Poți discerne între un înțelept și un escroc? (Can you tell a sage from a con man?)

Poți discerne între un înțelept și un escroc?

"Odată, Sri Chandrasekhar Saraswati, Shankaracharya din Kanchi a campat în nordul Indiei. Atunci prim-ministrul indian, Indira Gandhi, a venit să-l întâlnească.

Primul-ministru al Indiei a pus o întrebare similară (referindu-se la escroci), în fața lui Sri Swamiji: "Dacă ai identifica persoanele care, în numele spiritualității, conduc oamenii într-un mod greșit, voi lua măsuri împotriva acestora."

Swamiji a râs și a spus: "Nu! Acest lucru nu ar trebui să fie tratat în acest mod. Cei care se apropie de un astfel de guru fals vor înțelege ei înșiși, după un timp, standardul lor de maturitate." 

El a văzut că acest răspuns nu a fost satisfăcător pentru doamna Gandhi.

Cineva i-a oferit înțeleptului un coș plin de mango. Acesta conținea mai multe fructe necoapte și doar câteva fructe coapte. Devoții săi așteptau afară pentru a se întâlni cu el. El a cerut însoțitorilor să aducă un copil din rândul acestor devoți. Un copil de vreo 5 ani a fost adus la el.

Arătând spre coș înțeleptul a spus zâmbitor copilului: "Ia orice vrei." 
După ce a căutat, copilul a luat un fruct copt. 
Swamiji i-a subliniat doamnei Gandhi care privea toate acestea: 
"La fel cum un copil știe ce este copt și ce este necopt, tot așa, cei care sunt în căutarea Adevărului recunosc un Om adevărat la un moment dat al vieții lor."
________

Citește și: 
Calitățile unui Guru și ale unui discipol în buddhismul tantric

Falsul maestru spiritual și masca de înțelept

Can you tell a sage from a con man?
“Once Sri Chandrasekhar Saraswati, Shankaracharya of Kanchi had camped in North India. The then Indian Prime Minister, Indira Gandhi, came to meet him.

The Prime Minister of India placed a similar question (referring to con men) in front of Sri Swamiji, “If you would pinpoint the persons who, in the name of spirituality, lead the people in a wrong way, I will take action against them.”

Swamiji laughed and said, “No! It should not be handled in this manner. Those who approach such fake gurus will themselves, after a time, understand their standard of maturity.”
He understood that this reply did not satisfy Mrs. Gandhi.

Someone had offered a basket full of mangoes to the sage. It contained many unripe and a few ripe fruits. Many devotees waited outside for a meeting with him. He instructed the attendants to bring a child from amongst these devotees. A child of about 5 years was brought to Him.

Pointing to the basket the sage smilingly said to the child, “Take whatever you want.” After a search the child picked up a ripe fruit.
Swamiji pointed out to Mrs. Gandhi who was watching all this, “Just as the way a child knows what is ripe and what is unripe, so too would those who go out in search of Truth recognize a true Man at some point of their life.”

Video: Mooji - Meditație ghidată "Cine te poate limita?" (cu interpretare în română)

Mooji - Meditație ghidată - Satsang 13 martie 2015, Rishikesh, India
Multe mulțumiri, Priya!
OM Shanti

http://mooji.org/

Câte ceva despre principiile simple ale spiritualității

Multă lume caută, multă lume află tot felul de chestii despre spiritualitate.

Unele lucruri ne pot încânta și le adoptăm ca chestii de urmat doar că se potrivesc cu ce ne interesează pe noi la acel moment. Nu înseamnă că sunt Adevărul ultim ci doar că se potrivesc cu ceea ce gândim sau simțim atunci.

Cu alte cuvinte în funcție de preferințele personale și de înclinații, urmăm o anumită direcție. Aceasta este valabil și în căutarea spirituală. Unele lucruri ne pot încânta doar pentru că ne promit anumite satisfacții personale, nu neapărat că ar fi Adevărul acolo. De exemplu mulți consideră astrologia o mare chestie spirituală. Astrologia se adresează ansamblului corp-minte care s-a născut cândva, are o durată de viață limitată și moare. Astrologia însă nu atinge Adevărul, Spiritul Etern, ceea ce este atemporal, nu se naște și nu moare.

Spiritualitatea adevărată cu acest Atemporal din noi are de-a face nu cu cel supus schimbării și morții.

Dar când omul se identifică cu corpul-mintea atunci va fi atras de chestii pentru corp-minte.

New-Age-ul este focalizat pe un "eu" care obțin, și am, și știu, și fac, și salvez lumea etc.

Spiritualitatea adevărată îți arată că "eu" nu există, că e doar un gând al separării de Întreg (și separat de Întreg se crede satana, de aceea în orient mintea = satana).

În spiritualitate putem găsi cele 3 mari etape pe care creștinismul le numește:

-Curățarea sau purificarea;

-Iluminarea sau Trezirea;

-Îndumnezeirea sau Eliberarea (permanentizarea iluminării sau colonizarea întregii ființe cu acea Conștiință pură impersonală).

