Mulți căutători nu-și asumă întreaga responsabilitate pentru propria lor eliberare, ci așteaptă o mare experiență spirituală finală care să îi catapulteze deplin în aceasta. Din cauza acestei căutări pentru experiența eliberatoare ultimă apare o formă agresivă de consumerism spiritual în care căutătorii merg de la un învățător la altul, la shopping după iluminare ca după dulciuri într-un magazin de bomboane. Această promiscuitate spirituală transformă rapid căutarea iluminării într-un cult al căutătorilor de experiențe și trăiri. Și, în timp ce mulți oameni chiar au experiențe puternice, în cele mai multe cazuri acestea nu duc la profunda transformare a individului, care este expresia iluminării.
Vorbind în mod regulat cu căutătorii spirituali, mi-a devenit foarte clar într-o zi cât de dependenți sunt mulți dintre aceștia de puterea carismei. Ei fac schimb de povestiri despre cât de puternic este unul sau altul dintre maeștri și compară experiențele. Obțin o doză din asta, mulți confundând carisma cu iluminarea. Carisma atrage la toate nivelele: politic, sexual, spiritual, etc., și ea hrănește dorința egoului de a se simți special. Egoul iubește să obțină succese ale puterii - este ca o formă de bomboană spirituală. Bomboana poate fi dulce dar poți trăi doar din asta? Te face liber?
Libertatea nu este neapărat captivantă; doar e liberă. Foarte în pace și tăcută, extraordinar de tăcută. Desigur, este de asemeni și plină de bucurie și minunare, însă nu este ce îți imaginezi tu. Este mult, mult mai puțin.
Mulți confundă puterea îmbătătoare a carismei supranaturale cu iluminarea. Mult mai des decât crezi nu este decât doar ceva supranatural, din altă lume, și nu neapărat liberă sau iluminată. Pentru a fi cu adevărat liber, trebuie să îți dorești să cunoști adevărul mai mult decât vrei să te simți bine. Fiindcă atunci când scopul tău este să te simți bine, atunci imediat ce te vei simți mai bine tu îți vei pierde interesul pentru ceea ce este adevărat. Aceasta nu înseamnă că a te simți bine sau trăirea iubirii sau beatitudinii este un lucru rău. Dacă are de ales, oricine va alege să simtă beatitudine mai degrabă decât tristețe. Înseamnă pur și simplu că atunci când dorința de a te simți bine este mai puternică decât setea de a vedea, cunoaște, și trăi Adevărul, atunci acea dorință întotdeauna va distorsiona percepția a ceea ce este Real, corupându-ți cea mai profundă integritate.
Din experiența mea, toți vor spune că vor să descopere Adevărul, asta până când își dau seama că Adevărul îi va jefui de cele mai adânci păstrate idei, credințe, speranțe și vise. Libertatea iluminării înseamnă mult mai mult decât experiențe de iubire și pace. Înseamnă descoperirea unui Adevăr care îți va întoarce cu fundul în sus perspectiva despre sine și despre viață. Pentru cel care este cu adevărat pregătit, acest lucru va fi inimaginabil de eliberator. Însă pentru cineva care încă se agață în vreun fel, acest lucru va fi extrem de provocator într-adevăr. Cum știe cineva când este pregătit? Ești pregătit atunci când ești dispus să fii consumat cu totul, când ești dispus să fii combustibil pentru un foc fără sfârșit.
Dacă începi să joci jocul de a fi un "cineva iluminat", maestrul adevărat te va lua la întrebări. El sau ea te vor demasca, și acea demascare va durea. Deoarece egoul va fi acolo, stând în fața Adevărului, expus și umilit. Desigur, egoul va striga "prostule!" Va pretinde că maestrul a făcut o greșeală și va începe să se justifice într-un efort de a-și pune iar învelișul protector. Va începe să învârtă justificări cu o incredibilă subtilitate și înșelăciune. Aici începe adevărata sadhana (practică) spirituală. Aici este locul unde totul devine foarte real și discipolul descoperă dacă el chiar vrea să fie liber, sau doar vrea să rămână un ego fals, separat, și care se justifică. Această răscruce vine inevitabil și este întotdeauna o mare încercare. Ea separă adevăratul căutător de cel fals. Adevăratul căutător va fi dispus să suporte grația umilinței, în timp ce falsul căutător va fugi de ea. Astfel începe adevărata cale către iluminare, acordată numai celor dispuși să fie nimeni. Descoperindu-ți "nimenimea" se deschide ușa către trezirea ca ființare, și dincolo de aceasta înspre Sursa întregii ființări.
