate astea nu este sfințenie; este Finalul de sfințenie. Este începutul de plenitudine. Nici unul dintre aceste lucruri nu este ceva de realizat sau atins, pentru că nu e realizabil. Este pur și simplu ceea ce este în adevărul Ființei tale. E doar Ceea Ce Este. Nu poți atinge ceea ce e deja firesc așa. Și nimeni de niciunde nu poate spune vreodată când sau de ce, sau în ce măsură vei renunța la neadevăr, la iluzie; vei renunța atunci când vei renunța, de obicei atunci când nimic altceva nu funcționează.

Când trăiești în trezire, ca ființă trezită ce ești, ești singur, iar tu ești în cele din urmă confortabil cu singurătatea. Tu ești singur, dar nu ești însingurat deloc, pentru că singurul care ar fi trebuit vreodată să se întâlnească cu tine în locul unde ești, singurul care vreodată te-ar putea întâlni sută la sută acolo unde ești - ai fost și ești doar tu. Nimeni altcineva nu ar putea vreodată să ajungă să te întâlnească în locul unde ești, decât poate nouăzeci la sută sau poate că nouăzeci și cinci. Nimeni nu te poate întregi, nu te poate mulțumi pe deplin, doar tu însuți. Când în cele din urmă te reîntâlnești pe tine ca Sine, atunci nu mai ai nevoie de altcineva să o facă pentru tine. Atunci ești singur, mai singur decât ți-ai putea imagina vreodată. Și ciudat, foarte ciudat, ești mai conectat, mai intim, mai mult una cu totul. Mai mult. Și tu n-ai fi crezut că cele două ar putea fi în vreun fel împreună: singurătatea totală și unimea totală. Niciodată nu ai fi ghicit că ăsta e modul în care aceasta s-ar așeza în final. Dar așa este, și așa a fost mereu.

Și, în sfârșit, atunci când trăiești trezit ca cel ce ești cu adevărat, nu vei mai forma o imagine din nou despre cum este trezirea. Chiar așa cum se desfășoară, nu îți vei forma o imagine, deoarece vei ști că sunt toate doar imagini, praf. Modul în care aceasta a fost ieri nu va fi așa cum este astăzi.

Traducere și adaptare text: Summairu (2014)
Adyashanti webpage:
http://www.adyashanti.org/

Citește și:
Alte articole cu Adyashanti

10 boli cu transmitere spirituală

        Mariana Caplan, ph.D, şi-a petrecut mulţi ani cercetând şi scriind despre discernământul pe calea spirituală. Cunoscând sute de învăţători şi mii de practicanţi spirituali, ea a observat cu stupefacţie că viziunea şi practica noastră spirituală poate fi "infectată" de câteva "boli cu transmitere spirituală". Iată principalii "contaminanţi":

1. Spiritualitatea de tip "fast-food": Amestecaţi spiritualitatea cu o cultură occidentală care promovează viteza, multitasking-ul şi recompensarea imediată şi veţi obţine probabil o spiritualitate "fast-food". Ea provine din fantezia noastră, comună şi de înţeles, că eliberarea de suferinţa umană poate fi un proces rapid şi uşor. Totuşi, un lucru este clar: transformarea spirituală nu poate fi obţinută dintr-o dată.

2. Falsa spiritualitate: Este tendinţa de a umbla, a te îmbrăca şi a acţiona aşa cum ne imaginăm că ar face o persoană spirituală. Dar aceasta este doar o imitaţie a realizării spirituale autentice, precum sunt produsele contrafăcute vândute ieftin pe la colţul străzii.

3. Motivaţie confuză: Deşi dorinţa noastră de evoluţie spirituală poate fi autentică, ea este deseori amestecată cu motivaţii mai pământeşti, cum ar fi dorinţa de a te simţi iubit, dorinţa de a fi legat de cineva, nevoia de a-ţi umple goliciunea sufletească, credinţa că drumul spiritual îţi va alunga orice durere şi ambiţia spirituală, adică dorinţa de a fi cineva "special", mai grozav ca alţii.

4. Identificarea cu experienţele spirituale: În această boală ego-ul îşi asumă meritul experienţei spirituale şi începem să credem că noi suntem întruchiparea iluminării. De obicei, fenomenul nu durează la nesfârşit, dar tinde să se prelungească la cei care se consideră persoane iluminate sau care au statutul de învăţători spirituali.

5. Ego-ul spiritualizat: Boala apare când structura profundă a personalităţii este profund pătrunsă de concepţii şi idei spirituale. Ego-ul se retrage la adăpost sub această carapace "spirituală", ceea ce îl face impenetrabil la critici, sfaturi, feedback, stimuli proaspeţi. Ne blocăm creşterea spirituală reală tocmai în numele ideilor noastre îndelung elaborate, dar pietrificate, despre spiritualitate.

6. Producerea pe bandă rulantă de maeştri spirituali: La ora actuală există numeroase şcoli şi tradiţii spirituale la modă care îi fac pe discipoli să creadă că ei se află la un înalt nivel de iluminare spirituală, lucru departe de a fi adevărat. Totul se produce conform reţetei: primeşte lumina, trăieşte experienţa mistică şi – gata! – eşti iluminat şi pregătit să-i iluminezi şi pe alţii în acelaşi mod. Problema nu este că astfel de oameni predau lecţii despre spiritualitate, ci că ei se cred a fi ajuns deja maeştri.

7. Orgoliul spiritual: După ani de eforturi, practicantul atinge un anumit nivel real de înţelepciune, ceea ce îi stimulează mândria, sentimentul de "superioritate spirituală". Boala se manifestă sub forma gândurilor de genul "sunt mai bun, mai înţelept şi deasupra celorlalţi, fiindcă eu sunt un om spiritual."

8. Mintea colectivă: Cunoscută şi sub numele de gândire de grup, mentalitate de sectă sau boală de ashram, este un virus insidios al dependenţei. Într-un grup spiritual se fac convenienţe subtile şi inconştiente despre cum ar fi corect să gândeşti, să umbli, să te îmbraci, să acţionezi. Indivizii şi grupurile infectate cu acest virus resping persoanele, atitudinile şi circumstanţele care nu se conformează regulilor nescrise ale grupului.

9. Complexul "poporului ales": Acest complex de superioritate nu aparţine exclusiv evreilor. Este credinţa că "Grupul nostru este mai evoluat spiritual, mai puternic, mai iluminat, pur şi simplu, mai bun decât orice alt grup". Acest crez maladiv nu trebuie confundat cu recunoaşterea faptului că ai găsit calea cea mai bună pentru tine, adică învăţătorul spiritual sau comunitatea potrivită ţie!

10. Virusul mortal - "Am ajuns!": Această boală este terminală, mortală pentru evoluţia noastră spirituală. Este vorba de credinţa că "am ajuns" la scopul final al căii spirituale. Din momentul în care credem că nu mai este nimic de atins, progresul spiritual şi orice dezvoltare ulterioară încetează.

În dobândirea discernământului pe calea spirituală este important să ne descoperim bolile ego-ului şi autoînşelării, al căror morb îl avem cu toţii. Atunci avem nevoie, mai mult decât oricând, de simţul umorului şi sprijinul prietenilor spirituali veritabili. Când înfruntăm obstacolele de pe cale, pot interveni şi clipe când cădem în disperare şi ne scade stima de sine, sau ne pierdem credinţa în disciplina pe care o urmăm. Totuşi, trebuie să ne păstrăm credinţa în noi înşine şi în ceilalţi ca să putem realiza ceva important pe lume.

  

traducere şi adaptare de Rãzvan Petre

Adaptare după " Eyes Wide Open: Cultivating Discernment on the Spiritual Path"

Sursa articolului :
http://www.spiritus.ro/RAZVAN/10_boli_spirituale.htm

Anandamayi Ma despre căutarea spirituală - fragment din “Întâlnind Beatitudinea” de Melita Maschmann

“Cautati, ori de cate ori oportunitatea va bate la usa, satsanga, compania oamenilor intelepti si iluminati. Fiti plini de atmosfera ce o iradiaza ei. Evitati cu atentie pe cei care va distrag de la telul cautarii voastre spirituale care este Dumnezeu.”

“Straduiti-va sa tineti numele lui Dumnezeu viu in voi. Trebuie sa atingeti un punct , unde invocarea numelui - japa- sa devina la fel de naturala pentru voi ca respiratia. Cand practicati japa (repetarea unei mantra, sau a numelui lui Dumnezeu) un timp indelungat si sincer, aceasta rugaciune va ramane cu voi, chiar si atunci cand trebuie sa vorbiti sau sa ganditi la alte lucruri. Va continua sa se roage in interiorul vostru chiar si in somn. Veti observa aceste lucruri mai usor daca evitati sa vorbiti fara rost. Ceea ce spunem trebuie sa ajunga doar la El, tot restul nu este nimic si aduce suferinta.”
 
“Chiar si cand lucrati cu mainile, invatati sa o faceti ca si cand ati face puja (ritual de adorare a Divinului).”
“Mai intai, incercati sa-L simtiti pe Dumnezeu cu toata energia voastra. Acest lucru este mai important decat orice altceva. Apoi, vedeti cum puteti ajuta umanitatea. Un serviciu pentru om care nu este facut ca un serviciu pentru Dumnezeu nu aduce gratie de durata. Faceti-va toate datoriile lumesti ca si cum ati face un serviciu pentru Dumnezeu. Trebuie sa le indepliniti cu o atentie extrema si trebuie sa fiti complet egali in fata laudelor sau a criticilor. O astfel de sadhana (practica spirituala) a deservirii este un foarte puternic ajutor spiritual.”
 
“ Un om trebuie sa faca tot ceea ce poate, altfel nu va fi eliberat. Nu va permiteti sa fiti inselati de rezultate partiale. Cand Ishta (imaginea Divina personificata aleasa de cautator pentru adoratie) voastra va apare , nu inseamna ca v-ati atins scopul; este doar un indiciu ca v-ati gasit calea. Nu fiti satisfacuti cu extazul religios (samadhi). Acesta poate fi o mostra, o bucatica, dar nimic mai mult. “
 
“Nu sucombati predilectiei voastre de a va gandi la stafii si fantome. Este mai bine sa va concentrati doar asupra lui Dumnezeu si sa meditati asupra Lui. Nicio alta putere nu poate exista in prezenta Lui. Fiti ferm convinsi de asta. In momentul in care cereti adapost in numele Domnului, nicio alta putere mai mica nu va poate atinge. Daca tot va mai este frica, puteti fi siguri ca este doar o reactie psihica care va deranjeaza…”
 
 Ma a spus unui tanar care deseori a intrat in extaz spiritual (samadhi) si a avut viziuni:
“Fii constient ca un sadhaka (practicant spiritual) care isi pierde controlul asupra mintii este in pericol. El poate deveni o victima a iluziilor si poate fi chiar expus influentei puterilor rele. Acest lucru ii obstructioneaza calea. In plus, ar putea deveni o sursa de aroganta sau de placere egoista, cand ai viziuni sau cand auzi voci care iti vorbesc. Nu e de dorit sa iti pierzi controlul asupra ta. Cand cauti Adevarul nu trebuie sa-ti permiti sa fii coplesit de nimic. Mai degraba ar trebui sa observi atent fiecare fenomen cand esti treaz si sa ramai treaz, ca sa ai control asupra ta… Lasa meditatia sa-ti deschida natura spre lumina, spre ceea ce este etern. Fiecare constiinta care slabeste (in vigilenta) lucreaza impotriva acestui scop.”
 
 Un alt pericol ameninta un sadhaka pe calea Bhakti-Yoga (Yoga adorarii Divinului). Ma se refera in mod repetat la asta.
“La fel cum exista o conditie a celei mai inalte realizari de Sine, exista si o conditie a perfectiunii pe calea proprie spre dragostea lui Dumnezeu. Afli ca nectarul iubirii (Divine) este identic cu cea mai inalta cunoastere (a Sinelui). Dar nu este loc pentru stimulare emotionala. De fapt, ar impiedica aprinderea luminii Iubirii Supreme. Excesul de sentiment este absent la apogeul iubirii. Excitarea emotionala (starile psiho-emotionale) si Iubirea Suprema nu pot fi deloc comparate; sunt complet diferite una de alta.”
 
 Ma le spune celor care cred ca merita un loc in rai cand realizeaza ritualuri (puja):
“Nu va ganditi ca este suficient sa celebrati puja (ritualul) corect si in mod repetat. Puja este realizata astfel incat puja adevarata sa aiba loc in interiorul vostru...Ce inseamna sa sarbatoresti puja? Sa te abandonezi complet lui Dumnezeu. Cand facem acest lucru cu adevarat, toate mudra-ele (gesturi simbolice) si asana-ele (posturile fizice) se realizeaza de la sine, nu trebuie sa le <facem>. Cand devotiunea noastra este perfecta El (Dumnezeu) ni se reveleaza. Si sa-L gasim, inseamna sa ne gasim pe noi insine, si sa te gasesti pe tine insuti, inseamna sa-L gasesti pe El.”

Adyashanti - Despre trezirea spirituală

"O persoană spirituală poate deveni dependentă de trăirile spirituale înalte și astfel să piardă experiența Adevărului. Aceasta dependență apare atunci când se petrece ceva extraordinar și simți ca și cum ai fi luat o doza dintr-un drog foarte tare. Imediat ce l-ai luat vrei mai mult. Nu există niciun drog mai puternic decat experiența spirituală. Componenta intelectuală a acestei dependențe este credința că, dacă ai avea mai multe experiențe, te vei simți extraordinar tot timpul. Este ca morfina. Primești o doză în spital, pentru că ți-ai rupt mâna și te gândești: "Dacă aș avea câte puțin din ea tot timpul, viața ar fi cât de cât plăcută, indiferent ce s-ar întampla." 

Destul de curând constați că te afli într-o condiție nu cu mult mai bună decât a unui bețiv obișnuit, cu excepția faptului că bețivii știu că au o problemă, pentru că nu se cuvine să fii un bețiv. Persoana spirituală este foarte sigură că la ea nu este nicio problemă, pentru că starea ei de ebrietate este deosebită de celelalte forme de ebrietate, iar țelul ei este să fie într-o beție spirituală pentru totdeauna. Aceasta este starea de spirit a unui dependent: "Am avut-o și am pierdut-o. Am nevoie de ea. Nu o am." În cultura noastră, cu atât de multe tipuri de dependențe, se înțelege de la sine că dependentul este nefericit. Dar nu și în lumea spirituală. Căutătorului i se spune că dependența spirituală este diferită. Tu nu ești o epavă, ești un căutător spiritual. 

Această problemă va continua atâta vreme cât în tine dăinuie vreo urma de speranță pentru o experiență înaltă. Când aceasta începe să se spulbere, începi să vezi că acele experiențe plăcute, minunate și înălțătoare sunt oarecum asemenea unor excese alcoolice, și acestea foarte plăcute și înălțătoare. Te simți minunat pentru o vreme, dar apoi vine o reacție egală și opusă. Culmea spirituală este urmată de valea spirituală. Am văzut asta la mulți practicanți. Prin însăși natura sa, libertatea n-are nimic de-a face cu menținerea unei anumite experiențe, pentru că natura experienței este să se miște, ca ticaitul unui ceas, se mișcă în continuu..."

Dansul neantului - Adyashanti


Vreau să postez acest frumos interviu video cu Adyashanti pentru că, deși nu are subtitrare în limba română, mulți dintre cei ce pricep engleza vor găsi adevăruri simple despre realizarea Adevărului spiritual, despre descoperirea a ceea ce suntem în esență. Timpul deocamdată nu îmi permite să îi pot face o subtitrare pentru care merită cu prisosință tot efortul. Dacă este cineva care poate face o subtitrare ar fi excelent. De asemenea e excelent și dacă cineva are vreme să facă un transcript după acest video și apoi mi-l poate trimite să-l transform eu în subtitrare. :)
Până atunci, să facem un mic rezumat împreună cu câteva mici comentarii.

Adyashanti este un maestru spiritual ce și-a început căutarea spirituală urmând tradiția Zen. La vârsta de 25 de ani a avut o puternică trezire spirituală (iluminare) care, așa cum el povestește, a fost punctul de schimbare totală asupra perspectivei spirituale. Știa că nu era capătul drumului dar descoperise ceea ce ESTE și CE nu poate fi schimbat, transformat sau învățat. Adevărul propriei Realități l-a făcut să își schimbe și modul de abordare a căutării spirituale ce până atunci era foarte "eroică" și plină de "testosteron" spiritual. Medita ore întregi și aborda calea spirituală precum un sportiv de performanță (atlet). După trezirea spirituală, perspectiva sa a fost schimbată total și din acest punct de referință el oferă învățături sau ghidări celor ce caută Adevărul. În interviu spune că aproximativ nouă din zece persoane care vin la el în căutarea iluminarii își schimbă radical punctul de vedere căci de fapt ei nu erau conștienti că nu caută Adevarul ci doar "experiențe spirituale de vârf". Doar trăiri sau stări ce nu au treabă cu trezirea spirituală. Și aceste trăiri sunt cele mai puternice droguri care te mențin încă în planul dualității. El nu promite alte lucruri decât îndeamnă oamenii către realizarea Adevărului. Ce putem zice de școlile spirituale care îți promit sănătate, relații frumoase, prosperitate, schimbarea lumii? Schimbarea visului actual cu un vis mai frumos nu este încă ieșirea din Matrix, nu este încă Libertatea. Adevărul este dincolo de visele și interesele personalității efemere.


Despre el însuși, Adyashanti zice că nu este un maestru ci, că rolul de maestru este doar o funcție, un lucru pe care îl face dar că nu îl definește ca fiind el însuși. Identitatea a dispărut și rolurile personale s-au dizolvat și tot ce a rămas este un spațiu vid, pura prezență, trează și conștientă de Sine ca un "Nimic" indescriptibil. Iluminarea este cunoașterea a ceea ce Ești cu adevărat. Mintea caută experiențe mistice ce de fapt aparțin tot iluziei cosmice. Problema căutării spirituale apare cand noi ne imaginăm că trebuie să obținem ceva la fel ca orice alt lucru exterior ce trebuie dobândit. Totul însă este mult mai simplu decât îl face mintea. Trezirea spirituală nu implică deplasarea dintr-un loc în altul, nici căutarea în viitor a obținerii vreunui rezultat, a unei salvări de condiția actuală și nici nu implică îmbunătățirea a ceea ce crezi că ești acum. De fapt, trezirea spirituală este mai mult o moarte decât o împlinire a ceva. Falsul eu moare și la fel imaginea de sine. E un fenomen distructiv, nu creativ. Nu te re-creezi, ci doar elimini falsul. Rămâne doar Cel ce e fără de nume și forme, este ca un spațiu vid și infinit, lipsit de identificări, tendințe și motivații personale egotice. Totul poate funcționa ca și până atunci, doar iluzia dispare și știi că Ești ceea ce căutai. Dispare orice teamă și anxietate. De la Sine apare o pace și o smerenie spontană și naturală. Adyashanti ne spune cum trezirea i-a înlăturat aroganța spirituală de până atunci căpătată prin efortul propriu și prin identificarea cu cel care face acest efort spiritual către Iluminare. 

Trezirea spirituală nu este o experiență mistică. Experiențele vin și pleacă, deci ele nu sunt Adevărul. Adevărul ESTE în noi tot timpul și trezirea la acest Adevăr este singura realitate spirituală. Mulți oameni se consideră spirituali doar pentru că au avut niște experiențe din când în când. Unele experiențe foarte puternice, de fuziune cu Universul, cu Totalitatea, de extaz mistic, etc., au făcut ca acești căutători să considere că aceea este realitatea la care trebuie să se întoarcă. Undeva departe de ceea ce deja ei sunt ca Sine. Și astfel drogul este pus în funcțiune și necesitatea unei căutări furibunde și pe toate continentele lumii și în toate lumile invizibile. Însă toate aceste experiențe de top sunt un fel de frișcă de pe tortul vieții omenești. Oricât de înalte și frumoase ar fi, ele aparțin încă împărăției omului și nu Împărăției Lui Dumnezeu din noi. 
Au mai mult treabă cu dualitatea: eu și ceea ce caut, eu și Dumnezeu, eu și Iluminarea de atins. Aceasta implică o minte divizată care, deși ea este "hoțul", se angajează pe ea însăși ca "polițist", în același timp, pentru a prinde acest "răufăcator". Experiențele implică o memorie și o căutare deci nu o realizare a Realității, a ceea ce Ești deja. Mintea poate crea multe experiențe chiar înalte și supra-realistice astfel încât ea să nu dispară. Poate crea lumi întregi pentru a-și păstra împărăția ei iluzorie.

Realizarea Adevărului este cunoașterea a ceea ce ești cu adevărat la modul autentic și imuabil. Maeștrii buddhiști (nu numai cei ai căii Mahamudra) spun că orice samadhi oricât de înalt ar fi, orice stare de pace oricât de profundă ar fi, orice fuziune cu Întregul oricât de universală ar fi, acestea nu sunt adevărata Realitate, și ele nu sunt căile către Eliberarea Spirituală. Adyashanti spune, la fel, că singura Iluminare valabilă este Cunoașterea Sinelui și a Esenței tuturor lucrurilor, a Adevărului ce doar El Este. 

Căutarea Adevărului Ultim este ca un proces de deconstruire a ceea ce este falsul "eu". Înlături straturile până la esență. Dai deoparte foile de ceapă pentru ca în final să rămână un "nimic" infinit care însă este singura Realitate. Identitatea se dizolvă singură în procesul auto-observării și introspecției. În tradiția vedantică se spune "neti neti", care înseamnă "nici asta, nici aceea". Te intrebi cine ești cu adevărat și nu accepți răspunsuri ale minții, ci mergi către răspunsul existențial. Nu ești corpul, nu ești mintea, nici simțurile, etc. Cunoașterea și mintea discursivă nu au vreo importanță în descoperirea de Sine. Noi deja suntem ceea ce căutam, și obținerea de noi cunoștințe și informații din afară doar adaugă noi straturi peste vechiul mic "eu". 

Rolul unui maestru spiritual adevărat este de a te dezvăța de falsuri și nu de a te învăța și mai multe. Profesorii te învață, maeștrii te dezvață. Universul este atat de vast încât calea acumulării de cunoștințe ar fi nesfârșită pentru posibilitățile umane obișnuite și niciodată nu ar avea sfârșit și duce la realizare. De aceea cunoașterea esențială este descoperirea Celui Ce Este în Tot și toate. Și asta în modul cel mai direct și simplu posibil. 

Pentru ca lumea să continue să funcționeze în felul ei, normele morale și etice sunt utile acesteia. Dar în starea naturală, care în regatul uman este trezirea spirituală, sursa este iubirea însăși și ea nu are nevoie de reguli și limitari.
Adevărul există în noi toți însă poate fi distorsionat de mintea personală, de identificarea cu ego-ul. Mintea există doar în trecut (memorie) sau viitor (proiecție). Ea cântărește și judecă lucrurile în funcție de interesul propriu și de conservarea identității individuale. Ea are un câștig material exterior sau interior prin câștigul imaginii de sine. Și omul își spune în minte multe despre sine însuși pe baza identificării pe care mintea va căuta să o protejeze și chiar să o îmbunătățească. Identificarea personală este legată și de trib: grupul, nația, religia, echipa, etc., din care omul face parte. Și atunci el protejează și acel trib la modul inconștient fără să își dea seama că își propagă propria imagine și propriile gânduri (și chiar și aceste gânduri sunt preluate din exterior, majoritatea de la trib). 

În lumea fenomenelor, după trezirea la Realitate, activitățile continuă sau nu, dar nu mai sunt motivate de interes personal, ci de o intuiție spontană interioară, un simț natural ca și derularea forței vieții. Nici măcar trezirea celorlalți oameni nu mai este o motivație individuală. În cazul ghidării spirituale totul vine ca un răspuns la căutarea celorlalți și este ca o expresie a Adevărului. Adyashanti zice că acest raspuns natural la întrebările căutătorilor este asemeni unei devoțiuni. Nu are un plan anume (deși la vremea aceea el avea programul stabilit deja pentru un an și jumătate) și nici interesele lumii acesteia nu îi mai sunt așa "delicioase". Face ceea ce interior simte și se poate trezi într-o dimineață, să simta să nu mai călăuzească și să se oprească pur și simplu. Este doar o expresie a momentului la modul natural și liber. 

Despre Adevăr spune că este dincolo de gânduri și sentimente. Ideile, conceptele sunt doar interpretări ale minții despre adevăr.
În lumea oamenilor există un așa-zis adevăr de moment. Ceea ce este adevărat pentru tine în momentul prezent și care nu este în conflict interior. Adevărul prezent cel mai înalt, pentru cineva care nu s-a trezit spiritual, este la modul cel mai sincer și autentic ceea ce acum el traiește dincolo de termeni abstracți și care nu este legat de ceea ce crede că ar trebui să fie adevărat doar pentru că a auzit sau a citit undeva. 

Mintea și inima sunt în armonie pentru un astfel de adevăr de moment.
Adyashanti se amuză pe baza ideilor "spirituale" din cultura occidentală care nu au treabă cu Adevărul și care confuzionează căutătorul:
- să minți pentru a-i face altuia un bine sau ca să îl protejezi (și să consideri că faci asta ca un gest nobil),
- să faci ce crezi că este bine pentru alții (în locul recunoașterii a ceea ce este bun și adevărat la modul sincer pentru tine)

Nu poți păstra în tine un conflict între Adevăr și minciună, și să crezi că ești un căutător autentic, sau dacă este să ne luăm dupa legea atracției "nu poți să ajungi la Adevăr prin minciună". Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru cineva este să îi zici cât mai clar adevărul. Aceasta nu îi va mai alimenta propria iluzie și minciuna. Și cel mai bun lucru pe care îl poate face cineva pentru tine este să îți zică adevărul lui, ceea ce știe el exact în acel moment, fără ascunzișuri și interese personale, fără scuza de a te "proteja" sau de a-ți vrea tot binele din lume. 
Toți suntem Unimea și daca tu exprimi adevărul pe care îl știi acum, ceea ce știi tu acum la modul sincer și autentic, atunci nu vei crea confuzie în acest Tot și asta ar fi în acord cu Natura noastră reală. Asta implică să comunici cel mai sincer adevăr al tău de acum, cea mai înaltă expresie a ceea ce ești și trăiești în acest moment, și nu să verși gunoiul din mintea ta pe alții. Din această onestitate putem simți parfumul iubirii și grijii pentru ceilalți și pentru noi înșine, parfum ce ne va îmbia pentru a căuta un adevăr și mai profund, tot mai aproape de Adevărul Ultim. Este un instrument spiritual foarte puternic. Sinceritatea cu noi înșine și cu ceilalți este cu mult mai prețioasă decât să ne mulțumim și măgulim, amăgindu-ne unii pe alții. Adevărul nu este interpretabil decât de minte, deci nu găsi scuze pentru a-l masca. 

Adyashanti spune că are acces din când în când și în lumile nevăzute ale Existenței însă acestea nu au o valoare pentru Sine și că nici nu a fost firea lui de a primi ceva de altundeva, gen învățături, inspirații, etc. Nu investește deloc energie în astfel de lucruri. Despre puterile paranormale spune la fel, că nu le dă importanță și nu prea i-au atras decât rar atenția deși au apărut uneori. Este doar un joc de copii pe lângă recunoașterea și trăirea ca Sine. Despre oamenii atrași spre asemenea fenomene, spre vindecări sau către o spiritualitate emoțională spune că este în regulă dacă ei vor să își monteze cortul undeva pe drum. Este treaba lor și deocamdată asta este tot ce vor și acolo vor viețui. Este o alegere pentru fiecare. Și nu este nimic în neregulă în a fi într-un "camping", este doar un rol asumat pentru o perioadă în vasta și diversa expresie a Vieții. Dumnezeu are experiența de a fi El Însuși atunci ca "turist'. Joacă diferite roluri pe diferite nivele. 