În etapa de purificare e curățirea de ceea ce ai acumulat și crezi că știi, ce credeai că ești, punerea la îndoială a tutoror lucrurilor învățate de-a lungul vremii din jurul tău. E golirea paharului. Yama și Niyama, principiile morale din orice tradiție spirituală ajută căutătorul de Adevăr să se debaraseze de tendințele egocentrice.

De ce se începe Yoga cu asta și până nu aplici asta nu ești pe calea Yoga?

De ce e necesar să începi cu asta?

Pentru că altfel doar egoul ar purcede pe calea spirituală și el și-ar aroga succesele și rezultatele, iar spiritualitatea adevărată înseamnă transcenderea identității personale, a egoului.

Egoul doar s-ar umfla plin de aroganță identificându-se cu noua sa poziție ce acum e spirituală și deci "superioară" altora.

În tantrism de exemplu, dacă folosim ca exemplu Shivaismul Kashmirian, se știe că unele inițieri, precum cele sexuale gen maithuna, nu se dau decât după ce discipolul a atins conștiința non-duală a Sinelui.

Tantricul trebuie să vadă doar conștiința non-duală și nicio separare între el și iubita sa înainte de a aplica astfel de tehnici.

Sexualitatea tantrică are rolul de a stabiliza conștiința pe nivelul pe care ea e atunci și are loc adâncirea în acel nivel. Sexualitatea tantrică nu e pentru orgasme cosmice ci pentru aprofundarea nivelului atins.

Puțini au studiat și înțeles astea și puțini le aplică pentru că egoul se grăbește să se creadă spiritual și tantric. Și mai ales pentru că există dorințe personale mai mari decât setea de Adevăr.

Dacă omul este doar ego, toată energia acelei sexualități sau ritual doar i-ar întări conștiința în nivelul ego-ului, a credinței că el este un "eu" separat care obține anumite stări și realizări și orgasme cosmice în timp ce se păstrează ca "eu" separat de Întreg. Eu-l va avea o experiență pe care să și-o aroge, dar spiritualitatea înseamnă dispariția "eu-lui". La fel este și în Yoga. Se știe că stările de samadhi chiar foarte înalte și trăite cu miile de ani nu duc la eliberare (ba chiar te pot înlănțui pe anumite nivele ale minții foarte subtile) dacă nu ești ghidat spre recunoașterea Naturii Esențiale.

Pentru a reflecta Realitatea, ființa trebuie să fie cât mai transparentă, sau așa cum se zice în tradiția indiană, cât mai pură, sattvică. Sattva este înclinația spre lumină, echilibru, adevăr, creativitate, pace, puritate. Preponderența în ființă a acestei tendințe pure și armonioase  este singura care poate reflecta Adevărul fără distorsiuni. 
Celelalte două tendințe numite în tradiția indiană Tamas și Rajas, sunt caracterizate de dezechilibru, iluzie, lene, violență, ignoranță, anxietate și frică în cazul lui Tamas, și de activitate compulsivă, pasiuni, egoism, individualism, dorințe personale, aroganță în cazul lui Rajas.
Devine clar că cineva dominat de aceste tendințe nu poate să respecte principiile morale și etice pentru că acestea presupun ieșirea din interesul personal. În timp ce virtuțile răsar natural în cel sattvic, pentru cel dominat de frică și dorințe este aproape imposibil să poată urma calea spirituală în mod autentic. Desigur că egoul se poate apuca de o cale spirituală, dar o va distorsiona după propriile interese și după propriile idei, sărind etape, modificând și schimbând altele, manipulând și interpretând după cum crede el.

 

Ținta vieții autentice spirituale este ieșirea din ego, din sine, din individualitate, din separare. Un citat frumos spune:

"Dacă vrei să salvezi lumea, salveaz-o întâi de tine." 

Salveaz-o de povara egoului tău.

Atât timp cât pornești cu egoul la drum și îl întreții și cultivi, nu poți spune că ești pe o cale spirituală autentică, sau poți spune că de fapt nu ești tu sincer pe cale, căci calea spirituală este întrega viață nu doar câteva inițieri și practici pe care le faci ca să obții tu ceva.

"Atunci când ignoranța este combinată cu aroganța, apare tot răul din lume." - Mooji

Cineva care nu știe și știe că nu știe la modul sincer, el este deschis măcar să primească , dar cineva care nu știe dar crede că știe este arogant și are ceașca plină, nu mai poate primi nimic. De aceea în orice tradiție spirituală mândria este cel mai mare păcat.

Adevărul nu este un lucru stabil pe care îl obții și apoi gata, stai liniștit și ești posesor de Adevăr. Adevărul este o continuitate a clarității, așa cum zice frumos Adyashanti.

Iluminarea sau Trezirea este cea de-a doua etapă, și apare ca o recunoaștere a ceea ce ești dincolo de imaginea mentală ce o aveai despre tine. Găsești acel ceva ce ESTE atemporal și impersonal, ce există în tot și în toate.

Ce se întâmplă dacă acel căutător de Adevăr nu și-a purificat ființa sub îndrumarea strictă a unui maestru realizat pe deplin? Se știe în toate tradițiile că de la nivelul acesta al iluminării, prezența unui maestru complet realizat este cam obligatorie pentru a te duce până la capăt, până la stabilizarea sau permanentizarea acestei trăiri, așa numita eliberare.

Doar maestrul care și-a transcens el complet egoul poate vedea capcanele în care poți fi prins. Acest maestru autentic îți va arăta cum egoul răsare sub diferite forme și cum să îl recunoști și să îți întorci fața de la el, și cum să rămâi ca doar Conștiința conștientă de Ea Însăși.

Pare cea mai grea și subtilă etapă, deoarece egoul este foarte cameleonic și subtil, și tot mai greu de recunoscut.

Deși acel practicant va avea poate trăiri ale Sinelui, sau ale Conștiinței infinite, totuși după o perioadă, deoarece semințele karmice și vasana-ele (tendințele latente subconștiente) nu au fost complet arse, egoul se va auto-construi pe un nou nivel mai subtil și mai greu de depistat pentru că va fi "spiritual" și va găsi scuze spirituale pentru comportamentul său egoist. Va putea chiar să aibă anumite capacități extraordinare și chiar înțelegeri ce pentru alții vor părea divine, și stări de samadhi (extaz) extraordinare, dar egoul lui nu a fost transcens, drumul lui spiritual doar s-a blocat undeva pe un anumit nivel. Va putea să devină maestru pentru alții care nu au cum să îi cântărească realizarea, dar va putea fi ușor de recunoscut de cineva care a trecut prin acest nivel și îl recunoaște.

Cum îl recunoști? Va exista acolo un "eu" care să fie în centrul atenției și care are anumite cerințe. Dacă ar fi fost dizolvarea completă a egoului, acolo nu ar fi un "cineva" care să zică: "eu m-am iluminat", "eu sunt una cu Dumnezeu", "Dumnezeu îmi vorbește mie", "eu sunt cel mai mare maestru din Europa sau din lume și unicul", "noi salvăm planeta și ca noi alții nu-s", etc.

Nu doar că arată identificare cu un "cineva", dar dacă mai și minte, atunci asta trebuie să dea de bănuit și mai clar, căci Iisus nici pe cruce nu a mințit ca să își salveze trupul dapăi pentru alte interese personale și afacerești.

"La început munții erau munți și apele erau ape. Apoi munții nu au mai fost munți și apele nu mai erau ape. La final munții sunt munți și apele sunt ape."

Ce vrea să însemne asta?

Când ești la începutul călătoriei spirituale, vezi totul din locul obișnuit fără să proiectezi ceva. Fără alte interese. Apoi apare momentul iluminării, când vezi că totul nu este ce credeai că e. Dar la final, când totul se stabilizează în această recunoaștere a Sinelui, redevii natural și normal. Shivaismul chiar zice că maestrul spiritual trebuie să redevină om simplu în lume, fără alte pretenții. Același lucru spune și Advaita Vedanta.

Doar un ego va vrea să fie considerat special și recunoscut de alții după ce a avut un moment de iluminare.

Conștiința cu adevărat trezită și permanentizată devine naturală și nediferențiată, impersonală. La fel de naturală în copaci, animale, păsări și oameni. Conștiința nu vede decât Conștiința, Sinele nu vede decât Sinele.

Sinele recunoaște Armonia universală și nu mai vrea să îi schimbe pe alții, nici să salveze lumea. O conștiință fericită și mulțumită în ea însăși nu va dori să schimbe lumea. Va ajuta și pe alții să descopere această pace imuabilă și atât. Iisus, Buddha, nu au schimbat condițiile exterioare, nu au îndepărtat sclavagismul, sărăcia, războaiele sau foametea ci au făcut oamenii liberi de condiționările minții și de condițiile exterioare.

Conștiința devine naturală fără interferența unei minți individuale. Rămâne doar mintea practică care poate calcula câți bani să primească rest la magazin sau să își facă munca, să comunice cu familia în mod armonios, dar fără identificări psihologice, fără un "eu". Fără trecut și fără viitor. Nici măcar cu vreun prezent ca o durată de timp, pentru că Sinele este atemporal.

Devine o conștiință universală capabilă să comunice cu oricine pe orice nivel, pentru că nu e separată, nu e divizată, E UNA.

Un cireș nu va spune unui cais: "bă, eu m-am iluminat, ia ascultă aici la mine cum să devii și tu cireș...".

Nu va spune: "eu sunt mai special ca tine, eu sunt spiritual, eu salvez planeta, eu fac yoga, eu ..eu..eu.."

Nu va croi lumea după ideile sale proprii ci va lăsa Voia Lui Dumnezeu să se facă în tot și în toate, fără păreri personale, fără dorințe sau aversiuni, fără atracții sau respingeri.

Va ști că suferința are rolul ei în împingerea oamenilor spre a căuta ceea ce e mai profund în ei și care nu poate fi atins de suferință.

Spațiul nu are nicio calitate definibilă, cu atât mai puțin Sinele care e mai subtil decât spațiul.

Permanentizarea acestei iluminări este Îndumnezeirea sau Eliberarea.

Să mori înainte de a muri este eliberarea de ego. În fiecare noapte tu mori în somnul fără vise și revii la viața umană în starea de veghe. Pune somnul fără vise peste starea de veghe și aia se numește samadhi sau viața divină. Ai în somnul fără vise vreo calitate? Ești acolo român sau american, bărbat sau femeie, ești acolo separat de ceva? Ești acolo cineva ales și special? Ai acolo cunoștințe ezoterice sau inițieri speciale unice? Ești acolo salvator planetar? Ești acolo măcar ca "eu" ? Există acolo "alții"? Există acolo "Dumnezeu" ca și concept ce îl ai doar în starea de veghe? De aia a tăcut Buddha când a fost întrebat dacă există Dumnezeu. Nu că nu știa, ci că nu avea ce să zică și care să fie Adevăr neschimbător în toate stările de conștiință.

Asta înseamnă să păstrezi tăcerea, asta înseamnă și Yoga sau Unimea (absența modificărilor în conștiință sau a fluctuațiilor minții). Asta e transcenderea egoului, a sinelui individual. Asta e ieșirea din iluzie, din jocul trecător al lumii.

Căutarea adâncă în tine însuți a acestor lucruri te va ajuta să vezi pentru tine aceste lucruri, nu să le citești din cărți, nu să-i urmezi pe alții. Când ajungi să ai această recunoaștere abia atunci înțelegi și ce înseamnă un Guru, acela care înlătură vălul iluziei, care spulberă întunericul ignoranței. El nu-ți aduce nimic, doar îți arată ce ești când renunți la vălurile identificării greșite.

Să rămâi gol, să îți vezi chipul tău originar fără alte măști și acumulări.

OM Shanti Shanti Shanti

Adyashanti - Realitatea transcende noțiunile despre Realitate (Reality transcends all notions about Reality)

Prin urmare, să înțelegem că Realitatea transcende toate noțiunile noastre despre Realitate. Realitatea nu este nici creștină, nici hindusă, nici evreiască, nici Advaita Vedanta, nici buddhistă. Nu este nici dualistă, nici non-dualistă, nici spirituală, nici ne-spirituală.
Trebuie să ajungem să știm că există mai multă Realitate și sacralitate în frunza de iarbă decât în toate gândurile noastre și ideile despre Realitate.
Atunci când percepem dintr-o conștiință nedivizată, vom găsi sacrul în fiecare expresie a vieții. Vom găsi sacrul în ceașca noastră de ceai, în briza toamnei, în spălatul pe dinți, în fiecare moment al vieții și al morții.
De aceea trebuie să renunțăm la întreaga colecție de gânduri condiționate și să ne lăsăm conduși de firul interior al tăcerii și al conștiinței pure intuitive, dincolo, unde toate căile se termină, în acel loc al sacrului unde ori intrăm inocenți ori deloc, și nu doar o dată ci în continuu.
Trebuie să vrei să stai singur - în necunoscut, fără nicio referință a cunoscutului sau a trecutului sau a oricărei condiționări. Trebuie să stai acolo unde nu a mai stat nimeni înainte, în completă goliciune, inocență și smerenie.
Trebuie să stai în lumina întunecată, în acea îmbrățișare fără niciun fundament, neclintit și devotat sincer Realității de dincolo de sine, nu doar pentru un moment dar pentru totdeauna fără sfârșit; pentru că atunci, ceea ce este sacru, nedivizat și întreg este născut în conștiință și începe să se exprime. Acea exprimare este salvarea întregului. Este activitatea unei revoluții interioare pogorâtă în timp și spațiu.

http://adyashanti.org/

 
So let us understand that Reality transcends all of our notions about Reality. Reality is neither Christian, Hindu, Jewish, Advaita Vedanta, nor Buddhist. It is neither dualistic nor non- dualistic, neither spiritual nor nonspiritual.
We should come to know that there is more Reality and sacredness in a blade of grass than in all of our thoughts and ideas about Reality.

When we perceive from an undivided consciousness, we will find the sacred in every expression of life. We will find it in our teacup, in the fall breeze, in the brushing of our teeth, in each and every moment of living and dying.
Therefore we must leave the entire collection of conditioned thought behind and let ourselves be led by the inner thread of silence and intuitive awareness, beyond where all paths end, to that place of sacredness where we go innocently or not at all, not once but continually.
One must be willing to stand alone—in the unknown, with no reference to the known or the past or any of one’s conditioning. One must stand where no one has stood before in complete nakedness, innocence, and humility.
One must stand in that dark light, in that groundless embrace, unwavering and true to the Reality beyond all self, not just for a moment but forever without end; for then that which is sacred, undivided, and whole is born within consciousness and begins to express itself. That expression is the salvation of the whole. It is the activity of an inward revolution brought down into time and space.
- Adyashanti

Mooji - Despre pretenția realizării Sinelui (About claims of Self realisation)

Uneori mă întâlnesc cu ființe care spun că și-au realizat Sinele. Ei cred sau susțin că ei cunosc și înțeleg Adevărul. Ei spun că-l simt, că îl percep și sunt convinși că este ceea ce ei sunt și așa mai departe. Cu toate acestea, este adesea simțit aici că mintea preia această înțelegere și trăiește în continuare ca "realizatorul" egoic al Adevărului ultim. În consecință, realizarea nu a fost botezată în Inimă și o șansă reală de eliberare dispare încet încet.  
Prin urmare, astfel de ființe își pot păstra simțul personalității, în necunoștință de aceasta. Unii chiar editează cuvintele mele pentru a se potrivi cu înclinațiile lor personale, proiecțiile și fanteziile lor spirituale, dar eu vreau să ard toate acestea complet, ca aceștia să atingă adevărata libertate. 

Despre ceea ce vorbim aici este transcendență autentică, înțelegi? Omul trebuie să depășească hipnoza condiționării personale. El trebuie să fie liber de influența psihologică a minții. Nu vreau să spun că ar trebui să-ți "oprești" mintea, ci mai degrabă, să te concentrezi asupra martorului minții. Prin urmare, trebuie să fie o transcendență autentică, nu o trezire spirituală de Hollywood. 

Uneori, spun că nu vreau sau nu simt înclinație pentru compania ta. Te complaci în prea mult zgomot mental și psihologic. Sunt prea multe relații ce se întâmplă în interiorul minții tale. Reprezentările tale psihice, mentale și emoționale despre tine însuți nu sunt expresii autentice ale Sinelui.  
O astfel de identitate localizată nu este de ajuns la acest nivel de înțelegere, recunoaștere sau, am putea spune, de cunoaștere-de-sine. 
Deci, ce trebuie să se întâmple? 
Trebuie să fii Asta. 
Cum poți să fii Asta? 
"Tu"-ul care te crezi că ești nu poate fi asta. Să fii Asta nu este un verb, o acțiune pe care o vei face. Este o trezire, o recunoaștere atât de profundă încât ea îți schimbă orientarea minții imediat și ireversibil. În timp ce înțelegerea reală te preia, aceasta va fi o experiență ce-ți schimbă viața. 

Este ca și cum eu îți spun să faci ceva ce tu, ca ego, nu poți face. 
Mintea ta nu poate face acest lucru, dar este necesar ca tu să recunoști, să confirmi și să fii Ceea ce ești. 

Trebuie să fii deschis pentru a expune ceea ce nu este de folos pentru adevărata ta natură. Este cel mai înalt aspect al muncii mele, al îndrumării sau învățăturii, și este mai mult ca o corespondență energetică, nu doar una verbală. Fie ca neadevărul să fie expus și ars de tot. Uneori, drumul către această plenitudine, către această recunoaștere, este că ceea ce este neadevăr este respins deoarece este recunoscut ca fiind fals, fie de către tine sau de mine. 
Și s-ar putea să gândești: "Oh, Doamne, am crezut că într-adevăr ajungeam undeva! Acest lucru este atât de descurajator...", și astfel lumea ta se simte ca fiind întoarsă cu susul în jos. 

Nu fi descurajat; în loc de asta păstrează o atitudine de recunoștință. Este norocul tău că "lumea" ta este zdrobită. Eu însumi nu am o lume. Lasă-te să fii cu susul în jos, astfel încât ceea ce este adevărat în tine să se poată revela de la sine și să înceapă să decurgă în expresia lui autentică ca adevărata viață și ființă. Grația te ajută în toate felurile. Ai încredere în ea. 

Spune: "Da, eu sunt aici, elimină acest sentiment de separare, această aroganță a separării și contopește-mă în Tine, o, Doamne, o, Universală Ființă, Sine, Adevăr, Viață. Nu-mi da nicio tehnică. Absoarbe-mă. Înlocuiește-mă cu Tine ". 

 Și, în sfârșit: ai încredere în maestrul tău.

http://mooji.org/

Sometimes I meet beings who say they have realised the Self. They believe or claim that they know and understand the Truth. They say they sense it, feel it and are convinced it is what they are and so on. However, it is often sensed here that the mind takes delivery for this understanding and purchases further life as the egoic ‘achiever’ of ultimate Truth. Consequently, the realisation does not get baptised in the Heart and a real chance of freedom gradually fades away. Therefore, such beings can retain their sense of personhood, unknowingly. Some even edit my words to fit in with their personal inclinations, projections and spiritual fantasies, but I want to burn all of this to the ground so that they attain true freedom. 

What we speak about here is authentic transcendence, you see? One has to overcome the hypnosis of personal conditioning. They have to be free from the psychological influence of the mind. I don’t mean that you should ‘stop’ your mind but rather, focus on the witness of mind. Therefore, it has to be an authentic transcendence, not a Hollywood awakening. 
Sometimes I say I don’t want or feel for your company. You indulge too much mental and psychological noise. There are too many relationships going on inside your mind. Your representations of yourself mentally, emotionally, psychically are not authentic expressions of the Self. Such a localised identity is not enough at this level of understanding, insight or, we could say, Self-knowledge. 

So what has to happen? 
You have to be That. 
How are you going to be That? 
The ‘you’ who you take yourself to be cannot be That. Being That is not a verb, an action you will take. It is an awakening, a recognition so profound that it changes your mind’s orientation immediately and irreversibly. As real understanding takes over, it will be a life changing experience. 
It is as though I am telling you to do something, as ego, cannot do. 
Your mind cannot do it, but it is required of you to recognise, acknowledge and be That which you are. 

You have to be open to expose what is not in service to your true nature. It is the highest aspect of my work, guidance or teaching and it is more like an energetic correspondence, not only a verbal one. Let the untrue be exposed and thoroughly burned. Sometimes the way into that completeness, that recognition, is that whatever is untrue is rejected as it is recognised as false, either by you or by me. 

And you may be thinking, ‘Oh my god, I really thought I was getting somewhere! This is so discouraging’…and so your world feels like it is turned upside down. 
Do not be disheartened; instead keep an attitude of gratitude. It is your good fortune that your ‘world’ is being crushed. I myself don’t have a world. Let yours be upside down so that what is true in you can reveal itself and begin unfolding in its authentic expression as true life and being. Grace is helping you in every way. Trust it. 
Say, ‘Yes, I am here, remove this sense of separation, this arrogance of separateness and merge me in you, oh God, oh Universe Being, Self, Truth, Life. Don’t give me any technique. Absorb me. Replace me with You.’
And finally: Trust your master.

~ Mooji

Lucy Cornelssen - Capcane pe drumul eliberării (Pitfalls on the road to liberation)

Cea mai inofensivă dintre ele este ideea că, deși nu suntem responsabili pentru toată mizeria lumii ... foamete, războaie, suferință ... ne simțim obligați să încercăm să le oprim. Problema ia adesea forma întrebării adresate înțeleptului: 
"Cum poate înțeleptul să fie fericit în Realizarea sa în fața condițiilor dezolante ale lumii? Ce-o să facă să le modifice? " 
Cel care întreabă nu pare să se gândească cât de mulți sfinți puternici și înțelepți au umblat pe acest glob de-a lungul secolelor, fără a fi capabili să "ajute" planeta. Dacă există o Măreață Putere în spatele vieții individului, nu ar trebui, de asemenea, ca Ea să știe ce să facă în cazul lumii? Așteaptă Ea și depinde de mine sau de tine în acest scop?

Poate suferința și mizeria sunt doar mijloace pentru a-i reaminti omului că destinul său este mai înalt decât acela de a se stabili confortabil în această lume ca fiind casa sa; o persoană fericită este rareori doritoare să-și pună întrebări legate de situația sa. Desigur toți ar trebui să întindă o mână de ajutor pentru toți cei care au nevoie și cu care vin în contact, și este exact ceea ce au făcut toții sfinții și înțelepții, și fiecare sadhaka (practicant, căutător) o va face, atunci când el este dornic să-și elimine ego-ul său "Eu". Dacă toată lumea ar încerca să aibă grijă de sărăcie și mizerie în imediata sa apropiere doar, toată mizeria lumii ar fi fost eliminată de cu mult timp în urmă!

De ce nu este făcută asta? 
A fi ocupat, la modul teoretic, cu reforma socială a unei țări sau a lumii este prea des doar modalitatea de a scăpa de responsabilitatea de a se reforma cineva pe el însuși în primul rând.

Există o altă greșeală destul de inofensivă, care se întâmplă în mod obișnuit pentru începători. Mulți dintre ei sunt binecuvântați cu diverse străfulgerări din viața superioară în care au intrat. Acestea poartă ștampila unei schimbări reale a conștiinței, și, desigur, sadhaka (practicantul) este fericit, și convins că a făcut un progres real. Nu există nici un rău în asta, pentru că el în curând se va confrunta cu faptul că "experiența" sa dispare, fără să se mai întoarcă niciodată. Când acest lucru se întâmplă din nou și din nou, el învață să înțeleagă aceste scânteieri ca ceea ce sunt, frânturi dintr-o altă dimensiune care vor să-l învețe să discearnă între diferitele dimensiuni, dar care îl și atrag, de asemenea, mai departe în efortul său spiritual. Ele devin o capcană doar atunci când el, din vanitate sau nerăbdare, devine blocat într-una dintre ele, luând-o ca Realizare ultimă. Atunci progresul său este blocat.

Semnul prin care se recunoaște această capcană este "Eu" am realizat ... "Acest "eu" poate fi doar un "greșit eu", pentru că nu este "eu-l" cel care realizează.

Datoria de sadhaka (practicant) este aceea de a se observa pe el însuși neîncetat; el trebuie să știe ce se întâmplă în el însuși. Există un risc serios în a face acest lucru numai atunci când el se uită prea mult la alții. Când face asta,  "eul personal" imediat face comparații; iar rezultatul va fi: "Eu sunt mai sfânt decât tine".

Cu această idee el dă "Eu-lui personal" o șansă puternică pentru a se dezvolta într-un "Eu spiritual", care este mult mai rău decât originalul și destul de obișnuitul "eu", fiind întărit de toate eforturile lui spirituale anterioare. Rezultatul este o mândrie spirituală, cu atât mai rău cu cât mai avansat a devenit sadhaka (practicantul), pentru că realizările sale servesc doar pentru a confirma "dreptul" lui de a fi mândru de succesul său. Dar chiar dacă el percepe Vocea blândă din interior, avertizându-l împotriva acestei tendințe care se întâmplă în el și amintindu-i de secretul "realizării" autentice, umilința tăcută, și chiar dacă el este destul de pregătit să accepte avertizarea aceasta, există încă riscul ca ego-ul viclean să se ascundă acum în spatele mândriei, în smerenia lui!

Există un singur leac împotriva acestora și tuturor celorlalte capcane pe Calea Realizării: Conștiința Vigilentă, focalizându-se necontenit pe egoul perfid "Eu".

Din fericire sadhaka nu este lăsat singur în lupta sa secretă împotriva lui însuși în călătoria lui plină de dor spre destinația sa înaltă. Cum ar putea să o atingă. Nu a fost Ea deja în el însuși? Și niciodată nu omite să trimită semnale de avertizare atunci când călătorul se apropie de o capcană sau chiar a fost prins de una datorită unei inadvertențe.

Este o călătorie ca cea din basme, în care eroul trebuie să treacă prin multe aventuri, pentru a lupta împotriva multor dușmani și chiar demoni, pentru a câștiga prințesa la sfârșit. Cu cât el avansează, cu atât mai puternice obstacolele.

Capcana cea mai vicleană pe calea practicantului este ultima, ascunsă în Realizarea Însăși.

Prima Revelare a Sinelui este temporară. "Jnana (cunoașterea, de fapt recunoașterea), odată dezvăluită, are nevoie de timp pentru a se stabiliza." (Discuții cu Ramana Maharishi, 141).

Pericolul nu este în alunecarea înapoi; este firesc pentru majoritatea practicanților și se întâmplă în mod natural, prin continuarea practicii consecvente, ca aceasta la rândul său să ducă la Revelații mai profunde ale Sinelui până când în cele din urmă nu mai rămâne niciun sadhaka (practicant), ci numai Sinele.

Dacă, pe de altă parte, sadhaka încearcă să "se agațe" de această primă Revelație, în ciuda Ghidului său Interior care-l avertizează (Cine se agață?), atunci ego-ul "Eu" se insinuează din nou acolo unde din nou Sinele este acoperit și distorsionează Revelarea Sinelui în strigătul de biruință: "Eu am realizat!" 
Legat la ochi de Beatitudinea "succesului" final ("al cui succes?" - n.t. când realizarea înseamnă să nu mai existe un "eu" care să fie acolo care realizează), el nu se oprește niciodată să-și verifice starea lui și, astfel, nu află niciodată adevărul: că el a devenit un yogabhrastha, unul care a căzut din yoga sa, din "uniunea" lui.

Deghizarea nouă și definitivă a ego-ului său, "Eu", este "Guru-ul" (n.t. să devină Guru), și această ultimă și cea mai puternică capcană nu-l va scăpa niciodată, pentru că el nu recunoaște că este victima acesteia.

Există în zilele noastre mulți pe care Guru-capcana i-a prins chiar mult mai devreme pe calea lor.

- Lucy Cornelssen 
Extras din Vânătoarea "Eu-lui", Obstacole și Capcane, paginile 37-40

Citește și:
Zona intermediară și iluzia realizării spirituale
Testul falsului guru 

The most harmless among them is the idea that, though we are not responsible for all the misery of the world...famine, wars, suffering...we feel compelled to try to stop it. The problem often takes the shape of the question to the sage:
‘How can the sage be happy in his Realisation in the face of the desolate conditions of the world? What is he going to do to alter it?’
The questioner never seems to think how many powerful saints and sages have walked this globe throughout the centuries without being able to ‘help’ it. If there is a Higher Power behind the life of the individual, should it not also know what to do in the case of the world? Is it waiting for and depending on you or me for that purpose?
 
Maybe suffering and misery are just the means to remind man that his destiny is higher than that of settling comfortably in this world as his home; a happy person is seldom keen to question his or her situation. Of course everybody should stretch out a helping hand to everybody in need with whom he comes in contact, and that is just what all saints and sages have done, and every sadhaka will do, when he is keen to remove his ego...I. If only everyone would try to care for poverty and misery in his immediate surroundings, all the misery of the world would have been removed long ago!
Why is it not done?
To be busy, theoretically, with the social reform of a country or the world is only too often the means to escape from the responsibility to reform oneself first.

There is another rather harmless mistake which happens regularly to beginners. Many of them are blessed with various glimpses of the higher life, which they have entered. These carry the stamp of a genuine change of consciousness, and of course the sadhaka is happy, and convinced that he has made real progress. There is no harm in it, because he soon has to face the fact that his ‘experience’ is fading away, never to return. When this happens again and again, he learns to understand these sparks as what they are, glimpses from another dimension which want to teach him to discriminate between, the different dimensions but which also lure him on in his spiritual endeavour. They only become a pitfall, when he, by vanity or impatience, gets stuck in one of them, taking it for final Realisation. Then his further progress is blocked.
The mark by which this pitfall is recognised is ‘I’ have realised…’ This ‘I’ can only be a ‘wrong I’, because it is not the ‘I’ that realises.

The duty of the sadhaka is to watch himself ceaselessly; he has to know what is going on within himself. There is a serious risk in doing this only when he looks too much at others. When he does, his ‘personal I’ at once makes comparisons; and the result will be: ‘I am holier than thou’.
With this idea he gives his ‘personal I’ a strong chance to develop into a ‘spiritual I’, which is much worse than his original quite ordinary ‘I’, strengthened by all his previous spiritual effort. The result is a spiritual pride, the worse the more advanced the sadhaka has become, because his attainments, serve only to confirm his ‘right’ to be proud of his success. But even if he perceives the gentle Voice from within, warning him against this trend going on in him and reminding him of the secret of real ‘attainment’, silent humility, and even if he is quite prepared to accept the warning, there is still the risk that the cunning ego now is concealing itself behind his pride in his humility!
There is only one remedy against these and all other pitfalls on the Path to Realisation: Alert Awareness, relentlessly focusing on the treacherous ego…I.

Luckily the sadhaka is not left alone in his secret struggle against himself on his lonesome journey towards his high destination. How could he ever reach It. Were It not already within himself? And It never fails to send signals of warning when the traveller is nearing a pitfall or has even been caught by one due to inadvertance.
His is a journey like that in fairy-tales, when the hero has to go through many adventures, to fight against many enemies and even demons, to win the princess at the end. The further he proceeds, the mightier the obstacles.
The most cunning pitfall on the path of the sadhaka is the last one, hidden in Realisation Itself.

The first Revelation of the Self is temporary. “Jnana, once revealed, needs time to steady itself.” (Talks, 141).

The danger is not in the sliding back; it is natural to most sadhakas and is met quite naturally by continuing one’s practice faithfully, which in its turn will lead to further Revelations of the Self until finally there is no sadhaka left, but the Self only.
If, on the other hand, the sadhaka tries to ‘hold on’ to that first Revelation, in spite of his Inner Guide warning him, (Who is holding on?), then the ego…I slinks again in where the Self is veiled again and distorts the Revelation of the Self into the cry of victory: ‘I have realised!’ Blindfolded by the Bliss of the final ‘success’ (‘whose success?’) he never stops to scrutinize his condition and thus never finds out the truth: That he became a yogabhrastha, one who has fallen out of his yoga, his ‘union’.
The new and definitive disguise of his ego…I is ‘the Guru’, and this last and most powerful pitfall never releases him, because he never recognises that he is its victim.
There are nowadays many whose Guru-pitfall caught them even much earlier on their path.

- Lucy Cornelssen
Excerpt From Hunting the ‘I’, Obstacles and Pitfalls, pages 37-40

Video: Adyashanti - Rămâi ca Pură Conștiință (Rest As Awareness)

Opțiune: Video-ul poate fi vizionat apăsând AICI 
(din cauza unor probleme tehnice video-ul de pe blog se pare că uneori nu funcționează sau nu se încarcă tot, durata=10 min) 

RO: În acest simplu și profund satsang, Adyashanti revelează inima învățăturii - ce înseamnă să rămâi liniștit ca Pura Conștiință.  
http://adyashanti.org/

"Într-un sens, iluminarea este să îți dai seama că nu există niciun sine separat. Am putea auzi asta de o sută de mii de ori: "Nu există niciun sine separat." Dar ce se întâmplă atunci când luăm asta în interior și căutăm în mod serios ce ar putea să însemne? Am afla că înseamnă că tot ceea ce eu ca sine separat care se susține ca fiind adevărat nu este.
Gustul niciunui sine separat este total eliberator. "Niciun sine separat" nu înseamnă că este o experiență spirituală care e ceva de genul: "M-am extins la infinit peste tot, și am fuzionat cu totul." Asta este o experiență frumoasă, minunată pe care să o aibă un sine separat, dar nu asta este Unimea. Unimea nu fuzionează.
Fuzionarea are loc între doi și deoarece nu există decât unul, atunci orice experiență de fuziune este o iluzie care fuzionează cu alta, oricât de frumoasă și minunată ar putea fi această experiență. Chiar și atunci când am experiența că am fuzionat cu absolutul, cu infinitul, cu Dumnezeu, aceasta înseamnă pur și simplu că sinele meu fictiv a fuzionat cu o altă ficțiune. Experiențele mistice nu sunt iluminarea."
~ Adyashanti

EN: In this simple yet profound satsang, Adyashanti reveals the heart of the teaching - what it means to rest as awareness. 

"In one sense, enlightenment is realizing that there is no separate self. We might hear that a hundred thousand times, "There is no separate self." But what happens when we take it inside and seriously consider what it could mean? We would find it means that everything I as a separate self holds as true isn't.
The taste of no separate self is totally liberating. "No separate self" does not mean there is a spiritual experience that goes something like, "I have extended myself infinitely everywhere, and have merged with everything." That's a beautiful, wonderful experience for a separate self to have, but that's not what Oneness is. Oneness is not merging.
Merging happens between two and since there is only one, then any experience of merging is one illusion merging with another, as beautiful and wonderful as that experience may be. Even when I experience having merged with the absolute, with the infinite, with God, it simply means that my fictitious self has merged with another fiction. Mystical experiences aren't enlightenment."
~ Adyashanti