Să nu crezi că iluminarea te va face special - că nu este așa. Dacă te simți special în vreun fel, atunci iluminarea nu a avut loc. Întâlnesc o grămadă de oameni care cred că ei sunt iluminați și treziți doar pentru că au avut o experiență spirituală profund mișcătoare. Ei își poartă iluminarea în mânecă precum o medalie de onoare. Ei stau între prieteni și vorbesc despre cât de iluminați sunt ei înșiși în timp ce beau o cafea la cafenea.
Chestia amuzantă despre iluminare este că atunci când este autentică, nu este nimeni acolo care s-o pretindă. Iluminarea este foarte obișnuită; nu este nimic special. Mai degrabă decât să te facă special, te va face mai puțin special. Te plantează direct în centrul unei minunate smerenii și inocențe. Toți ceilalți te pot numi iluminat sau nu, dar atunci când ești iluminat întreaga noțiune de iluminare și de cineva care este iluminat este o mare glumă. Folosesc cuvântul iluminare tot timpul - nu ca să te îndrept către ea ci să îți arăt dincolo de ea. Nu rămâne blocat în iluminare.
Egoul este mișcarea minții către obiectele percepției sub forma agățării, și îndepărtându-se de ele sub forma aversiunii. Fundamental acesta este egoul. Mișcarea de apucare sau de respingere dă naștere unui simțământ de "eu" separat, și în schimb simțământul "eului" se întărește în acest fel. Această buclă a cauzalității păcălește conștiința inducându-i o transă a identificării. Identificarea cu ce? Identificarea cu bucla continuă a suferinței. La urma urmei, cine suferă? "Eul" suferă. Și cine este acest "eu"? Nu este mai mult decât un simțământ de sine cauzat de identificarea cu apucarea și respingerea. Vezi tu, totul este o creație a minții, un film fără sfârșit, un vis teribil. Nu încerca să schimbi visul, fiindcă încercarea de a-l schimba este doar o altă mișcare în vis. Uită-te la vis. Fii conștient de vis. Această conștiență este EA. Devino mai interesat de conștiența care este conștientă de vis decât de visul însuși. Ce este această conștiință? Cine este această conștiință? Nu extrage vreun răspuns, doar fii răspunsul. Fii Aceasta.
Iluminarea înseamnă sfârșitul tuturor diviziunilor. Nu este doar a avea o experiență ocazională a unității dincolo de toate diviziunile, ci de fapt este vorba de a fi nedivizat. Aceasta este ceea ce înseamnă cu adevărat nondualitatea. Înseamnă că există doar un singur SINE, fără vreo diferență sau pauză între revelația profundă a Unimii și felul în care este percepută și trăită în fiecare moment al vieții. Nondualitatea înseamnă că revelația interioară și expresia exterioară a personalității sunt una și aceeași. Atât de puțini pare că sunt interesați de implicația mai mare conținută înlăuntrul experiențelor spirituale profunde, deoarece contemplarea acestor implicații este cea care aduce imediat la suprafață în conștiință diviziunile interioare existente în majoritatea căutătorilor.
Oamenii spirituali pot fi unii dintre cei mai violenți oameni pe care îi vei întâlni vreodată. Preponderent, ei sunt violenți cu ei înșiși. Ei încearcă în mod violent să-și controleze mințile, emoțiile și corpurile. Devin supărați pe ei înșiși și se bat singuri pentru că nu s-au ridicat la ideea minții condiționate despre ce crede ea că este iluminarea. Nimeni niciodată nu a devenit liber printr-o asemenea violență. De ce sunt atât de puțini oameni care sunt liberi cu adevărat? Deoarece ei încearcă să se conformeze ideilor, conceptelor și credințelor din capul lor. Ei încearcă să își facă drumul spre rai prin concentrare. Însă Libertatea este starea naturală, expresia ființării care este spontană și neidentificată cu vreun sine. Dacă vrei s-o găsești, înțelege că chiar ideea de cineva care are controlul este un concept creat de minte. Fă un pas în spate în necunoscut.
Nu este nimic mai insidios distructiv pentru atingerea eliberării decât îndoiala de tine însuți și cinismul. Îndoiala este o mișcare a minții condiționate care mereu pretinde că "Nu este posibil", că "Libertatea nu este posibilă pentru mine". Îndoiala mereu cunoaște; ea "cunoaște" că nimic nu este posibil.
