Adyashanti - O existență neîntreruptă (A Seamless Existence)

În realizarea spirituală, dacă confundăm acea primă vedere, produsele secundare ale primei descoperiri, cu ceea ce am descoperit, atunci rămânem un fel de iubitori imaturi. Un îndrăgostit imatur confundă la nesfârșit iubirea cu experiența de a te îndrăgosti. În aceeași manieră, putem rămâne un realizat imatur. Am realizat ceva, dar putem să rămânem într-o stare imatură: "Vreau să fie în felul ăsta tot timpul. Vreau să simt tot timpul ca: O, Doamne!"
Nu ai să treci dincolo de pragul ușii realității făcând asta.
Experiența ne învață asta, și apoi începem să-i dăm drumul. Ne ducem dincolo de mintea-ego înspre doar a fi ce suntem.

Asta se maturizează pentru o vreme. Și apoi la un anumit punct, poate exista acolo o vastitate a conștiinței. Este ca și cum ești un "nimic" conștient, treaz, viu și vibrant. Și este un mare nimic care să fii – o experiență total ascendentă, transcendentă. Dar începe să ți se arate: "Bine, sunt nimicul în opoziție cu orice altceva. Ceva nu se pupă. Încă există o diviziune. Poate asta nu este întreaga imagine."
Nu că trebuie să arunci ce ai realizat dar poate mai este ceva din imagine ce lipsește.
"Poate nu este doar această dualitate clară și definită ce mi se întâmplă, fiind nimicul conștient și treaz al conștiinței și totul existenței, forma existenței. Asta este o dualitate fundamentală."

Când acest interes începe să apară în tine, el începe să te ajute. Există o agățare, o strânsoare fermă de care nici măcar nu ești conștient că se întâmplă. Este adâncă în inconștient. Este agățarea de noua identitate a fără-de-formei. Există o mare tendință să vrei să stai acolo pentru că este ca un rai. Și poți înțelege de ce, deoarece viața este o călătorie dură uneori, și apoi vii în contact cu ceva ce nu este niciodată rănit, și este mereu acolo, ceva ce nimeni nu îți poate da sau lua vreodată. Este o așa minunată ușurare și siguranță să experimentezi așa ceva. Și omul nu este așa rapid în a-i da drumul, nici nu ar trebui să fim așa rapizi în a-i da drumul. Însă chiar ni se arată că este posibil să fie mai mult din această poveste.

Această curiozitate începe să slăbească acea agățare inconștientă de identitatea ca pură conștiință fără de formă. Nu este vorba că identitatea de conștiință pură fără de formă trebuie să plece undeva; doar că strânsoarea asupra ei începe să se slăbească. Și pe măsură ce slăbește, atunci poziția de martor se abandonează, și observarea colapsează în ceea ce este observat. Când agățarea începe să fie lepădată, este mișcarea descendentă. Coboară în inimă. Când această coborâre se întâmplă, inima începe să se trezească, și martorul (observatorul) colapsează în ceea ce este observat. Atunci începem să percepem prin inimă, să vedem prin inimă. Atunci cel ce observă și ceea ce este observat par a fi unul. Ei sunt același.

Este o mare includere și trezirea unei capacități perceptive din inimă care vede unitatea fundamentală a existenței. Experiențial, este ca și cum privești un copac și simți ca și cum copacul se vede pe el însuși. Sau te uiți la cer și simți ca și cum cerul se vede pe el însuși. Sau atingi ceva și simți ca și cum ce atingi se simte pe el însuși.

Nu mai există relație subiect-obiect care să continue. Există doar un lucru neîntrerupt, orice nume vrei să-i dai. Ramana l-a numit Sinele. Budiștii îi zic natura de Buddha. Poți chiar s-o numești percepția vieții experimentându-se pe ea însăși.
"O, credeam că sunt separat de viață. Credeam că viața este ceva în care sunt și încercam să negociez."
Asta este perspectiva egoică.
"Și acum văd că de fapt sunt viața însăși, toată din ea, de asemeni apărând ca o anumită parte în același timp."
Ajungi să joci ambele părți.

Extras din Retragerea de la Muntele Madonna, februarie 2018

https://www.adyashanti.org/

Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Papaji - Focul Libertății Robert Adams - Să ai o dorință arzătoare pentru libertate
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație

In spiritual realization, if we mistake the first blush, the by-products of first discovery, for that which we’ve discovered, then we remain a kind of immature lover. An immature lover endlessly mistakes love for the experience of falling in love. In the same way, we may remain an immature realizer. We may have realized something, but we can remain in an immature state: “I want it to be this way all the time. I want it to feel like, ‘Oh, my God!’ all the time.” You’re not going to get past the threshold of the doorway of reality doing that. Experience teaches us that, and then we start to let go of it. We move beyond the ego mind into just being what we are.

That matures for a while. And then at some point, there may be a vast expanse of consciousness. It's like being a conscious, awake, alive, vibrant “nothing.” And it's a great nothing to be—a totally ascendant, transcendent experience. But it starts to dawn on you, “Okay, I am the nothing as opposed to everything else. Something doesn’t quite add up. There’s still some division. Maybe this isn’t the entire picture.” Not that you have to throw away what you’ve realized, but maybe there’s more to the picture. “Maybe it’s not just this stark duality that I have going, being the aware, awake nothing of consciousness and the everything of existence, the form of existence. That’s a fundamental duality.”

When that interest arises in you, it starts to help. There’s a clutching that you don’t even know is happening. It’s deep in the unconscious. It’s holding on to the new identity of formlessness. There’s a great tendency to want to stay there because it’s a kind of heaven. And you can understand why, because life’s a rough ride sometimes, and then you come into contact with something that’s never been harmed and can’t be harmed ever, and is always there, something that nobody can give you or take away from you. It is such an amazing relief and security to experience something like that. One is not quick to let it go, nor should we be quick to let it go. But it does arise that there may be more to this story.

That curiosity starts to loosen the unconscious holding on to the new identity as formless awareness. It’s not that the formless awareness identity has to go anywhere; it’s just that the clutching at it starts to loosen. And as it loosens, then the witness position relinquishes itself, and the witnessing collapses into the witnessed. When the holding starts to be relinquished, it’s the descending movement. It descends down into the heart. When this descent happens, the heart starts to awaken, and the witness collapses into the witnessed. Then we start perceiving through the heart, seeing through the heart. Then the witness and what is witnessed seem to be one. They’re the same.

It's a grand inclusion and the waking up of a perceptual capacity from the heart that sees the underlying unity of existence. Experientially, it’s like looking up at a tree and feeling as if the tree is seeing itself. Or you look up at the sky and it feels as though the sky is seeing itself. Or you touch something and you feel as though what you’re touching is feeling itself.

There’s no subject-object relationship going on anymore. There’s just one seamless thing, whatever you want to call it. Ramana called it the Self. The Buddhists call it Buddha nature. You could even call it the perception of life experiencing itself. “Oh, I thought I was apart from life. I thought life was something that I was in and trying to negotiate.” That’s the egoic perspective. “And now I see that I’m actually life itself, the whole of it, also appearing as a particular part at the same time.” You get to play both sides.

Excerpted from Mount Madonna Retreat, February 2018

https://www.adyashanti.org/

Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime (The Transition from Personal to Wholeness)

Există o fază unde tranziția de la perspectiva "personală" – cu toată voința, motivațiile și energia care pune în mișcare, și care sunt la nivel personal – către un mod de a fi mișcat de întregimea Vieții căreia îi lipsește voința personală, motivațiile personale, și energia personală. Asta este o tranziție masivă, și o parte din această tranziție implică să treci printr-o fază de platou unde perspectiva personală este moartă în cea mai mare parte și întregimea Vieții nu a început încă să funcționeze prin/ca tine în vreun mod vădit.

În timpul acestei faze de platou poate fi foarte provocator să te implici în viață în modurile care sunt necesare. Totuși, este important să faci lucrurile care sunt necesare chiar dacă nu există energie personală sau motivație pe care să te bazezi. Oricât de ciudat ar putea suna, funcționezi dintr-un loc fără nicio energie și nicio pornire. Doar faci ceea ce chiar ai nevoie să faci fără să te bazezi pe vreo sursă interioară a voinței sau motivației. În această fază tu ești literalmente înțărcat de toate formele de conștiință de sine și de variatele forme ale motivației și energiei cu care se întreține sinele.

Pericolul este că unii oameni ajung blocați în acest tărâm al nimănui. Ei continuă să caute înapoi ceva ce nu mai există, și niciodată nu învață să funcționeze dintr-un loc de dincolo de sine. Fără să își dea seama ei s-au agățat și au devenit blocați într-o stare intermediară de uitare între golirea de sine și diminuarea sinelui. Ori asta se întâmplă, ori ceea ce rămâne din sine se poate ascunde într-o respingere falsă a societății și a vieții, ca mijloc subtil prin care el se poate menține.

În timp ce este important să-ți acorzi timp să fii nemișcat și tăcut (și neproductiv) în timpul acestei faze, este de asemeni important să nu ajungi blocat într-o stare non-funcțională. Cheia este să încetezi să mai cauți ceea ce nu mai este acolo, care este o formă subtilă de conștiință de sine, și să experimentezi Viața din punctul de vedere al Vieții, care nu este nici o experiență "interioară" și nici o expresie exterioară, ci o cunoaștere non-relativă a Eternității aici și acum. Aceasta este desigur, complet nonceptual, de necuprins, de neînțeles pânâ când nu a avut loc - și până când sinele în toate manifestările sale subtile nu a dispărut.

Apoi există o adaptare la un nou mod de a fi, și viața continuă cu o mare simplitate și frumusețe, și este trăită de o totalitate ce mintea nu o poate niciodată cunoaște. Deși asta poate să nu sune atrăgător pentru ego, este chiar literalmente: Eternitatea experimentându-se pe ea însăși – în mod atemporal.
Și totuși, ești neimpresionant așa cum ai fost mereu.
Stai aici acasă într-un tricou decolorat, scriind cuvinte pe un ecran gol într-o lume unde nimic nu s-a întâmplat niciodată.
Ciudat cum continuăm să ne întâlnim în felul ăsta.
Și totuși atâta bucurie.
Atâta bucurie.

https://www.adyashanti.org/
Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț
Papaji - Focul Libertății Robert Adams - Să ai o dorință arzătoare pentru libertate
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație

There is a phase where we transition from a “personal” viewpoint–with all its personal will, motivations, and driving energy—to a way of being moved by the wholeness of Life which lacks the personal will, personal motivations, and personal energy. This is a massive transition, and part of this transition involves going through a plateau phase where the personal viewpoint is mostly dead and the wholeness of Life has not yet started to function through/as you in an obvious way.

During this plateau phase it can be very challenging to engage in life in the ways that are necessary. However, it is important to do the things that are necessary even though there is no personal energy or motivation to draw upon. As strange as this may sound, you function from a place of no energy and no drive. You simply do what you truly need to do without drawing upon any inner source of will or motivation. During this phase you are literally being weaned off of all forms of self-consciousness and the various forms of motivation and energy that self sustains itself with.

The danger is that some people become stuck in this no-man’s-land. They keep reaching back for something that is no longer there, and never learn to function from a place beyond self. They have unknowingly grasped onto and become stuck in the limbo state between self hollowed-out and self fallen-away. Either that happens, or what is left of self can hide away in a false rejection of society and life as a subtle means of sustaining itself.

While it is important to give yourself time to be still and silent (and unproductive) during this phase, it is also important not to become stuck in a non-functional state. The key is to stop looking at what is no longer there, which is a subtle form of self-consciousness, and experience Life from Life’s point of view, which is neither an “inner” experience nor an outer expression, but a non-relative knowing of Eternity here and now. This is of course, completely nonconceptual, nongraspable, and nonunderstandable until it has taken place—and self in all its subtle manifestations has fallen away.

Then there is an adaptation to a new way of being, and life goes on with great simplicity and beauty, and is lived by a totality that the mind can never know. While this may not sound compelling to the ego, it is quite literally, Eternity experiencing itself—timelessly.
And still, one is as unimpressive as they ever were.
Sitting here at home in a faded T-shirt, typing words into an empty screen in a world where nothing ever happened.
Strange how we keep meeting like this.
And still such joy,
Such joy.

~ Adyashanti
https://www.adyashanti.org/

Mooji - Fii Cel Neschimbător (Be The Unchanging)

Când crezi ceva, tu îl crezi în existență, îl aduci în existență prin credința ta, și el devine experiența ta. Dacă mintea nu obține credința ta, ea nu are nicio putere. Dacă ea obține credința ta, tu o împuternicești. Ești tu doar ceea ce se schimbă sau ești Neschimbabilul? Sau amândouă? Avem un aspect dinamic. Avem un simțământ al vieții, al creșterii și schimbării, al venirii și plecării. Cunoaștem această viață. Și totuși, în același timp, viața ce o credem că suntem este foarte vizibilă de ceva la un nivel mai profund; o Conștiință pură cauzează perceperea vieții dinamice de asemeni. Poți s-o simți? Poți să simți unde vorbesc cuvintele mele? Cine le primește? Ele nu îți cer să te schimbi. Ele te îndrumă către Cel Neschimbător din tine. Ce se schimbă cunoaștem destul de bine. Dar îl cunoști pe Cel Neschimbător?

Ceva din noi pare să i se fi dat o energie extraordinară să te orbească față de Cel Neschimbător, deoarece dacă l-ai recunoaște pe Cel Neschimbător, ești Liber.
Când recunoști că Cel Neschimbător și tu Însuți sunteți unul, atunci poți să te bucuri fără frică de ceea ce este schimbător. Mă întreb dacă vezi asta? Este important pentru că dacă ai auzit și văzut ceea ce arăt, atunci în acest moment este ca și cum ai renăscut într-o inocență, o puritate, și poți simți ceva de genul "ce să fac acum?"
Ei bine, răspunsul meu ar fi să rămâi ca Ceea Ce Este și să obervi că Viața are grijă de viață. Observă deoarece ceva are o mâncărime să "facă". Observă asta dar nu te identifica cu nimic.

Este un obicei, un reflex să te identifici cu imaginile și mișcările care apar prin minte, dar este posibil doar să observi fără identificare sau fără a fi atras în zgomotul minții. Toate ființele eliberate știu despre ce vorbesc. Ei înșiși sunt acea Putere. Așadar, ce să faci? Ei bine, nimic în mod deosebit. Totul este în general bine. Fă ceea ce vine natural dar menține atenția pe Ceea Ce Este. Gradat vei ajunge la o armonie naturală, un echilibru natural și sincronicitate cu Sinele. Nu doar vei învăța, dar și te vei dezvăța și vei avea încredere în Asta. Ai încredere în ceea ce experimentezi. Ai încredere că există o Putere pe care o numesc Grație, care este aici să te ajute să devii și mai stabilit în Adevărul care EȘTI.

Mintea veche, partea întunecată vrea ca tu să te temi, dar dacă frica apare, amintește-ți că nu-i pentru Ceea Ce Este. Vezi asta? Este din nou pentru persoană. Este ca și cum persoana apare din Ceea Ce Este. Este și ea Ceea Ce Este dar a fost foarte limitată din cauza credinței că este doar un corp, care este un corp în timp. Acesta este un corp în timp. Este un corp muritor, dar Cel Nemuritor îl folosește chiar acum. El trăiește aici înăuntru. Nemuritor înseamnă Nepieritor, Fără-de-moarte, Nenăscut, Necreat.

https://mooji.org/

Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Mooji - Ce drept ai să fii nefericit?
Introspecția ghidată de Mooji
Mooji - Să fii născut din nou
Mooji - Despre pretenția realizării Sinelui
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Mooji - Puterea adevăratei rugăciuni
Mooji - Fii mierea
Mooji - Capcana egoului

When you believe something, you believe it into existence and it becomes your experience. If the mind does not get your belief, he has no power. If he gets your belief, you empower him. Are you merely that which is changing or are you the Unchanging? Or both? We have a dynamic aspect. We have a sense of life, of growth and changing, of coming and going. We know this life. And yet, at the same time, the life that we think we are is very visible at a deeper level to something; a pure Awareness causes the perceiving of the dynamic life to happen also. Can you feel it? Can you feel where my words are speaking? Who receives them? They are not asking you to change. They are guiding you to the Unchanging in you. The changing we know pretty well. But do you know the Unchanging?

Something inside us seems to have given tremendous energy to blind you to the Unchanging, because the instant that you recognise the Unchanging, you are Free. When you recognise that the Unchanging and your Self are one, then you may enjoy the changeful without fear. I wonder if you see this? It is important because if you have heard and seen what I am pointing to, then in this instant it is like you are reborn into an innocence, a purity, and it might feel like "what to do now?" Well, my answer would be to stay as the WHAT IS and observe that Life takes care of life. Observe because something is itching to "do". Observe that but don't identify with anything.

There is a habit, a reflex to identify with the images and the movements that occur through the mind, but it is possible to simply observe without identifying or without being swept up into the noise of the mind. All liberated beings know what I am speaking. They are that Power themself. So, what to do? Well, nothing in particular. Everything in general is fine. Do what comes to you naturally but keep your attention on the ISNESS. Gradually you will come to a natural harmony, a natural balance and synchronicity with the Self. You are going to not just learn, but also unlearn and trust It. Trust what you are experiencing. Trust that there is a Power which I call Grace, which is here to help you to become more established in the Truth that you ARE.

The old mind, the dark side wants you to be afraid, but if fear comes, remember it is not for the WHAT IS. Do you see this? It is again for the person. It is as though the person appears out of the WHAT IS. It is the WHAT IS but it has been severely limited because of the belief that it is merely the body, which is a time body. This is a time body. This is a mortal body, but the Immortal is using it right now. He is living in here. Immortal means Imperishable, Deathless, Unborn, Uncreated.

- Sri Mooji -
https://mooji.org/

Adyashanti - Adevărul vine cu un preț (Truth Comes at a Cost)

Dacă ar fi să traduc starea iluminată în termeni omenești, ar trebui s-o descriu ca mulțumire, împăcare.
Să fii nimeni, să nu mergi nicăieri, să nu ai nevoie de niciun motiv să exiști. Pentru ego, asta sună probabil cam plictisitor, și desigur pentru un ego chiar așa este. Dar iarăși, în realitate nu există nimic pentru ego în iluminare. În iluminare, sinele egotic fals este făcut o iluzie irelevantă, o mască, un personaj pe care nimicul îl poartă în timp ce se preface că este om.

Nu numai că nu este nimic în iluminare pentru ego, egoul nu este în realitate nimic mai mult decât o apărare împotriva iluminării. Nu spun că egoul este rău sau malefic pentru că nu este. Spun că egoul este un construct social și personal și de aceea o iluzie. Dar nu este nimic greșit cu o iluzie. O pictură este o iluzie, un film este o iluzie, un roman bun este o iluzie. Problema nu este cu iluzia; problema este cu atașamentele emoționale și dependențele egoului.

Pentru cei mai mulți oameni "atașamentul" este un cuvânt foarte abstract și ei cred că îl înțeleg. Oamenii din cercurile spirituale se gândesc la atașamente în termeni de lucruri de care ei sunt atașați. Ei identifică lucrurile de care sunt atașați și se străduie să renunțe la ele, dar se pierde întregul sens a ceea ce este în realitate atașamentul. Atașamentul nu are legătură cu lucrurile de care ești atașat; are legătură cu emoția sub forma energiei magnetice a atracției. Acea energie este modul cum te cunoști pe tine ca ego cine ești. Acea energie este cine ești ca un ego. Egoul se definește prin ceea ce îi place și ce nu. Nu există ego în afara acestei energii emoționale a atracției și repulsiei - mai bine cunoscută ca iubire și ură, a-i plăcea sau a nu-i plăcea, bine și rău, corect și greșit, noi și ei, eu și tu. Fără investiția emoțională în punctele de vedere ale egoului, ce mai rămâne din ego decât o cochilie goală cu un pic de personalitate amestecată?

Tu sufli viață în egoul tău sub forma dependențelor emoționale. Emoția este chiar forța vieții pentru ego. Așadar, scopul detașării nu este să te detașezi de lucruri, ci să te detașezi de legăturile tale emoționale cu lucrurile. Și nu doar renunți la legăturile tale emoționale; treci cu foc prin ele cu o conștiință investigativă. Le vezi așa cum sunt ele în realitate: închisori, false structuri care te mențin în infantilitate spirituală.
Poți gândi că sunt un pic cam dur - ceea ce sunt, dar trezirea la adevăr este o afacere dură.
Concluzia este: "Ce vrei cel mai mult: să te simți mai bine sau să realizezi adevărul?"

Desigur, realizarea adevărului este simțită ca ceva foarte bine, dar nimeni nu ajunge acolo dacă motivația lui de bază este doar să se simtă bine. Să te simți cu adevărat bine este doar un produs secundar al stării trezite, nu este starea însăși. Starea însăși este realitatea, și este câștigată la mâna irealității. Spus mai simplu, adevărul ultim vine cu un preț, și prețul este: tot din tine și despre tine ce este ireal.
Rezultatul final este libertatea, fericirea, pacea, și să nu mai vezi viața prin vălurile iluziei.


https://www.adyashanti.org/
Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Papaji - Focul Libertății Robert Adams - Să ai o dorință arzătoare pentru libertate
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Mooji - Contemplări la aeroportul Heathrow
Poveste Zen: Trebuie să devii complet nebun
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație

“Truth Comes at a Cost”

If I was to translate the enlightened state down into human terms, I’d have to describe it as contentment. Being nobody, going nowhere, needing no reason to exist. To the ego, that probably sounds a little boring, and of course to an ego it is. But then again, there’s really nothing for the ego in enlightenment. In enlightenment, the egoic false self is rendered an irrelevant illusion, a mask, a character that nothingness wears while pretending to be human.

Not only is there nothing in enlightenment for the ego, the ego is really nothing but a defense against enlightenment. I’m not saying that ego is bad or evil because it’s not. I’m saying that ego is a social and personal construct and therefore an illusion. But there’s nothing wrong with an illusion. A painting is an illusion; a movie is an illusion; a good novel is an illusion. The problem isn’t with illusion; the problem is with the emotional attachments and addictions of ego.

To most people "attachment" is a very abstract word that they think they understand. People in spiritual circles think of attachments in terms of things that they are attached to. They identify the things attached to and endeavor to let go of them, but this misses the whole point of what attachment really is. Attachment isn’t about things attached to; it’s about emotion in the form of a magnetic energy of attraction. That energy is how you know who you are as an ego. That energy is who you are as an ego. Ego defines itself by what it does and does not like. There is no ego outside of this emotional energy of attraction and repulsion—better known as love and hate, like and dislike, good and bad, right and wrong, us and them, me and you. Without emotional investment in the ego’s points of view, what’s left of ego but a hollow shell with a little personality mixed in?

You breathe life into your ego in the form of emotional addictions. Emotion is the very life-force of ego. So the point of detachment isn’t to detach from things, but to detach from your emotional bonds with things. And you don’t simply let go of emotional bonds; you burn through them with investigative awareness. You see them for what they are: prisons, false structures holding you in spiritual infancy. You may think that I am being a bit harsh—which I am, but awakening to truth is a harsh business. The bottom line is "What do you want more: to feel better or to realize the truth?"

Sure, truth realization feels really good, but no one gets there whose driving motivation is simply to feel good. Feeling really good is a byproduct of the awakened state; it is not the state itself. The state itself is reality, and it’s won at the hands of unreality. Simply put, ultimate truth comes at a cost, and the cost is everything in you and about you that is unreal. The end result is freedom, happiness, peace, and no longer viewing life through the veils of illusion.

- Adyashanti
https://www.adyashanti.org/

Jac O'Keeffe - Dincolo de separare (Beyond separation)

Dualitatea este atunci când există separare, diversitate, subiect-obiect, unde eu sunt subiectul, și lumea este văzută în raport cu mine. Astfel apare lumea atunci când este activ mecanismul etichetării în minte, și lucrurile sunt divizate în aceasta și aceea, eu și tu, bun și rău, etc. - acolo există opuși. Lumea este văzută în raport cu mine, și eu-l personal este punctul de referință. Eu sunt subiectul, și eu sunt aici și eu am o viață. Orice altceva este un obiect în afară și separat de mine.

Când facem un pas în spate către observator, etichetarea este mai puțină, deoarece judecarea nu este activă. În observator lucrurile nu sunt luate personal, deci dualitatea există acolo, dar nu se desfășoară așa de profund. Subiectul (eu-l personal) nu este așa de atras în propria dramă, și simțământul acesta de "totul este vorba despre mine" nu mai este alimentat.

Pășește și mai înapoi de observator, și ajungem la ființa pură, unime, ceea-ce-este. Aici interconectarea este mai evidentă decât diferența dintre lucruri. Atunci când vezi o altă persoană, percepția va observa ceea ce este similar în toți, și diferența de personalitate și aparență vizuală nu este observată ca fiind ceva semnificativ. Lucrurile sunt recunoscute ca fiind diferite la exterior dar aceleași la interior. Interconectarea întregii manifestări este recunoscută. Nu poți face tu ca această percepție să se întâmple, ori se arată de la sine ori nu. Este ca și cum întâi recunoști ceea ce este același în loc de ceea ce este diferit. (Frica și eu-l personal vede diferențe în timp ce vrea să se protejeze. Atunci când totul este același cu ceea ce ești, nu există frică.)
Esența este aceeași, și doar manifestarea exterioară este diferită, și asta apare ca un moment de "aha!".

~ Jac O'Keeffe
https://www.jac-okeeffe.com/
Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Ananta - Ori nu poseda nimic, ori posedă totul
Robert Adams - Semne pe cale
Robert Adams - Despre introspecție și iluzia eu-lui
Adi Shankaracharya - Nirvanasatkam
Adi Shankaracharya - Cel Eliberat
Adi Shakaracharya - Caută-l pe Dumnezeu!

"Duality is when there is separation, diversity, subject-object, where I am the subject, and the world is seen in reference to me. This is how life appears when the labeling mechanism in mind is active, and things are divided into this and that, me and you, good and bad, etc.—there are opposites. The world is seen in reference to me, and the personal I is the reference point. I am the subject, and I am here and having my life. All else is an object outside and separate from me.

When we step back to observer, the labeling is less, because judgment is not active. In observer things are not taken personally, so duality is there, but it’s not running as deeply. The subject (personal I) is not so drawn into its own drama, and this sense of "all about me" is no longer fueled.

Step back from observer, and we hit pure being, union, is-ness. Here the interconnectedness is more obvious than the difference between things. In seeing another person, perception will notice what is similar in all people, and the difference in personalities and in visual appearance is not noted as anything significant. Things are recognized to be different on the outside but same on the inside. The interconnectedness of all manifestation is recognized. You can’t make this perception happen, it either shows itself or it doesn’t. It’s like first recognising what is the same instead of what is different. (Fear and the personal I sees difference as it wants to protect itself. When it's all the same as what you are there is no fear). The essence is the same, and the outward manifestation is different, and it dawns like a eureka moment."

~ Jac O'Keeffe
https://www.jac-okeeffe.com/

Ananta - Ori nu poseda nimic, ori posedă totul (Either Own Nothing or Own Everything)

Extras din Satsang-ul cu Ananta din 3 iulie 2018

[Citind de pe chat]: "Tată, poți, te rog, să vorbești mai mult despre simțământul de posesiune și făptuire?
A fost un simț puternic al identificării și tensiune aici în jurul ideii de voce a mea, intuiție a mea, expresie a mea. Într-un minut egoul zice că sunt special, în următorul minut că-s arogant. Te rog, arde tot acest "eu" și amăgirea mea, cu totul."
[Repetând]: "Tată, poți vorbi, te rog, mai mult de simțul de posesiune și făptuire?"
S-o luăm încet și să vedem. Atunci când vorbim de simțământul de a poseda ceva, vorbim de anumite lucruri. Ca, de exemplu, simțul că această posesie nu este "O, acesta este universul meu." Acest lucru ar fi mai adevărat.
[Chicotește] Dacă ai zice "Acesta este universul meu", atunci asta ar fi mai adevărat. Dar atunci când vorbești de simțul posesiei, tu de fapt zici că "Aceasta este ceva anume în acest tărâm al senzațiilor, în acest tărâm al percepțiilor, care îmi aparține mie". Așadar, deși noi proclamăm un anumit sens de relație specială cu ceva, ceea ce se întâmplă în realitate este faptul că noi credem un simțământ de separare de orice altceva. Când avem acest simțământ al posesiei, noi putem simți ca și cum "O, îmi adaug ceva mie", dar, de fapt, noi ne separăm mai mult. Dacă asta îmi aparține mie în vreun fel anume, atunci automat zicem că orice altceva nu îmi aparține în acel fel anume.

Astfel chiar și acest simțământ al posesiei, care poate părea că ne face să creștem într-un fel (în mințile noastre, poate părea ca "O, adaug ceva la mine însumi prin posesia a ceva sau prin a poseda aceste lucruri), dar de fapt, ce se întâmplă este că te limitezi singur. Acesta este simțământul de posesiune.
Cum se ajunge la asta? În fără-noțiuni-imea noastră, există simțul posesiunii? Trebuie să existe vreo idee a unei relații anume care ne face să gândim "Acesta sunt eu sau asta este a mea". Posesia înseamnă: al meu; acest lucru este al meu. Nu este niciodată universal.
Înțelepții au zis (practic, dintotdeauna) că acest simțământ de "eu" și "al meu" este sursa tuturor suferințelor și a tuturor problemelor noastre. Astfel, când zicem "Un simțământ al atașamentului poate duce la suferință", despre asta este aici vorba. Nu este faptul că suntem atașați ci faptul că suntem atașați de o idee limitată despre noi înșine și despre ce posedăm.

Dacă ai zis că "Eu Sunt"..., "Eu Sunt și în lumina acestui Eu Sunt văd că toate acestea apar în Mine", atunci, de fapt, tu proclami o posesiune și mai mare. Dar această posesiune nu aparține unei individualități; nu îi aparține lui Manesh. Înțelegi? Ea aparține acestui "Eu Sunt" care este Conștiința Însăși.
Așadar, ori renunțăm complet la ideea de "al meu" (ceea ce este, desigur, ceea ce sugerez de obicei) [Chicotește] ori, dacă vrei să te joci cu asta, atunci posedă totul. Posedă totul și atunci vei vedea că posedând totul, identitatea ta nu poate [pretinde nimic]. Ea poate încerca, ceva ca "Eu sunt regele universului" [Chicotește] sau ceva de genul ăsta, dar vei vedea că vei primi palme așa de multe încât nu o să dureze mult de obicei. Așa că, acesta este paradoxul:
Ori nu posezi nimic [Chicotește] și atunci vei vedea că individualitatea nu posedă nimic, dar vei descoperi universalitatea Ta, posesia Ta universală asupra a tot.
Ori zici "Totul este al meu".
Acuma, acesta poate fi [Chicotește] un Satsang mai puternic. Dacă pretinzi posesia a tot, atunci falsul posesor va trebui să fie stors afară.
Dar ambele variante sunt de fapt bune. Nu crea nicio relație specială. Ori nu posezi nimic, ori posezi totul.
Deci, suntem încă la "posesiune"... [Chicotește] Apoi...
[Citește din nou de pe același chat]: "Poți, te rog, vorbi mai mult despre simțământul posesiunii și al făpturii?"
Pentru făptuire, de asemeni, se aplică o grămadă din ce am zis. "Făptuire" ce înseamnă? Că "eu" ca o entitate limitată sunt făptuitorul a ceva.

Așadar, nu vorbim atunci de faptul că atunci când starea de veghe apare atunci pare că și universul apare. În mod clar nu vorbim despre "Cine este făptuitorul acestei apariții? Ce cauzează această stare de veghe să apară?" Nu vorbim despre aceasta. Pentru că dacă am vorbi despre asta, atunci Tu ai vedea că Tu ești înapoi la Conștiința Ta universală, Conștiința Ta nelimitată. Dar ce spunem, de obicei, când vorbim de făptuire este că "În primul rând mă consider a fi un corp/minte și că activitatea care se întâmplă (numai prin acest anumit ansamblu corp/minte), eu îmi asum posesiunea asupra acesteia."

Acum, trebuie să spun că pentru Maestru aceste cuvinte apar în același fel în care acea aprobare din cap [Arătând spre cineva] apare. [Chicotește] Deci, asupra a ce să îți asumi posesiunea? De ce să mă restricționez și să zic "Eu sunt doar cel care vorbește aceste cuvinte și nu și acela care râde și nu și acela care dă din cap?" Toate acestea apar înlăuntrul Ființei Mele. Toate acestea, cel puțin trebuie să admitem (chiar dacă nu este clar că "Apar în Ființa mea"), trebuie să admitem cel puțin că sunt percepute în noi înșine. Măcar atât trebuie să admitem.

Ceea ce este cu adevărat, niciodată nu putem în mod real zice. (Bine, hai să zic mai ușor.) [Chicotește] Măcar atât trebuie să admitem, chiar dacă nu putem încă admite că totul se întâmplă în Mine, cel puțin trebuie să admitem că totul este perceput în Mine Însumi. Ceea ce este "în afară" pare atunci, în această paradigmă, că parvine prin filtrele percepției senzoriale. Și percepția senzorială raportează Mie Însumi. Așadar, toate acestea apar (cel puțin în termeni ai percepției) înăuntrul Meu.

Deci, auzul acestei voci (pe care o putem numi vocea lui Ananta momentan) și datul tău din cap (care pare să se întâmple probabil la mii de kilometri întotdeauna) [Interlocutorul participă la satsang online, ascultând din Irlanda în timp ce Ananta este în India] ..., ambele se întâmplă în spațiul experienței Mele. Așadar, fără-de-noțiuni, nu există nicio separare între acea mișcare și această mișcare. Numai atunci când introduc acest concept de "eu" undeva; atunci pot să îmi asum posesia asupra acestei mișcări a acestei mâini.
De ce ar fi asta a mea? Și nu orice altceva? [Chicotește]
Nu este niciun alt motiv decât un simț al perspectivei vizuale; perspectiva vizuală senzorială și o intimitate a senzațiilor cu acest aparat al corpului. Dar de fapt, toate percepțiile se întâmplă la fel de mult în Mine ca toate celelalte.

Deci, acest simțământ de făptuire despre care vorbim are nevoie să își deseneze o graniță în jurul unui anumit set de senzații și să zică "Acesta sunt eu. De aceea, eu sunt posesorul a doar acesta; [Arătând spre corpul său] a toate acestea care se întâmplă prin acesta."
Asta este fals pentru că chiar și studiile științifice ale fenomenelor..., cum obișnuiam să vorbesc de acel studiu de la BBC unde arătau că nervii mâinii încep să fie activați înainte ca noi să fi ajuns măcar la decizia dacă să mișcăm mâna sau nu.

Așadar, este clar că (măcar atât este clar că) o inteligență mai mare, aceeași care ne mișcă respirația, care ne bate inima, ne digeră hrana, toate astea; crește copacii, [Chicotește] gravitația, spațiul, timpul..., putem spune despre toate aceste lucruri că sunt făptuite de Inteligența Supremă. Cu asta nu avem cum să ne contrazicem nici măcar la nivelul fenomenelor. Aceeași Una mișcă senzațiile în percepțiile mele..., toate senzațiile în percepțiile mele incluzând-o pe aceasta; incluzând-o pe aceasta care se întâmplă prin acest corp aparent intim.

Prin urmare, dacă nu trasăm o graniță, ambele, posesiunea și făptuirea nu sunt posibile. Astfel, posesiunea și făptuirea individuală nu sunt posibile decât dacă noi luăm (din întreaga experiență a senzațiilor) ..., separăm câteva și spunem "Doar acesta sunt eu". Și pe măsură ce venim la Satsang, pe măsură ce renunțăm la noțiuni și concepte, descoperim că nu este nevoie să fie făcută nicio distincție.

Avem senzația ca și cum cu distincțiile noastre conceptuale vom fi capabili să avem un control mai bun asupra unei anume vieți. Dar nimeni nu poate spune cu adevărat dacă nu cumva acest corp nu va cădea mort în următoarea clipă. Uneori numesc asta "Închiriere temporară" (acest corp este închiriat temporar) însă noi nici măcar nu știm data expirării. Nici măcar asta nu putem controla..., dar noi presupunem că ne putem controla viețile.
Cum spun: noi în realitate nu știm cum ne mișcăm degetul sau cine mișcă degetul dar simțim ca și cum putem controla această viață. Mintea nu știe cine controlează această viață, dar Viața curge.
[Chicotește] Viața fuge.

Extras din Satsang cu Ananta – 3 iulie 2018
Intitulat: NEO - Notionless Effortless Openness
https://anantasatsang.org/

Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Ananta - Nu încerca să fii conștient
Mooji - Fragment din Focul Alb
Mooji - Vrei să mergi până la capăt? Renunță la aroganță!
Papaji - Patronul în rol de slujitor
Robert Adams - Dacă vrei realizarea Sinelui, renunță la orice
Mooji - Mergi pe drumul tău

Excerpt from Ananta Satsang – 3rd July 2018
~ ~ ~
Either Own Nothing or Own Everything
~ ~ ~
[Reading from chat]: “Father, can you please talk more about the sense of ownership and doer-ship? There has been a strong sense of identification and tension here around the idea of my voice, my intuition, my expression. One minute the ego says I’m special, the next minute arrogant. Please burn all of this ‘me’ and my delusion completely.”
[Repeats]: ‘Father, can you please talk more about the sense of ownership and doer-ship?’ Let’s go slowly and see. When we’re speaking of the sense of ownership, we are speaking of some specific things. Like, the sense that this ownership is not ‘Oh, this is my universe.’ That would be truer. [Chuckles] If you were to say ‘This is my universe’ then that would be truer. But when you’re talking about the sense of ownership, you are saying that ‘This is something specific in this realm of sensation, in this realm of perception, that belongs to me.’ So, although we are proclaiming some sense of a special relationship with something, what is actually happening is that we are believing a sense of separation from everything else. When we make this sense of ownership, we might feel like ‘Oh, I am adding something to myself’ but actually we are separating away. If this belongs to me in some special way, then automatically we mean that everything else does not belong in that special way.

This is how even this sense of ownership, which might seem to increase us in some way (in our minds, it might seem like ‘Oh, I am adding to myself by owning something or owning these things) actually, what is happening is that you are limiting yourself. This is the sense of ownership.
How does this come about? In our notion-less-ness, is there sense of ownership? There must be an idea of some special relationship which makes us feel like ‘This is me or mine.’ Ownership means: mine; this is mine. This is never universal.
The Sages have said (forever, basically) that this sense of ‘me’ and ‘mine’ is the source of all our suffering and all our trouble. So, when we say ‘A sense of attachment can lead to suffering’ this is what we mean. It is not that we are attached but we are attached to a limited idea about ourself and what we own.

If you said that ‘I Am’ …, ‘I Am and in the light of this ‘I Am’ I see that all of this arises within Me’ then actually you are proclaiming a greater ownership. But this ownership does not belong to an individual; it does not belong to Mahesh. You see? It belongs to this ‘I Am’ which is Consciousness Itself.
So, either we let go of the idea of ‘mine’ completely (which is, of course, what I would usually suggest) [Chuckles] or, if you want to play with it, then own everything. Own everything and then you will find that to own everything, your identity cannot [claim anything]. It can try, like ‘I am the king of the universe’ [Chuckles] or something like that but you will see that that will get slapped about so much that it can’t usually last. So, this is the paradox:
Either own nothing [Chuckles] and then You will See that the individual does not own anything, but you will discover Your universal (the universality, in a sense) Your universal ownership of everything.
Or say that ‘All this is mine.’
Now this can be [Chuckles] a stronger Satsang. If you claim ownership, then the false owner will have to be squeezed out.
Either is actually fine. Don’t make a special relationship. Either own everything or own nothing.
So, we are still on ‘ownership.’ [Chuckles] Then …
[Reading again from same chat]: “Can you please talk more about the sense of ownership and doership?”
For doership, also, a lot of what we said applies. ‘Doer-ship’ means what? That ‘I’ as a limited entity am a do-er of something.

So, we are not talking about when the waking state comes, the entire universe seems to appear. We are obviously not talking about ‘Who is the doer of this appearance? What causes this waking state to appear?’ We are not talking about that. Because if we were talking about that, then You would See that You are back to Your universal Consciousness, Your unlimited Consciousness. But what we mean, usually, when we speak of doership is that 'First I consider myself to be the body/mind and then the activity that happens (only through this specific body/mind), I take ownership of that.'

Now, I have to say that for the Master, these words are appearing in the same way that the nodding of that head [Points to someone] is appearing. [Chuckles] So, what to take ownership of? Why should I restrict myself and say ‘I am just the one speaking these words and not the one laughing or not the one nodding?’ All of this is appearing within My Being. All of this, at least we have to admit (even if this is not clear that ‘It appears in my Being’) we have to at least admit that it is perceived within ourself. At least this much we have to admit.

What it truly is, we can never really say. (Okay let me speak slowly.) [Chuckles] At least this much we have to admit, even if we can’t admit yet that everything happens within Me, at least this much we have to admit that everything is perceived within MySelf. That which truly is ‘out there’ seems then, in that paradigm, to come through the filter of sensory perception. And the sensory perception is reporting to MySelf. Therefore, all of this is appearing (at least in terms of perception) within Me.

So, the hearing of this voice (which we can call it Ananta’s voice for the moment) and the nodding of your head (which seems to be presumably happening thousands of miles always) [The questioner is attending online satsang, asking and listening from Ireland while Ananta is in India] …, both are happening within the space of My experience. So, notion-less-ly, there is no separation between that movement and this movement. It is only when I insert this concept of ‘me’ somewhere; then I can take ownership of this movement of this hand.
Why should this be mine? And not everything else? [Chuckles]
There is no reason except some sense of visual perspective; sensory visual perspective and some sensational intimacy with this body apparatus. But actually, all perceptions are happening as much within Me as all others.

So, this sense of doership that we are talking about needs us to draw a boundary around a particular set of sensations and say ‘This is me. Therefore, I am just the owner of this; [Points to his body] all of this that is happening through this.’
This is false because even in the phenomenal studies …, like I used to speak about this BBC study where they said that the nerves in the hand are already starting to get activated before we can come to even the decision to move the hand or not.

So, it is clear that (at least, that much is clear that) a greater intelligence, the same One that is moving our breath, beating our heart, digesting our food, all of this; growing the trees, [Chuckles] gravity, space, time …, we can talk about all of these things are being done by the Supreme Intelligence. That we cannot argue with, even phenomenally. The same One is moving all the sensations in my perceptions …, all the sensations in my perceptions including this one; including that which happens through this intimate-seeming body.

So, unless we draw a boundary, both ownership and doership are not possible. Like this individual ownership and individual doership are not possible unless we take (from the entirety of sensational experience) …, we separate some and say ‘Only this is me.’ And as we are coming to Satsang, as we are dropping our notions, we are finding that no distinction actually needs to be made.

We feel like with our conceptual distinctions we will be able to run one particular life better. But nobody can truly say that this body will not drop dead the next moment. Sometimes I call this ‘The temporary lease’ (this body has a temporary lease) but we don’t even know what the expiry is. Even that we cannot control …, but we presumably can run our lives.
Like I say, we truly don’t know how we are moving the finger or who is moving the finger but it can feel like we can run this life. The mind does not know who is running this life, but Life is running. [Chuckles] Life is running.
~ ~ ~

Excerpt from Ananta Satsang – 3rd July 2018
Entitled: NEO - Notionless Effortless Openness
https://anantasatsang.org/

Ramana Maharshi - Însemnătatea religiei (The meaning of religion)

Toate credințele sunt doar preliminarii pentru masele de oameni, conducând către adevărul Sinelui. Religiile nu sunt neapărat cea mai înaltă expresie sau cea mai înaltă înțelepciune a fondatorilor religiilor respective, căci ei au avut de luat în considerare timpurile în care ei au trăit și capacitățile mentale ale oamenilor de atunci.
Cea mai înaltă înțelepciune este prea subtilă pentru majoritatea minților, și astfel o întreagă schemă de lumi, zei, învelișuri corporale, evoluție, etc., a trebuit să fie dată deoarece oamenilor pare să le fie mai ușor să creadă toate aceste lucruri decât să creadă simplul adevăr al Realității Unice - Sinele. Astfel reîncarnarea, planurile astrale, viața de după moarte, etc., sunt adevărate, dar numai din perspectiva cea mai de jos. Totul este o chestiune de perspectivă, de locul unde te afli.

Din cea mai înaltă (poziție și perspectivă), aceea a Sinelui adevărat, orice altceva dispare ca iluzoriu și numai Realitatea rămâne. Este adevărat că există corpurile subtile astrale, deoarece pentru a funcționa în lumea visului un corp este necesar pentru acea lume; dar și el este real numai în planul respectiv (astral), în timp ce Sinele Unic este întotdeauna real, mereu și etern existent, fie că suntem conștienți sau nu de el. De aceea este mai bine să-l cauți pe acesta, pentru că celelalte corpuri sunt doar condiționat reale.
Un creștin obișnuit este mulțumit doar dacă i se zice că Dumnezeu este într-un cer îndepărtat, de neatins de către noi fără ajutor, și că doar Hristos L-a cunoscut și doar el ne poate salva. Așadar atunci când i se zice un adevăr simplu că Împărăția Cerurilor este înlăuntrul lui, creștinul nu este mulțumit și va găsi interpretări neplauzibile despre această afirmație.
Doar mințile mature pot pricepe adevărul simplu în toată goliciunea sa.

- Ramana Maharshi

Traducerea: Summairu (2018)

Citește și:
Ramana Maharshi - Cine Sunt Eu? (Nan Yar?)
Ramana Maharshi - Arma Divină
David Godman - Introspecția
Învățăturile lui Sri Ramana Maharshi
Robert Adams & Ramana Maharshi - Doar Fii
Yogananda îl întâlnește pe Sri Ramana Maharshi
Lal-Ded - Cuvântul unei mistice rebele din Kashmir

The Meaning of Religion

All creeds are just preliminaries for the masses, leading up to the real truth of the Self. The religions are not necessarily the highest expression or the highest wisdom of their founders, who had to consider the times in which they lived and the mental capacities of the people.
The highest wisdom is too subtle for most minds, and so a whole scheme of worlds, gods, bodies, evolution etc, had to be given out because people seem to find it easier to believe all these things rather than believe the simple truth of the One Reality - the Self. Thus reincarnation, astral planes, survival after death, etc., are true, but only from a lower standpoint. It is all a matter of standpoint.

From the highest (standpoint), that of the real Self, all else disappears as illusory and only Reality remains. It is true that subtle astral bodies exist, because in order to function in the dream-world a body is necessary for that world; but it too is real only on its own plane, whereas the One Self is always real, always and eternally existent, whether we are aware of it or not. Hence it is better to seek that, because the other bodies are only conditionally real.
An ordinary Christian is only satisfied when told that God is in some far-off heaven, not to be reached by us unaided, that Christ alone has known Him and he alone can save us. So when told the simple truth that the Kingdom of Heaven is within him, the Christian is not satisfied and will read far-fetched meanings into the statement. Mature minds alone can grasp the simple truth in all its nakedness.

- Ramana Maharshi

Swami Lakshmanjoo - Cele patru upaya și Ramana (The four upaya and Ramana)

Pentru a rezuma rapid cele trei upaya (n.t. căile cu metodele respective de realizare spirituală în shivaismul din Kashmir - pot fi privite și ca etape sau nivele ale unei aceleași căi), ele sunt:
Anavopaya - Metoda bazată pe acțiunile corpului
Shaktopaya - Metoda bazată pe minte
Shambhavopaya - Metoda care pune accentul pe cufundarea chiar în pura conștiință.
Am păstrat ce este cel mai bun pentru la sfârșit, misterioasa cea de-a patra upaya, anupaya, "non-calea". În această upaya Gurul explică adevărul și aspirantul îl înțelege imediat. Este numită, de asemeni, calea recunoașterii divine și este marcată de un discipol copt și o puternică transmisiune a grației.

Ramana Maharshi era recunoscut pentru că le cerea căutătorilor să mediteze la "Cine sunt eu?".
Ceea ce nu a fost însă realizat sau înțeles pe deplin este faptul că el adeseori le spunea căutătorilor - înainte de a le recomanda introspecția "Cine sunt eu?" - "De ce nu rămâi așa cum ești?".
Această îndrumare curgea din viziunea divină a lui Ramana, din Shiva drishti a lui.
O ființă măreață vede lumea ca Pura Conștiință sclipind, în mod inerent perfectă.
Similar, el vede fiecare persoană ca radiind lumina Sinelui. Fiecare este o manifestare unică a lui Shiva și este demn de a fi onorat și respectat.

Așadar, prima prima propoziție de îndrumare de la Ramana era adeseori invitația pentru căutători de a împărtăși viziunea lui: "Tu ești Shiva așa cum ești. De ce să te schimbi? De ce să faci sadhana (practici spirituale)? Doar înțelege cine ești, fii cine ești".
Aceasta era o invitație la anupaya.
Doar după ce căutătorul dezorientat demonstra că nu înțelege această instrucțiune, atunci Ramana mergea mai jos o upaya sau două și le zicea să investigheze interior "Cine sunt eu?" sau să repete o mantra.
Deși cu greu îl poți denumi pe Ramana un shivait (al căii kashmiriene) - atât personalitatea sa cât și tonul învățăturii sale fiind profund vedantice - în ce privește acest lucru, el era un Shivait pentru că urma metoda de a oferi upaya (calea) cea mai înaltă mai întâi.

Metoda lui Ramana oferă o înțelegere foarte clară despre modul cum funcționează upaya-ele.
Imaginați-vă un înțelept shivait care este abordat de un căutător pentru a fi îndrumat. Înțeleptul, la fel ca Ramana, zice: "Rămâi așa cum ești. Tu ești Shiva. Nu e nimic în neregulă" , oferind astfel anupaya.
Căutătorul zice: "Nu pot face asta, am nevoie de o practică."
Înțeleptul: "Bine, focalizează-te pe pura conștiință. Folosește-ți voința pentru a rămâne prezent față de Conștiința Însăși." Acum el oferă shambhavopaya.
Căutătorul zice: "Nu pot face asta."
Înțeleptul: "De ce nu?"
Căutătorul: "Mintea mea tot apare și mă trage pe coclauri."
Înțeleptul: "În regulă. Purifică-ți mintea. Focalizează-te la gândul Eu Sunt Conștiința, repetă mantra." Acum el oferă shaktopaya.
Căutătorul: "Nu pot să fac nici asta."
Înțeleptul: "De ce?"
Căutătorul: "Sunt obsedat de sex și bani și ambiții lumești."
Înțeleptul: "În regulă atunci. Căsătorește-te. Ia-ți serviciu. Dă niște bani la ashram. Fă hatha yoga, fă exerciții de respirație și meditează asupra formei Gurului tău sau a zeității tale." Acum el oferă anavopaya.
Fiecare upaya rezolvă dificultatea pe care o are căutătorul cu cea de deasupra ei.

- Swami Lakshmanjoo, mare maestru al shivaismului din Kashmir care l-a întâlnit și a stat o perioadă la picioarele lui Ramana Maharshi

Traducerea: Summairu (2018) 

Citește și:
Swami Lakshmanjoo la picioarele lui Ramana Maharshi
Lal-Ded - Cuvântul unei mistice rebele din Kashmir
Abhinavagupta - Cincisprezece versuri ale Înțelepciunii
Padmasambhava - Îndrumări pentru femei pentru a atinge iluminarea
Mahamudra predată de Tilopa lui Naropa
Ramana Maharshi - Cine sunt eu? (Nan Yar?)
David Godman - Introspecția

To swiftly review the three upayas, they are:
Anavopaya - Method based on bodily action
Shaktopaya - Method based on the mind
Shambhavopaya - The method emphasising immersion in awareness itself.

I have held back the best for the last, the mysterious fourth upaya, anupaya, the 'non-way'. In this upaya the Guru explains the truth and the aspirant grasps it at once. It is also called the way of divine recognition and is marked by a ripe student and a powerful transmission of grace.

Ramana Maharshi was renowned for asking seekers to meditate on 'Who am I?'.
What has not been appreciated is how often he told seekers - before he prescribed the 'Who Am I' inquiry - 'Why not remain as you are?'.
This instruction flowed from Ramana's divine vision, his Shiva drishti.
A great being sees the world as shimmering Consciousness, inherently perfect.
Similarly, he sees each person radiating the light of the Self. Each one is a unique manifestation of Shiva and is to be honoured and respected.

So Ramana's first line of instruction was often to invite the seeker to share his vision: 'You are Shiva as you are. Why change? Why do sadhana? Just understand who you are, be who you are'.
This was an invitation to anupaya.
Only after the bewildered seeker demonstrated that he did not understand this instruction would Ramana go down an upaya or two and ask them to inquire,' Who am I' or say a mantra.
Though you could scarecely call Ramana a Shaivite - both his personality and the tone of his teaching were intensely Vedantic - in this one thing, Ramana was being a Shaivite since he followed the method of offering the highest upaya first.

Ramana's method gives a clear understanding about the way the upayas work. Imagine a Shaivite sage being approached by a seeker who asks to be taught. The sage, like Ramana says, 'Remain as you are. You are Shiva. There is nothing wrong', offering anupaya.
The seeker says, 'I can't do that, I need practice'.
Sage: 'Okay, focus on pure awareness. Use your will to stay present to Consciousness Itself.' Now he is offering shambhavopya.
The seeker says, 'I can't do that'.
The sage says, 'Why not?'
Seeker: 'My mind keeps coming in and pulling me away.'
Sage: 'Okay. Purify your mind. Focus in the thought I am Consciousness, repeat the mantra.' Now he is offering shaktopaya.
Seeker: 'I can't do that either.'
Sage: 'Why not?'
Seeker: 'I am obsessed by sex and money and wordly ambition.'
Sage: 'Okay, get married. Get a job. Give some money to the ashram. Do hatha yoga, do breathing exercises and meditate on the form of your Guru or deity.' Now he is offering anavopaya.
Each upaya solves the difficulty the seeker has with the one above it.

- Swami Lakshmanjoo - the great master of Kashmir Shaivism who met and stayed at the feet of Ramana Maharshi