Cea mai înaltă formă de rugăciune devine o slăvire şi o contemplare - o unificare, o comuniune, să mărturiseşti şi să cânţi din armonia cu Cel Suprem. Adevărata rugăciune nu a fost niciodată pentru a-ţi îndeplini dorinţele personale sau pentru obţinerea de tehnici spirituale. Ea nu este îmbibată în dualitate. Dacă dualitatea are vreun înţeles aici, acesta este de a-L venera pe Cel Suprem, care în cel mai înalt sens este chiar Supremul slăvindu-se pe El însuşi. În ultimă instanţă, nu există dialoguri în lume; este un monolog divin, pentru că în realitate nu există doi, ci doar o singură realitate care apare ca multitudine.
Din mintea unui mistic şi din locul purei fiinţări, rugăciunile şi imnurile către Cel Suprem nu sunt diferite de contemplarea non-duală. Ceea ce numesc eu un mistic este acela al cărui comportament sfidează înţelegerea minţii personale pentru că el funcţionează pe înaltele culmi ale armoniei divine. Mintea personală nu înţelege cum funcţionează mintea-Sine; ea n-o poate cuprinde, fiind cufundată în dualitate.
O fiinţă care şi-a realizat Sinele nu se simte niciodată separată de Dumnezeu, şi de aceea rugăciunile sale sunt exprimări spontane apărute în interiorul Celui Nemărginit. Inima dăruită nu se simte niciodată părăsită. Cineva ar trebui să devină un "eu" separat sau persoană, ca să se simtă părăsit. Dar adevăratul sens de "Eu" nu este separat, vezi tu. Este primul născut, fiul lui Dumnezeu, conştiinţa dinamică ce trăieşte experienţa existenţei şi a lumii, dar este în acelaşi timp total absorbită în propria-i sursă. Este ca o faţetă a unui giuvaer divin, dar această faţetă nu este separată de întregul giuvaer. Sunt una.
Într-un fel, este o provocare să punem deoparte toate proiecţiile şi fanteziile noastre despre rugăciune. Totuşi, căutătorul sincer trebuie să le lase deoparte şi să fie gol, invocând astfel aceste rugăciuni să-i apară în inimă şi să se cânte ele însele în fiinţa lui. Dacă există în tine un impuls puternic de a descoperi Adevărul, iar sentimentul de intimitate sau credinţă în Dumnezeu te cuprinde, rugăciunea apare spontan şi te poţi trezi spunând: "Tot ceea ce cred eu că sunt, las aici la picioarele Tale. Dizolvă-mă în Tine." Aici e locul unde introspecţia şi rugăciunea se întâlnesc, iar puterea unei astfel de cereri este de netăgăduit. Vei ajunge să înţelegi spontan şi astfel să fii transportat în prezenţa lui Dumnezeu.
Când intelectul e prezent, atunci vorbim despre "eu" şi Dumnezeu. Dar când chiar intelectul este văzut, vederea însăşi apare din locul Celui Nenăscut. Aici, nu există nici tu şi nici Dumnezeu într-un fel în care mintea să poată pricepe. Nu există nici măcar o minte ca atare. Absolut nimic nu e acolo şi totuşi este o plenitudine totală. Acesta e locul unde nimic nu trăieşte şi nimic nu moare. Doar cel care L-a întâlnit pe Dumnezeu în inimă are recunoaşterea, încrederea, libertatea şi bucuria de a fi nimic. Dumnezeu împarte această libertate şi bucuria de a fi nimic - golit de identitate - starea naturală. Vorbim despre Dumnezeu când încă avem acest iz, acest gust al dualităţii. Sentimentul de "eu" creează sentimentul unui Dumnezeu separat. Dar dincolo de aceasta, când te-ai stors şi te-ai filtrat până la nimic, Eu-l străluceşte ca Adevărul fără de seminţe. Însemnând că nu este un produs, un derivat; ci mai degrabă sinonim cu Absolutul. Astfel nu rămâne nici o dualitate tu şi Dumnezeu, doar Armonie prefectă, Inefabilul - Pura Conştiinţă Dumnezeu-Sine, nenăscută, imaculată.
Cea mai înaltă rugăciune e ca o mantra. Acestea nu sunt lucruri care pot fi uşor explicate într-un fel care să aibă un sens complet pentru minte. Este ca atunci când visezi că un ceas deşteptător te trezeşte, şi astfel ieşi din starea de vis. Atât ceasul cât şi alarma sunt de fapt ambele în starea de vis, dar tot te vor trezi din somn. În mod similar, adevărata rugăciune are puterea de a te trezi din starea fenomenală de veghe, în Conştiinţa Pură atemporală, un spaţiu unde vederea, fiinţarea şi absolutul sunt una.
Aceasta, starea naturală, este nemişcarea în interiorul mişcării, dar e de asemenea şi mişcarea. Este mişcarea şi nemişcarea. Aceasta este ceea ce eu numesc Dumnezeu-Sine. Este conştiinţa neamestecată (pură) şi doar ea e faţa Celui Real. E acela care este numit Allah, şi acela care este numit Iehova, şi acela care este numit Ishvara, şi acela care este numit Shiva. Este toţi aceştia, şi de asemenea dincolo de aceştia.
Este Conştiinţa Pură nenăscută, nelimitată şi atemporală.
Acesta este Adevărul suprem.
traducerea: Summairu
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
RO:
Aceasta este o mică și frumoasă scriere a lui Mooji oferită pentru celebrarea publicării noii sale cărți
''The Mala Of God''
ENG:
In celebration of the release of the new book The Mala Of God, you can find a beautiful piece of writing by Mooji on the power of true prayer here:
http://mooji.org/pdf/the_power_of_true_prayer.pdf
The Mala of God is available from http://www.satsangshop.com/
 | |||||
| The Mala of God—a book of prayers, blessings and drawings by Mooji. The Mala of God is a spiritual gift, an expression of the grace-filled heart brimming with prayer, devotion, love and gratitude to the Supreme, yet it is imbued with the unsparing clarity and power of non-dual wisdom. With profound simplicity, Mooji unveils the intimate mystical ways of the praying heart and directly introduces the Formless to those yearning to discover their true nature and unity with the Awareness God-Self. Even one prayer fully absorbed is enough to set your heart free in the infinity of Being. | . |
http://mooji.org/pdf/The_Mala_of_God_sample.pdf