Și în această cunoaștere, îndoiala te jefuiește de posibilitatea ca orice este nou sau transformator să se întâmple. Mai mult decât atât, îndoiala sau neîncrederea în tine este mereu acompaniată de un cinism universal care pune inconștient o amprentă negativă pe orice atinge. Cinismul este o viziune a lumii care protejează egoul de la examinare prin menținerea unui șablon negativ în relație cu ceea ce el nu știe, nu vrea să știe, sau nu poate ști. Mulți căutători spirituali nu au habar cât de cinici și încărcați cu îndoială sunt ei de fapt. Orbirea și negarea prezenței îndoielii și cinismului face ca nașterea unei încrederi profunde să fie imposibilă, o încredere fără de care eliberarea ultimă va rămâne mereu doar un vis.
Toată teama vine din gânduri sub forma memoriei (trecutul) sau proiecției (viitorul). Gândul creează timpul: trecut, prezent, sau viitor. Așadar frica există și vine din existența percepută a timpului. Să fii eliberat de teamă înseamnă să fii eliberat de timp. Din moment ce timpul este creat de gândire, pentru a fi liber de teamă trebuie să fii liber de gânduri. Ca urmare, este important să te trezești și să ai experiența Sinelui în afara gândului, ființând ca eternitate (atemporalitate). Așadar pune sub semnul întrebării toate noțiunile despre tine însuți care sunt creații ale gândului și timpului - ale trecutului, prezentului și viitorului. Experimentează propria eternitate, sacralitate, trezire până când ești convins că tu nu ești niciodată subiectul mișcării gândului, a fricii, sau a timpului.
Să fii liber de frică este a fi plin de Iubire.
Mulți căutători spirituali ajung "blocați în vacuitate", în absolutul, în transcendență. Ei se agață de beatitudine, sau pace, sau indiferență. Când motivația egocentrică de a trăi dispare, mulți căutători devin indiferenți. Ei văd perfecțiunea întregii existențe și nu găsesc vreun motiv de a face ceva, inclusiv să aibă grijă de ei înșiși sau de alții. Eu numesc asta "a-ți găsi un fals refugiu". Este o capcană egoică foarte subtilă; este o fixație pe absolut și toate formele inconștiente de atașament care se maschează ca eliberare. Poate fi foarte dificil să trezești pe cineva din această fixație amăgitoare fiindcă el chiar nu mai are nicio motivație să renunțe la ea. Blocați într-o formă de indiferență divină, asemenea oameni cred că au atins vârful muntelui când ei de fapt se ascund undeva pe la jumătatea drumului.
Iluminarea nu înseamnă că cineva trebuie să dispară în tărâmul transcendenței. A fi fixat în absolut este doar polar opusul lui a fi fixat în relativ. Când apare adevărata iluminare, există o naștere formidabilă a Iubirii și înțelepciunii impersonale care nu se fixează niciodată în niciun tărâm al experienței. A te trezi la viziunea absolută este ceva profund și transformator, dar a te trezi din toate punctele fixe ale viziunii este nașterea adevăratei nondualități. Dacă vacuitatea nu poate dansa, nu este adevărata vacuitate. Dacă lumina lunii nu inundă cerul gol al nopții și nu se reflectă în fiecare picătură de apă, în fiecare fir de iarbă, atunci tu nu te uiți decât la propriul tău vis gol.
Eu zic: "Trezește-te!" Atunci inima ta va fi inundată de o Iubire ce nu o poți conține.
Poate te pot îndruma către marea Realitate din tine. Poate te vei trezi la directa experiență a realizării Sinelui. Poate vei prinde focul transmisiei. Dar este un singur lucru ce nu ți-l poate da nimeni: onestitatea și integritatea care doar ele te vor duce complet pe celălalt mal. Nimeni nu-ți poate da puterea de caracter necesară ca experiența profundă spirituală să devină catalizatorul pentru transformarea evolutivă numită "iluminare". Numai tu poți găsi acea pasiune interioară care arde cu o integritate ce nu se liniștește și nu se mulțumește cu nimic mai puțin decât Adevărul.
Iluminarea nu are nimic de-a face cu stările de conștiință. Fie că ești în conștiința-ego sau în conștiința-unității nu asta este ideea în realitate. Am întâlnit mulți oameni care au acces ușor la stări avansate de conștiință. Deși pentru unii acest lucru poate fi foarte ușor de avut, am observat de asemeni că mulți dintre acești oameni nu sunt mai liberi decât oricine altcineva. Dacă nu crezi că egoul poate exista în stări foarte avansate de conștiință, gândește-te din nou. Punctul cheie nu este starea de conștiință, nici chiar cele foarte avansate, ci un mister treaz care este sursa tuturor stărilor de conștiință. Este chiar sursa prezenței și ființării. Este dincolo de toate percepțiile și toate experiențele. Eu o numesc "trezie". Să afli că ești golit de vacuitate înseamnă să mori într-un mister conștient, care este sursa întregii existențe. Se întâmplă însă că acest mister este îndrăgostit de toată manifestarea și nemanifestarea sa. Te descoperi pe Tine făcând un pas în spate din tine.