Legat de relația cu cei care îl urmează, Adya spune că nu este interesat de ceea ce dorește lumea sau de ceea ce vrea fiecare. El doar vorbește despre Adevăr. Fiecare practică ceea ce vrea și aplică ce dorește.

"Cunoaște Adevărul și Adevărul te va elibera." 
Este un îndemn puternic pentru orice căutător sincer.

Și aici interviul:

Video: Lumi interioare, lumi exterioare (Inner Worlds, Outer Worlds)

" It is more than a film - it is a template for a new world that humanity is evolving towards. " - SpiritFilms "
Este mai mult decat un film - este un model pentru o noua lume catre care umanitatea evolueaza"
 Selectati subtitrarea din dreapta jos "Captions" 
( opriti muzica de pe site din player-ul din josul paginii :)





http://www.innerworldsmovie.com/index.cfm

Fiintele iluminate care pasesc printre noi

 In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizata de confratii sai. Si aceasta deoarece  facea vindecari prin rugaciune.

In terminologia mea, il consider o fiinta iluminata. Si aceasta deoarece traia simplu, fara nici o urma de indoiala, starea de unitate. Am inteles de la el ca putem aspira catre aceasta stare, putem sa ne gandim la ea, dar pasul final este sa ajungem sa o traim aici, fizic, in acest plan.

Cuvintele lui sunt foarte simple, nu am regasit la el teorii complicate. Asa si afirma:"Creatia este mareata tocmai prin simplitatea, prin claritatea ei.De cate ori cauti cai complicate de a fi in Dumnezeu, tu de fapt te ratacesti in propria minte. La sfarsitul acestei vieti sufletul se innobileaza prin  clipele in care a iubit, a daruit si s-a bucurat ca era pe pamant."

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.

”Eu, omul, nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine, ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac, ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi. Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.

La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea. Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :

“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur  ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale Il lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina.
 ”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca  si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.

 “Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentru ca mergi contra curentului. Iubirea este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva.”

 ”Ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai? Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.

Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare.

“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine.”

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, cu credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul. Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut legatura si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.

“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama: teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate. Din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important - cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, El a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.

Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, caci daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire. Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte. Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie - invatatura, si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.

”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele, asculta-L pe Dumnezeu in tacerea mea.”

Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ceva ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu  veneratie. L-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om.

“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata Tronului Lui Dumnezeu. Nu e suficient sa Il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-L aici.

Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:
”Cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, caci omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea  lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra.

 Daniela Di

http://www.luminaindigo.blogspot.ro/2011/06/fiintele-iluminate-care-pasesc-printre.html

GLOSSA - Mihail Eminescu

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?... Tu asaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limba Recea cumpana-a gândirii Inspre clipa ce se schimba Purtând masca fericirii, Ce din moartea ei se naste Si o clipa tine poate; Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate. Privitor ca la teatru Tu în lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru, Totusi tu ghici-vei chipu-i, Si de plânge, de se cearta, Tu în colt petreci în tine Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine. Viitorul si trecutul Sunt a filei doua fete, Vede-n capat începutul Cine stie sa le-nvete; Tot ce-a fost ori o sa fie In prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zadarnicie Te întreaba si socoate. Caci acelorasi mijloace Se supun câte exista, Si de mii de ani încoace Lumea-i vesela si trista; Alte masti, aceeasi piesa, Alte guri, aceeasi gama, Amagit atât de-adese Nu spera si nu ai teama. Nu spera când vezi miseii La izbânda facând punte, Te-or întrece nataraii, De ai fi cu stea în frunte; Teama n-ai, cata-vor iarasi Intre dânsii sa se plece, Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece. Cu un cântec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena, Te momeste în vârteje; Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama. De te-ating, sa feri în laturi, De hulesc, sa taci din gura; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Daca stii a lor masura; Zica toti ce vor sa zica, Treaca-n lume cine-o trece; Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramâi la toate rece. Tu ramâi la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama: Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te întreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine. (1883, decembrie)

Video: Cine esti...cu adevarat? - Gangaji

Selectati subtitrarea (select subtitle)