Lucy Cornelssen - Capcane pe drumul eliberării (Pitfalls on the road to liberation)

Cea mai inofensivă dintre ele este ideea că, deși nu suntem responsabili pentru toată mizeria lumii ... foamete, războaie, suferință ... ne simțim obligați să încercăm să le oprim. Problema ia adesea forma întrebării adresate înțeleptului: 
"Cum poate înțeleptul să fie fericit în Realizarea sa în fața condițiilor dezolante ale lumii? Ce-o să facă să le modifice? " 
Cel care întreabă nu pare să se gândească cât de mulți sfinți puternici și înțelepți au umblat pe acest glob de-a lungul secolelor, fără a fi capabili să "ajute" planeta. Dacă există o Măreață Putere în spatele vieții individului, nu ar trebui, de asemenea, ca Ea să știe ce să facă în cazul lumii? Așteaptă Ea și depinde de mine sau de tine în acest scop?

Poate suferința și mizeria sunt doar mijloace pentru a-i reaminti omului că destinul său este mai înalt decât acela de a se stabili confortabil în această lume ca fiind casa sa; o persoană fericită este rareori doritoare să-și pună întrebări legate de situația sa. Desigur toți ar trebui să întindă o mână de ajutor pentru toți cei care au nevoie și cu care vin în contact, și este exact ceea ce au făcut toții sfinții și înțelepții, și fiecare sadhaka (practicant, căutător) o va face, atunci când el este dornic să-și elimine ego-ul său "Eu". Dacă toată lumea ar încerca să aibă grijă de sărăcie și mizerie în imediata sa apropiere doar, toată mizeria lumii ar fi fost eliminată de cu mult timp în urmă!

De ce nu este făcută asta? 
A fi ocupat, la modul teoretic, cu reforma socială a unei țări sau a lumii este prea des doar modalitatea de a scăpa de responsabilitatea de a se reforma cineva pe el însuși în primul rând.

Există o altă greșeală destul de inofensivă, care se întâmplă în mod obișnuit pentru începători. Mulți dintre ei sunt binecuvântați cu diverse străfulgerări din viața superioară în care au intrat. Acestea poartă ștampila unei schimbări reale a conștiinței, și, desigur, sadhaka (practicantul) este fericit, și convins că a făcut un progres real. Nu există nici un rău în asta, pentru că el în curând se va confrunta cu faptul că "experiența" sa dispare, fără să se mai întoarcă niciodată. Când acest lucru se întâmplă din nou și din nou, el învață să înțeleagă aceste scânteieri ca ceea ce sunt, frânturi dintr-o altă dimensiune care vor să-l învețe să discearnă între diferitele dimensiuni, dar care îl și atrag, de asemenea, mai departe în efortul său spiritual. Ele devin o capcană doar atunci când el, din vanitate sau nerăbdare, devine blocat într-una dintre ele, luând-o ca Realizare ultimă. Atunci progresul său este blocat.

Semnul prin care se recunoaște această capcană este "Eu" am realizat ... "Acest "eu" poate fi doar un "greșit eu", pentru că nu este "eu-l" cel care realizează.

Datoria de sadhaka (practicant) este aceea de a se observa pe el însuși neîncetat; el trebuie să știe ce se întâmplă în el însuși. Există un risc serios în a face acest lucru numai atunci când el se uită prea mult la alții. Când face asta,  "eul personal" imediat face comparații; iar rezultatul va fi: "Eu sunt mai sfânt decât tine".

Cu această idee el dă "Eu-lui personal" o șansă puternică pentru a se dezvolta într-un "Eu spiritual", care este mult mai rău decât originalul și destul de obișnuitul "eu", fiind întărit de toate eforturile lui spirituale anterioare. Rezultatul este o mândrie spirituală, cu atât mai rău cu cât mai avansat a devenit sadhaka (practicantul), pentru că realizările sale servesc doar pentru a confirma "dreptul" lui de a fi mândru de succesul său. Dar chiar dacă el percepe Vocea blândă din interior, avertizându-l împotriva acestei tendințe care se întâmplă în el și amintindu-i de secretul "realizării" autentice, umilința tăcută, și chiar dacă el este destul de pregătit să accepte avertizarea aceasta, există încă riscul ca ego-ul viclean să se ascundă acum în spatele mândriei, în smerenia lui!

Există un singur leac împotriva acestora și tuturor celorlalte capcane pe Calea Realizării: Conștiința Vigilentă, focalizându-se necontenit pe egoul perfid "Eu".

Din fericire sadhaka nu este lăsat singur în lupta sa secretă împotriva lui însuși în călătoria lui plină de dor spre destinația sa înaltă. Cum ar putea să o atingă. Nu a fost Ea deja în el însuși? Și niciodată nu omite să trimită semnale de avertizare atunci când călătorul se apropie de o capcană sau chiar a fost prins de una datorită unei inadvertențe.

Este o călătorie ca cea din basme, în care eroul trebuie să treacă prin multe aventuri, pentru a lupta împotriva multor dușmani și chiar demoni, pentru a câștiga prințesa la sfârșit. Cu cât el avansează, cu atât mai puternice obstacolele.

Capcana cea mai vicleană pe calea practicantului este ultima, ascunsă în Realizarea Însăși.

Prima Revelare a Sinelui este temporară. "Jnana (cunoașterea, de fapt recunoașterea), odată dezvăluită, are nevoie de timp pentru a se stabiliza." (Discuții cu Ramana Maharishi, 141).

Pericolul nu este în alunecarea înapoi; este firesc pentru majoritatea practicanților și se întâmplă în mod natural, prin continuarea practicii consecvente, ca aceasta la rândul său să ducă la Revelații mai profunde ale Sinelui până când în cele din urmă nu mai rămâne niciun sadhaka (practicant), ci numai Sinele.

Dacă, pe de altă parte, sadhaka încearcă să "se agațe" de această primă Revelație, în ciuda Ghidului său Interior care-l avertizează (Cine se agață?), atunci ego-ul "Eu" se insinuează din nou acolo unde din nou Sinele este acoperit și distorsionează Revelarea Sinelui în strigătul de biruință: "Eu am realizat!" 
Legat la ochi de Beatitudinea "succesului" final ("al cui succes?" - n.t. când realizarea înseamnă să nu mai existe un "eu" care să fie acolo care realizează), el nu se oprește niciodată să-și verifice starea lui și, astfel, nu află niciodată adevărul: că el a devenit un yogabhrastha, unul care a căzut din yoga sa, din "uniunea" lui.

Deghizarea nouă și definitivă a ego-ului său, "Eu", este "Guru-ul" (n.t. să devină Guru), și această ultimă și cea mai puternică capcană nu-l va scăpa niciodată, pentru că el nu recunoaște că este victima acesteia.

Există în zilele noastre mulți pe care Guru-capcana i-a prins chiar mult mai devreme pe calea lor.

- Lucy Cornelssen 
Extras din Vânătoarea "Eu-lui", Obstacole și Capcane, paginile 37-40

Citește și:
Zona intermediară și iluzia realizării spirituale
Testul falsului guru 

The most harmless among them is the idea that, though we are not responsible for all the misery of the world...famine, wars, suffering...we feel compelled to try to stop it. The problem often takes the shape of the question to the sage:
‘How can the sage be happy in his Realisation in the face of the desolate conditions of the world? What is he going to do to alter it?’
The questioner never seems to think how many powerful saints and sages have walked this globe throughout the centuries without being able to ‘help’ it. If there is a Higher Power behind the life of the individual, should it not also know what to do in the case of the world? Is it waiting for and depending on you or me for that purpose?
 
Maybe suffering and misery are just the means to remind man that his destiny is higher than that of settling comfortably in this world as his home; a happy person is seldom keen to question his or her situation. Of course everybody should stretch out a helping hand to everybody in need with whom he comes in contact, and that is just what all saints and sages have done, and every sadhaka will do, when he is keen to remove his ego...I. If only everyone would try to care for poverty and misery in his immediate surroundings, all the misery of the world would have been removed long ago!
Why is it not done?
To be busy, theoretically, with the social reform of a country or the world is only too often the means to escape from the responsibility to reform oneself first.

There is another rather harmless mistake which happens regularly to beginners. Many of them are blessed with various glimpses of the higher life, which they have entered. These carry the stamp of a genuine change of consciousness, and of course the sadhaka is happy, and convinced that he has made real progress. There is no harm in it, because he soon has to face the fact that his ‘experience’ is fading away, never to return. When this happens again and again, he learns to understand these sparks as what they are, glimpses from another dimension which want to teach him to discriminate between, the different dimensions but which also lure him on in his spiritual endeavour. They only become a pitfall, when he, by vanity or impatience, gets stuck in one of them, taking it for final Realisation. Then his further progress is blocked.
The mark by which this pitfall is recognised is ‘I’ have realised…’ This ‘I’ can only be a ‘wrong I’, because it is not the ‘I’ that realises.

The duty of the sadhaka is to watch himself ceaselessly; he has to know what is going on within himself. There is a serious risk in doing this only when he looks too much at others. When he does, his ‘personal I’ at once makes comparisons; and the result will be: ‘I am holier than thou’.
With this idea he gives his ‘personal I’ a strong chance to develop into a ‘spiritual I’, which is much worse than his original quite ordinary ‘I’, strengthened by all his previous spiritual effort. The result is a spiritual pride, the worse the more advanced the sadhaka has become, because his attainments, serve only to confirm his ‘right’ to be proud of his success. But even if he perceives the gentle Voice from within, warning him against this trend going on in him and reminding him of the secret of real ‘attainment’, silent humility, and even if he is quite prepared to accept the warning, there is still the risk that the cunning ego now is concealing itself behind his pride in his humility!
There is only one remedy against these and all other pitfalls on the Path to Realisation: Alert Awareness, relentlessly focusing on the treacherous ego…I.

Luckily the sadhaka is not left alone in his secret struggle against himself on his lonesome journey towards his high destination. How could he ever reach It. Were It not already within himself? And It never fails to send signals of warning when the traveller is nearing a pitfall or has even been caught by one due to inadvertance.
His is a journey like that in fairy-tales, when the hero has to go through many adventures, to fight against many enemies and even demons, to win the princess at the end. The further he proceeds, the mightier the obstacles.
The most cunning pitfall on the path of the sadhaka is the last one, hidden in Realisation Itself.

The first Revelation of the Self is temporary. “Jnana, once revealed, needs time to steady itself.” (Talks, 141).

The danger is not in the sliding back; it is natural to most sadhakas and is met quite naturally by continuing one’s practice faithfully, which in its turn will lead to further Revelations of the Self until finally there is no sadhaka left, but the Self only.
If, on the other hand, the sadhaka tries to ‘hold on’ to that first Revelation, in spite of his Inner Guide warning him, (Who is holding on?), then the ego…I slinks again in where the Self is veiled again and distorts the Revelation of the Self into the cry of victory: ‘I have realised!’ Blindfolded by the Bliss of the final ‘success’ (‘whose success?’) he never stops to scrutinize his condition and thus never finds out the truth: That he became a yogabhrastha, one who has fallen out of his yoga, his ‘union’.
The new and definitive disguise of his ego…I is ‘the Guru’, and this last and most powerful pitfall never releases him, because he never recognises that he is its victim.
There are nowadays many whose Guru-pitfall caught them even much earlier on their path.

- Lucy Cornelssen
Excerpt From Hunting the ‘I’, Obstacles and Pitfalls, pages 37-40

Video: Adyashanti - Rămâi ca Pură Conștiință (Rest As Awareness)

Opțiune: Video-ul poate fi vizionat apăsând AICI 
(din cauza unor probleme tehnice video-ul de pe blog se pare că uneori nu funcționează sau nu se încarcă tot, durata=10 min) 

RO: În acest simplu și profund satsang, Adyashanti revelează inima învățăturii - ce înseamnă să rămâi liniștit ca Pura Conștiință.  
http://adyashanti.org/

"Într-un sens, iluminarea este să îți dai seama că nu există niciun sine separat. Am putea auzi asta de o sută de mii de ori: "Nu există niciun sine separat." Dar ce se întâmplă atunci când luăm asta în interior și căutăm în mod serios ce ar putea să însemne? Am afla că înseamnă că tot ceea ce eu ca sine separat care se susține ca fiind adevărat nu este.
Gustul niciunui sine separat este total eliberator. "Niciun sine separat" nu înseamnă că este o experiență spirituală care e ceva de genul: "M-am extins la infinit peste tot, și am fuzionat cu totul." Asta este o experiență frumoasă, minunată pe care să o aibă un sine separat, dar nu asta este Unimea. Unimea nu fuzionează.
Fuzionarea are loc între doi și deoarece nu există decât unul, atunci orice experiență de fuziune este o iluzie care fuzionează cu alta, oricât de frumoasă și minunată ar putea fi această experiență. Chiar și atunci când am experiența că am fuzionat cu absolutul, cu infinitul, cu Dumnezeu, aceasta înseamnă pur și simplu că sinele meu fictiv a fuzionat cu o altă ficțiune. Experiențele mistice nu sunt iluminarea."
~ Adyashanti

EN: In this simple yet profound satsang, Adyashanti reveals the heart of the teaching - what it means to rest as awareness. 

"In one sense, enlightenment is realizing that there is no separate self. We might hear that a hundred thousand times, "There is no separate self." But what happens when we take it inside and seriously consider what it could mean? We would find it means that everything I as a separate self holds as true isn't.
The taste of no separate self is totally liberating. "No separate self" does not mean there is a spiritual experience that goes something like, "I have extended myself infinitely everywhere, and have merged with everything." That's a beautiful, wonderful experience for a separate self to have, but that's not what Oneness is. Oneness is not merging.
Merging happens between two and since there is only one, then any experience of merging is one illusion merging with another, as beautiful and wonderful as that experience may be. Even when I experience having merged with the absolute, with the infinite, with God, it simply means that my fictitious self has merged with another fiction. Mystical experiences aren't enlightenment."
~ Adyashanti

Versete din Viveka-Chudamani a lui Sri Shankara selectate și rearanjate de Ramana Maharishi (Verses from Sri Sankara's Viveka-Chudamani selected and reset by Sri Ramana Maharshi)

31. Dintre toate mijloacele de Eliberare, cea mai înaltă este Devoțiunea: și căutarea  Realității proprii (Sinele se numește Devoțiune). 

351. Sinele Suprem, eterna, indivizibila, non-duala Conștiință, Martorul lui Buddhi (intelectul) și al restului, este altul decât Sat (Existența) și asat (non-existența), și este semnificația ultimă a noțiunii exprimată de termenul "Eu". Este Realitatea imediată, Beatitudinea Întrupată. 

135. Sinele Suprem al Conștiinței pure, diferit de prakriti (puterea naturii creatoare) și de modificările sale, strălucește ca "Eul-Eu ', Martorul direct al lui buddhi în timpul stării de veghe și al celorlalte stări, și luminează toată această manifestare a Existenței și non-existenței. 

217. Ceea ce se manifestă în mod clar în timpul stărilor de veghe, vis și somn profund, care este perceput în mod direct în interior ca "Eul-Eu" al conștiinței continue, care percepe ego-ul, intelectul, etc, că sunt de diverse forme și modificări, și care se revelează însuși ca Sinele Veşnicei Conștiință-Beatitudine - cunoaște-te ca acesta, propriul tău Sine, în Inimă. 

136. Prin experiență directă cunoaște asta, propriul tău Sine în tine însuți, ca "Acesta este Eul", cu mintea-ți stabilă și intelectul pur și clar; (astfel) traversează oceanul fără margini al samsara-ei ale cărui valuri sunt (succesiunea) nașterii și morții: scopul tău astfel împlinit, fii stabilit ca Absolutul. 

380. În învelișul inteligenței strălucește veșnic Atman, Martorul strălucind de la sine al totului. Făcându-l pe acesta ținta ta, care este destul de diferit de ceea ce e ireal - bucură-te de el prin experiență, prin conștiință neîntreruptă, ca propriul tău Sine. 

360. Extrem de subtil este Adevărul Sinelui Suprem, și nu este perceptibil de viziunea grosieră (a minții). Acesta poate fi cunoscut minții nobile a intelectului perfect pur, prin foarte subtila Conștiință de Sine în Samadhi (Starea de Pace Transcendentală). 

362. Când mintea, ajunsă astfel prin practica neîncetată, este contopită în Dumnezeu, atunci Samadhi scăpând de caracterul său savikalpa (cu suport) conduce de la sine către experiența Beatitudinii Unimii (adică, la Nirvikalpa Samadhi - extaz divin fără suport, non-dual, impersonal). 

363. Prin samadhi sunt distruse toate nodurile tendințelor subconștiente (vasana-elor) și toată karma este distrusă. Rămâne, înăuntru și în afară, peste tot și în orice moment, manifestarea fără de efort a Naturii proprii (swarupa), Sinele. 

266. În peștera lui buddhi (a intelectului pur) este Supremul Dumnezeu, cel fără de al doilea, distinct de Existență și non-existență. Pentru cel care rămâne în această peșteră într-adevăr ca Sine, nu există nicio reîntrupare.

Verses From Sri Sankara's Viveka-Chudamani
Selected and Reset by Sri Ramana Maharshi
31. Among all the means for Liberation pre-eminent is Devotion: and the quest for one's own Reality (the Self is called Devotion).

351. The Supreme Self, the eternal, indivisible, non-dual Consciousness, the Witness of buddhi (the intellect) and the rest, is other than Sat (Existence) and asat (non-existence), and is the ultimate significance of the notion conveyed by the term 'I'. It is the immediate Reality, the Bliss Incarnate.

135. The Supreme Self of pure Consciousness, different from prakriti and its modifications, shines as the 'I-I', the direct Witness of buddhi during the wakeful and other states, and lights up this entire manifestation of Sat and asat.

217. That which clearly manifests itself within during the wakeful, dreaming and sleep states, which is directly perceived within as the 'I-I' of continuous awareness, which perceives the ego, buddhi, etc., that are of diverse forms and modifications, and which reveals itself as the Atman of Eternal Consciousness-Bliss - know thou this, thine own Self, within the Heart.

136. By direct experience know thou this, thine own Self within thyself, as "This is I", with the mind regulated and the intellect pure and clear; (thereby) cross the boundless ocean of samsara of which the waves are the (succession of) births and deaths: thy aim thus fulfilled, be established as the Absolute.

380. In the sheath of intelligence shines eternally Atman, the self-effulgent Witness of all. Making that thy lakshya (target), which is quite different from the unreal - enjoy it by experience, through unbroken awareness, as thy own Self.

360. Extremely subtle is the Truth of the Self Supreme, and it is not discernible to the gross vision (of the mind). It is knowable to the noble minded of perfectly pure intellect, through very subtle Self-awareness during Samadhi (the State of Transcendental Peace).

362. When the mind, qualified thus through incessant practice, is merged in Brahman, then the Samadhi getting rid of its savikalpa character leads of its own accord to the Experience of Bliss of Oneness (i.e., of Nirvikalpa Samadhi).

363. By the Samadhi are destroyed all the knots of vasanas and all karma is destroyed. There remains, within and without, everywhere and at all times, the effortless manifestation of one's Swaroopa, the Self.

266. In the cave of the buddhi is the Supreme Brahman, one without a second, distinct from Sat and asat. For him who abides in this cave as verily that Self, there is no rebirth.

Yogananda îl întâlnește pe Ramana Maharshi (Yogananda meets Ramana Maharshi)

Swami Yogananda cu alți patru au ajuns la 8.45 a.m. . . Grupul a avut masa de prânz în Ashramam. 
D-l C. R. Wright, secretarul lui, a întrebat: Cum îl realizez pe Dumnezeu? 
Ramana Maharishi: Dumnezeu este o entitate necunoscută. Mai mult decât atât, el este exterior. În timp ce Sinele este mereu cu tine și ești tu. De ce pleci din ceea ce este intim și te duci în ceea ce este exterior?   

D.: Ce este acest Sine, din nou? 
Maharishi: Sinele este cunoscut de toată lumea, dar nu în mod clar. Tu exiști întotdeauna. Ființarea este Sinele. "Eu sunt" este numele lui Dumnezeu. Dintre toate definițiile lui Dumnezeu, niciuna nu este într-adevăr atât de bine spusă ca declarația biblică "EU SUNT CEL CE SUNT" în Exodul (cap. 3). Există și alte declarații, cum ar fi Brahma Aham, Aham Brahmasmi și Soham. Dar niciuna nu este atât de directă ca numele Iehova = EU SUNT. Ființa Absolută este ceea ce este - este Sinele. Ea este Dumnezeu. Cunoscând Sinele, Dumnezeu este cunoscut. De fapt Dumnezeu nu este altul decât Sinele. 

D.: De ce există bine și rău? 
Maharishi: Sunt termeni relativi. Trebuie să existe un subiect să cunoască binele și răul. Acel subiect este ego-ul. Urmărește sursa ego-ului. Se termină în Sine. Sursa ego-ului este Dumnezeu. Această definiție a lui Dumnezeu este, probabil, mai concretă și mai bine înțeleasă de tine.

D.: Așa este. Cum să obțin Beatitudinea? 
M.: Beatitudinea nu este ceva ce trebuie obținut. Pe de altă parte, tu ești întotdeauna Beatitudinea. Această dorință este născută din sentimentul de incompletitudine. Pentru cine este acest sentiment de incompletitudine? Întreabă-te. În somnul adânc ai fost fericit: acum nu mai ești astfel. Ce s-a interpus între acea Fericire și această non-fericire? Acesta este ego-ul. Caută sursa lui și găsește că tu ești Beatitudinea. Nu este nimic nou de obținut. Trebuie, pe de altă parte, să scapi de ignoranța care te face să crezi că ești altul decât Fericirea. Pentru cine este această ignoranță? Este a ego-ului. Caută sursa ego-ului. Atunci ego-ul este pierdut și Beatitudinea rămâne peste tot. Aceasta este eternă. Ești Asta, aici și acum. . . Aceasta este cheia pentru a rezolva toate îndoielile. Îndoielile apar în minte. Mintea este născută din ego. Ego-ul apare din Sine. Căută sursa ego-ului și Sinele este revelat. El singur rămâne. Universul este doar Sinele expandat. Nu este diferit de Sine.

D.: Care este cel mai bun mod de a trăi?
M.: Acesta diferă după cum cineva este un Jnani [cunoscător] sau ajnani. Un Jnani nu găsește nimic diferit sau separat de Sine. Toate sunt în Sine. Este greșit să ne imaginăm că există lumea, că există un corp în ea și că eu locuiesc în corp. Dacă Adevărul este cunoscut, universul și ceea ce este dincolo va fi descoperit a fi doar în Sine. Perspectiva diferă în funcție de vederea persoanei. Vederea este din ochi. Ochiul trebuie să fie localizat undeva. Dacă privești cu ochii grosieri vei găsi celelalte lucruri ca grosiere. Dacă privești cu ochii subtili celelalte apar subtile. Dacă ochiul devine Sinele, Sinele fiind infinit, ochiul este infinit. Nu este nimic altceva să-l vezi diferit de Sine.

El i-a mulțumit lui Maharshi. I s-a spus că cea mai bună cale de a-i mulțumi este de a rămâne mereu ca Sine.

Mai târziu, yoghinul [Yogananda] a întrebat: Cum să fie realizată elevarea spirituală a oamenilor? Care sunt instrucțiunile să le fie date? 
Maharshi: Acestea diferă în funcție de temperamentul fiecărui individ și de maturitatea spirituală a minții lor. Nu poate exista nicio instrucțiune în grup, pentru toți.

Yogananda: De ce Dumnezeu permite suferința în lume? Nu ar trebui ca El cu omnipotența Lui să o înlăture dintr-o lovitură și să rânduiască realizarea universală a lui Dumnezeu? 
Maharshi: Suferința este calea pentru Realizarea lui Dumnezeu. 

Yogananda: Nu ar trebui El să o orânduiască altfel? 
Maharshi: Aceasta este calea.
Yogananda: Sunt yoga, religia, etc., antidoturi pentru suferință? 
Maharshi: Cine suferă? Ce suferă? 
(Niciun răspuns. În cele din urmă yoghinul s-a ridicat, s-a rugat să primească binecuvântările lui Sri Bhagavan pentru propria muncă spirituală și și-a exprimat marele regret că trebuie să plece în grabă. Arăta foarte sincer și devotat și chiar emoționat.)

Din "Discuții cu Ramana Maharishi"
29 nov 1935 
Discuția 106

Swami Yogananda with four others arrived at 8.45 a.m . . . The group had lunch in the Asramam.
Mr. C. R. Wright, his secretary, asked: How shall I realise God?
M.: God is an unknown entity. Moreover He is external. Whereas, the Self is always with you and it is you. Why do you leave out what is intimate and go in for what is external?
 
D.: What is this Self again?
M.: The Self is known to everyone but not clearly. You always exist. The Be-ing is the Self. 'I am' is the name of God. Of all the definitions of God, none is indeed so well put as the Biblical statement "I AM THAT I AM" in EXODUS (Chap. 3). There are other statements, such as Brahmaivaham, Aham Brahmasmi and Soham. But none is so direct as the name JEHOVAH = I AM. The Absolute Being is what is - It is the Self. It is God. Knowing the Self, God is known. In fact God is none other than the Self.

D.: Why are there good and evil?
M.: They are relative terms. There must be a subject to know the good and evil. That subject is the ego. Trace the source of the ego. It ends in the Self. The source of the ego is God. This definition of God is probably more concrete and better understood by you.
 
D.: So it is. How to get Bliss?
M.: Bliss is not something to be got. On the other hand you are always Bliss. This desire is born of the sense of incompleteness. To whom is this sense of incompleteness? Enquire. In deep sleep you were blissful: Now you are not so. What has interposed between that Bliss and this non-bliss? It is the ego. Seek its source and find you are Bliss. There is nothing new to get. You have, on the other hand, to get rid of your ignorance which makes you think that you are other than Bliss. For whom is this ignorance? It is to the ego. Trace the source of the ego. Then the ego is lost and Bliss remains over. It is eternal. You are That, here and now . . . That is the master key for solving all doubts. The doubts arise in the mind. The mind is born of the ego. The ego rises from the Self. Search the source of the ego and the Self is revealed. That alone remains. The universe is only expanded Self. It is not different from the Self.
 
D.: What is the best way of living?
M.: It differs according as one is a Jnani [knower] or ajnani. A Jnani does not find anything different or separate from the Self. All are in the Self. It is wrong to imagine that there is the world, that there is a body in it and that you dwell in the body. If the Truth is known, the universe and what is beyond it will be found to be only in the Self. The outlook differs according to the sight of the person. The sight is from the eye. The eye must be located somewhere. If you are seeing with the gross eyes you find others gross. If with subtle eyes (i.e., the mind) others appear subtle. If the eye becomes the Self, the Self being infinite, the eye is infinite. There is nothing else to see different from the Self.
 
He thanked Maharshi. He was told that the best way of thanking is to remain always as the Self.

Later the yogi [Yogananda] asked : How is the spiritual uplift of the people to be effected? What are the instructions to be given them?
Maharshi: They differ according to the temperaments of the individuals and the spiritual ripeness of their minds. There cannot be any instruction enmasse.

Yogananda: Why does God permit suffering in the world? Should He not with His omnipotence do away with it at one stroke and ordain the universal realisation of God?
Maharshi: Suffering is the way for Realisation of God.

Yogananda: Should He not ordain it differently? 
Maharshi: It is the way.

Yogananda: Are yoga, religion, etc., antidotes to suffering? 
Maharshi: Who suffers? What is suffering?

(No answer. Finally the Yogi rose up, prayed for Sri Bhagavan's blessings for his own work and expressed great regret for his hasty return. He looked very sincere and devoted and even emotional.)

From Talks with Ramana Maharshi
29th November, 1935.
Talk 106