Darul lui Ramana Maharshi pentru lume nu a fost că el a realizat Sinele. Mulți oameni au avut o realizare profundă a Sinelui. Darul lui Ramana a fost că el a întrupat acea realizare așa de cu totul. Una este să realizezi Sinele; este cu totul altceva să întrupezi acea realizare în așa măsură încât să nu existe nicio distanță între revelația interioară și expresia sa exterioară.
Mulți au avut străfulgerări ale realizării Unimii; puțini exprimă consecvent acea realizare prin umanul lor. Una este să atingi o flacără și să știi că frige, însă este cu totul altceva să te arunci în acea flacără și să fii consumat cu totul de ea.
First published in the Inner Directions Journal, Fall/Winter 1999.
© 1999 Adyashanti.
https://www.adyashanti.org/teachings/library/writing#selling-water-by-the-river
Traducerea: Summairu (2019)
Citește și:
Adyashanti - Întruparea stării trezite
Adyashanti - Falsul refugiu în Absolut
Adyashanti - Vacuitatea Radicală
Adyashanti - Nu te opri prematur
Adyashanti - Trezirea și dincolo de diviziune
Adyashanti - Curajul de a investiga
Adyashanti - O existență neîntreruptă
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație
Many seekers do not take full responsibility for their own liberation, but wait for one big, final spiritual experience which will catapult them fully into it. It is this search for the final liberating experience which gives rise to a rampant form of spiritual consumerism in which seekers go from one teacher to another, shopping for enlightenment as if shopping for sweets in a candy store. This spiritual promiscuity is rapidly turning the search for enlightenment into a cult of experience seekers. And, while many people indeed have powerful experiences, in most cases these do not lead to the profound transformation of the individual, which is the expression of enlightenment.
Freedom is not necessarily exciting; it's just free. Very peaceful and quiet, so very quiet. Of course, it is also filled with joy and wonder, but it is not what you imagine. It is much, much less. Many mistake the intoxicating power of otherworldly charisma for enlightenment. More often than not it is simply otherworldly, and not necessarily free or enlightened. In order to be truly free, you must desire to know the truth more than you want to feel good. Because if feeling good is your goal, then as soon as you feel better you will lose interest in what is true. This does not mean that feeling good or experiencing love and bliss is a bad thing. Given the choice, anyone would choose to feel bliss rather than sorrow. It simply means that if this desire to feel good is stronger than the yearning to see, know, and experience Truth, then this desire will always be distorting the perception of what is Real, while corrupting one's deepest integrity.
In my experience, everyone will say they want to discover the Truth, right up until they realize that the Truth will rob them of their deepest held ideas, beliefs, hopes, and dreams. The freedom of enlightenment means much more than the experience of love and peace. It means discovering a Truth that will turn your view of self and life upside-down. For one who is truly ready, this will be unimaginably liberating. But for one who is still clinging in any way, this will be extremely challenging indeed. How does one know if they are ready? One is ready when they are willing to be absolutely consumed, when they are willing to be fuel for a fire without end.
The funny thing about enlightenment is that when it is authentic, there is no one to claim it. Enlightenment is very ordinary; it is nothing special. Rather than making you more special, it is going to make you less special. It plants you right in the center of a wonderful humility and innocence. Everyone else may or may not call you enlightened, but when you are enlightened the whole notion of enlightenment and someone who is enlightened is a big joke. I use the word enlightenment all the time—not to point you toward it but to point you beyond it. Do not get stuck in enlightenment.
Enlightenment does not mean one should disappear into the realm of transcendence. To be fixated in the absolute is simply the polar opposite of being fixated in the relative. With the dawning of true enlightenment, there is a tremendous birthing of impersonal Love and wisdom that never fixates in any realm of experience. To awaken to the absolute view is profound and transformative, but to awaken from all fixed points of view is the birth of true nonduality. If emptiness cannot dance, it is not true emptiness. If moonlight does not flood the empty night sky and reflect in every drop of water, on every blade of grass, then you are only looking at your own empty dream. I say, “Wake up!” Then your heart will be flooded with a Love that you cannot contain.
First published in the Inner Directions Journal, Fall/Winter 1999.
© 1999 Adyashanti.
https://www.adyashanti.org/teachings/library/writing#selling-water-by-the-river
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu